E 24 decembrie, Ajunul Crăciunului, și-n mai puțin de 24 de ore copiii vor desface darurile de la Moș. Jucăriile și jocurile celor mici vor copleși casele oamenilor mari. Oferta magazinelor a fost generoasă în luna cadourilor.
Dar lucrurile nu au stat mereu așa. Nici pe departe. Mai mulți sunt anii în care oferta magazinelor nu a existat, iar capitalismul târziu nu era pe lume ca să propună luna cadourilor. În Ajunul Crăciunului, precum și-n toate celelalte zile ale anului, copiii acelor vremuri se bizuiau pe imaginație pentru a-și procura prilej de joacă. Și de-ar fi existat, puterea de cumpărarea nu le-ar fi putut cumpăra oricum nimic.
Jucăriile și jocurile nu erau în vitrine, ci în închipuire – iar de acolo prindeau formă și viață în ochii și-n mâinile copiilor de la 1900.
Vremurile în care jucăriile erau obiecte pe care copiii și le făceau singuri din tot felul de materiale casnice nu sunt extrem de departe în timp – dar par să fi fost totuși acum o eternitate. Astăzi, pe 24 decembrie, e de neconceput o lume fără jucăriile magazinelor în mâinile copiilor.
Nu demult, jucăriile nu erau deloc extravagante. Erau elementare, ba chiar rudimentare în satul românesc de acum un secol și jumătate – dar puneau aceleași zâmbete pe fețele copiilor. Existau și atunci jucării pentru fete și jucării pentru băieți.
Formele de joacă nu se limitau, oricum, la puținele obiecte pe care și le puteau face singuri copiii. Jocurile poznașe ocupau și ele loc de cinste între preocupările celor mici (și nu numai).
Pe toate, jocuri și jucării, le-am găsit la Biblioteca Centrală Universitară, în două cărți de la începutul secolului XX scrise de etnograful Tudor Pamfile: Jocuri de copii adunate din satul Țepu (Tecuci), publicată în 1906, și Jocuri de copii, din 1908.
S-aveți Crăciun vesel!
I. JUCĂRII
Arc și săgeată
Băieții își fac săgeți din trestie de stuf, pe care o smulg din streașina casei. Săgeata se face în două feluri. Primul: se ia o trestie lungă și se taie dedesubtul unui nod la capătul gros și de o lungime sub un metru; apoi se ascute sus. Al doilea: se taie tot astfel, dar se scurtează de o palmă; într-însa se bagă alt vârf de trestie tare sau de lemn. Ele se azvârlă cu mâna.
Beșica de porc
Se numește în Ardeal bașcanet sau jașcău. Este foarte mult căutată de copii, în ziua de Crăciun, ziua a doua, când de obicei se taie porcii. Această beșică este umflată de copii prin ajutorul unei țevi, și apoi legată la gură se pune la uscat. De multe ori în ea se pun grăunțe de păpușoi ca să sune. Ea se mai atârnă c-o ață sus de coardă, ca apoi copiii să-i facă cânt ca s-o izbească de pereți sau de ușă și ea să sune.
Popelnicul
Este un lemn cu trei crăci micuțe, cu care se joacă copiii.
Vitioara
O sănioară așezată pe oase și mânată de cel ce stă în ea, cu ajutorul a două bețe în capătul cărora e înfipt câte un cui spre a prinde bine pe gheață.
Jucării de clisă (n.r. pământ argilos care în amestec cu apa formează o pastă cleioasă)
După ploi grija copiilor e să aducă clisă galbenă de pe deal, ori de unde este, și să facă dintr-însa colaci, roți, cărămizi. Toate aceste fabricații le usucă apoi și se joacă cu ele până când le strică pe toate.
Păpuși
Păpușile sunt o jucărie pentru fete. (…)
O păpușă se face dintr-un băț cu trei picioare retezate, ca să stea pe loc neted. La cap i se pune un capac de cutie de chibrit rotund, un ciocan de păpușoi sau un cilindru scurt de lemn. Capul i se învelește cu pânză albă, i se fac ochi, nas, gură și urechi cu cărbune ori cu cerneală. În cap i se pune păr de femeie împletit, se leagă, apoi se îmbrobodește.
Când băieții fac case, fetițele își duc și ele păpușile lor, le pun la masă. Păpușile, ca orice fată, trebuie să aibă zestre, cămeși, straie, ca să fie gata de măritiș.
II. JOCURI
De-a ascunsul (cucul)
În Ardeal copiii l-au botezat de-a chitulușul (n.r. regionalism pentru pitulice).
În Bucovina, jocul de-a se ascunde e foarte obișnuit. E o plăcere deosebită pentru copil când a speriat pe cineva. Se ascunde pe sub paturi, pe după uși și strigă: boo sau bee!
