Pentru a-și scrie cartea, Ioan Stanomir recitește „Dicționarul politic” publicat la 1975 de Editura Politică. E „un lexicon ideologic” fără de care nu se poate înțelege ce anume urmărea, în fond, regimul de dictatură.

Să nu ignorăm acest amănunt esențial: acele acte de voință au fost transpuse și în practică. 

În cuvintele profesorului Stanomir: „Peisajul pe care socialismul de stat îl modelează în România de acum patruzeci de ani este cel pe care îl descoperim, zi după zi, în carnea orașelor noastre: cenușiu, murdar, alienant, cu ale sale blocuri interșanjabile și edificii publice hidoase.”

Așa cum remarcă și Stanomir, la doar câțiva ani de la apariția Dicționarului „ceaușismul avea să se lanseze în cea mai ambițioasă operă cosmogonică a comunismului: mutilarea Bucureștiului și ridicarea altui oraș peste care să fluture flamura roșie, biruitoare”. 

Vorbim, așadar, despre o moștenire peisagistică și ideologică durabilă: comunismul nu ne-a trecut de tot. Să citim, alături de profesorul Stanomir, acel „Dicționar politic” de acum o jumătate de secol, care ne explică – începem să înțelegem – și lumea de astăzi. 

„Cuvintele pe care am încercat să le redescopăr, spre a le recontextualiza și reinterpreta, nu sunt niciodată inocente sau neutre. Ele sunt cuvintele și conceptele pe care se ridică edificiul marxist-leninist. Cuvintele de aici sunt cele pe care le rostește, ritualic, Nicolae Ceaușescu. Până la finele lui 1989, aceste cuvinte acordă regimului comunist rațiunea lui dialectică de a fi”, scrie Ioan Stanomir.

„România lui Nicolae Ceaușescu, cu a sa sinteză de tribalism etnocratic și ambiție stalinistă de modernizare malformată, a fost un regim revoluționar, un regim care a participat la efortul global de extindere a ideologiei menite să aducă sfârșitul istoriei.

Cuvintele comuniste sunt punctul de plecare al faptelor comuniste, iată ceea ce nu trebuie să uităm, pentru a sublinia, apăsat, împotriva nostalgicilor contemporani, natura ideocratică a ordinii care se încheie în 1989.

Nimic nu este înfăptuit întâmplător. Ideologia motivează acțiunile partidului, iar partidul este forța conducătoare în stat și societatea. Ideea nu cunoaște obstacol, ea trebuie să triumfe”, mai notează profesorul.

Ca de fiecare dată, vă recomandăm să citiți integral volumul din care noi am selectat doar câteva pasaje. 

DESPRE COMUNISM

Comunismul este „societatea fără de clase” în care se atinge idealul ultim al egalității și omogenizării sociale. Omenirea se leapădă de poverile egoismului, avariției și competiției oarbe. Ea este curățată de instinctele sale rapace și redată unui spirit al liniștii creatoare. 

Sintetică și memorabilă, formula „repartiției după necesități” închide în sine echilibrul acestui eden materialist-dialectic. Lichidarea claselor, dispariția statului, emanciparea individului de sub tutela autorității opresive întemeiază ordinea armonică. Satul și orașul se confundă, iar munca, departe de a dispărea, este virtutea în jurul căreia se adună acest mănunchi de prometei.

Înzestrată cu o conștiință ce reflectă acest salt antropologic, seminția comunistă va explora potențialul refuzat de capitalism. Și dacă așteptarea poate fi dureroasă, dialectica intervine spre a clarifica etapele de parcurs. Ascensiunea spre comunism este pregătită, logic, de edificarea socialismului. Parcursul poate dura, vicisitudinile lui pot fi teribile, dar la capătul explorării se află piscul peste care luminează soarele visat de Marx, Engels și Lenin. 

