Reforma sistemului de justiție este un subiect major în România de mai bine de un deceniu și jumătate. S-a câștigat și s-a pierdut capital politic cu această temă – dar, dincolo de câteva progrese izolate la vârful sistemului, justiția românească n-a făcut prea mulți pași înainte pentru îmbunătățirea accesului și încrederii cetățeanului de rând.

Cum se descurcă un justițiabil obișnuit la contactul cu sistemul, în instanțele mici din țară? Ce vede și ce înțelege un român care intră, de nevoie, pe culoarele justiției? Beneficiază de asistență judiciară din oficiu? I se explică pașii procedurali? Are parte de informații clare?

În definitiv, cu ce așteptări apelează la sistemul de drept un astfel de justițiabil – și câtă încredere (că i se face dreptate) capătă de-a lungul procesului?

S-a înfăptuit în România, în urmă cu peste zece ani, o mică reformă în justiție, menită să accelereze soluționarea dosarelor din instanțe. Dar nicio reformă n-a reușit încă să producă o mică justiție deplin funcțională, cu proceduri rapide și clare, cu mijloace electronice lesne de folosit, deservită de suficient personal.

Acolo unde se judecă – uneori ani la rând – cetățeanul mic, nici justiția nu reușește să fie tocmai mare. Mergem pe urmele acestor realități, în cel de-al patrulea episod al seriei “Justiție nevăzută”.

„Justiție nevăzută” este un serial documentar realizat în cadrul OBIECTIV, parteneriatul video dintre Dela0.ro și Vagabond Film. Producția abordează, de-a lungul a cinci episoade, mai multe teme din sfera justiției (despre care credem că se vorbește prea rar în societatea românească).

Episodul 1 – Pecetea COVID – s-a uitat la schimbările determinate și neajunsurile evidențiate în justiție de epoca pandemiei de coronavirus. Poate fi vizionat AICI.

Episodul 2 – Misiune imposibilă – se uită la problema reintegrării foștilor deținuți. Poate fi vizonat AICI.

Episodul 3 – Un caz școală. Singurul – se uită la procesul de recuperare a prejudiciilor în dosarele de corupție sau criminalitate organizată. Poate fi vizionat AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.