Cei mai mari fac pozne și mai mari. Ca să sperie, se fac matahale lungi, noaptea, întinzând mâinile în sus și ținând o oală într-un băț, în loc de cap; oala are două spărturi pentru ochi, în care pun câte o lumânărică, iar de la oală în jos e acoperit corpul cu prostire (n.r. cearșaf).
(…) Prin unele părți, la jocul de-a prinsul, care se aseamănă cu de-a ascunsul, se zice gata și copiii se împrăștie până la un hotar înțeles mai dinainte. La jocul de-a ascunsul, când toți sunt ascunși, zic pe rând cucu.
Sunt scăpați cei care pot scăpa neatinși și lovesc cu palma locul unde a stat prinzătorul. Este prins acela care trece hotarul ori este atins cu palma de către prinzător. Prinsul devine prinzător, iar dacă nu se prinde niciunul, apoi tot copilul cel dintâi rămâne prinzător.
În bunghi (bumbi)
În comuna Cărniceni, jud. Iași, se joacă în chipul următor:
Se face o gropușoară în pământ și, de la 2 ori 4 pași de dânsa, fiecare copil caută să azvârle în groapă, într-o rânduială hotărâtă de mai înainte, bumbul său. Dacă întâiul și-a băgat bumbul în groapă, toți ceilalți își lasă bumbii jos, pe locurile unde erau. Cel dintâi, dacă bagă în groapă nasturii puși jos, din trei lovituri, cu degetul arătător sau mijlociu izbit de cel mare, îi ia pe toți. Dacă nu, îi ia pe care i-a putut băga, iar rândul datului vine celui de-al doilea.
De-a șupa
Zece până la douăzeci de tineri se pun jos în cerc, își iau țundrele (n.r. haină țărănească lungă) înainte, înnoadă o merindare (n.r. ștergar) și unul se învoiește să fie el șupă (n.r. persoană care este lovită). Se așează el în mijlocul cercului, iar cei din jur îl bat până când șupa prinde merindarea de la cineva. Acela intră în mijloc de șupă și așa se continuă jocul.
Cu mingea la pământ
Doi băieți se așează față în față la un pas. Unul aruncă cu mingea cam până în dreptul pieptului tovarășului său din față. Acesta o lovește cu palma. Mingea se izbește de pământ și sare iar în sus, când cel ce-a azvârlit-o la început este dator s-o prindă și s-o arunce din nou celuilalt jucător.
După șase lovituri, al doilea se trage alăturea, la șase pași, iar întâiul caută să-l lovească cu mingea peste picioare. Al doilea se ferește crăcănându-și picioarele. Dacă nu-l poate lovi, jocul urmează ca și mai înainte. Dacă îl poate lovi, cei doi jucători își schimbă locurile.
Cu bețele
Două partide de copii cu bâte. De-o parte 4, de alta alți 4. Unul dintr-o partidă își aruncă bâta în sus sprea cealaltă partidă. De aici dă unul cu bâta după cea de sus și dacă o nimerește zice că are un berbece. Acum în partida învingătoare aruncă unul bâta în aer, ca înainte, și din partida întâia dă unul după ea. Așa mai departe, începând tot partida care a câștigat.
Roata-n mâini
Copiii, întinzând mâinile în sus și cam în lături, își fac vânt, cad într-o palmă și apoi în cealaltă, cu picioarele în sus, apoi ating pământul cu un picior și cu celălalt în urmă și continuă așa, cât vor, rostogolindu-se.
Încuiarea diavolului
Copiii adunându-se mai mulți pe malul apelor, având cu ei grămezi de pietre, le aruncă drept în apă. Zgomotul pe care-l face apa, zic ei că-i strigătul diavolului, iar această aruncare o numesc încuiarea diavolului în apă.
De-a mâța și șoarecele
Se face o horă mare și doi băieți stau în mijlocul ei. Unul alege dintre cei din horă mâța, celălalt șoarecele. Cel mai în vărstă dă poruncă să prindă mâța pe șoarece. După ce l-a prins, vin în mijlocul horei, iar cei doi se duc de-i înlocuiesc în horă. Cei doi rămași fac același lucru ca și cei dinaintea lor.
Cu țeava
Unul are o țevie în mână și zice către altul:
– Ia, hai să ne uităm pe țevia asta ochi în ochi.
Cel care nu știe păcăleala, pune ochiul să privească, iar celălalt pune gura la celălalt capăt și-l scuipă în ochi.
Lovirea palmelor
Unul pune palma pe bancă și zice altuia:
– Dă tu cu pumnul cât ce-i putea în palma mea, și ai să vezi că nu mă doare deloc.
Celălalt încearcă o dată de două ori și când capătă încredere că-l poate lovi mai tare, celălalt trage repede palma spre sine, așa că lovitorul își izbește pumnul de bancă.
