Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
UN PLAN DE ACȚIUNE

Aflată sub reflectoarele Comitetului de miniștri al Consiliului Europei după multiple condamnări la CEDO care au evidențiat dreptatea strâmbă administrată de instanțele naționale în cazurile de infracțiuni sexuale cu victime copii, România a prezentat în toamna anului trecut, la Strasbourg, un plan de acțiune, în fapt un raport al măsurilor întreprinse în ultimii ani pentru corectarea acestor aberații structurale din sistemul judiciar.

Depus formal în cadrul unei proceduri de supraveghere a executării unor hotărâri CEDO care au semnalat tratamentul judiciar defectuos al infracțiunilor sexuale, documentul a trecut complet neștiut. Nicio autoritate publică, din zona guvernamentală sau judiciară, nu l-a invocat sau prezentat publicului, deși tema infracțiunilor sexuale cu victime copii este probabil cea mai discutată (și spinoasă) speță publică din România ultimilor ani.

De ce e capital conținutul acestui plan de acțiune? Pentru că el ilustrează, de fapt, mai multe inacțiuni (și consecințele lor). Planul încropit de România atestă mijloacele și efectele unui proces de reformă judiciară care pare a fi mai degrabă o simulare.

Nu e prima oară când constatăm că schimbarea românească se desfășoară cu viteza melcului – dar e printre puținele dăți când publicul poate vedea un inventar complet al proceselor simulate de reformă. Planul de acțiune prezentat înaintea Comitetului de miniștri al Consiliului Europei poate fi analizat și demantelat pentru a înțelege de ce statul român nu reușește de cinci ani de zile să finalizeze reorganizarea practicii judiciare în tratarea infracțiunilor sexuale comise asupra copiilor sau persoanelor cu dizabilități.

PROGRESUL IMAGINAT DIN HÂRTII

În planul de acțiune depus anul trecut la Strasbourg (și care a fost luat în discuție la reuniunea Comitetului de miniștri al Consiliului Europei), România se laudă cu progresele obținute în cadrul acțiunilor de executare a unor hotărâri CEDO dispuse în dosare de infracțiuni sexuale cu victime minore sau cu dizabilități.

Procesul de executare are două paliere – cel al măsurilor individuale și cel al măsurilor generale. De obligațiile individuale statul s-a achitat plătind victimelor despăgubiri. La capitolul măsuri generale, după aproape cinci ani de acțiuni teoretic întreprinse, progresul românesc are următoarele date:

»» o rețea de procurori (menită să supravegheze procedurile judiciare derulate în dosarele penale cu victime minore) care era nefuncțională la momentul depunerii planului de acțiune.

»» o evaluare a cazurilor de infracțiuni sexuale cu victime minore (din perioada februarie 2014 – mai 2020) abia demarată la momentul depunerii planului și încă nefinalizată până în acest moment.

»» un calendar de implementare a planului de acțiune pe care autoritățile de la București trebuiau să-l depună până la 1 decembrie 2020 (și pe care, până pe 19 februarie 2021, încă nu-l depuseseră).

Comitetul de miniștri al Consiliului Europei s-a întrunit în septembrie-octombrie 2020, luând în discuție inclusiv planul de acțiune depus de agentul guvernamental al României la CEDO.

Deși remarcă într-o rezoluție că statul român a făcut unele progrese, Comitetul CoE (care supraveghează procesul de executare a hotărârilor CEDO) notează că nu are suficiente date la îndemână pentru a concluziona că tratamentul judiciar românesc al infracțiunilor sexuale cu victime minore sau cu dizabilități este uniform și în acord deplin cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Pentru cele mai multe victime minore sau cu dizabilități ale infracțiunilor sexuale, anul 2021 ar putea fi la fel de bine tot 2016.

Între timp, la București s-au perindat guvernele Sorin Grindeanu, Mihai Tudose, Viorica Dăncilă, Ludovic Orban, Nicolae Ciucă (pentru două săptămâni) și Florin Cîțu (aflat în funcție).


