Filmele care „baga degetele in rani deschise”

Criticul de film Tudor Caranfil, tatal regizorului Nae Caranfil, raspunde intrebarilor despre istoria recenta a filmului romanesc, o istorie care este in definitiv rezumatul prefacerilor din Romania ultimei jumatati de veac. Cauzele inapoierii durabile la romani au fost puse pe pelicula, la fel ca sperantele.

1

Seria publicistica realizata in parteneriat cu ziarul Adevarul investigheaza felul in care diferitele conflicte din societatea romaneasca s-au transformat in surse de inspiratie artistica, impunand stiluri culturale, muzicale, cinemato- grafice. In felul in care s-a filmat, scris sau cantat in Romania ultimilor 50 de ani sunt de gasit nu doar vestigii artistice sau inclinatii estetice, ci si bucati de tara care trebuie puse laolalta pentru a intelege ce anume mostenim astazi.

De ce vorbim despre faliile din film, muzica, literatura, arte, de ce sunt ele importante? Raspunsul simplist este: fiindca prezinta spiritul epocii. Mai detaliat: fiindca pot fi reperate in ele diferitele conflicte sociale care ne-au traversat, fiindca au fost – precum in cazul muzicii dupa 1989 – printre primele forme de manifestare a rupturii radicale cu trecutul, fiindca sunt astazi printre cele mai avansate si eficiente forme ale exportului romanesc.

Muzica autohtona e prezenta la nivel global, se vorbeste despre „noul sound romanesc“.  Artele plastice la fel – un rol important avandu-l aici si Institutul Cultural Roman, care in mandatul lui Horia Roman Patapievici a diversificat oferta culturala romaneasca si i-a facilitat prezenta in marile capitale ale lumii. Literatura s-a deschis si ea suficient de mult incat sa se vorbeasca despre posibilitatea unui Nobel romanesc – iar Herta Muller a castigat prestigiosul premiu cu o scriitura marcata profund de realitatile Romaniei ceausiste si de trauma exilului.

Filmul, la fel, respira de aproape un deceniu aerul tare al cinematografiei globale, regizori si actori romani reusind in acest rastimp sa cucereasca redute importante cu productii precum „Moartea domnului Lazarescu”, „4 luni, 3 saptamani si 2 zile”, „A fost sau n-a fost” ori „Eu cand vreau sa fluier, fluier”. Iata acum si „Ursul de Aur“, pe care tocmai l-a obtinut „Pozitia copilului“ la Berlin, facandu-l pe Cristian Tudor Popescu sa scrie undeva la granita dintre speranta si disperare:

 

L-ati uitat deja pe ambasadorul Romaniei la Londra? Omul cu suplaiul si carnea mistica? Eu nu. Sunt zeci, sute ca el, „politicieni”, „parlamentari”, „diplomati”, niste impostori care fac de ras tara pe afara platiti gros de la buget. Pentru ei se gasesc fonduri, in vreme ce regizorii care au pus Romania pe planiglob au ca principala ocupatie, inainte de regie, cersitul, milogeala, mersul din poarta-n poarta pe la firme mari, agentii de publicitate, magnati, fundatii ca sa stranga bani de-un film. Salile pline la filmele romanesti bune ar fi o manifestatie de protest, poate eficienta, la adresa gaunoilor de partid si de stat”

 

Artele, asadar! Fac furori, dar mai ales descriu tranzitiile Romaniei si felul in care s-au schimbat oamenii si preocuparile lor de la o generatie la alta – lucruri importante in cautarea raspunsurilor la intrebarea “ce facem cu Romania” . Incepem cu filmul. Si o facem fara a trece in revista toate premiile pe care le-au obtinut cineastii romani in ultimii ani. Propunem altceva: un dialog cu Tudor Caranfil, probabil cel mai avizat istoric al filmului romanesc, in care se descrie traseul de la o cinematografie „provinciala, plina de nulitati, simuland un modernisn mohorat” la productii „etern romanesti si universal umane, ascutit si sincer simtite”, capabile sa „bage degetele in rani deschise”.

Domnule Caranfil, prin ce s-a caracterizat cinematografia romaneasca a anilor `50?

Prin entuziasm si servilism. Prin entuziasm, fiindca o generatie care nu-si facuse ucenicia la Paris sau Moscova, ci la Buftea, a crescut odata cu studioul. Cand spun “odata cu studioul”, inaugurat oficial in 1957, includ si constructia sa, urmarita cu nesat de profesionisti. Prin servilism fiindca lucrul cel mai simplu, atat pentru realizatori, cat si pentru critica apreciatoare, era sa imite ceea ce facusera „fratii mai mari”. Frati care, in domeniul cinematografic fuesera, ce-i drept,  consacrati pe plan mondial, numai ca prin 1950, datorita blocajului filmelor “de cult”, formau o cinematografie care tragea sa moara supravietuind, mai mult rutinier, din inregistrarea filmica a unor montari teatrale.

A reusit in aceste conditii propaganda comunista sa isi atinga scopurile prin filmul romanesc?

Propaganda comunista? Care propaganda? Care comunism? Atata vreme cat cliseul anticomunist va  fi pus in discutie generalizator, abstract, nu vom reusi decat cel mult o spalare de creieri. Ca si comunismul romanesc, ca si metodele instabile ale acestuia, propaganda se schimba de la un deceniu la altul, in conformitate cu confortul guvernantilor, de la „Traiasca Armata Rosie eliberatoare” la „Insurectia national-populara antiimperialista”.

