S-a predat, in sfarsit, Hiroo Onoda. A facut-o intr-un spital din Tokyo, inaintea ultimei granite – moartea.
A fost domnul Onoda un fanatic? A fost un nebun? A fost un om demn? A fost un erou? Nu am aflat si nici nu vom afla. Chiar daca istoria sa este una dintre cele mai importante din timpul nostru, nu stim sa ii gasim cheia de lectura. Nu suntem in stare, desi ar trebui sa fim – iata concluzia la disparitia soldatului japonez pentru care cel de-al Doilea Razboi Mondial s-a sfarsit cu aproape trei decenii mai tarziu decat pentru restul oamenilor.
Sunt multe semnificatii in viata lui Hiroo Onoda, iar acum situatia se complica suplimentar. Sunt, probabil, multe semnificatii si in moartea lui. Poate unii credeau ca nu se va preda niciodata nici inaintea inevitabilului, ramanand singurul om care refuza sa accepte ca si razboiul vietii se pierde.
La disparitia lui Hiroo Onoda apar filme de cinematograf in care se prizeaza cocaina direct din anusurile curvelor. In salile mall-urilor lumea rade global, ca la orice divina comedie. E posibil ca, in tot mai multe cazuri, razboaiele vietii sa se piarda cu mult inainte ca moartea sa-si spuna ultimul cuvant?
Bucurati-va, caci clepsidra pare deja bine fisurata!
Ce nu poate lasa in urma Oana Dan
-
Salcia oarba, fata adormita
Cu acest volum inchei periplul prin opera lui Murakami tradusa in romana. Desi am retineri de cate ori ma apuc sa citesc povestiri – care se manifesta sub forma unei temeri ca la final voi fi dezamagita sau ca totul se va incheia prea repede si nu o sa apuc sa traiesc deloc in lumea creata in carte – volumul “Salcia oarba, fata adormita” este una dintre cele mai bune colectii de povestiri pe care am citit-o vreodata.
Murakami are cateva carti geniale, dar si cateva mediocre. Preferata mea ramane “Kafka pe malul marii”. Antologia de povestiri, insa, cuprinde toate elementele nebunesti care imi plac la scriitura lui. Se intretaie lumi, se intampla cele mai ciudate lucruri posibile si in fiecare obiect aparent anodin zace un magnific univers care, odata declansat, pune stapanire pe oameni.
Sunt in acest volum scrieri despre dragoste si despartiri, despre mese bune cu mult peste, despre telefoane ciudate primite in miezul noptii si despre derizoriul de a fi scriitor. Sunt atat de bune unele texte incat, mergand cu metroul spre munca – asa le-am citit eu – ajungi sa vezi cum, odata ce iesi la suprafata, din lumina se desprinde o lumina mai profunda, calda si intima si pe care o porti cu tine de-a lungul zilei.
-
Stresul de a fi stresat
Nu putem schimba orice lucru ni se intampla in viata, dar putem schimba felul in care ne afecteaza. Cam asta e esenta acestei prezentari TED, care da si o solutie: meditatia.
-
Daca
If you negotiate the minefield in the drive and beat the dogs and cheat the cold electronic eyes and if you make it past the shotgun in the hall…
… si multi alti daca intr-o melodie geniala.
Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei
-
Lupul de pe Wall Street
Un film despre grotescul bogatiei, facut in scop vadit comercial, pentru a face multi, foarte multi bani. Scorsese, poate prea moralizator. Di Caprio, bun. In total, o pelicula mediocra, care va trece, in confuzia contemporanilor sabotati de o minima cultura cinematografica, drept o indiscutabila capodopera.
-
Cartea galbena anti-divort
“Femeile vin de pe Venus, barbatii vin de la baut” , aparuta recent la Editura Trei, e o carte care s-a scris intai in “Academia Catavencu”, iar apoi, dupa marea schisma, in “Catavencii”, la rubrica “Batai in dialog”, poate cea mai populara de la “Jurnalul lui Tetelu” incoace. Doar “Futezatorul” e posibil sa ii fi stat, cand si cand, alaturi.
Simona Tache si Mihai Radu si-au scris textele despre eternul razboi dintre sexe fara pretentia care ii sufoca, indeobste, pe ceilalti: pretentia, absurda, de a da o capodopera. A rezultat o carte vie, galbena, anti-divort, daca ai – cum cer, de altfel, si autorii – umor.