În 2016, România a fost condamnată la CEDO în cazurile M.G.C și I.C. Este vorba de două dosare cu victime de 11 și 14 ani în care instanțe de judecată din România au decis condamnarea agresorilor pentru act sexual cu minor, nu pentru viol. Respectivele încadrări judiciare ar fi fost justificate de faptul că victimele de 11 și 14 ani consimțiseră (în opinia judecătorilor) să întrețină relații sexuale cu agresorii lor. 

Condamnările dispuse în 2016 de CEDO împotriva statului român au semnalat (și consemnat) încălcarea obligației autorităților publice de a proteja legal împotriva tratamentelor degradante și de a urmări interesele superioare ale minorilor în aplicarea actului de justiție.

După ce fuseseră abuzate sexual de bărbați adulți, cu vârste de până la 5 ori mai mari decât ale victimelor, M.G.C. și I.C. fuseseră abuzate încă o dată de statul român, pe cale legală, prin intermediul unor judecători care au considerat că violul nu poate fi o opțiune judiciară având în vedere că fetele se îmbrăcaseră provocator, nu strigaseră după ajutor, nu-și anunțaseră părinții sau întreținuseră anterior alte relații sexuale.

După cele două verdicte CEDO din anul 2016, România a intrat într-un proces de supraveghere pentru incapacitatea de a dezvolta o practică judiciară consacrată și uniformă în legătură cu noțiunea de consimțământ, în cazurile de infracțiuni sexuale cu minori. Practic, Curtea a descoperit că România nu folosește instrumentele adecvate pentru a face o deosebire clară între cazurile de viol și cele de act sexual cu un minor, atunci când o victimă sub 15 ani își caută dreptatea în justiție.

În decembrie 2016, Guvernul României a trimis către Comitetul de miniștri al Consiliului Europei (Comitetul CoE) un plan de acțiune pentru rezolvarea problemei judiciare (un pas obligatoriu în cadrul procedurilor de supraveghere dispuse pe fondul hotărârilor CEDO). Planul viza, în mare parte, realizarea unor cursuri de profesionalizare pentru magistrați și polițiști, diseminarea sentințelor CEDO printre procurori și judecători, precum și organizarea unor simpozioane tematice. Urma ca în noiembrie 2017 România să vină cu un raport al acțiunilor întreprinse. 

În toamna lui 2019, purtătorul de cuvânt al Consiliul Europei (CoE) declara pentru Dela0.ro că România nu a mai trimis nicio raportare după planul de acțiune depus în decembrie 2016, deși se află în continuare sub supraveghere.

Interpelasem la momentul respectiv instituția internațională (una cu rol fundamental în apărarea drepturilor omului) pentru că documentam Dreptate strâmbă, investigația Dela0.ro care avea să facă valuri în CSM și să determine forul suprem al magistraților să ceară Inspecției Judiciare verificarea tuturor dosarelor de infracțiuni sexuale cu victime copii din perioada februarie 2014 – mai 2020.

Demonstrația jurnalistică pe care am făcut-o în Dreptate strâmbă este simplă: 3 din 4 cazuri de acte sexuale cu victime copii ajung să fie judecate în instanțele românești ca fapte consimțite (fiind încadrate în acest sens ca act sexual cu minor, o infracțiune mai blândă decât violul).

Am continuat în ultimul an și jumătate să monitorizăm evoluția acestei probleme sistemice pe care o considerăm de neacceptat. Dacă jurnalismul oferă dimensiunea factuală a felului în care este organizată și funcționează societatea, cunoașterea și înțelegerea modului în care se face încadrarea penală a infracțiunilor sexuale cu minori devin capitale pentru a afla unde suntem.

Iar în 2019 eram aici. Când un minor cu vârsta sub 15 ani era abuzat sexual în România, șansele ca o instanță de judecată națională să încadreze ca viol infracțiunea comisă erau reduse. Statistic: cam o șansă din patru. Dacă agresorul nu lăsa urme care să probeze constrângerea fizică, judecătorii plecau în cele mai multe cazuri de la premisa că actul sexual s-a produs și cu acceptul copilului căzut victimă.

