În toamna anului 1941, regimul politic de la București – aliat zelos al Germaniei naziste – dădea startul deportărilor în Transnistria. Operațiunile de exilare „încununau” practic represiunea de stat pornită împotriva românilor de etnie evreiască din Basarabia și Bucovina.

Deportările au reprezentat un alt mod de exterminare a populației evreiești, pe lângă pogromurile și crimele comise de administrația românească a mareșalului Ion Antonescu în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

O lucrare istorică recentă, documentată chiar în arhivele românești și care urmează să fie publicată în această toamnă, pune pe seama acțiunilor Armatei Române circa 60.000 dintre victimele Holocaustului din România.

Pentru a înțelege cum a fost posibil acest genocid e important să ne uităm și la instituțiile care au susținut și încurajat politica de exterminare. O astfel de instituție a fost Biserica Ortodoxă Română (BOR), ai cărei slujitori au propovăduit activ ideea unui război sfânt dus împotriva iudeo-bolșevismului.

BOR a binecuvântat războiul, în mod nemijlocit, prin capelanii (preoții militari) care îi însoțeau pe soldați pe front. Capelanii erau membri ai Episcopiei Militare, înființată în 1921 și condusă din 1937 de episcopul ostașilor Partenie Ciopron. 

Episcopia Militară avea o publicație lunară care le era transmisă capelanilor. Tipăritura se chema Arma Cuvântului, iar mesajul ei era fără echivoc: evreii erau comuniști, iar comuniștii umiliseră Armata Română în 1940, la momentul retragerii trupelor noastre din Basarabia intrată sub ocupație sovietică.

Ce le transmiteau capelanii ostașilor? Că evreii erau cei care îi asupriseră pe românii din Basarabia. Vinovăția lor era dinainte stabilită și nu mai avea nevoie de nicio altă demonstrație în afara criteriului etnic. Toți evreii, fie ei cetățeni români din Basarabia și Bucovina sau etnici din teritoriile ocupate, se făceau pe loc vinovați de anti-creștinism. Pedeapsa lor era meritată, iar pedepsirea – un act de credință.

Așa credea BOR la începutul anilor 1940, justificând politica de exterminare a regimului Ion Antonescu. 

Biblioteca Centrală Universitară din București păstrează și astăzi câteva numere din Arma Cuvântului, tipărite în perioada 1942-1943. Le-am consultat și vă prezentăm câteva pasaje. Ca de fiecare dată la Pixul cu mină, ne propunem să ne aducem aminte.

Nu suntem condamnați să alunecăm iar în extremism motivat religios și să repetăm trecutul – însă condiția esențială e să-l cunoaștem.

Holocaustul din România a fost consecința legislației represive, a gloanțelor, a trenurilor morții și a violenței fizice totale, dezinhibate – dar mai ales a urii întemeiate pe mituri și consolidate prin cuvinte. Unele dintre ele au fost tipărite și rostite de BOR.

Au trecut 80 de ani de la startul deportărilor în Transnistria. 

Urări de sănătate Fuhrerului Adolf Hitler

În vara anului 1941, la momentul trecerii trupelor românești peste Prut, patriarhul BOR Nicodim lansa o pastorală (o scrisoare publică) în care descria războiul sfânt și rolul ostașului ghidat de Hristos. Iată câteva dintre rândurile sale:

Țara noastră e în război cu neamul celor fără de Dumnezeu. Cu drept cuvânt Conducătorul Țării a numit acest război – războiul sfânt. În el se urmărește doborârea balaurului apocaliptic al bolșevismului, […] tuturor acelora care au declarat război chiar lui Dumnezeu.

Alături de glorioasa armată germană, națiunea și țara trăiesc marea bucurie de a se număra printre cei care alcătuiesc oștirea cea sfântă, în fruntea căreia luptă în chip nevăzut El însuși.

Să-l rugăm pe bunul Dumnezeu pentru sănătatea Fuhrerului Adolf Hitler și a glorioasei sale armate, pentru sănătatea Conducătorului Țării, Generalul Antonescu, suflet călit în suferință și întărit în credința cea curată.

Ce credeau mai-marii BOR că vrea Hristos

Armata țării în serviciul sfintei Cruci! Cu această lozincă în suflet și pe buze trecurăm Nistrul, urmând ca de obicei, coloanele ce se îndreptau spre interiorul Transnistriei. 