-
Povestiri cu final schimbat, Editura Art
Cel mai recent volum al poetului Florin Iaru, deghizat, convingator, in prozator. Texte scurte, dar la care chiar nu ai ce sa adaugi. O proza potrivita zilei de azi si – indraznesc sa pariez – celei de maine.
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
Anatomia unui discurs
Traian Basescu a comis trei inexactitati in discursul livrat la sosirea in Israel, unde a intreprins o vizita oficiala.
I. “Mai avem, sporadic, cate un politician, cate un om care are tentatia de a nu recunoaste Holocaustul”, a sustinut presedintele, cu bataie la declaratiile din martie 2012 ale social-democratului Dan Sova. Ce spusese actualul ministru al Marilor Proiecte? Ca “pe teritoriul Romaniei niciun evreu nu a avut de suferit” si ca “la masacrul de la Iasi n-au participat romani”.
Cu alte cuvinte, nu recunoasterea Holocaustului a fost – ori este – problema, ci negarea implicarii romanesti in crimele comise impotriva evreilor in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Iar “sporadicul” invocat de Traian Basescu are, potrivit cifrelor ultimului sondaj realizat in legatura cu subiectul, urmatoarele dimensiuni: 66% dintre romani identifica Holocaustul drept exterminarea evreilor de catre germani, 79% cred ca fenomenul s-a produs in Germania, iar 84% considera ca regimul lui Adolf Hitler este responsabil pentru Holocaustul din teritoriile romanesti.
II. “In Romania nu exista institutie care sa ignore realitatile anilor ’40”, a mai indicat presedintele Basescu.
Daca uniforma de nazist purtata in 2009 de primarul Constantei, Radu Mazare, ori seria numismatica din 2010 a Bancii Nationale care onora memoria patriarhului antisemit Miron Cristea, ori discursul negationist din 2013 al istoricului Vladimir Iliescu intampinat cu aplauze sub aula Academiei Romane (in prezenta presedintelui institutiei) nu sunt argumente suficiente pentru Traian Basescu, ca sa nu mai vorbim de lipsa completa de interes a Parchetului General in aplicarea legislatiei de resort, atunci poate ca o lectura a site-ului Jandarmeriei Romane ar fi un bun punct de plecare pentru reimprospatarea concluziilor prezidentiale.
Cine are curiozitatea sa citeasca sectiunea “Istoric” de pe pagina de internet a institutiei amintite, poate afla ca “unitatile de jandarmi din zona armatelor de operatii au indeplinit, in mod firesc, misiuni cu un caracter militar”, dand dovada de “energie, curaj, spirit de sacrificiu si inalt patriotism”.
Poate consilierii de la Palatul Cotroceni ii sugereaza presedintelui diferitele feluri prin care descrierile de mai sus, insotite de tacerile asurzitoare asupra misiunilor de “curatare a terenului” primite de Jandarmerie sub regimul maresalului Antonescu, ignora flagrant realitatile anilor ’40.
III. “Romania a recunoscut Holocaustul. Ca inca mai are oameni care n-au apucat sa invete la scoala istoria tarii lor, da, dar Romania incearca sa transfere generatiilor de astazi ceea ce nu ni s-a spus in timpul comunismului”, a mai precizat Traian Basescu.
Observatiile sale sunt aproximative: autoritatile de la Bucuresti si-au asumat, intr-adevar, in 2004, concluziile Raportului Wiesel, recunoscandu-se participarea romaneasca in desfasurarea Holocaustului, dar nici pana astazi manualele scolare elaborate si aparute pe piata cu largul concurs al Ministerului Educatiei nu marcheaza impactul istoric al dictaturii antonesciene, ignorand masiv antisemitismul interbelic, pogromurile de la Bucuresti, Dorohoi sau Iasi, existenta “trenurilor mortii”, deportarile in Transnistria ori masacrul de la Odesa.
Ce nu i s-a spus elevului Traian Basescu despre Holocaust in perioada comunista nu li se spune, astazi, nici altor elevi romani.
Am scris pe Dela0.ro documentare ample despre toate aceste situatii – AICI, AICI si AICI. N-ar strica, chiar n-ar strica, o lectura caci inainte de a risca sa repetam trecutul, necunoscandu-l, riscam ridicolul unor declaratii care au putine legaturi cu prezentul.
Chiar la inceputul saptamanii viitoare, pe 27 ianuarie, e Ziua Internationala de Comemorare a Holocaustului.