O problemă care nu interesează autoritățile

Ce a mai făcut statul român în 2019 și 2020 pentru a întâmpina și rezolva acest cataclism judiciar? A crescut vârsta consimțământului sexual de la 15 la 16 ani. Și a depus un nou plan de acțiune la Consiliul Europei, în iulie 2020, după ce timp de aproape patru ani de zile ignorase complet să mai raporteze ceva, orice, în cadrul procesului de supraveghere în care deja era implicat.

Foto: Click aici pentru planul de acțiune din 2020

Același purtător de cuvânt al CoE pe care îl interpelasem în toamna lui 2019 a declarat în februarie 2021 pentru Dela0.ro că noul plan depus vine, de fapt, în continuarea celui din 2016. El cuprinde și un caz nou, în completarea dosarelor M.G.C. și I.C. Acest al treilea caz vine după o altă condamnare a României la CEDO, din 2019.

Este vorba de cazul E.B, în care CEDO a constatat că autoritățile nu au investigat corespunzător sesizarea de viol depusă de reclamantă (o persoană adultă cu dizabilități) la o secție de poliție, lipsind-o într-un final pe aceasta de drepturile sale. 

În acest context reînnoit, planul de acțiune al statului român reunește toate cele trei cazuri în care România a fost condamnată la CEDO. De ce e de maxim interes public conținutul său? Pentru că furnizează un sumar al răspunsurilor primite și compilate de către agentul guvernamental al României de la aproape 100 de instanțe și parchete naționale. Acest sumar e menit să evidențieze proceduri și practici judiciare recente – și deschide o fereastră către felul în care autoritățile române tratează infracțiunile sexuale cu minori care le sunt semnalate.  

Acest nou plan de acțiune a trecut complet neobservat. Nicio autoritate publică, de la CSM la guvern și președinție, nu l-a invocat sau prezentat în ultimele 6 luni, deși tema infracțiunilor sexuale cu victime copii este probabil cea mai discutată (și spinoasă) speță publică din România ultimilor ani.

Conținutul acestui raport de acțiune este capital. Pentru că el ilustrează, de fapt, mai multe inacțiuni. Există câteva aspecte menționate de statul român în acest plan de acțiune care nu sunt conforme cu realitatea. 

România se laudă, de pildă, cu o rețea de procurori înființată în 2018 printr-un ordin emis la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Rețeaua ar avea ca principală atribuție supravegherea procedurilor judiciare derulate în dosarele penale cu victime minore – și, la nevoie, intervenția rapidă în cauzele complexe pentru a asigura protecția adecvată a minorilor.

La momentul la care planul a fost depus, adică iulie 2020, această rețea (compusă din parchetele de pe lângă tribunale) era funcțională doar pe hârtie. În august 2020, Dela0.ro a documentat – parchet cu parchet – funcționarea acestei rețele.

Am scris la momentul respectiv despre faptul că patru parchete nu aveau niciun procuror numit în rețea. Alte 15 parchete spuneau că, timp de 19 luni, niciun dosar cu victime minore din jurisdicția lor nu avusese nevoie de supraveghere sau îndrumare, chiar dacă – la nivel național – trei sferturi dintre dosarele de infracțiuni sexuale cu minori sfârșeau cu sentințe blânde pentru abuzatori.

La acea vreme, august 2020, purtătorul de cuvânt al Ministerului Public, Alexandru Daniel Ionescu, susținea însă că rețeaua era operațională, că fiecare parchet de pe lângă tribunal avea un procuror desemnat, iar evidența activităților era ținută de un procuror de la departamentul de resurse umane al Ministerului Public.

Am întrebat ce înseamnă mai exact această evidență a activităților – și dacă ea includea monitorizarea, analizarea și orientarea rezultatelor obținute prin funcționarea rețelei. Nu am mai primit niciun răspuns.

Proiectul Media X Files

Sub coordonarea editorială a Dela0.ro, reporteri din șase redacții de presă scrisă (Info Sud-Est, Ziarul de Iași, TVR Cluj, Átlátszó Erdély, Monitorul de Botoșani și Dela0.ro) documentează și publică materiale jurnalistice, în română și maghiară, care abordează subiecte din sfera violenței asupra femeilor.

