La finalul anului 1865 intrau în vigoare în Principatele Unite reglementările civile elaborate după modelul codului napoleonian, schimbând radical regulile de organizare a familiei prin instituirea unor prerogative masculine extinse în viața socială.
Într-o epocă în care dezrobirea romilor devenea posibilă după aproape 500 de ani de sclavie, condiția femeii române se înrăutățea.
Femeia datora ascultare bărbatului, scria negru pe alb noul cod civil care moderniza Principatele la 1865. După căsătorie, zestrea femeii era în administrarea exclusivă a soțului, mai stipula documentul. Până și partea de avere neprevăzută în dotă nu putea fi înstrăinată de posesoarea de drept decât cu acordul bărbatului ei.
Femeia nu putea apela la instanțe fără autorizarea soțului și nu avea dreptul de a scoate bani din bancă fără consimțământul bărbatului ei, chiar dacă era titulara contului. În caz de divorț, femeia nu putea părăsi căminul până la desfacerea căsătoriei, iar soțul avea drept absolut de custodie asupra copiilor.
De o singură libertate civilă dispunea femeia fără a-i fi necesară pentru exercitarea ei autorizația prealabilă a soțului: dreptul de a-și scrie singură testamentul.
E încă un început de martie din care nu lipsesc manifestările afective și apreciative ale bărbaților față de femei, mai întâi celebrate pentru gingășie, apoi pentru condiția maternă. Nu întotdeauna, însă, această prețuire declarativă a venit la pachet și cu o extindere a drepturilor acordate femeilor. Dimpotrivă, mai degrabă contrariul a fost regula ultimilor 150 de ani de istorie recentă românească.
Trăim și astăzi într-o societate care, deși la nivelul reglementărilor civile a corectat diferențele de gen, încă promovează ideea că maternitatea este cea care împlinește femeia. Rolul principal al femeii este să dea naștere, așa că în România femeile sunt încă judecate după un criteriu radical: dacă vor sau nu vor să facă copii.
Avem în trecutul nostru recent peste 40 de ani de dictatură comunistă, din care mai bine de jumătate marcați de propaganda ceaușistă anti-avort. După 1966 românilor li s-a transmis obsesiv, prin toate mijloacele posibile, că femeia e o mașină de produs copii, că împlinirea vine numai cu maternitatea, că doar femeia însărcinată e completă, iar țara are nevoie de pântece materne care să-și facă datoria.
Paradoxal, credința că rolul fundamental al femeii este să facă copii și că drepturile legale trebuie corelate, în primul rând, cu aspectele maternității a fost inițial promovată chiar de femei care au făcut pionierat feminist în România sfârșitului de secol XIX.
În 1906 profesoara, scriitoarea și activista pentru drepturile femeilor Eugenia de Reuss Ianculescu ținea o conferință celebră la Ateneul Român despre Menirea femeii și rolul ei în viitor.
La acel moment, Ianculescu era membră a Uniunii Femeilor din Paris și participase în 1891 la primul congres feminist al uniunii. Ianculescu era și una dintre fondatoarele primei organizații feministe din țară, Liga Femeilor Române.
Pentru feminista Ianculescu menirea femeii era maternitatea. Și în numele ei cerea drepturi civile pentru femei. Mai exact, cerea anularea tuturor prevederilor din codul de inspirație napoleoniană care incapacitau din punct de vedere civil femeile.
În conferința sa de la Ateneu, care a făcut epocă în lumea românească de la începutul secolului XX, Ianculescu solicita drepturi egale în cadrul căsătoriei, educație adaptată la menirea femeii și instituirea unor condiții favorabile independenței economice.
Pentru Ianculescu maternitatea era cea mai puternică armă a femeii și doar folosindu-se de ea puteau femeile să acceadă la o condiție egală cu bărbații.
Menirea femeii și rolul ei în viitor este chiar obiectul acestui episod din Pixul cu mină, rubrica noastră săptămânală în cadrul căreia aruncăm priviri spre trecutul recent pentru a înțelege (sau pentru a privi în perspectivă) condiția actuală a societății românești.
Am mers, ca de fiecare dată, la Biblioteca Centrală Universitară pentru a consulta textul conferinței feministe susținute în 1906 de Eugenia de Reuss Ianculescu.
Chestia feministă la 1900
Oricât am fi de porniți ori țintuiți de prejudecăți trebuie să recunoaștem că la mijlocul celor mai arzătoare chestii sociale stă chestia feministă – și nu o zic numai din spirit de sex.
