În urmă cu 15 ani, într-un beci de pe Calea Ferentari mureau patru copii din cauza unui incendiu izbucnit de la o lumânare. În urmă cu cinci ani, adulți și copii mai locuiau încă în acele beciuri (în fapt niște demisoluri de bloc închiriate celor cu venituri foarte mici).
Locuiau acolo oameni și în 2019, când primarul de atunci al Sectorului 5 Daniel Florea o scotea la plimbare electorală prin cartierul Ferentari pe aspiranta prezidențială Viorica Dăncilă.
Nicio autoritate centrală sau locală nu a verificat, de la moartea acelor copii, condițiile în care unii cetățeni continuă să locuiască în beciuri insalubre, luminate cu lumânarea.
În urmă cu mai bine de 150 de ani, tot în orașul București medicii recomandau autorităților să verifice beciurile în care locuiau – și atunci – oamenii. De ce? Pentru a se asigura că umiditatea nu este prea mare și că nu există alte pericole pentru sănătatea locatarilor. Intra în sarcina poliției sanitare să facă aceste verificări.
Această informație – ilustrativă, credem noi, pentru condiția românească a pasului bătut pe loc – ne-a făcut curioși. Ne-am întrebat cum au întâmpinat administrațiile bucureștene chestiunea igienei și sănătății publice, în vremuri în care comunitățile n-aveau antibiotice la dispoziție, iar mizeria generalizată le-ar fi putut fi fatală.
Ce recomandări aveau medicii legate de igienă și sănătate publică în capitala românilor de acum 150 de ani? Ce spuneau ei despre curățenia locuințelor, dar și a trupurilor locuitorilor? Ce credeau despre vaccinare?
Spre a afla ne-am uitat în două volume de specialitate din epocă, dar am răsfoit și paginile unei publicații bilunare care își propunea să-i ajute pe cetățeni, prin rândurile scrise, să se țină sănătoși.
Nu veți fi surprinși, desigur, să aflați că 150 de ani mai târziu ne confruntăm, în București și nu numai, cam cu aceleași probleme.
Igiena publică și Poliția Sanitară
Hygiena este știința care tratează despre condițiunile sănătății și despre mijloacele pentru conservarea și perfecționarea ei. Ultimul scop al Hygienei este perfecționarea omului și a societății.
Știința polițienească studiază mijloacele pentru garantarea siguranței publice și a bunei ordini. Poliția sanitară este acea parte a științei polițienești care se ocupă de apărarea sănătății.
Hygiena publică studiază dar condițiunile sănătății unei populațiuni. Ea este cu alte cuvinte medicina maselor, ea ne arată cum ar trebui să apărăm viața după legile științei în contra diferitelor influențe vătămătoare. Poliția sanitară ne arată cum o putem apăra în realitate după legile pozitive. Hygiena este știința, Poliția sanitară este partea practică. (Hygiena publica si Politia Sanitara, Doctorul I. Felix, 1870)
Ordinea este una din cele mai importante condițiuni de existență și de prosperitate într-un stat bine organizat.
Administrarea poliției sanitare, ca parte întregitoare a poliției generale, este de competența ministerului de interne. (Proiectu de Organisarea Policiei Sanitaria, Anastasie Fetu, 1863)
Siguranța și curățenia locuințelor
Autoritățile competente vor stărui ca impiegații respectivi să observe cu strictețe regulile prescrise de igiena publică; în privința locuințelor private, poliția locală va lua măsurile următoare:
Va publica învățături populare având ca scop: a) evitarea înghesuirii oamenilor prin locuințe; b) înnoirea aerului, prin deschiderea ferestrelor.
Va opri ca să nu se producă prin locuințe gaze sau aburi, nici sa crească în ele columbi (n.r. – porumbei), iepuri, rațe.
Va inspecta beciurile unde locuiesc oamenii, spre a se’ncredința dacă ele se aerează adesea ori dacă nu sunt umede sau în alt mod vătămătoare sănătății. (Proiectu de Organisarea Policiei Sanitaria, Anastasie Fetu, 1863)
Mâncare pentru toți
Prosperitatea și sănătatea unei populațiuni este proporțională cu producțiunea suficientă a alimentelor și a celorlalte obiecte trebuincioase pentru întreținerea vieții.
Insuficiența alimentațiunii micșorează energia morală și oprește dezvoltarea intelectuală a populațiunii, o face mai puțin rezistentă în contra influențelor morbide și produce muncitori debili, puțin stăruitori la lucru.
Este de dorit ca alimentarea muncitorilor noștri să se îmbunătățească, precum trebuie a se îmbunătăți și casa în care locuiesc, și hainele cu care se îmbracă.
Administrațiunea este datoare să preîntâmpine lipsa alimentelor și să înlăture tot ce ar putea scumpi mijloacele de subzistență cele mai indispensabile. Impozitele asupra alimentelor cele mai necesare, care lovesc mai cu deosebire pe familiile sărace, sunt din mai multe cauze vătămătoare intereselor sociale. (Hygiena publica si Politia Sanitara, Doctorul I. Felix, 1870)
Vaccinarea
Singura măsură pentru apărarea copiilor contra vărsatului este vaccinarea (altoirea) lor. Toți copiii sănătoși să se altoiască cel puțin într’a treia și a patra lună a vieții; se pot însă vaccina și copii mai mici, de la două săptămâni în sus.