Tema nu privește strict chestiunea agresiunii domestice – ci vizează, prin altele, și abordarea tratamentului judiciar aplicat infracțiunilor sexuale sau surprinderea tiparelor comunitare / culturale care influențează înțelegerea, producerea și perpetuarea fenomenului în comunele și orașele țării. 

Proiectul Media X Files este coordonat editorial de Dela0.ro și realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent – CJI cu sprijinul financiar al Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în România.

O agendă încărcată

În noul plan de acțiune depus anul trecut la Consiliul Europei, statul român include printre măsurile luate acțiunea Inspecției Judiciare de verificare a tuturor cauzelor de infracțiuni sexuale cu victime minore din perioada februarie 2014 – mai 2020.

Ce nu mai spune statul român este că nu a luat această măsură din inițiativă proprie, pe fondul nevoilor imperative de corectare sistemică a problemelor semnalate de condamnările dispuse împotriva României, la CEDO. La această verificare s-a ajuns doar după ce un judecător a cerut Consiliului Superior al Magistraturii să verifice dacă investigația Dreptate strâmbă, publicată de Dela0.ro în toamna lui 2019, atacă independența justiției.

Pe acest fond, CSM a făcut o piruetă, dispunând ca Inspecția Judiciară să se uite la cauzele de infracțiuni sexuale cu victime minore din perioada februarie 2014 – mai 2020. Decizia a fost luată în mai 2020. De atunci, Inspecția Judiciară lucrează la raportul de verificare. 

Comitetul de miniștri al Consiliului Europei, cel care supraveghează procesul de executare a hotărârii CEDO de către România, a cerut în octombrie 2020 autorităților să finalizeze rapid această acțiune de verificare. Celeritatea nu pare a fi însă o caracteristică a sistemelor instituționale românești. Inspecția Judiciară încă lucrează la acest raport. Potrivit G4Media, evaluarea ar trebui să fie gata luna aceasta.

Consiliul Europei / Foto: Wikipedia

Comitetul CoE a mai solicitat însă ceva în octombrie 2020: o verificare similară a cazurilor de viol cu victime adulte cu dizabilități. Solicitarea a venit chiar în contextul în care planul de acțiune depus de România în 2020 face referire și la cazul E.B. (cel soldat cu condamnarea statului român la CEDO, în 2019). 

Însă cu toate că sunt menționate scriptic în plan, documentul conține puține date procedurale cu privire la victimele cu dizabilități (și felul în care infracțiunile sexuale comise împotriva lor sunt investigate și judecate). Foarte puține parchete românești au oferit detalii despre felul în care audiază astfel de victime, de exemplu. 

Lipsa datelor a determinat Comitetul de miniștri al CoE să solicite României o astfel de verificare a dosarelor de viol în care sunt victime cu dizabilități – și să ceară prezentarea urgentă a concluziilor sale. Cu toate acestea, până în martie 2021 nicio autoritate din România nu s-a sesizat în acest sens. Nici Consiliul Superior al Magistraturii, nici Ministerul Justiției, nici Ministerul Public nu au anunțat vreun control național al acestor spețe judiciare.

Am încercat să înțelegem de ce.

Punctual, traseul dispoziției Comitetului de miniștri al CoE (de a se întreprinde o verificare națională a dosarelor de viol cu victime cu dizabilități) ar fi următorul: Ministerul Afacerilor Externe, prin agentul guvernamental al României la CEDO, aduce la cunoștința factorilor instituționali naționali evoluția procesului de supraveghere a executării hotărârilor Curții.

În condițiile în care o măsură de verificare națională a dosarelor de viol cu victime cu dizabilități ar putea fi dispusă de CSM, forul suprem al magistraților ar fi trebuit informat direct cu privire la rezoluția Comitetului de miniștri al Consiliului Europei.

Pe 10 martie 2021, însă, CSM nu primise încă nicio notificare despre solicitarea Comitetului CoE, deși trecuseră deja peste cinci luni de la reuniunea organismului instituțional care supraveghează executarea hotărârilor CEDO.

Am interpelat Ministerul Afacerilor Externe, tot pe 10 martie, cu privire la modul în care au fost diseminate către factorii interesați informațiile de la reuniunea Comitetului CoE din toamna anului 2020. MAE ne-a indicat că “demersurile indicate sunt în curs de realizare”, dar și că “agentul guvernamentale gestionează un număr foarte ridicat de cauze”.