Femeia este unul din principalii factori ai progresului pe calea moralului, binelui, utilului. Iar chestia feministă este tot așa de plină de viață și interes ca și chestia economică. Femeia te poate ridica la cea mai desăvârșită concepție de om ori (n.r. – te poate) reduce la nimic.
Noi suntem în arena celor care în adevăr discută chestia feministă, aceștia (n.r. – fiind) împărțiți în trei tabere.
- Învățații, care sprijiniți de credința răsuflată că puterea fiziologică ar fi cel mai mare argument la vieței, cu un zâmbet de triumf caută a demonstra inferioritatea femeei, adică inferioritatea fiziologică.
- Învățații care proclamă egalitatea femeii cu bărbatul.
- Cei mai puțini la număr, nebunii de azi, dar cuminții slăviți de mâine, care spun: Nu vă trudiți zadarnic, nu egalizați două organisme, două forțe contrarii, determinismul din ei se opune. Femeia și bărbatul sunt două forțe deosebite, ale căror calități și defecte se pot complini, dar niciodată egaliza.
Femeia dezrobită
Ce trebuie să fie femeia română și care-i dezrobirea la care are drept în raport cu condițiile etnografice ale țării, cu însăși interesele existenței ei?
Femeia română trebuie întâi să fie liberă de greșita concepție de viață și de starea de minorie căreia o supun legile alcătuite de bărbat.
Când femeia română își va scutura nepăsarea, va înțelege datoriile, va lupta contra sugestiunilor rele de importație străină, când învățatele și neînvățatele își vor pune capitalul lor de cunoștințe, experiențe, observații în comun, își vor da mâna de la un capăt la altul al țării, fără deosebire de ranguri, sprijinindu-se pentru realizarea scopului unic de dezrobire… atunci nu va mai fi Robie.
Cinci tipuri de femei
Pe observațiile mele proprii împart femeile în patru categorii.
- Țărăncile, care abia unele din ele știu a citi și scrie, deci sunt pe deplin lipsite de cultură, cred că bărbatul e atotputernicul și că de la el vin toate bucuriile ca atare și nelipsitele rele sub formă de bătăi, muncă din greu…
- Femeile care, cu pospăiala de cultură ce li s-a dat prin unele școli, n-au alt ideal decât de-a deveni cât mai rafinate în găteală, gesturi, priviri, doar vor cădea mai mulți în mreje. Deci au ca ideal al vieții acela de-a plăcea bărbatului, de-a simți veșnic bucuria iubirii, uitând desnădejdea părăsirii. Aceste femei merg din greșeală în greșeală cu o rară inconștiență, iubind pe toți îndrugătorii de complimente, roiul de pierde-vară ce se-nvârte prin saloane. Observând bine, vă veți încredința că aceste femei sunt în număr destul de mare, iar la rândul lor nasc copii lipsiți de energie, voință, de drag de muncă.
- Femeia credincioasă, al cărei ideal e bărbatul, casa, copiii, e simplă și sfântă, dar de multe ori ridiculizată și disprețuită. Această femeie mai mult suferă decât trăiește.
- Femeia învățată, care voiește a semăna bărbatului, ia parte la întreaga viață a omenirii, tâlcuiește chestiile cele mai însemnate, voiește să fie ministru, deputat, judecător. Atunci, ori omoară cu voință gingășia de simțire inerentă organismului ei menit nașterii, devenind stearpă cu suflet și corp, ori iubește și îndumnezeiește ca și inculta, dar din cauza inteligenței suferă mai mult de egoismul bărbatului.
Pe lângă aceste patru tipuri este și un al cincilea, rușinea și plaga omenirii: mâncătoarea de aur, care cu vopseaua de pe față, cu arta de a-și pune în evidență frumusețea șoldurilor ori finețea piciorului sub ciorapul ajurat, cu arta de provocare dusă până la rafinarea și înjosirea cea mai neînchipuită, cu lipsa cea mai desăvârșită de scrupule și pudoare, ne fură bărbații, ne destrăbălează fiii, ne distruge familia și sufletul.
Nașterea, principala menire
Menirea ta femeie e în organismul tău predestinat nașterii. Datoriile și drepturile pornesc din această menire. Această menire aduce deosebirea organismului dintre bărbat și femeie.
Sex bărbătesc, îngrijește-te și înalță pe femeie! Nu uita! Oricât ți-ar părea de paradoxal, de la perfecțiunea ei atârnă perfecțiunea ta fiziologică și psihologică.
În timp ce la bărbat are precădere cantitatea inteligenței, la femeie domină calitatea care este legată mai mult cu chipul de-a simți decât cu cel de-a lucra și voi.
