Bărbatul din Alba Iulia care a tâlhărit recent o tânără într-o scară de bloc era recidivist. Camerele de luat vederi au surprins violența incidentului în care victima sa este făcută knock-out, cu o lovitură în plină figură, apoi buzunărită și lăsată pe podea să-și revină din inconștiență.
Imaginile au șocat România și i-au alimentat în același timp certitudinea că acțiunile bărbatului eliberat din penitenciar în septembrie 2018, în baza prevederilor legii recursului compensatoriu, sunt imputabile partidului aflat la guvernare.
Au circulat pe internet inclusiv montaje video în care capul ministrului Tudorel Toader, responsabil cu Justiția în cabinetul PSD condus de Viorica Dăncilă și girat de Liviu Dragnea, era decupat și lipit peste figura infractorului violent.
Mecanismul e simplu și eficient: nu un individ necunoscut agresase sălbatic o tânără într-o scară de bloc, ci însuși ministrul Justiției Toader.
Întâmplarea a redeschis o mai veche cutie a Pandorei. Și când relele sistemice ies la iveală, diferiți factori de decizie din zona politică se acuză unii pe alții de efectele unor prevederi legislative promulgate fără cap.
Legea privind recursul compensatoriu a devenit un astfel de cartof fierbinte, trecut dintr-o mână de ministru în alta, de la un partid la altul, pentru a obscura – în ultimă instanță – cauzele reale ale defecțiunilor sistemice.
Problemele recursului compensatoriu nu stau în prevederile propriu-zise ale legii, ci sunt sădite în felul în care este structurat sistemul de probațiune din România. Vorbim de un sistem care alimentează recidiva, indiferent de numele partidului instalat la Palatul Victoria.
Ce se întâmplă după gratii
În iulie 2017 a fost adoptată Legea privind recursul compensatoriu. Care erau prevederile ei? Pentru 30 de zile de detenție în condiții neadecvate, li se scădeau 6 zile din pedeapsa celor aflați în spatele gratiilor. În octombrie 2017 erau eliberați primii 500 de beneficiari ai acestei legi.
De atunci s-au rostogolit nenumărate știri și discuții publice despre oportunitatea și efectele demersului legal. Toate au ignorat însă datele statistice ale Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), dar și realitățile unui sistem post-detenție suprasolicitat și gândit doar pentru o mică parte a celor eliberați din închisoare.
Discuția despre legea privind recursul compensatoriu se poartă mai nou în termeni reajustați: cine a aruncat primul piatra, adică cine era ministrul Justiției când a fost inițiată, cine era ministru când a trecut și tot așa.
Ce evită o asemenea discuție este să sublinieze, din start, că niciun politician, parlamentar, ministru sau partid aflat la guvernare nu a luat în calcul ce se întâmplă după gratii, adică după eliberarea deținuților. Dacă o astfel de discuție ar fi avut loc atunci serviciile de probațiune ar fi arătat ceva mai bine – iar societatea în ansamblul ei ar fi fost mai sigură.
Viziunea golirii pușcăriilor s-a oprit întotdeauna pentru factorii de decizie de la București la poarta penitenciarului, nu a trecut vreodată dincolo de ea.
Înăuntru, închisorile românești arată mai degrabă ca niște lagăre. În afară, societatea românească e mai degrabă prizoniera unui fel de a administra lucrurile care acționează mereu doar pe jumătate, fără a anticipa vreodată consecințele acțiunilor.
La mijlocul acestor două realități, cade mereu înțelegerea publică. Adevărul factual e că trăim într-o țară în care orice neînțeles se transformă într-un neînțeles și mai mare.
Discuția despre legea privind recursul compensatoriu se poartă astăzi în termeni apocaliptici. Se spune că valul de infracțiuni comise de pușcăriașii eliberați în ultimul an e enorm. Presa scrie că infractorii ar fi făcut mii de noi victime.