Ideocrația RSR-istă este fondată pe acest set de certitudini: 

„Trecerea de la socialism la comunism reprezintă o perioadă istorică a cărei durată este în raport de condițiile concrete din fiecare țară, precum și de situația internațională. Între cele două trepte ale orânduirii comuniste nu există niciun zid despărțitor și nici contradicții antagoniste, ci o strânsă unitate dialectică, astfel încât, încă din socialism, se înfăptuiesc unele dintre principiile fundamentale ale treptei superioare, comuniste”.

DESPRE SOCIETATEA SOCIALISTĂ MULTILATERAL DEZVOLTATĂ (SSMD)

Definiția din Dicționar consacră simbolic legătura pe care PCR o aduce, creator, la tezaurul de gândire al mișcării muncitorești. Așa cum RSR se confundă cu cel ce îi este ctitor, poet și cârmaci, societatea socialistă multilateral dezvoltată (SSMD) este una cu prezentul și viitorul României socialiste. Discursul despre viitor intră în zodia certitudinilor.

(…) Teritoriul, istoria, populația, conștiințele sunt materia din care se plămădește SSMD. RSR este un vast cuptor în care se topesc destine, instituții și întregi comunități. Înainte de a ajunge la limanul comunist, RSR trebuie să treacă prin aceste vămi ale planificării fericite. 

Cuvintele au nu doar istoria lor, ci duc cu sine și viitorul pe care îl cuprind. Sistematizarea este cuvântul care, odată rostit, evocă înșiruirea de carcase urbane dezafectate, dar și asaltul împotriva satelor. Sistematizarea este apoteoza propensiunii naționaliste. Rațiunea, citită de partid, elimină iregularitățile umane, spre a anunța era fericirii. 

DESPRE PARTID

La 1975, procesul de curățire a solului politic de dușmanii de clasă și partidele lor este încheiat. Constituția de la 1965, cartă a noii Românii socialiste, consacră rolul de forță conducătoare al PCR. Teroarea lasă loc contractului social pe care se fondează ceaușismul. 

Detașamentul de avangardă al clasei muncitoare își asumă misiunea conducerii societății. PCR își datorează rolul conducător capacității de a citi istoria și a grăbi procesul, pe de o parte, și generozității cu care se confundă cu „interesele și năzuințele vitale ale poporului”, pe de altă parte. Cauza comunismului și a socialismului este chiar viitorul RSR.

DESPRE EGALITATE

Egalitatea socială devine centrul canonului marxist-leninist. Misiunea revoluției socialiste este de a face trecerea de la înșelătoarea egalitate formală din capitalism la autentica egalitate, ieșită din zdrobirea cătușelor exploatării.

Egalitatea este încununarea procesului de ecarisaj social – dușmanii de clasă dispar, antagonismele sunt eliminate, iar ceea ce se naște este comunitatea din care au fost extirpate rădăcinile răului sociale. Noile relații de producție generează o așezare juridică revoluționară, oferind egalității o nouă accepțiune, eliberatoare.

DESPRE ÎNVĂȚĂMÂNTUL POLITIC

Ceaușismul aspiră să conducă România spre comunism, iar această ambiție transpare în cuvintele și frazele Dicționarului politic. În RSR, ca în orice țară comunistă, educația ideologică este parte din cultivarea conștiinței revoluționare.

Discursul despre politică este administrat de partidul unic. Învățământul politic debutează în școala generală, spre a fi continuat până la maturitate. Îndoctrinarea este premisa nașterii omului nou: iată un adevăr elementar, ignorat de progresiștii de astăzi.

Lecția de învățământ politic îl acompaniază pe locuitorul RSR de la naștere până la moarte. Prin școală, prin televiziune și radio, prin presă și adunări de partid, această lecție este predată de activiștii partidului. Lucrul cu oamenii este un travaliu asupra conștiințelor.

(…) Cuvintele din aceste pagini nu sunt moarte, căci ele au migrat în lumea de după 1989. În forme mutante, ceaușismul a alimentat viziunea despre stat, societate și națiune a fesenismului și a regimului Iliescu. Elitele educate sub semnul acestor cuvinte au alcătuit prima Constituție a României de după revoluție.

Rețelele pe care socialismul de stat le-a alcătuit au durat, iar din substanța lor se hrănește postcomunismul însuși.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.