Florin Cîțu și asistența socială, baba și mitraliera

Pe 25 iunie 2021, aflat într-o vizită la Piatra Neamț, premierul liberal Florin-Vasile Cîțu a făcut câteva declarații despre felul în care vede treaba (adică sarcinile și responsabilitățile) guvernului în asistența socială.

Declarațiile sunt atât de lipsite de context, iar vederile exprimate atât de strâmbe, încât ne simțim condamnați să le cităm și să le pătrundem. Chiar dacă, în fond, sunt niște prostii colosale scoase pe gură de omul care conduce Guvernul României.

Da, vorbim de acea țară din Uniunea Europeană în care serviciile de asistență socială sunt la pământ – iar asta se vede în fiecare zi și-n nivelul de trai al periferiilor comunitare, și-n educație, și-n sănătate, ba chiar și-n traficul de persoane (probabil premierului Cîțu i-a scăpat deocamdată realitatea din centrele rezidențiale ale statului pe care vrea să-l orienteze spre investiții, nu spre pomeni sociale).

Să cităm, așadar, din Florin Cîțu. 

Prea mulţi ani de zile (…) banii s-au dus către asistenţă socială. Nu dezvolţi o ţară, nu modernizezi o ţară alocând bani către asistenţă socială. Din contră, îi faci prizonieri pe acei oameni în sărăcie. Soluţia liberală de a scoate România din sărăcie o reprezintă investiţiile. 

Am investit, avem creştere economică, vom avea printre cele mai mari creşteri din Uniunea Europeană şi veţi vedea că atunci vom avea şi bani să plătim şi pensii mai mari, şi alocaţii, şi salarii. Dar doar aşa merg lucrurile, întâi investeşti şi apoi poţi să împarţi, pentru că altfel nu ai ce să împarţi. Împarţi doar împrumuturile.

Ce reiese din aceste declarații este o mare neînțelegere a ceea ce este asistența socială și a felului în care ea ar trebui să funcționeze. Odinioară, agera privire politică a lui Traian Băsescu țintise <asistați care fără să contribuie cu nimic la dezvoltarea societății sau la asigurarea propriei vieți de zi cu zi așteaptă să le dea statul>. Astăzi, o căutătură (la fel de competentă) a premierul Florin Cîțu vede banii statului (pentru investiții!) ajungând la acei oameni – iar banii, fiind mulți, îi țin blocați în sărăcie.

Poate cel mai îngrijorător aspect (îngrijorător, carevasăzică, pentru calitatea guvernării din România) e că premierul Cîțu are impresia că asistența socială înseamnă să dai bani, să-i împarți (într-un act de bunăvoință pe care tu, administratorul treburilor publice, îl faci pentru niște prăpădiți).

Și totuși, asistența socială este despre suport, servicii și urmările lor practice în comunitățile vizate.

Asistența socială înseamnă, de exemplu, ca fata de 13 ani scoasă din locuința unui bărbat de 34 care se culca cu ea de la 12 ani să primească nu doar cazare, ci și consiliere psihologică. Și mai înseamnă să i se facă, de către un manager de caz, un plan de intervenție socială care să-i ofere șansa la recuperare.

În realitate, în acest caz concret documentat recent de Dela0.ro, asistența socială românească a însemnat un manager de caz care a propus simplu, fără cheltuieli prea mari pentru stat: ca fata să fie scoasă din centrul rezidențial pentru a întemeia o familie cu bărbatul de peste 30 de ani. 

Asistența socială înseamnă și suport pentru ca o familie să iasă din sărăcie extremă. Nu sunt deloc puține familiile românești aflate în asemenea situații. Asistența, în cazul lor, ar presupune vizite și intervenție capabile să ducă la formularea unui plan individualizat. În acest sens mai multe instituții ar trebui să lucreze împreună. În practică, asta ar însemna să ai la masă un mediator sanitar, un mediator școlar și un asistent social.

În realitate, România și-a bătut joc atât de mediatorii sanitari, cât și de mediatorii școlari. Au fost formați, de exemplu, în jur de 1.800 de mediatori școlari (o prioritate clară a Strategiei Guvernului României de Incluziune  2014 – 2020). Atât de important s-a dovedit rolul mediatorului școlar în strategia statului încât, în 2016, mai puțin de 450 mai erau activi. 

În multe primării de comună, postul de asistent social e ocupat de un lucrător social, adică de o persoană fără cunoștințe specifice de intervenție. 

În 2018, România avea la dispoziție peste 43 de milioane de euro pentru asistența socială. Mai exact pentru un program care urma să ofere servicii integrate în 139 de comunități vulnerabile timp de 40 de luni. Adică acele comunități să dispună de asistent social, mediator școlar și mediator sanitar. Al doilea program viza comunitățile care nu reușiseră să dezvolte servicii sociale. În cadrul programului era asigurat (practic) salariul unui asistent social. 

În 2019, am verificat soarta acestor programe. În primăvara anului respectiv, pentru cel de-al doilea program exista un singur aplicant. În cazul celui dintâi situația era următoarea: 13 comunități (dintre cele 139 selectate) se retrăseseră din program, la nici o jumătate de an de la lansare, iar 20 de primării nici măcar nu semnaseră angajamentele formale care să confirme implicarea în proiect.