Câți dintre cei eliberați în intervalul menționat s-au întors însă după gratii? Cu cât a crescut numărul liberărilor condiționate în urma recursului compensatoriu, în comparație cu alți ani?
Ne-am pus aceste întrebări și am pus cap la cap informații statistice compilate din documentele oficiale ale Administrației Penitenciarelor și Ministerului Justiției.
Începem cu viața de după ieșirea din penitenciar.
Cifrele spun cealaltă poveste
România are din anul 2000 un serviciu de “reintegrare socială a infractorilor și de supraveghere a executării sancțiunilor neprivative de libertate”. Așa se numea atunci. Din 2006 denumirea este de serviciu de probațiune.
Ce este acest serviciu?
Inițial el a fost gândit ca un mecanism de care să beneficieze toți cei care ies din închisoare, o combinație între supraveghere și suport oferit celor ce ieșeau de după gratii. Din motive financiare și logistice, însă, a rămas un serviciu destinat doar celor care primeau pedepse cu suspendare.
În cursul anului 2014, Dela0.ro a documentat și publicat un amplu dosar de presă despre situația serviciului de probațiune românesc.
Am aflat la momentul respectiv, chiar de la un psiholog al Administrației Penitenciarelor, că beneficiază de suportul statului doar cei care au șanse mai mari de reintegrare. Nu se putea, în 2014, pentru toți deținuții eliberați. Și nu se poate nici astăzi.
Într-o comparație forțată, e ca și cum de ajutor social ar beneficia doar oamenii cu liceul terminat, pentru că toți ceilalți mai puțin alfabetizați n-ar avea oricum șanse de reintegrare socială.
Practic, până în 2014, cei care primeau pedepse cu suspendare erau supravegheați de serviciile de probațiune. Asistența le era oferită la cerere. Tot la cerere era oferită asistență și celor care erau liberați condiționat. La cerere, dar în funcție de posibiliăți.
Din 2014, odată cu adoptarea noilor coduri de procedură, situația s-a schimbat. Cel puțin pe hârtie. De patru ani sunt incluși automat în oferta serviciilor de probațiune și cei liberați condiționat.
Dar – căci există un dar – nu orice liberat condiționat intră sub supravegherea serviciului de probațiune. E necesar să fi comis fapta după februarie 2014 și să mai aibă un rest de pedeapsă de doi ani sau mai mult de doi ani.
În serviciile de probațiune lucrau, în 2017, 552 de persoane. În 2018 avem 557 consilieri de probațiune.
Tot în 2017 au fost înregistrate 90.546 de supravegheri, potrivit Raportului Direcției de Probațiune pe anul 2017. Același raport arată că cei mai mulți ajunși în grija serviciilor de probațiune au fost cei care au primit pedepse cu suspendare sau amânarea aplicării pedepsei.
Doar 81 de liberări condiționate au intrat în 2017 în atenția serviciilor de probațiune. În 2017 au fost liberate condiționat peste 10.000 de persoane.
Încă din 2014 cei din sistemul de probațiune atrăgeau atenția asupra problemelor de personal. Au făcut-o și în 2016, dar și în 2018. Din 2014 și până în 2017 numărul consilierilor a crescut cu 192.
Situația la zi e (aproape) dezastruoasă: gradul de încărcare este de 200 de dosare pentru un consilier de probațiune. Media țărilor din Uniunea Europeană este între 30 și 60.
O reintegrare ratată
Potrivit ANP, în perioada octombrie 2017 – noiembrie 2018 au fost puse în libertate, în baza Legii 169/2017 privind recursul compensatoriu, 13.267 de persoane. Dintre acestea:
– 2.387 ca urmare a expirării duratei pedepsei în termen
– 10.880 prin admiterea de către instanțele de judecată a liberării condiționate
Dintre cei eliberați, peste două mii ajunseseră în închisoare pentru omor și viol. Aproape șase mii dintre cei eliberați în baza legii recursului compensatoriu au fost închiși pentru infracțiuni contra patrimoniului, adică furt, tâlhărie, piraterie. Alți 1.309 dintre cei eliberați au comis infracțiuni contra siguranței publice.
