
Pe 7 august 2020, Guvernul Ludovic Orban adopta o ordonanță de urgență cu măsuri “pentru sprijinirea categoriilor de elevi defavorizați […] pe bază de tichete sociale […] acordate din fonduri externe nerambursabile”.
Pe scurt, copiii din familiile al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară, primesc tichete în valoare de 500 de lei. În textul ordonanței beneficiarii sunt numiți “copiii cei mai dezavantajați”.
Ordonanța adoptată pe 7 august a fost publicată în Monitorul Oficial pe 12 august. Prefecturile urmau să strângă de la primării toate solicitările la nivel de județ și să le transmită Ministerului Fondurilor Europene, cel care asigură practic finanțarea programului.
»» Județul Cluj a strâns solicitările necesare de pe 31 august până pe 15 septembrie.
»» Județul Timiș le-a strâns între 24 august și 4 septembrie.
»» Județul Brașov – între 28 august și 8 septembrie.
»» Iar județul Constanța – între 26 august și 8 septembrie.
La începutul lunii octombrie Dela0.ro a verificat prin sondaj telefonic mai multe prefecturi din țară, pentru a afla dacă au primit tichetele sociale pentru preșcolari și elevi. Nimeni nu primise nimic, deși școala începuse deja de două săptămâni. Am contactat la momentul respectiv și Ministerul Fondurilor Europene. Purtătorul de cuvânt al instituției ne-a comunicat că fusese prelungit termenul de depunere al solicitărilor până pe 14 octombrie, întrucât cererea era foarte mare.
La finalul lunii octombrie, Ministerul Educației solicita tuturor școlilor din România ca într-o săptămână să transmită la București liste cu elevii “cei mai dezavantajați“. În procesul de acordare a tichetelor de 500 de lei Ministerul Educației are rol de verificare a datelor transmise de către prefecturi.
Așadar, o procedură guvernamentală adoptată în august, ale cărei date de bază fuseseră deja obținute și procesate în luna septembrie, se pregătea – în sfârșit – în octombrie să le furnizeze preșcolarilor și școlarilor din medii foarte sărace tichetele sociale promise. Trecuse o lună și jumătate de la debutul anului școlar.
În desfășurare
Pe 24 noiembrie, Dela0.ro a trimis o nouă solicitare de presă către toate prefecturile din țară. Am vrut să vedem câte tichete s-au împărțit până la urmă în această toamnă.
Până la momentul publicării acestui articol au răspuns 13 prefecturi. Niciuna dintre ele nu a împărțit vreun tichet social.
Cele 13 instituții locale strânseseră, până pe 24 noiembrie, 79.416 de solicitări. Cu alte cuvinte, măcar 80.000 de copii din 13 județe ar putea primi deja tichetele de 500 de lei promise de Guvernul Orban în august.
Răspunsurile oficiale primite și centralizate de Dela0.ro arată că în topul județelor (după numărul de solicitări) se află Vaslui – 18.589, Mureș – 18.000, Prahova – 12.200 și Galați – 11.973.
De la Prefectura Caraș-Severin am aflat că:
Schema națională de sprijin e în desfășurare, urmând etapele programate, respectiv – colectare, actualizare și validare date, distribuție tichete către beneficiari.
Cei de la Sălaj au explicat că:
În acest moment ministerul se află la stadiul de verificare a listelor primite din teritoriu, urmând ca în perioada următoare să definitiveze listele cu beneficiarii finali eligibili și să asigure achiziționarea și distribuirea tichetelor prin prefecturi.
Exprimările prefecturilor sunt, în cel mai bun caz, eufemistice. Practic, reprezentanții guvernului de la nivelul județelor încearcă să transmită că programul de tichete sociale pentru copiii foarte săraci are un calendar în desfășurare, abia ultima sa etapă fiind reprezentată de distribuirea efectivă a tichetelor.
Ce nu mai menționează oamenii din prefecturi e faptul că toate etapele de colectare și validare ale datelor necesare au fost bifate deja din lunile septembrie și octombrie.