Asistență socială mai înseamnă alte și alte lucruri. Să ai, de pildă, centre de primiri urgență pentru victimele violenței domestice. 13 județe din România nu au nici măcar unul. Sau să ai centre de recuperare pentru victimele violenței domestice. 26 de județe din România nu au nici măcar o clădire publică destinată acestui scop. Sau să ai adăposturi cu servicii integrate și timp nelimitat de găzduire pentru victimele traficului de persoane. Statul român nu are niciun astfel de adăpost. Nici măcar unul în toată țara guvernată de Florin Cîțu.

Asistență socială înseamnă și resursă umană. Să ai consilieri în școli care să discute cu elevii, să le ofere suport. Momentan există un deficit major în această zonă.

Ce nu înseamnă deloc asistența socială? Nu înseamnă să ai de împărțit bani care-i țin pe oameni în sărăcie. Și totuși, această viziune (a împărțitului banilor către cei care nu vor să muncească) este un fel de pasăre Phoenix în rândul politicienilor români, cu precădere liberali. Oricât de puternică (și vizibilă) ar fi realitatea, marota pomenilor sociale tot reînvie din propria cenușă.

Ministrul PNL al muncii Raluca Turcan și-a început mandatul cu o vânătoare discursivă a <asistaților care stau pe banii statului>. Așa a pornit ministrul prin județe să vadă cine nu vrea să muncească, ci doar să primească. După critici dure apărute în presă, Turcan a înlocuit termenii: nu era vânătoare, ci grijă față de cei vulnerabili. Așa că la finalul campaniei de verificare, discursul ministerial a fost mai racordat la realitate, subliniind lipsa serviciilor și nevoia de implicare a statului. 

Ideea prăpădită, vecină cu modestia intelectuală, a premierului Cîțu – cum că asistența este despre împărțit bani către oameni – e demolată chiar de datele factuale. În aprilie 2021, primeau ajutor social (VMG – venit minim garantat) în România 169.690 de beneficiari. Alocație pentru susținerea familiei primeau 149.732 de beneficiari. Ajutorul social e de 142 de lei pentru o persoană și poate ajunge la aproape 600 de lei pentru o familie formată din șapte membri.

44,6 milioane de lei a scos din buzunar statul român, în aprilie 2021, pentru primul tip de ajutoare sociale. 25,1 milioane de lei a cheltuit în aceeași lună statul român pentru al doilea tip de ajutoare sociale. Nota de plată a împărțirii banilor: 69,7 milioane de lei (mai puțin de 15 milioane de euro).

Cât ar costa, în contrapartidă, anularea imediată a acestor ajutoare sociale? Cu ce efecte comunitare s-ar solda – și cum le-ar întâmpina și rezolva statul român? Prin investiții în ce?

Cât costă, în contrapartidă, pensiile speciale plătite cu dărnicie de același stat? Cât costă, de asemenea, partidele politice parlamentare finanțate de la buget? Cât costă, în fine, întregul aparat administrativ pe care stă cocoțat premierul Cîțu și de la înălțimea căruia emite idei despre pomeni și investiții?

În 2019, România a alocat pentru protecția socială 11,9% din produsul intern brut, cu aproape zece procente sub media europeană. 

În 2016, potrivit aceluiași oficiu european, România aloca 14,6% din PIB pentru protecția socială. Și această alocare clasa România pe ultimul loc în UE. În 2016 media europeană a cheltuielilor pe asistență socială era de 28,2% din PIB-ul UE.

Premierul Florin Cîțu are dreptate – doar că nu din motivele exprimate. Soluția la dezastrele sociale românești ar putea fi investițiile – dar investițiile în servicii sociale, în specializarea și formarea asistenților și mediatorilor, investițiile într-o educație incluzivă de calitate, investițiile în consilieri școlari, investițiile în sistemul de protecție a copilului și a persoanelor cu dizabilități. Inclusiv alocarea de beneficii sociale, la pachet cu serviciile sociale, e o măsură prin care dezvolți și modernizezi țara. 

Prea mulți ani de zile alegerile au fost câștigate în România de politicieni care n-au înțeles nimic din asistența socială, dar care au vorbit pompos despre investiții. Calitatea ambelor – și a serviciilor sociale, și a investițiilor – se vede astăzi la fiecare colț de stradă sau de uliță guvernată de acești politicieni.

Iată și recomandările săptămânii. 

Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu

Un loc 
Se numește Cloașterf, un sat săsesc din comuna Saschiz, aproape părăsit. Musai de vizitat și gustat. 

Un document
După votul pe Raportul Matici a început nebunia știrilor false. Politicienii au lansat pe rețelele de socializare ideea că raportul e despre bărbații care pot naște și alăpta. Iar oamenii de bine au răspândit acest fake news. Recomandarea mea este să citiți singuri raportul. Este public, adică la îndemâna oricui. 

Un proiect
Deși noi suntem aproape de final voi puteți consulta în continuare proiectul dedicat temei violenței împotriva femeilor. E cea mai bună reprezentare a punctului în care ne aflăm pe acest subiect. 

Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu

Judecata de Acum #9
Politicieni, de prin parlament sau de prin BOR, vorbind despre inocența copiilor în contextul discuțiilor despre introducerea în școli a educației sexuale?

Ehei, ce priveliște românească frumoasă! Ți-e mai mare dragul – și, după aia, te apucă și dorul de ducă.

Despre asta – și despre altele (printre care și uitatul pogrom de la Iași din vara anului 1941, apropo de performanțele școlii românești) – am vorbit în ediția #9 a Judecății.

Ia să vedeți!