Noi ne apărăm tezaurul nostru spiritual și crezul nostru național contra barbariei și ignoranței asiatice, stând noi astfel, ca de atâtea ori în trecut, în serviciul credinții creștine și a civilizației apusene, drept sentinelă credincioasă la porțile orientului.

Ori, când aceste porți au fost forțate, noi trebuie să pătrundem prin ele spre inima unui popor însetat și îndobitocit de teoriile și de practicile iudeo-masonilor, cu întreg tezaurul nostru moral și spiritual. 

Răsboiul nostru este un răsboiu sfânt. 

Așa cum Patria și-a mobilizat și și-a trimes pe câmpul de onoare pe toți fiii săi capabili de-a purta arma, tot astfel, în aceste momente critice, dar hotărâtoare, și Christos ne vrea mobilizați pe toți slujitorii la Altarul Său, întru coordonarea și dublarea forțelor unui neam luptător pe toate fronturile alături și pentru Christos. 

Numai înfrățind munca noastră zilnică cu jertfa zilnică a ostașului de pe front vom colabora la înfăptuirea aceluiași ideal comun: victoria românismului, deci victoria Crucii. 

Mareșalul-arhanghel a tunat peste veacuri

Poporul român, prin armata sa, își apără astăzi ca și în trecut Trupul și Sufletul său. Fie că sunt barbarii vremurilor apuse, fie că sunt necredincioșii ateismului bolșevic, deopotrivă îi lovește dreptatea românească, plămădită sub prestoale de biserici. 

La 22 iunie a anului trecut glasul mareșalului nostru ca glasul arhanghelului a tunat peste țară și peste veacuri: Ostași, vă ordon treceți Prutul! Și oastea noastră, în a cărei suflet se îngrămădise în ultima vreme noian de suferință și umilire, a răsuflat ușurată, a pornit năvalnic ca puhoiul apelor înfuriate și a lovit năprasnic dușmanul care cu un an mai înainte îi pricinuise atâta sfâșietoare durere. 

Cu mare bucurie era primită armata desrobitoare, dar bucuria aceasta era mărită atunci când se vedea că ostașii pornesc la restaurarea bisericilor, iar preoții militari la săvârșirea slujbelor. 

Proba anti-creștinismului: teatrul jucat de evrei

Pentru îndurerata și tăcuta suferință a Românilor Transnistrieni, robiți de iudeo-comuniști, Dumnezeu le-a pregătit cununa bucuriilor și a libertății. După 24 ani de grea suferință, din grumazul poporului drept credincios au căzut lanțurile durerilor și ale lacrămilor. 

Gemetele obidiților și boarea sângelui nevinovat, curs șiroaie pe întinsele șesuri ale pământului de dincolo de Nistru, s-au ridicat spre bolta azurie a cerului albastru, până la picioarele Atotputernicului, cerându-i îndurarea și izbăvirea.  

În locașul de închinare și rugă, care timp de cinci ani sub stăpânirea lui antihrist a fost prefăcut în măcelărie, iar în ultima vreme a servit ca teatru în care jucau numai artiști evrei și din sfintele icoane făcuseră trunchiuri de tăiat carne sau podele pentru scena teatrului, credincioșii cu fețele sbârcite ascultau cu luare aminte la Sfânta Slujbă.

Rugăciune în Războiul Sfânt

Doamne, stăpânul vieții noastre, isvorul vieții și a toată bunătatea care ne-ai zis, prin Fiul Tău iubit, Domnul nostru Iisus Hristos, că nici un fir de păr din capul omului nu cade fără voia Ta, și care și de păsările cerului porți grijă;

De aici din mijlocul furtunii războiului, unde dușmanii noștri și ai Crucii Tale sfinte sunt porniți cu mânie păgână și cu ură barbară, asupra noastră, ca să strice rânduielile sfinte, moștenite prin sânge și credință dela înaintașii noștri. 

Ciocnirea lumilor

Rădăcinile războiului actual sunt cu mult mai adânci. Ele trebuiesc urmărite cu răbdare și cu meticuloasă cercetare în adâncimile istoriei. 

Firește n-au lipsit din rândul cauzelor explicative ale acestui război nici principiile economice, politice și diplomatice. Dar în spatele aparențelor politice și diplomatice stă o cauză adâncă de ordin spiritual. 

Ciocnirea între principiul spiritual-creștin și cel al materialismului istoric, pe care se sprijină edificiul comunist. 

