Intrebarile. De ce nu merge un copil la gradinita

Oana Dan si Silviu Panaite documenteaza un subiect despre mersul la gradinita in comunitatile sarace, context in care au deschis cutia Pandorei din care de data asta au iesit saracia, neputinta, frica, lipsa de educatie, neintelegerea, teama de viitor, marginalizarea si alte cateva sentimente inrudite.

0

Am plecat de la intrebarea „de ce nu merge un copil la gradinita?” si am incercat sa intelegem mecanismul refuzului.

Ne-am gandit, in prima instanta, ca e vorba de un refuz al sistemului care se manifesta printr-unul dintre multele sale tentacule administrative. Apoi am dat vina pe saracie si am achiesat si noi la expresia devenita deja cliseu a cercului vicios al saraciei pe care este foarte greu sa il rupi. Ca orice cliseu si aceasta expresie e dureros de adevarata pentru multe familii fara venituri.

In al treilea moment am zis ca sigur e vreo teama, trebuie sa fie ceva fisuri in mintea mamei, chiar daca discursul ii e bun si in spiritul ideii ca toti copiii ei trebuie sa treaca prin gradinita si scoala si sa invete o meserie si sa plece din saracia cumplita.

Intre timp, multi oameni inimosi si altii mai putin inimosi, dar care simteau nevoia sa faca un gest care sa le creasca fragila stima de sine, au donat ce aveau in plus pe acasa. Am strans haine – multe, peste o tona de haine – alimente, jucarii, incaltaminte si le-am dat familiei. Parea ca macar pentru toamna si iarna ce va sa vina problema hainelor si a incaltarilor era rezolvata.

Au trecut cinci luni si nu mai e nicio urma a respectivelor haine, copiii sunt murdari si desculti, asa cum erau cand i-am intalnit prima data. Peste satul respectiv a cazut prima ploaie rece de toamna si, asa cum se temeau locatarii, apa s-a scurs in casa prin acoperisul peticit si subrezit.

A inceput gradinita de peste doua saptamani si pe cel mai mic dintre frati, in varsta de patru ani, l-am gasit murdar, descult (intr-o zi cu temperatura de 16 grade) si imbracat subtire, cu pantalonii rupti la fund, sprijinind stalpul de electricitate din fata portii. Mama il inscrisese la gradinita, dar nu il dusese pana la momentul respectiv. Tatal spunea ca nu are incaltari pentru el si ca poate ii cumpara la urmatorul virament de ajutor social sau la colectarea alocatiilor celor mai mari.

Plecand din satul respectiv, pe drum spre Bucuresti, printr-un vant care anunta apropiatul crivat, ne-am pus intrebarile de mai sus si am incercat sa gasim un raspuns. Ne-au mai macinat si alte intrebari: ce e de facut, care e solutia sa duci un copil la gradinita, sa il scoti din saracie, sa ii schimbi destinul si cine trebuie sa o aplice.

Pana la urmatoarea vizita am ramas cu intrebarile astea si cu un gust amarui de praf purtat de vant peste peticita autostrada A2.

Un gust ceva mai placut au, poate, recomandarile saptamanii.

 

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

  • Un portret

Marele om in stat, invatatul invatatilor, doctorul doctorilor, intr-o analiza foarte buna realizata de Vlad Stoicescu, AICI.

  • Nasa

Pe langa calitatea de jurnalista multipremiata care superdocumenteaza orice scrie/filmeaza, Ionela mai are si calitatile de prietena – e de fapt primul om cu care m-am imprietenit in prima zi de facultate – si, de peste un an, de nasa. Cum vedea ea presa si meseria pe care o practica de peste un deceniu aflati AICI. 

  • O poveste emotionanta

Despre alegere, teama, rusine, schimbare, iubire si libertate. AICI.

  • O nunta fotografiata altfel

Cum ar fi daca la propria nunta ati renunta la conventialul fotograf care trage cliseisticele cadre si ati face ceva super original chiar voi? Ar fi cam asa.

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • Doua spectacole de teatru

1. Bach Files. La Bulandra. O cronica AICI.

2. Puricele. La Comedie. In regia lui Horatiu Malaele. Cu Stefan Banica in rolul principal.

  • O carte

Extinderea domeniului luptei. De Michel Houellebecq tanar. In romana, la Editura Polirom.

  • O antologie de poezii

Vino cu mine stiu exact unde mergem. De Dan Sociu. O antologie de poezii (1999-2014). Publicata la Polirom.

  • Acelasi film-documentar ca saptamana trecuta. Scris altfel

AICI. 

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • La radio

Am fost saptamana trecuta in studioul RFI sa vorbesc despre video-documentarul „Extinctia”, dar si despre presa, „moartea ziarelor” si „noua viata” din online. AICI. 

…despre comunitatea musulmana din Bucuresti, vazuta la un ceremonial religios organizat in miezul Capitalei.

  • Tenisul

…si balanta sa de putere tot mai dezechilibrata, AICI. 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.