“Agenda demersurilor necesare pentru executarea diferitelor hotărâri este foarte încărcată”

, susține MAE într-un răspuns pentru Dela0.ro, în condițiile în care executarea hotărârilor CEDO referitoare la infracțiunile sexuale cu victime minore sau cu dizabilități nu este doar o temă printre altele. 

Pe 11 martie, imediat după ce fusese întrebat de jurnaliștii Dela0.ro dacă a anunțat CSM despre necesitatea evaluării naționale a dosarelor de viol cu victime cu dizabilități, MAE a trimis – prin agentul guvernamentale al României la CEDO – o misivă prin care informează forul suprem al magistraților despre deciziile luate de Comitetul de miniștri al CoE la reuniunea din septembrie-octombrie 2020.

Nu știm când s-ar fi bifat acest pas birocratic dacă documentarea noastră n-ar fi interpelat factorii implicați.

Datele pe care statul nu le-a prezentat

Printre dispozițiile Comitetului CoE se află și cea a prezentării de către România a unor date referitoare la înregistrarea sesizărilor penale, la investigarea lor de către parchete și la judecarea făptuitorilor în instanțe pentru infracțiuni de viol și relații sexuale cu victime minore sau cu dizabilități.

Statul român ar fi trebuit să prezinte aceste date cât mai repede, pentru a completa statistic presupusa eficiență (semnalată pe hârtie) în tratamentul judiciar al infracțiunilor sexuale. Au trecut aproape 6 luni de la solicitarea organismului de supraveghere a executării hotărârilor CEDO și, din informațiile Dela0.ro, aceste date nu au fost încă prezentate în cadrul procesului de supraveghere.

În septembrie 2020, perioadă în care statul român distribuia planul său de acțiune la Strasbourg, prezentam (împreună cu reporteri din mai multe publicații locale) date legate de traseul sesizărilor penale pentru infracțiuni sexuale cu victime minore și adulte

Datele obținute și compilate de noi arătau că:

»» doar 1 din 5 sesizări de viol înaintate de victime la secțiile de Poliție naționale și constituite în dosare aflate în cercetarea parchetelor de pe lângă judecătorii sau tribunale se finalizează cu trimiterea în judecată a unui agresor.

»» doar 1 din 7 sesizări ale infracțiunii de act sexual cu un minor, trecute prin malaxorul Poliție-parchet, se încheie pe traseul legal cu trimiterea în judecată a unui agresor.

»» doar 1 din 7 sesizări ale altor infracțiuni la viața sexuală (precum agresiunea, hărțuirea sau coruperea) ajung, traversând circuitul Poliție-parchet, la o soluție de trimitere în judecată a unui agresor.

Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Practic, asta înseamnă că autoritățile române au o dificultate reală în a investiga efectiv infracțiunile sexuale care le sunt aduse la cunoștință prin sesizări – iar între foarte puținele care trec prin faza de urmărire penală și ajung în instanță, și mai puține sfârșesc cu o încadrare judiciară de viol.

Acestea sunt datele pe care România ar trebui să le prezinte înaintea Comitetului CoE.

Camere de audiere minori din donațiile cetățenilor

În planul de acțiune depus în 2020 în cadrul supravegherii executării hotărârilor CEDO, România menționează că polițiștii au obligația de a informa victimele minore cu privire la drepturile legale pe care le au și la asistența (gratuită) de care pot beneficia. Această înștiințarea se face la momentul depunerii plângerii penale.

Dar precum în cazul rețelei de procurori specializați (care abia funcționează în realitate), și în privința informării efective a victimelor minore lucrurile nu stau așa cum sunt prezentate pe hârtie. Anul trecut, Dela0.ro a documentat cazul unei fete de 11 ani care-l acuza pe unchiul ei de viol. Fata a fost audiată timp de 8 ore la o secție din Capitală. Polițiștii au informat tutorele despre drepturile fetei și serviciile de care poate dispune la mai bine de o săptămână de la audiere, nicidecum la momentul depunerii plângerii penale.