Pentru vârstnici acum, pentru copii la anul
În realitate, în acest moment Ministerul Fondurilor Europene nu mai intenționează să distribuie anul aceste tichetele pentru “cei mai dezavantajați copii”, prevăzute din vârful pixului guvernamental încă din luna august. Informația am primit-o chiar de la ministrul liberal Marcel Boloș.

Am avut voucherele pentru vârstnici și ne-am grăbit cu acelea să ajungă la ei, să poată beneficia de o masă caldă. Programul pentru copii îl preluăm în luna ianuarie.
Ministrul Boloș ne-a declarat că nu vede o problemă în această situație, pentru că tichetele sociale oricum se dau o singură dată pe an și sunt pentru tot anul școlar 2020-2021. La o adică, ar putea fi acordate chiar și în primăvara anului viitor.
Voucherele pentru cei vârstnici care au schimbat brusc prioritățile sociale ale guvernării, în prag de alegeri parlamentare, au fost adoptate pe 14 octombrie. Sunt în valoare de 180 de lei/lună. La adoptarea măsurii ministrul Boloș declara că banii vor intra în buzunarele categoriilor vizate de pensionari în prima săptămână din decembrie. Intenția declarată e ca această primă tranșă de vouchere să acopere dintr-un foc lunile septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie.
În România, pe 6 decembrie au loc alegerile pentru Parlamentul României, o etapă esențială în efortul de constituire a viitoarei guvernări. Și, totodată, un obiectiv politic capital atât pentru Partidul Național Liberal, cât și pentru președintele Klaus Iohannis (ale cărui discursuri din ultimele luni au fost pur electorale, angajate total în slujba intereselor partizane, îndreptate fără echivoc și fără nuanțe împotriva PSD).
Explicația ministrului Marcel Boloș e că Guvernul Orban nu s-a ghidat în rearanjarea măsurilor sociale după nevoile electorale, ci după cele practice. Era mai urgent, spune liberalul, ca vârstnicii să primească bani pentru o masă caldă. Dar însuși calendarul adoptării dispozițiilor guvernamentale contrazice justificările ministeriale.
Atunci când au fost aprobate voucherele pentru bătrâni, ordonanța care reglementa acordarea tichetelor pentru preșcolari și elevi era în vigoare de două luni, iar prefecturile erau cu listele de beneficiari gata.
Eșecurile unei guvernări liberale
Cert este că, pe fondul deciziei guvernamentale, “copiii cei mai dezavantajați” rămân pe lista de așteptare fără niciun orizont. Nu e prima oară când asta se întâmplă în lunile de pandemie – probând, printre altele, capacitatea scăzută a guvernării de a gestiona eficient (și concomitent) multitudinea de probleme instituționale și sociale.
În condițiile în care eforturile de menținere pe linia de plutire a educației naționale au fost asumat discursiv ca fiind printre cele mai importante ale actului de guvernare în vremuri de pandemie, justificarea amânării tichetelor sociale pentru copiii foarte săraci nu poate fi expediată pur și simplu cu argumentul că pot fi date și la anul, respectând litera ordonanței de urgență. Litera e importantă – dar spiritul unei astfel de măsuri e fundamental. Sau nu.
Educația românească oricum funcționează în prezent la cote de avarie, mai ales în comunitățile sărace.
La aproape trei luni de la începerea școlii, Ministerul Educației nu a reușit încă să achiziționeze și să împartă toate cele 250.000 de tablete pe care s-a lăudat că le va distribui încă din vară. Nici măcar jumătate dintre aceste echipamente nu au ajuns deocamdată la beneficiarii finali.
Asteptam tichetele sociale pentru elevi/de ce atita nesiguranta,atita coruptie,am depus dosarele ca sa fim dezamagiti,vrem dreptate ,punctualitate ,nu batjocura.Va multumim,speram ca veti rezolva aceasta situatie.