Dintre cei eliberați s-au întors deja după gratii 649 de persoane, adică 5% au recidivat. 649 din 13.267 persoane eliberate.
Evelina Oberșterescu, consilier în cadrul Direcției de Probațiune, explică datele într-o conversație telefonică purtată cu reporterul Dela0.ro.
Foarte puțini dintre cei eliberați în baza Legii recursului compensatoriu au ajuns în atenția serviciilor de probațiune. Deși au fost liberați condiționat peste 10.000 de deținuți în baza noii legi, nu a existat niciun val de nou veniți în rândul celor sprijiniți de Direcție.
Și dacă ar fi existat, serviciile de probațiune din țară nu ar fi putut să le facă față. Și câteva sute ar fi fost mult prea mult pentru un sistem deja suprasolicitat. Nici nu se pune problema de câteva mii.
În decembrie 2017 erau înregistrate în baza de date a serviciilor de probațiune opt persoane liberate condiționat pe fondul prevederilor recursului compensatoriu. Opt persoane din peste două mii.
De ce sunt importante aceste servicii de probațiune și în general orice fel de servicii de reintegrare a foștilor deținuți? Răspunsul îl găsim în rata recidivei din România, una destul de mare.
Politicienii nu și-au pus problema eliberării pușcăriilor prin asigurarea unor servicii și proceduri care să reducă recidiva. Când an de an penitenciarele tale sunt ocupate în proporție de 38–45% de recidiviști înseamnă că sistemul tău de reintegrare, și de o parte și de alta a gratiilor, trebuie regândit și extins. Trebuie, înainte de toate, finanțat.
Bugetul anual al serviciilor de probațiune din România este de douăzeci de ori mai mic decât bugetul aflat la dispoziția penitenciarelor.
În ianuarie 2017 erau în penitenciarele din România 27.250 de deținuți. Recidiviști erau 10.389.
Liberările condiționate au variat în ultimii ani (2013-2016) între 9.000 și 11.000 pe an. În 2017, an în care au început eliberările în baza recursului compensatoriu, au ieșit din închisoare în urma liberării condiționate 10.554 de persoane. Dintre acestea 2.718 au fost liberate condiționat ca urmare a recursului compensatoriu.
Nici în 2018 liberările condiționate nu vor depăși cu mult media. Până la finalul lunii octombrie fuseseră liberați 11.000 de deținuți. Dintre aceștia 9.000 în baza recursului compensatoriu. Suma totală rămâne însă în graficul anual.
Cifrele ANP arată practic că nu există o creștere masivă a liberărilor condiționate totale după apariția recursului compensatoriu. Creșterea eliberărilor din penitenciare e dată de situațiile în care recursul compensatoriu a dus la expirarea pedepsei în termen. Aici vorbim de 2.387 de persoane, dintre care 912 au fost eliberate în 2017.
Dincolo de cifre, însă, responsabilitatea unui sistem de reintegrare a foștilor deținuți care funcționează pe avarii e purtată de toate partidele perindate pe la Palatul Victoria. Cu sau fără recurs compensatoriu avem un sistem de probațiune care nu supraveghează și nu oferă suport câtorva mii de deținuți liberați condiționat anual.
Și nu o face pentru că nu are personal și resurse și pentru că legea a fost mereu gândită inegal. Acestea nu sunt realități din 2017, ci dintotdeauna.
Imaginați-vă un caleidoscop în care capetele tuturor miniștrilor responsabili cu Justiția din ultimele două decenii se rotesc la nesfârșit, lipite peste figurile unor infractori violenți, recidiviști, liberați condiționat fără niciun fel de supraveghere și sprijin.
Caleidoscopul acesta este țara în care trăim.
