Klaus Iohannis, diletantul din oglinda

Der Spiegel inseamna, in limba germana, Oglinda. E o coincidenta cumva ironica aici – pentru ca pe site-ul prestigioasei publicatii din Hamburg presedintelui Romaniei i s-a pus, practic, mandatul sub lupa si oglinda in fata.

O “presedintie diletanta”, marcata de taceri prelungite, lipsa de transparenta, mesaje transmise pe Facebook si momente ridicole precum acela in care o lege promulgata de Iohannis a fost declarata neconstitutionala – toate au compus tabloul descris de cel mai influent saptamanal european.

N-avem, desigur, nevoie de Oglinda germana pentru a surprinde goliciunea alarmanta a personajului politic Iohannis, ajuns presedinte in 2014 pe un neasteptat val de suport popular, determinat nu atat de calitatile evidente ale fostului primar al Sibiului, cat de contra-calitatile ultra-evidente ale celuilalt pretendent la fotoliul prezidential, Victor Ponta.

Toate supozitiile noastre, insa, referitoare la conditia sub-standard a personajului in raport cu necesitatile si cerintele functiei de la Cotroceni, primesc o confirmare solida acum, odata cu eticheta de “diletant” lipita de Spiegel.

Sa nu fi avut, totusi, toate elementele la indemana pentru a trage aceasta concluzie (brutala) si mai devreme? Un minim inventar al prezentei prezidentiale in cele 16 luni de mandat furnizeaza un puzzle in care se potrivesc, la milimetru, toate piesele. In general, la un puzzle asta e bine – nu si cand imaginea pe care o recompui este una a diletantismului politic frizand dezastrul.

Asadar, domnul Klaus Iohannis a procedat astfel:

– in noiembrie 2014, intrebat ce le transmite profesorilor care, muncind o viata intreaga, nu si-au permis atatea case ca profesorul Iohannis, candidatul PNL a raspuns scurt, clar, la obiect: “Ghinion!”;

– in ianuarie 2015, deja presedinte, a sustinut in mod eronat ca ministrul Transporturilor face parte din Consiliul Suprem de Aparare a Tarii (pe care presedintele il conduce);

– in mai 2015, a decorat un medic cercetat pentru luare de mita;

– in februarie 2016, in plin proces de evacuare a televiziunilor familiei Voiculescu (pe fondul unei sentinte definitive), a condamnat public actiunile ANAF, numindu-le “heirupiste”;

– a intretinut de-a lungul primului sau an de mandat impresia ca Gabriel Oprea e alternativa la Victor Ponta. L-a lasat pe primul sa zburde nestingherit la varful puterii si sa se faca “punte intre Palate”. In timpul acesta, Oprea circula in peste 1500 de ocazii cu antemergator, in regim de coloana oficiala, si proteja cu succes intreaga retea academica pe care o construise;

– in octombrie 2015, la moartea politistului Bogdan Gigina, produsa in timp ce deschidea coloana ministrului Gabriel Oprea, n-a zis nimic;

– mergea fara sa-si faca prea mari probleme la intrunirile Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale, un organism-fantoma care reuneste laolalta o multime de personaje din sfera institutiilor de forta, oferind in plus si rente pe viata membrilor sai. Printre ei, si seful Cancelariei lui Iohannis, Dan Mihalache.

Cireasa de pe tort? Recent, Klaus Iohannis a apelat la o cale extraordinara de contestare a unei sentinte definitive, in speta extrem de spinoasa a unei case pe care o detine in centrul Sibiului ca urmare – au demonstrat mai multe instante – a unor acte falsificate. De pe urma casei, Iohannis a castigat in ultimul deceniu vreo 600.000 de euro, au aratat mai multe anchete Rise Project.

Practic, mesajul presedintelui Romaniei e ca nu sunt suficiente fondul, apelul, recursul in elucidarea unei spete juridice. Acolo unde interesele personale o cer, trebuie mers pana in panzele albe, indiferent de consecintele provocate. Una dintre ele e ca seful statului roman nu accepta nici in ruptul capului o decizie judecatoreasca definitiva.

Pentru toate aceste motive (si pentru altele, nementionate aici) presedintele Iohannis merita eticheta recenta. Der Spiegel a pus cap la cap fapte si a interpretat corect jurnalistic o realitate est-europeana. Celor de-aici, insa, din Romania, imaginea din oglinda a presedintelui Iohannis nu le poate provoca doar impulsul gasirii unor etichete, oricat de brutale – ci si intrebari nelinistitoare referitoare la ce poate sa urmeze.

In definitiv, un diletant se va ocupa si-n continuare de treburile tarii.

Iata si recomandarile saptamanii.

• Fotografii din Coreea de Nord

Pare cunoscut peisajul? Aduce un pic cu Romania anilor ’80, nu? AICI.

• Documentar despre Colectiv

Discovery Channel reface firul evenimentelor din Colectiv, din fatidica noapte de octombrie 2015. De vazut online, AICI.

• Un film de revazut oricand

“Marele Lebowski”, al fratilor Coen, productie a anului 1998.

• Un film 

Fiul lui Saul, la cinema.

• O carte

Insemnari dintr-un bordel turcesc, de Philip O’Ceallaigh, Polirom, 2014.

• O carte esentiala

Viata fictiunii dupa o revolutie, de Radu Cosasu (Oscar Rohrlich), Polirom, 2016.

• Doua echipe de fotbal de urmarit

Leicester si Newcastle, ambele din prima liga din Anglia. Antrenate de Ranieri si Benitez, formatii aflate la antipozi in clasament, dar nu mai putin interesante.

• O dubla lansare

Sambata, 19 martie, de la ora 16. La Ritual (Strada Biserica Amzei, nr. 29). Relansez niscaiva poezie si proza scurta. Vor lectura indragitii actori Irina Antonie, Madalina Craiu, Nicoleta Lefter si Stefan Huluba.

• Ce am mai scris

AICI si AICI.

• Pozitia statului drepti