Gheorghe

Moare fulgerator, la 56 de ani, Andrei Gheorghe. La mijlocul anilor '90 vocea sa a calauzit zilele unei intregi generatii de pusti ai patriei. E generatia celor aflati astazi in al patrulea deceniu de viata, generatia Colectiv, generatia contra-reactiei civice si a afirmarii politice. Gheorghe a fost, si el, omul acestei generatii.

0

Cine a fost Andrei Gheorghe?

Suntem chemati, atunci cand moare cineva, sa dam raspuns acestei intrebari – crezand, dincolo de orice dubiu, ca faptele sunt cele care ne definesc, iar o dreapta relatare a lor ne pune vietile in context. Poate ca e asa, dar la moartea lui Andrei Gheorghe intrebarea nu e corect pusa.

Mai nimerit ar fi sa intrebam cine a fost Gheorghe pentru mine sau pentru tine. Trecerea sa, desi aceeasi, n-a fost la fel pentru niciunul dintre noi. Gheorghe, fiind el, a reusit sa fie altfel pentru fiecare. Poate ca era prea arogant ori poate ca o fapta sau alta i-au tradat slabiciunile omenesti. Insa bilantul lui adevarat nu e propriu-zis in inlantuirea faptelor sale, ci in strangerea laolalta a urmelor pe care le-a lasat in noi.

Pentru generatia nascuta in anii ’80, care traversa adolescenta cand Andrei Gheorghe isi traia apogeul carierei in radio, puterea cuvintelor, a elocventei a fost inteleasa atunci. La fel valoarea sarcasmului sau a argumentului (in) contradictoriu.

Gheorghe a fost, involuntar, un profesor – pentru ca preda in permanenta lectia contestarii oricarei forme de autoritate. Nu se dorea, insa, profesoral – pentru ca, urmandu-l pe Gheorghe, ajungeai sa-l contesti chiar si pe el, chiar si pe tine.

Povestea din spatele fotografiei
In toamna anului 2015, producand documentarul video Moguliziunea, ne-am intalnit pentru un interviu si cu Andrei Gheorghe. Omul de radio tocmai se transferase in trustul RCS-RDS, compania de comunicatii cumparand la momentul respectiv licentele radio detinute de trustul PRO.
L-am cautat atunci pe Gheorghe pentru a vorbi despre preluarea Realitatii TV de catre Sorin Ovidiu Vintu, operatiune realizata, in 2004, sub consultanta sa media. Ne-a primit in studioul unui Pro FM aflat in tranzitie. Si-n toamna aceea din 2015 Gheorghe purta o caciula haioasa, cu urechi, pe care si-a lasat-o nonsalant peste umeri in timpul filmarii, dupa ce – mai in gluma, mai in serios – amenintase ca ramane cu ea pe cap. Ar fi fost amuzant sa se pastreze cadrul acesta pentru eternitate: consultantul cu o caciula funky pe cap, vorbind despre relatia sa cu mogulii de presa.

Andrei Gheorghe a fost o conjunctura. Un amestec de inteligenta ambitioasa, imaginatie angajanta si energie contagioasa care a avut norocul si talentul sa faca radio si sa sparga tiparele intr-o Romanie ultraconformista, gri de la un capat la celalalt. Andrei Gheorghe n-a fost insa singur. Toata alinierea fericita de planete din viata sa n-ar fi fost nimic daca n-ar fi existat publicul care sa-l asculte.

Si noi am fost tot o conjunctura.

Aflati astazi in al patrulea deceniu de viata, vom merge inainte fara ca Andrei Gheorghe sa mai umble printre noi. Moartea sa fulgeratoare il trimite pe Gheorghe la timpul trecut, ni-l lasa doar in amintirile acelea diafane, in noptile duminicilor de demult, in care ne trageam langa radio, fara sa ne stie parintii (aveam scoala, ehei, tempi passati!), pentru ca incepea Midnight Killer.

Chiar daca nu mai e, Gheorghe ramane omul generatiei noastre. Suntem aici – printre altele – si pentru ca demult, trecand prin vietile noastre, Andrei Gheorghe ne-a invatat ceva. Fiecare a descoperit ce pentru sine. Dar orice ar fi fost – mai mult curaj, mai multa convingere, poate mai multa energie – sigur ne-a facut bine la civism.

Ce ne-ar spune acum Gheorghe? Ca-i suntem datori, desigur – si c-am face bine sa ne achitam schimband gri-urile acestei Romanii. Altfel ne ia mama dracului.

Natiune, iata recomandarile saptamanii

Ce nu poate lasa in urma Diana Oncioiu

In care personaj de urmarit e inclusiv cel care spune povestea. Si ce personaj. Un documentar cu foarte multe nuante si prea putine certitudini. Exact ce recomanda doctorul, cum s-ar spune.
Sau cand Elena Ferrante nu scrie carti de succes, ci o opinie despre pozitia femeii dupa 100 de ani de feminism.
O investigatie Rise Project despre ineficienta acestui stat si despre cum sunt mereu niste oameni pregatiti sa faca bani de pe urma acestei situatii. Cum se traduce asta in viata de zi cu zi? Cu moartea unor oameni. Aici suntem in 2018, an de mare sarbatoare nationala.

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • Un requiem

  • Trei carti

Juan Gabriel Vasquez, Forma ruinelor, Polirom.
E.M. Foster, Maurice, Polirom.
David Grossman, Cineva cu care sa fugi de acasa, Polirom.
  • Un interviu cu Gheorghe

  • Si inca un interviu cu Gheorghe

  • Un articol

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • Ghid in statul de drept

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.