“Mă tem că este același PSD, însă eu mi-am schimbat părerea despre PSD. Eu sunt pățitul”, spunea Klaus Iohannis în 2014, întrebat fiind despre aversiunea pe care o dezvoltase față de formațiunea social-democrată după ce în urmă cu doar câțiva ani fusese propunerea de premier într-un proiect politic susținut chiar de PSD.
“Vreau să fiu președintele României pentru a schimba modul în care se face politică în România. Vreau mai puțin scandal, mai multă aplecare asupra problemelor. În calitatea mea de președinte nu voi face nicio înțelegere cu PSD și nicio înțelegere specială cu un premier din partea PSD”, le dădea asigurări candidatul Iohannis votanților săi.
După aproape șapte ani petrecuți la Palatul Cotroceni, Klaus Iohannis nu a schimbat modul în care se face politică în România, dar pare să-și fi schimbat părerea despre PSD. Klaus Pățitul vrea să mai încerce o dată – și nu e deloc clar nici de ce, nici în ce fel de circumstanțe, pentru că președintele nu s-a sinchisit să le spună românilor.
Partidul demonizat în ultimii ani a devenit brusc partenerul de reconstrucție a României, pe termen mediu și lung. Se vorbește în aceste zile de o lungă guvernare PNL-PSD, bazată pe o rotativă guvernamentală care servește mai ales nevoia politicienilor de a se eterniza la putere și mai puțin interesul cetățenilor de a avea servicii publice funcționale.
Demonizarea PSD, o amplă operațiune prezidențială care a produs un fals istoric (acela că doar formațiunea social-democrată este responsabilă pentru tranziția românilor de după Revoluție), s-a făcut din vorbe livrate în discursuri publice. O bună sinteză, realizată de Hotnews, poate fi parcursă aici.
Dar anti-pesedismul fervent e consemnat și în câteva documente programatice, adică în acele acte de viziune strategică pe care Klaus Iohannis le-a prezentat românilor atunci când le-a cerut votul. Rândurile acestor documente nu sunt simple declarații de poziționare politică într-un context sau altul. Sunt chiar vederile esențiale ale lui Klaus Iohannis, “aluatul” din care se presupune că e constituită persoana sa publică, pilonii fundamentali ai caracterului său politic.
Între cele 12 documente programatice aflate pe site-ul Administrației Prezidențiale, care definesc scheletul epocii Iohannis, se află și cele două programe prezidențiale pe care fostul primar de la Sibiu le-a prezentat românilor în 2014 și 2019.
O parcurgere a lor îl pune în perspectivă pe Klaus Iohannis de astăzi. Nu-i o perspectivă tocmai onorantă, dar e măcar lămuritoare pentru capacitatea președintelui de a folosi vorbe goale pentru a deghiza ceea ce pare să fie o infinită goliciune interioară.
“Mai presus decât orice”, susținea candidatul Iohannis în 2014, “președintele trebuie să fie el însuși un model de onestitate, de echilibru, de bună-credință, prin tot ceea ce face și spune. Nu poți să ceri unei societăți o anumită ierarhie de valori dacă tu, prin conduita ta, prin oamenii care te înconjoară și pe care îi numești în funcții publice, încurajezi non-valoarea, clientelismul, deturnarea banilor publici, afectarea concurenței și, implicit, descurajarea profesioniștilor, a inițiativei, a proiectelor de viitor.”
În acest sens, arăta Iohannis în 2014, “președintele României are o influență majoră asupra climatului general din societate. Nu putem avea o administrație corectă și eficientă dacă în fruntea sa este un președinte corupt, necinstit, care se gândește nu la interesul public, ci la cel al baronilor sau al găștilor de partid. Nu putem avea o societate așezată și solidară dacă cel menit a o conduce generează conflict, ură și scandal. Nu putem avea o societate bazată pe valori și în care oamenii pregătiți sunt promovați dacă în fruntea sa este un președinte fals și incompetent sau o marionetă.”
În viziunea candidatului Iohannis, primul om din stat trebuia să stimuleze – prin vorbă și prin faptă – “o cultură a succesului bazată pe educaţie, muncă, talent, onestitate şi valori autentice”.
Care erau, acum șapte ani, valorile autentice asumate discursiv de omul-reformă? Aflăm de aici.
»» ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT înseamnă un președinte preocupat exclusiv de destinul țării sale, nu de jocuri de culise, nu de conflicte cu și între politicieni și partide, nu de interese de grup și nu de calcule electorale.
»» În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT, guvernarea se face nu la televizor, ci în practică, prin măsuri și acțiuni concrete. Și nu se măsoară în propagandă, ci în rezultate palpabile.
»» ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT înseamnă o nouă etică politică și publică. A fi în serviciul public presupune tocmai un tip de etică politică și de comportament public definit mai ales prin (auto)asumarea unor limite nescrise care țin de maturizarea democratică.
»» ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT este țara în care relația bani – politică este clarificată odată pentru totdeauna. Susțin un sistem de finanțare a partidelor și campaniilor electorale care să permită mai multă transparență și control public. Resursele publice și private nu vor mai fi deturnate de la obiectivul dezvoltării și nu vor mai alimenta cercul vicios al obținerii și păstrării puterii politice.
»» În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT, președintele trebuie să fie un model.
O bună bucată de vreme, modelul Klaus Iohannis a însemnat mai ales o prezență discretă, o apariție de protocol la capătul căreia președintele îi anunța adesea pe români că urmărește “cu atenție și îngrijorare” o chestiune sau alta din sfera celor de interes public.
În definitiv, Iohannis nu fusese ales pentru oratoria desăvârșită, nici pentru vreo capacitate extraordinară de a consolida puntea șubredă dintre stat și societate. Dar fusese totuși ales pentru promisiunea că nu va mai perpetua aceeași politică searbădă, lipsită de orice fel de valori asumate. Fusese ales tocmai pentru că nu era Victor Ponta, personajul chintesențial al politicii românești, mincinosul împătimit, alunecosul prin excelență, incompetentul prin tradiție.
La capătul primilor cinci ani de mandat, Klaus Iohannis îi anunța pe români că ar fi făcut multe, dar n-a avut timp la dispoziție, fiind tot timpul ocupat să stingă incendiile provocate de PSD. “În acest mandat am lucrat pentru a construi temelia pe care să ridicăm România normală, chiar dacă în multe momente lupta pentru a bloca distrugerile PSD a devenit prioritară”, anunța Iohannis în programul prezidențial din 2019.
E al doilea document programatic aflat pe site-ul Administrației Prezidențiale în care Klaus Iohannis își expune vederile de viață și gândirea politică. Dacă în programul din 2014 evitase să scrie chiar și o singură dată acronimul PSD, promițând doar înnoirea – prin exemplu personal – a politicii dâmbovițene, în 2019 președintele Iohannis renunță la ocolișuri discursive și se arată scârbit de toată politica PSD. Documentul e disponibil aici.
În acest program prezidențial PSD este invocat de 28 de ori. O singură dată prezența acronimului se face în context neutru, atunci când Iohannis remarcă faptul că alegerile parlamentare din 2016 au generat una dintre cele mai puternice majorități pe care PSD le-a avut după 1989. Însă chiar și după această notă neutră, documentul programatic conchide că “românii nu au anticipat că votul lor poate fi furat și deturnat cu atât de mult cinism”.
România a fost sacrificată, notează Iohannis, apoi arată că el personal a dus “mai mult decât o bătălie politică” între 2015 și 2019. “Am dus un război cu cei care voiau ca România să deraieze.”
“Am reușit să blochez cele mai multe dintre atrocitățile premeditate la vârful PSD.”
“Am explicat public cât de toxice și de nocive sunt modificările inițiate de PSD.”
“Codurile penale favorabile infractorilor – obsesia de ani de zile a PSD – nu au fost adoptate.”
Acesta e bilanțul fundamental pe care și-l face Klaus Iohannis în chestiunea primului mandat. Contraponderea sa la PSD ar fi fost nu doar importantă – ci pur și simplu capitală. Fără Iohannis, democrația românească nu ar mai fi existat, iar România ar fi rămas un spațiu guvernat de injustiție, inegalitate socială, dezastru economic și administrație anti-națională.
Inventarul pe care îl făcea Klaus Iohannis se dorea devastator:
“În guvernarea PSD ne-am confruntat cu cel mai puternic asalt asupra statului de drept și justiției din perioada post-decembristă.”
“Nepăsarea Guvernului PSD și ineficiența instituțiilor au făcut ca venitul minim de incluziune să fie propus spre operaționalizare abia la cinci ani de la adoptarea prin lege.”
“Programul economic al PSD ne-a arătat eșecul unei gândiri economice de tip cantitativ, axată pe beneficii pe termen scurt.”
“Lipsa de viziune a guvernării PSD explică acumularea deficitelor și adâncirea dezechilibrelor.”
“Politica economică a PSD, implementată haotic și defectuos, a fost axată strict pe creșterea unor categorii de venituri, însă problemele structurale ale sistemelor publice au fost ignorate.”
“Guvernul PSD a fost un factor perturbator al mediului de afaceri prin lipsa de predictibilitate și prin lipsa de transparență. Proasta guvernare a indus haos moral în administrație.”
“Relația stat-cetățean a devenit în guvernarea PSD una lipsită de etică și de un minim respect.”
“Guvernul PSD a promis românilor investiții […], a livrat în schimb incompetență și interese obscure.”
“Din păcate pentru România, lipsa capacităţii de înţelegere și de promovare a interesului naţional de către PSD este mai mult decât vizibilă.”
După acest bilanț trăit pe viu, la capătul căruia doar în politica românească (încă nereformată) se mai poate găsi o cale de reevaluare, Klaus Pățitul clamează: “Atât timp cât avem scara valorilor nealterată, tot ceea ce a stricat PSD se poate repara.”
Aparent, timpul acesta nu a existat niciodată.