Concluzia naturală e că, în practică, metodele cu care se laudă statul român sunt folosite neuniform – și nu fondează o practică judiciară coerentă și universală. În practică, când depui (ca victimă minoră) o sesizare penală pentru o infracțiune sexuală, depinde unde o faci și pe mâna cărui procuror intri. În practică, dacă ajungi în instanță (ca victimă minoră) cu agresorul tău, depinde unde se judecă și pe mâna cărui magistrat intri.

Tot în planul de acțiune depus în 2020, România susține că victimele minore ale infracțiunilor sexuale pot fi intervievate în spații proiectate sau adaptate în acest scop. Aceste spații poartă numele de camere de audiere pentru minori. La vremea când a fost depus planul de acțiune, la nivelul parchetelor românești existau două camere de audiere – la Brașov și București. 

Recent, cotidianul Libertatea a realizat un inventar al acestor camere de audiere. Alte trei parchete au în acest moment camere de audiere datorită unui ONG care le-a amenajat din donațiile cetățenilor. Amenajările au costat 35.000 de euro. Mai sunt două astfel de camere care funcționează la DGASPC Cluj și DGASPC Dolj. 

Ghid de audiere minori, recomandat să fie folosit

Pentru a arăta cum decurg cercetările la nivel de parchete în dosarele de infracțiuni sexuale cu victime minore, România a cuprins în planul de acțiune depus la CoE cazuri de la 52 de parchete din țară. Am studiat aceste date factuale.

Jumătate dintre parchetele menționate nu dau detalii despre cum audiază victimele minore. Doar două parchete arată că folosesc camere de audiere pentru minori. Alte două parchete indică faptul că audiază victimele minore după un ghid specializat, iar cei care audiază sunt procurori cu pregătire specifică. 

Am scris în vara lui 2020 că la nivel național nu există un ghid de audiere pentru minori. Există doar un ghid elaborat de o organizație non-guvernamentală în 2016 – și mai există recomandarea ca el să fie folosit. Dar folosirea lui nu presupune doar o lectură, ci și profesionalizarea procurorilor și polițiștilor.

Un pas în acest sens a fost făcut la nivelul Capitalei, unde în toamna lui 2020 procurorul  Marian Trușcă, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a elaborat un ghid de audiere a minorilor care să fie folosit de toate parchetele de sector și secțiile de poliție. În plus, victimele minore nu mai sunt audiate la secții, ci în camera de audiere de la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București. 

Nu există un consens în sistemul judiciar

După planul de acțiune depus în vara anului trecut de România, Comitetul de miniștri al CoE a salutat faptul că autoritățile de la București au putut raporta o schimbare în practica judiciară. Reprezentanții statelor membre au remarcat o abordare mai sensibilă la vulnerabilitatea victimelor și mai atentă la aspecte care pot duce la revictimizare.

Însă cam atât. Oficialii de la Strasbourg au consemnat faptul că, deși s-au produs unele schimbări în felul în care autoritățile române tratează infracțiunile sexuale cu victime minore sau cu dizabilități, nu există date relevante pentru a stabili dacă aceste schimbări sunt sistemice, adică aplicate universal în abordarea judiciară. 

În acest sens, Comitetul CoE a considerat că sunt necesare informații complete și detaliate pentru a evalua dacă practica națională judiciară și de urmărire penală este în acord total cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului. 

Schimbare-pe-alocuri nu înseamnă automat practică unitară – iar asta este evident din răspunsurile celor peste 100 de instanțe și parchete prezentate de România în planul de acțiune.

De pildă, Comitetul CoE notează că nu există un consens în sistemul judiciar românesc în ceea ce privește vârsta sub care se pleacă automat de la premisa că nu poate exista un consimțământ valid. Această vârstă variază, în funcție de instanțe și parchete, între 9 și 14 ani, remarcă organismul de supraveghere.

Constatarea că există instanțe în România care consideră că o victimă de 9, 11 sau 13 ani poate consimți să întrețină relații sexuale cu un adult nu este deloc nouă – dar livrată în cadrul unui proces de supraveghere internațională care durează deja de aproape 5 ani de zile, această constatare tinde să claseze definitiv ambițiile reformiste ale statului. Într-o anumită măsură, ele există – dar viteza cu care se răspândesc și produc consecințe este comparabilă cu viteza melcului.