Vaccinarea bine făcută nu numai că nu aduce pentru sănătatea copiilor nici un pericol, ci ea este una din bine-facerile cele mai mari; din această cauză legea prescrie ca toți copiii să fie vaccinați înainte de a împlini primul an al vieții. Dacă vaccinarea n’a prins, să se vaccineze copilul a doua oară. (Apărătorul Sănătătei, 1892-1893)
Latrinele
Insuficiența numărului latrinelor este vătămătoare mai ales dacă ea privește școlile, închisorile, cazarmele, fabricile.
O latrină bună caută să însușească calitățile următoare: să înlesnească căderea repede a excrementelor în hazna, să nu comunice celorlalte părți ale casei gaze provenite din descompunerea excrementelor și să aibă o construcție simplă, durabilă și puțin costisitoare. (Hygiena publica si Politia Sanitara, Doctorul I. Felix, 1870)
Salubritatea satelor
Punctul de plecare pentru deprinderea săteanului cu un trai mai hygienic caută să fie îndemnarea lui la îngrijirea mai înțeleaptă a vitelor și la cultivarea mai rațională a pământului. Când el va învăța a prețui valoarea excrementelor pentru câmp, atunci și curtea lui și satul întreg vor deveni mai curate.
Cadavrele animale se aruncă de multe ori în mijlocul satului ori pe câmpul liber, și părțile lor se transportă d’acolo de către câini în apropierea caselor. Poliția sanitară caută să vegheze ca orice animal mort să se îngroape într’o adâncime de 1 ½ până la 2 metri, și ca pământul de deasupra să se bată bine. (Hygiena publica si Politia Sanitara, Doctorul I. Felix, 1870)
Salubritatea orașelor
Aglomerațiunile mari de oameni, deși favorabile pentru dezvoltarea socială, științifică, comercială și industrială a unei națiuni, devin foarte vătămătoare sub raportul fizic dacă poliția sanitară nu înlătură relele care izvorăsc din acele aglomerațiuni.
Un număr excesiv de locuitori care ocupă un teren restrâns produce necurățenie, lipsă de aer și de lumină, umiditate și infecțiune. În metropolele prea populate găsim toate formele mizeriei fizice.
Urbile unde fiecare casă este ocupată numai de o singură familie sunt mai salubre, decât aglomerațiunile de case înalte fără de curți, locuite fiecare de o mulțime de familii. (Hygiena publica si Politia Sanitara, Doctorul I. Felix, 1870)
Un ziar pentru sănătate
Tot omul, oricât de înapoiat, dorește să fie apărat de boli și, dacă din întâmplare a căzut bolnav, el aleargă, cât poate, după însănătoșire.
Gândul nostru este ca să ducem prin acest ziar poporului, până în colibă de se va putea, povețe pentru apărarea sănătății și pentru ajutor în caz de boală și departe de orice medic. (Apărătorul Sănătătei, publicație bilunară, 1892-1893)
Inconvenientele corsetului
Ca un veșmânt să fie conform regulilor hygienice, trebuie să împlinească mai mult sau mai puțin următoarele condițiuni: să fie simplu, curat și să dea toată libertatea corpului. Se înțelege de aici că corsetul, fiind o îmbrăcăminte care nu răspunde acestor reguli hygienice, și-a atras o mulțime de critici drepte, atât din partea medicilor, cât și a moraliștilor.
Purtarea corsetului dă naștere la multe inconveniente și chiar pericole, astfel: schimbă mai mult sau mai puțin formele normale ale pieptului, mișcă din loc ficatul, scoborându-l mult, și’l apasă în același timp, așa că circulația sângelui se face greu; apasă și scoboară stomacul și mațele. (Apărătorul Sănătătei, 1892-1893)
Curățenia corpuluiCurățenia corpului
Spălarea sau îmbăierea corpului nu numai face ca funcțiunile pielii să se îndeplinească mai bine, dar face pielea mai moale și mai fragedă, și pentru femei această calitate a pielii adaugă la frumusețea corpului.
Necurățenia corpului, și mai cu seamă a cămășii, căci ea este direct în contact cu pielea și absoarbe o parte din nădușeala ce este în corp, nu numai că face un rău sănătății și arată dezordine și lenevire din partea acelei persoane, dar chiar trăsăturile frumoase ale corpului se pierd și dispar la vederea unui cap ciufulit și a unor haine murdare. (Apărătorul Sănătătei, 1892-1893)
Gimnastica
Gimnastica trebuie făcută în aer curat de praf, de microbi și de gaze. O grădină este cel mai bun loc; un salon sau o cameră spațioase, bine aerisite și neprăfuite sunt asemenea un loc foarte bun de gimnastică.
Cel care face gimnastică trebuie să aibă haine ușoare, fără legături strânse care să supere mișcarea mușchilor.
Dacă cel care a făcut gimnastică s’a înădușit (a transpirat), să’și schimbe cămașa și să se ferească de curent de aer. (Apărătorul Sănătătei, 1892-1893)