Creștinism și comunism – iată termenii luptei, care a trecut acum din stadiul filozofic în acela al războiului armat. 

Tentativa comunismului de a dărâma pe Dumnezeu te face să gândești fără să vrei la Satana – devenit din prinț al luminii, stăpân al întunericului. El a încercat deasemeni să cucerească tronul lui Dumnezeu. Căderea sa în abis, a fost grozavă dar ea este o mărturie despre Cel ce l-a învins și o garanție că-l va învinge iarăși.

Rădăcinile războiului actual sunt cu mult mai adânci. Ele trebuiesc urmărite cu răbdare și cu meticuloasă cercetare în adâncimile istoriei. 

Firește n-au lipsit din rândul cauzelor explicative ale acestui război nici principiile economice, politice și diplomatice. Dar în spatele aparențelor politice și diplomatice stă o cauză adâncă de ordin spiritual. 

Ciocnirea între principiul spiritual-creștin și cel al materialismului istoric, pe care se sprijină edificiul comunist. 

Creștinism și comunism – iată termenii luptei, care a trecut acum din stadiul filozofic în acela al războiului armat. 

Tentativa comunismului de a dărâma pe Dumnezeu te face să gândești fără să vrei la Satana – devenit din prinț al luminii, stăpân al întunericului. El a încercat deasemeni să cucerească tronul lui Dumnezeu. Căderea sa în abis, a fost grozavă dar ea este o mărturie despre Cel ce l-a învins și o garanție că-l va învinge iarăși.

Ce credea episcopul că vrea Dumnezeu

Voința lui Dumnezeu a fost ca popoarele să trăiască distincte unele de altele pe un anumit teritoriu și acolo să se dezvolte fiecare, potrivit cu însușirile sale cu puterea de muncă și vrednicia lui și să-și păstreze din generație în generație atât pâmântul ce i-a fost încredințat, cât și întreaga comoară de bunuri spirituale moștenită dela înaintași. (Partenie, Episcop al Armatei)

Vorbe sfinte către Regimentul 6 Vânători

În primăvara anului 1942, Preasfințitul Partenie, episcopul ostașilor, le dădea povață soldaților din Regimentul 6 Vânători, unitatea de armată responsabilă pentru masacrul de la Popricani (Iași) din iunie 1941. Iată cuvintele arhiereului BOR:

Semnul sf. Cruci este simbolul creștinismului, deoarece Mântuitorul Hristos a fost răstignit pe Cruce, întemeind religia creștină. 

Cinstirea Crucii este o taină pe care mintea omului nu o poate pricepe, oricât s-ar strădui. O credință, ca să poată fi răspândită, cere jertfă; cel ce vrea să facă o faptă deosebită, trebuie să fie gata de jertfă. 

Un popor care vrea să trăiască liber, trebuie să fie gata de jertfă. Rezistența noastră în istorie se datorește jertfelor făcute de înaintașii noștri.

Epilog. O piruetă creștinească

Pe 23 august 1944, chiar în ziua în care România întorcea armele împotriva Germaniei naziste, alăturându-se forțelor Aliaților, același patriarh Nicodim care binecuvântase războiul sfânt împotriva iudeo-comunismului emitea o nouă pastorală. 

Îmbunarea fostului dușman sovietic devenea scopul principal al BOR – dar printre rândurile scrisorii patriarhale se poate lesne citi și intenția de a pune politica de exterminare dusă de regimul Ion Antonescu pe seama străinului nazist.

Dictatura este străină de sufletul și firea poporului român. Ea s-a strecurat de pe meleaguri străine în Țara noastră, dar Țara a fost scăpată de la pieire prin gestul măreț săvârșit de Majestatea Sa Regele Mihai I. Cu hotărâre bărbătească, tânărul și înțeleptul nostru Suveran, înconjurat de cei mai luminați bărbați ai Neamului, a smuls barca Neamului din valurile ce amenințau să o scufunde și a călăuzit-o către limanul mântuirii.

Trebuie să spunem, însă, cu toată convingerea că la nimic n-am fi putut ajunge dacă n-am fi avut parte de larga înțelegere pe care a vădit-o, în condițiunile armistițiului acordat nouă, puternica noastră vecină de la Răsărit. Generozitatea sa ne impune și datoria hotărăște să ne legăm de Rusia Sovietică și de sora noastră mai mare întru dreapta credință.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.