Să luăm câteva exemple la nivel de parchete și instanțe.

La Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș practica este următoarea: un minor mai mic de 11-12 ani nu poate exprima un consimțământ valabil pentru relațiile sexuale. Drept urmare nu se pune problema vreunei expertize care să probeze dacă victima a avut sau nu consimțământ. Dar situația este valabilă doar pentru minorii mai mici de 11-12 ani. 

La Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj se consideră că victimele cu vârste între 0-14 ani sunt prea tinere pentru a-și exprima consimțământul valabil. Prin urmare infracțiunile sexuale cu victime copii (între 0-14 ani) sunt clasificate drept viol. Cu toate acestea, în practică, atunci când victimele au vârste cuprinse între 13-18 ani, acestea sunt supuse unei expertize criminalistice / psihiatrice / psihologice pentru a stabili discernământul.

La Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași expertiza psihiatrică nu se face în cazul victimelor foarte tinere, pentru a evita amplificarea traumei (având în vedere că o astfel de expertiză se desfășoară în spitale specializate și durează până la o lună).

Nu de aceeași părere este Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci , unde procurorii au cerut evaluări și expertize în cazul unor minori de 6 și 11 ani pentru a stabili discernământ. 

Iar la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău , pentru stabilirea consimțământului sunt luate în calcul și experiența sexuală anterioară a victimei și caracterul singular sau repetat al actelor sexuale cu inculpatul. 

Și la nivelul instanțelor practica neuniformă este determinată de felul în care instanțele privesc chestiunea consimțământului. 

Tribunalul Călărași a precizat că victimele sub 15 ani nu pot da un consimțământ valid în cazul unei relații sexuale. Ceea ce înseamnă că acolo unde victima are sub 15 ani infracțiunea sexuală e încadrată la viol. 

Tribunalul Ialomița nu urmează însă aceeași practică. A avut cazuri în care instanța a stabilit că fete de 13 și 14 ani au consimțit să întrețină relații sexuale și atunci fapta a fost încadrată la act sexual cu minor. 

La Judecătoria Bistrița practica este că minorii în vârstă de până la 11 ani, de exemplu, sunt în imposibilitatea de a exprima un consimțământ valabil pentru relațiile sexuale, indiferent dacă suferă sau nu de probleme psihice. La victimele de peste 11 ani situația e judecată de la caz la caz. Adică instanța poate decide că o fată de 12-13 ani a consimțit să întrețină relațiile sexuale și atunci infracțiunea e de act sexual cu minor. 

Viziunea aceasta a fost împărtășită, de fapt, inclusiv de procurorul general al României, Gabriel Scutea, într-o ședință a CSM de anul trecut. 

Foto: Octav Ganea / Inquam Photos.

Dacă am avea o infracțiune împotriva vieții sexuale și, într-un caz ipotetic, minora de 13 ani a plecat de acasă de mai mult timp, și-a început viața intimă, poate chiar are… nu știu, e un caz foarte nefericit și dus la extrem… poate a avut experiențe sexuale soldate cu nașteri sau alte forme de procreare – în acel moment, care este marja de apreciere a unei declarații, cum se propune aici, că a fost un raport sexual consimțit sau nu?

, a susținut Scutea în ședința CSM.

Ministrul Justiției, liberalul Cătălin Predoiu, și președintele României Klaus Iohannis au refuzat să se poziționeze public la momentul respectiv în legătură cu vederile exprimate de procurorul general. Tema nu a fost de interes pentru ei – deși ambii au contribuit, cu propriile semnături, la numirea în funcție a Gabrielei Scutea.

Grupul de lucru

Pentru o mai bună înțelegere a practicii judiciare actuale, am solicitat la Ministerul Afacerilor Externe răspunsurile detaliate ale instanțelor și parchetelor folosite de agentul guvernamental în cadrul planului de acțiune prezentat de România înaintea Comitetului CoE. Am făcut asta pentru că planul de acțiune depus conține doar un sumar al cazurilor judiciare realizat de agentul guvernamental.

