Lamentația ministrului

Ministrul Muncii Violeta Alexandru a urecheat discursiv organizațiile nonguvernamentale pentru ajutorul firav oferit în vremuri de criză epidemiologică. Statul s-ar fi trezit singur în avangarda bătăliei anti-sărăcie din comunități.

0

Pe 16 aprilie, la o lună de la instaurarea stării de urgență și a restricțiilor, Ministerul Muncii condus de Violeta Alexandru anunța într-un comunicat ajutorul de urgență dat în pandemie pentru a reduce riscul de excluziune socială. 

Acest ajutor de urgență era în valoare de 470.800 de lei. Nici o sută de mii de euro se împărțeau la 146 de familii.

În cazul a 21 dintre ele vorbim de persoane singure aflate în situații de necesitate cauzate de incendii. Abia restul de 125 de familii sunt “persoane care au probleme grave de sănătate sau se află în situații deosebite care pot conduce la riscul de excluziune socială”.

Refacem calculul ajutorului de stat: 125 de familii aflate în situații reale de excluziune socială au fost sprijinite cu suma de 366.300 de lei. În jur de 3.000 de lei de familie. 

Poate că pentru un astfel de ajutor s-ar califica mai multe familii, nu doar 125. Dar statul – extrem de îngrijorat că l-ar putea fura cetățenii aflați în prag de sărăcie extremă – a instituit criterii de fier, proceduri și dosare. La finalul demersurilor birocratice ajung puțini dintre cei care au nevoie în aceste zile de un ajutor de urgență. 

Cine vrea să primească un astfel de sprijin bugetar trebuie să întocmească un dosar care să conțină până la 12 tipuri de documente și să treacă printr-o anchetă socială realizată de direcțiile teritoriale de muncă și protecție socială.

Ancheta trebuie avizată, apoi, atât de primarul localității, cât și de prefectul județului. După ce bifează acest traseu, propunerile de acordare a ajutoarelor de urgență sunt transmise Ministerului Muncii. 

Primarii vor spune – în multe situații – că nu au primit din comunitățile lor astfel de solicitări. Cum să primească când mulți dintre cei aflați în excluziune socială nu sunt informați cu privire la beneficiile bugetare și nu știu să le obțină?

În plus, există și primari în țară pentru care faptul că oamenii nu mai au ce mânca nu echivalează cu o situație de urgență cât timp persoanele respective nu au depus o solicitare scrisă la primărie. Totul conform legii, niciodată fără dosarul cu șină!

Un ajutor firav

La câteva zile de la anunțul acestui ajutor de urgență de o sută de mii de euro oferit în plină criză sanitară și socială pentru combaterea eficientă a excluziunii sociale, ministrul  Muncii Violeta Alexandru scria pe Facebook: 

Din păcate, ajutorul din comunitate, inclusiv prin aportul entităţilor neguvernamentale, a fost firav. Până acum. Am văzut puţine comunităţi mobilizate, punând laolaltă resurse şi dorinţă de a lupta împreună. În multe cazuri s-a optat exclusiv pentru accesarea măsurilor de sprijin oferite de Guvern.

Așadar, guvernarea care a reușit să ajute 125 de familii aflate în excluziune urechează mediul neguvernamental pentru prea puținul făcut în această criză.

Dacă aceste organizații ar fi făcut mai mult, poate că oamenii aflați în sărăcie nu ar fi fost nevoiți să acceseze beneficiile oferite de guvern – asta e, în rezumat, lamentația ministrului deranjat că e chemat să corecteze neajunsuri comunitare în condiții de precaritate civică.

E inutil să ne apucăm să facem liste de bună purtare nonguvernamentală, spre a-i servi ministrului PNL la oblojirea tânguielilor guvernamentale. Exemplele – cu zecile – sunt publice și un factor ministerial responsabil le poate centraliza.

I-ar servi la a înțelege că singurul care a fost și este firav în comunitățile marginale, extrem de sărace din România, e chiar statul român.