De aceea, daca vrem sa discutam serios, nu sa simulam discutii, trebuie sa ne raportam la epoca. Cinematografia anilor `50 a insemnat propaganda directa, mecanica, fara constiinta artistica. Dar “agit-propul” deceniilor urmatoare a inregistrat filme ca Valurile Dunarii, Desfasurarea, Mihai Viteazul, Duminica la ora 6, Puterea si adevarul  sau Ilustrate cu flori de camp. De unde se vede ca uneori, propaganda, lua forme artistice.

Ce era bun si ce era rau in cinema-ul nostru de dinainte de 1989?
Imi propuneti notiuni generaliste, fara acoperire. Daca e vorba de ce era bun in cinematograful asa cum arata el in 1989 atunci, sigur, putem discuta. Intr-un sens, in cel al finantarii, era mai multa libertate. Statul platea “consumatia”, facilitand productia. Dar, in mod paradoxal, facand-o mai facila si in sens estetic. Realizatorii de ambitie, socotiti incomozi, erau sistematic redusi la tacere. Cei mai solicitati erau impostorii in primitiva, dar primitoarea noastra  industrie de celuloid.

Ca urmare dispuneam de o cinematografie provinciala, plina de nulitati, care simulau un modernism mohorat. Niciodata nu s-a filmat mai mult, si totodata mai putin, ca atunci, totul curgea ca sa curga, s-au pastrat doar performantele actoricesti, in ciuda regizorilor betegi care se tarau din secventa in secventa. Incapabili sa priceapa viata si adevarurile ei, cei mai multi dintre realizatorii Buftei treceau pe langa ea fara sentiment, fara pasiuni, fara revolte, fara ura.

Ati adus in discutie chestiunea finantarii. Aveti sentimentul ca s-au si pierdut unele lucruri?

In acele timpuri duse, ascensiunea tinerilor cineasti era parca mai usoara. In forumul Cinemagiei a fost reprodus planul oficial de productie al anului 1990, un fel de testament al cinematografiei oficiale din epoca. Aproape jumatate din el erau prime filme. Dar cum regimul s-a schimbat, si studiourile au incaput pe mana a cinci “mari regizori”, n-a mai fost vorba de tineri pentru mai bine de un deceniu. De aici si prabusirea funesta a cinematografiei noastre postrevolutionare. Abia dupa anul 2000 a inceput dezghetul Noului Val.

Cum ati caracteriza filmele care s-au facut in anii `60, `70.
Filme cel putin onorabile s-au facut si in anii `60 si in `70.

Dar pe cele din anii `80?
De ce folositi sintagma “dar”? Filme dezonorante s-au facut si in deceniile trecute si, din pacate, se mai fac si acum. Poate chiar mai multe decat inainte!

Care film romanesc de dupa 1989 v-a placut cel mai mult?
“E pericoloso sporgersi”, probabil fiindca era al fiului meu. Dar cele facute de Mungiu, Puiu, Porumboiu si Muntean mi-au intrecut sperantele. Si „Balanta” lui Lucian Pntilie, cel mai bun film al sau cred.

S-au facut suficiente filme despre momentele de rascruce din istoria recenta a romanilor, Revolutia, mineriade. Cum vi se par?
Au un mare defect. Cu unele exceptii, precum “Hartia va fi albastra”, au fost propagandistice si electorale. Aduc, intr-o buna masura, cu cele ale anilor `50. N-au cinste. Si nici rezistenta. Abia cand tinerii si-au spus cuvantul a aparut si un “A fost sau n-a fost” care baga degetele in rani deschise.

Spune ceva „Noul Val” despre societatea romaneasca? Sunt temele abordate reprezentative pentru ce este Romania azi?
Din fericire, temele noului val nu sunt reprezentative neaparat societatii romanesti actuale, nici n-ar trebui sa fie. Ele sunt etern romanesti si universal umane. De asta au si repurtat triumf prin straini, fiindca nu erau de conjunctura. Si pentru ca erau ascutit si sincer simtite. La urma urmelor, poate ca in asta si e talentul.

Cei mai buni ani pentru filmul romanesc?
Cei pe care-i traieste azi!

De ce credeti ca in mai toate filmele romanesti actuale se mananca asa de multa ciorba?
Gasiti ca se mananca multa ciorba? Daca e asa, probabil dintr-un vizibil sentiment democratic.

Cinematografic, suntem in primii 20 la nivel mondial?
Sa-i lasam pe straini sa ne califice. De pilda sa-l ascultam pe editorialistul cotidianului “New York Times”, A. O. Scott: „Romania e o mica tara aflata la marginea Europei, cu o mica industrie de film – care mai degraba e o retea sociala pasionata, fractionata si subfinantata -, dar cu o amprenta foarte puternica in cinemaul mondial. Probabil ca nicio alta tara nu are mai multe premii la Cannes pe cap de locuitor sau o mai buna participare la acest festival unde filmele romanesti au fost printre marile evenimente ale deceniului trecut”.  Nu mai am nimic de adaugat unei asemenea caracterizari. Decat ca sunt perfect de acord si mandru de ea.

1 COMENTARIU

  1. Un comentator la o stire in
    Un comentator la o stire in The Guardian despre Berlinala 2013:


    rejs

    Congratulations Romania! Tales from the Golden Age was brilliant + it deservedly won Un Certain regard at Cannes. My beloved sat through the full 2.5 hours entranced and engaged … where he usually nods off and snore, even though Tosco, so that’s equal to the Grand Prix vote at Cannes.
    Also well worth looking at are Three days, two weeks, three months, and The Death of Mr. Lazarescu. The quality of the cinema almost enourages me to learn Romanian … (almost).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.