Groapa politistului Bogdan Gigina, “cazut la datorie” intr-o seara de octombrie in timp ce ii deschidea coloana oficiala lui Gabriel Oprea, a fost sapata si semnalizata cu avizul Politiei, mai exact al Brigazii Rutiere.
Asa scrie in textul de lege: ca “nici o lucrare care afecteaza drumul public nu poate fi inceputa sau, dupa caz, continuata daca executantul acesteia nu are autorizarea administratorului drumului si acordul politiei si nu a realizat semnalizarea temporara corespunzatoare.”
Chiar dosarul necesar pentru eliberarea avizului de executare a oricarui tip de lucrari in partea carosabila include, printre altele, un “plan de semnalizare rutiera temporara”. Potrivit reglementarilor, toata documentatia e analizata de politie, care stabileste masurile necesare “pentru realizarea in conditii de securitate rutiera a lucrarilor”.
Mai mult, orice lucrare executata in carosabil ar trebui insotita de un proces-verbal de constatare, in urma verificarilor de pe teren facute de politie. Asa scrie in dreptul atributiilor Biroului Sistematizarea Circulatiei din cadrul Brigazii Rutiere: “verificari lucrari in carosabil privind semnalizarea rutiera temporara si respectarea legalitatii si a conditiilor de executie.”
Asa cum parte din vina pentru mortii de la Colectiv o poarta functionarea defectuoasa a unor institutii, si-n cazul Gigina o felie de responsabilitate le revine celor care ar fi trebuit sa verifice conditiile de siguranta ale santierului cascat in mijlocul drumului.
Asta nu elimina din peisaj nimic din responsabilitatea ex-ministrului Oprea, a carui deplasarea in conditii de coloana oficiala n-a fost justificata nici pana astazi. Dupa toate datele, Bogdan Gigina n-ar fi trebuit sa-i deschida calea, pe motocicleta, sefului de la Interne. Dupa toate datele, insa, nici Brigada Rutiera nu poate fi exonerata, caci a avizat o lucrare pe carosabil, garantand-o astfel ca fiind sigura pentru trafic.
Din toate datele obtinute de Dela0.ro, politia n-a verificat insa la fata locului in ce fel s-a facut semnalizarea gropii si daca se respecta conditiile avizate din pix. Intr-un raspuns trimis unei solicitari oficiale pe care am inaintat-o Politiei Bucuresti, ni se arata ca Brigada Rutiera a eliberat in 2015, pana la inceputul lui noiembrie, 992 de avize pentru lucrari in zona drumurilor publice.
Nu stim cate dintre acestea au fost verificate pentru ca, spune Politia, “verificarea semnalizarii temporare se face prin sondaj”.
1000 de avize in 10 luni inseamna o medie lunara de 100; in 20 de zile lucratoare, se poate estima un volum de 5 verificari pe zi; ca sa aveti dimensiunea exacta a “efortului”, amintiti-va ca ex-vicepremierul Oprea beneficia, in medie, de 3 situatii de urgenta in fiecare zi, care ii justificau legal deplasarea in regim de coloana oficiala.
Pentru cele trei deplasari zilnice ale ministrului, Politia gasea resursa umana necesara (masini insotitoare, antemergator etc); pentru verificarea a cinci amplasamente in fiecare zi, nu s-a gasit decat varianta “sondajului”.
A intrat, cumva, ca prin minune, si groapa de pe Stirbei Voda in care si-a gasit sfarsitul Bogdan Gigina in randul santierelor sondate? Politia Bucuresti nu raspunde motivand ca “este in desfasurare o ancheta”. E o justificare care nu sta in picioare. N-am solicitat o informatie privind procedura anchetei. Am intrebat daca respectivul santier, care avea aviz de la Rutiera, fusese verificat pe teren. Nu se raspunde – pentru ca nimeni nu-si asuma, de fapt, vreo raspundere.
De fapt, legea spune ca nici nu conteaza: si la lucrarile in carosabil responsabilitatea apartine, in ultima instanta, executantului. Simplu spus: ca sa sap o groapa in mijlocul drumului sunt obligat sa am aviz de la politie, care la randul ei e obligata sa verifice realitatea din teren, dar daca se intampla ceva, orice, raspunderea imi apartine integral.
Atributiile pe care si le asuma pe hartie o multitudine de institutii de stat – de la siguranta impotriva incendiilor pana la siguranta rutiera – ar trebui sa beneficieze, in toate actele legislative, de un paragraf final: “Toate acestea sunt o gluma, nu ne luati in serios. Ne facem treaba doar pe propria voastra raspundere.”
Iata si recomandarile saptamanii.
Ce nu poate lasa in urma Oana Dan
-
Un hashtag
-
Pregatiri pentru Craciun
-
O saptamana de reduceri
-
O cladire cu poveste
Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei
-
Un clasic al literaturii universale
-
O alta carte clasica
-
Festivalul Filmului Rus
-
Jamiroquai
-
Un articol interesant
-
Un articol just
-
Cromatisme, de Teodor Ilincai
-
Efectul pervers, de Petronela Rotar
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
Am dat un interviu
-
Un text de presa