Ministerele și instituțiile acestui stat nu sunt chemate să intervină în cazuri de excluziune socială din caritate, cu sentimentul că dau un ajutor. Ci pentru că intervenția e una din responsabilitățile lor – să asigure servicii de educație, sănătate și incluziune socială capabile (pe termen mediu) să smulgă comunitățile periferice din sărăcie.

Un discurs lamentabil

Ministrul Muncii pare să creadă că acest tipar de acțiune a statului presupune “dorință de a lupta împreună”. Doar că nu presupune acest lucru. Statul nu are nevoie în mod obligatoriu de un partener ONG într-o comunitate marginalizată. Are nevoie de o autoritate locală care își înțelege rolul și responsabilitățile în sfera asistenței sociale.

Orice partener ONG e insuficient în comuna X dacă departamentul specializat de asistență aflat în subordinea primăriei X nu face decât să plimbe hârtii și să ignore realitățile sociale din teren.

Sunt nenumărate situațiile în care comunități românești sunt afectate de proxenetism, pornografie infantilă, cerșetorie – iar serviciile de asistență socială ale primăriilor privesc din birouri situația.

Găsește ministrul Violeta Alexandru că există ceva mai firav de-atât în organizarea unui stat?

În vremuri de pandemie sunt organizații nonguvernamentale care fac cumpărături pentru sute de familii din comunități sărace la care statul nu reușește să ajungă.

Sunt organizații și oameni care cumpără tablete copiilor pentru a putea avea acces la educație online (pe care statul o cere din vorbe, fără a-i asigura și mijloacele).

Sunt studenți care s-au organizat pentru a oferi susținere și suport celor izolați la domiciliu. 

Toate acestea sunt doar o mică parte din inițiativele neguvernamentale mobilizate în ultima lună. Lor li se adaugă ajutorul venit din partea ONG-urilor pe filiera achizițiilor de tehnică și echipamente medicale.

ONG înseamnă – de fapt – donatori, înseamnă bani privați ai unor cetățeni care se lamentează puțin și fac (raportat la resursele lor) mult.

În timpul acesta statul asamblează castele din hârtii, dosare și proceduri, pe care pe timp de criză nimeni nu se gândește să le relaxeze (!), tânguindu-se apoi înaintea vrafului de acte că nu există dorință de a lupta împreună.

În dicționarele de limbă română sunt de găsit până la 70.000 de cuvinte, dar unul singur descrie discursul guvernamental în vremuri de criză socială provocată de coronavirus.

Acest cuvânt este lamentabil.

Iată și recomandările săptămânii.

Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu

Portretul unui lider în vreme de criză
AICI

Despre cei pe care-i lăsăm prea ușor să moară
AICI și AICI.

Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun

Luni: un film de Bong Joon-ho
Memories of murder. Din 2003. Capodoperă.

Marți: încă un film de la Bong Joon-ho
Mother. Din 2009. Magistral. 

Miercuri: și încă un film de Bong Joon-ho
The Host, nu la fel de bun ca Okja, Parasite, Mother sau Memories of murder. Dar interesant.

Joi: un film emoționant
Miracolul din celula 7. Turcesc. Devastator. Pe Netflix. 

Vineri: încă un film emoționant
I am Sam, american, din 2001, pelicula care a inspirat filmul turcesc. 

Sâmbătă:  o carte
Scrisori din provincia de sud-est sau o bătălie cu povestiri, de Ștefan Bănulescu, unul dintre marii stiliști uitați ai limbii române.

Duminică: un serial
Unorthodox. Pe Netflix. 

Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu

Alonja brațului care se întinde după telefon. O pildă cu ierarhi BOR

O pildă de viață românească pe fondul cazului ÎPS Pimen (tinyurl.com/yaf75os4)_____Ziarul Adevărul scrie că în…

Publicată de Vlad Stoicescu pe Miercuri, 22 aprilie 2020

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.