Accesul (la ceea ce considerăm că sunt date publice, folosite de statul român pentru a-și susține cauza înaintea unei instanțe internaționale) ne-a fost însă refuzat cu argumentul că “datele și informațiile au un pronunțat caracter sensibil”.

Până la data de 1 decembrie 2020, statul român și-a asumat (prin planul de acțiune depus) obligația să furnizeze un calendar de implementare. Nu l-a depus. Până pe 31 martie statul român trebuie să prezinte restul datelor solicitate de Comitetul CoE. E posibil ca România să ignore și acest termen. Anterior, în cazul primului plan de acțiune depus în 2016, statul român nu a mai revenit vreodată pentru a raporta rezultatul reformelor sistemice. 

La aproape o jumătate de deceniu de la adoptarea hotărârii CEDO în cazul M.G.C. și demararea procesului de supraveghere de către Comitetul de miniștri al CoE, România are un nou plan de acțiune, prezintă unele schimbări, își asumă noi obligații, dar tratamentul sistemic al infracțiunilor sexuale cu victime copii produce – în mare – aceleași rezultate.

Deși vorbim de o problemă publică fundamentală, infracțiunile sexuale cu victime minore sunt ignorate în discursul puterii despre justiția din România. 

Pe 18 februarie 2021, Ministerul Justiției (preluat de Stelian Ion, în guvernul de coaliție PNL-USR-UDMR) și-a manifestat interesul față de temă anunțând deschiderea unui grup de lucru privind problematica victimelor infracțiunilor (de exemplu, victime copii, victime ale violenței în familie, ale traficului de ființe umane și nu numai).

Foto: Wikipedia

Acest grup va realiza o cartografiere a temelor de interes în domeniu și va aduce la aceeași masă de discuții actorii cu atribuții atât în procedura judiciară, cât și în cea extrajudiciară.

În traducere, deși statul român are de cinci ani obligația să execute hotărârile CEDO referitoare la instrumentarea infracțiunilor sexuale, prin implementarea de măsuri judiciare generale, ministerul de resort a mai făcut un grup de lucru care să facă o analiză.

Analiza ne va spune încă o dată ce probleme avem în tratamentul judiciar al infracțiunilor penale cu victime copii.

În același timp, ministrul Stelian Ion nu a anunțat vreo alocare bugetară pentru extinderea sistemului de camere de audiere la nivelul parchetelor. Doar în astfel de spații minorii abuzați sexual pot fi audiați cu respectarea tuturor drepturilor la care veghează CEDO. 

Tratamentul paradoxal de care beneficiază tema infracțiunilor sexuale cu victime copii la vârful puterii de la București, chiar și în contextul în care România e sub lupă pentru încălcarea repetată a drepturilor și demnității victimelor, e ilustrat și de felul expeditiv, generalist în care reacționează o instituție precum Palatul Cotroceni atunci când este confruntată cu tema.

În noiembrie 2020, în cadrul unei conferințe de presă, președintele Klaus Iohannis a fost întrebat de reporterul Epoch Times Romania cum comentează datele din articolul publicat pe Dela0.ro care arată că majoritatea infracțiunilor sexuale sesizate la poliție sfârșesc fără dispoziții de trimitere în judecată a unui agresor. Tot reporterul Epoch Times i-a adus președintelui la cunoștință datele din investigația Dreptate strâmbă: 3 din 4 cazuri de acte sexuale cu victime copii sunt judecate în instanțele românești ca fapte consimțite.

Ce a răspuns președintele?

Este o problemă reală și gravă, dar eu cred că din ce în ce mai multă lume înțelege că e o problemă, că este gravă și trebuie găsite soluții. […] Eu sunt optimist că lucrurile merg în direcția bună. Odată cu repararea legilor justiției este evident nevoie de îmbunătățirea multor aspecte din coduri și voi avea grijă ca și aceste aspecte să fie prelucrate și legislația să fie net îmbunătățită.


Acest material prezintă faptele așa cum au reieșit ele din documentarea jurnalistică. Ambasada Regatului Țărilor de Jos nu este responsabilă pentru conținutul materialului și acesta nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Ambasadei Regatului Țărilor de Jos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.