Bărbatul are spiritul mai deductiv, femeia mai inductiv. Bărbatul e mai vrednic de procesele mari intelectuale, femeia e vrednică de sintezele largi, în mod intuitiv, de acele vederi luminoase, de acele prevederi care făceau pe germani să aibă o adevărată îndumnezeire pentru femeile lor în care vedeau ceva sfânt.
Raționamentul femeii este mai bănuitor, mai prudent, mai rezervat, imaginația ei foarte dezvoltată.
O iluzie: femeia cu drepturi politice
Acum când ne-am văzut superioritățile și inferioritățile, ce facem?
Unele și unii vor zice: drepturi egale în slujbe cu bărbatul, drepturi politice, drepturi civice – care toate se reduc la ce? La drepturi economice.
În adevăr, frumos vis! Deputat, senator, președinte ori vicepreședinte și apoi ministru… ai dreptul să-ți alcătuiești un partid, să împrăștii ori făgăduiești favoruri… bărbatul nu te mai asuprește… cum să îndrăznească, doar așteaptă și el vreo slujbă ori vreo combinație de portofolii. Poate chiar vei rămâne mai mult la guvern, căci ai în favorul tău frumusețea, răbdarea, diplomația, șiretenia vor zice unii.
Dar femeie, pentru toate acestea îți trebuiesc voturi. Votul când îl ceri, cui îl vei cere? Uitata-i că vei fi potrivnica bărbatului, iar mijloacele lui de luptă și izbândă nu vor fi cele mai nobile? (…) Tu femeie cu cei vei cumpăra voturile?
Cu frumusețea ta, sărmană femeie, te vei înjosi tu pe tine din voie bună pentru a-ți mulțumi ambițiile, și vei fi roaba bărbatului pe calea propriilor tale ambiții.
Ce frumos sună vorbele de dreptate, egalitate! Dar de scormonești dedesubt? O știm cu toții ce este – și mai ales cei conștienți
O evoluție în pași mici
Trebuie să ne luăm vălul de pe ochi, să nu ne azvârlim oarbe într-un necunoscut sub pretextul de a evolua, de a ne ridica la înaltele concepțiuni ale statelor pe deplin civilizate.
Evoluția nu merge în sărituri, ci-n pași mici.
Bravo, zic atunci inconștientele și profesioniștii, femeia rămâne tot ce-a fost până acuma. Bravo zic ei: pălării, rochii, dantele, ceaiuri, preumblări fără rost, ambiții care se reduc la a lua bărbatul uneia ori iubitul celeilalte, depravări pe care le botează iubiri.
Dar nu trebuie să fie nici pe placul profesioniștilor care sub pretext de evoluție cer comunitatea femeii – deci femeia păpușă -, nici pe placul femeilor care văd în bărbat capitalul îndestulător al celor mai nebunești capricii.
Dar dacă lumea nu-i a celor care cer drepturi egale, nici a profesioniștilor și inconștienților, a cui e?
A celor care pricep că, în această natură fără nici un scop final decât manifestarea vieții, noi femeile avem rolul cel mai mare: acela de-a da viața, de-a o hrăni cu însuși viața noastră, căci maternitatea este o manifestare a vieții.
Drepturi și îndatoriri
Fiindcă femeia este geniul moral al societății și rasei, e necesar ca purtarea bărbatului către femeie să aibă pecetea dreptății, nu cea a robiei, făcând echilibru între drepturile și datoriile femeii.
Înainte de toate, femeia măritată nu trebuie să mai fie considerată ca nedestoinică, ca minoră, ci să fie stăpână pe averea și actele ei.
Femeia trebuie să aibă o cultură întinsă, felurită și în raport direct cu menirea ei de mamă și soție. (…) Prin aceasta femeia ar deveni o îndoită putere înăuntru și-n afară de familie. Ca să ajungem la acest ideal, e nevoie de reforma socială, juridică, economică, e nevoie să schimbăm programele de educație și instrucție.
(…) Programele de studiu ce sunt azi în vigoare pentru femei sunt cu totul asemănătoare cu ale bărbaților. Pentru ce ne pregătesc aceste programe? Și ce facem noi atunci cu sutele de licențiate?
Le dăm prilej de a-și câștiga pâinea în mod cinstit? Ori le aruncăm în viață fără ca să știe că, având a deveni mame, au de îndeplinit roluri și funcțiuni de care nu au cea mai mică idee? Le aruncăm în viață fără niciun ideal.
