Libertatea de a trage cu pusca dupa Charlie

La mijlocul saptamanii trecute, cel mai sangeros atentat produs in Franta ultimei jumatati de veac a unit o lume intreaga impotriva terorismului. A si divizat-o insa, in egala masura, in dezbateri aprinse despre limitele libertatii de exprimare ori despre existenta unui presupus pericol musulman in inima Europei.

0

Am scris dupa atacul armat produs la Paris in redactia revistei de satira Charlie Hebdo ca nu suntem pregatiti pentru fanatici echipati cu automate Kalasnikov si lansatoare de grenade. Nu suntem, oricat am simula in avans strategii de securitate colectiva, pentru ca nu intelegem sa traim asa ori sa murim asa.

Scriem acum, dupa ce atentatorii au fost lichidati de fortele de ordine din Hexagon la capatul a trei zile de cautari vecine cu haosul, ca nu suntem pregatiti nici sa dezbatem cauzele si urmarile unor astfel de evenimente fara a ne grupa in tabere ireconciliabile.

Mortii de la Paris au solidarizat nu doar un continent, ci o lume intreaga impotriva terorismului, dar au sapat si transee adanci. Nu putini au gasit oportun sa intampine masacrul de la Charlie Hebdo cu observatii despre lipsa de respect a caricaturistilor revistei fata de cultura musulmana sau despre calitatea jurnalismului practicat de acestia.

Nu putini au inteles ca uciderea cu sange rece, motivata religios, a unor oameni de catre alti oameni este doar un alt episod intr-un razboi mai mare al credintelor si-al civilizatiilor.

Nu putini au ales sa intampine moartea chirurgical, cu avertismente deloc subtile despre alte si alte morti viitoare in cazul in care “bolile” nu sunt tratate rapid si corespunzator. “Bolile” in cazul de fata ar fi multi-culturalismul, prezenta tot mai mare a adeptilor Islamului in inima Europei, migratia sau mijloacele de supraveghere prea putine de care dispun serviciile de informatii.

Cavalcada de argumente secundare care au insotit din prima clipa atentatul de la Charlie Hebdo si toate evenimentele ce i-au urmat indica o capacitate tot mai scazuta de a rezista argumentelor facile si de a nu cauta solutiile-minune in tratarea unor fenomene aproape de netratat.

Caci in momentul in care doi fanatici musulmani seamana moarte in mijlocul unuia dintre cele mai importante orase ale lumii, o democratie nu poate sa faca foarte multe, decat cu riscul de a se anula pe sine ca democratie.

Nici “obraznicia” caricaturistilor de la Charlie Hebdo, nici “amenintatoarea” libertate a musulmanilor de a circula, trai si manifesta religios in Europa nu ar trebui sa devina argumente pentru a explica moartea celor plecati sau viata celor ramasi.

Oricat de tragice, pierderile de vieti omenesti din capitala Frantei nu s-au produs pe niciun camp de batalie – nici pe cel al libertatii de exprimare, nici pe cel al libertatii de constiinta. O crima odioasa ramane o crima odioasa – ea nu devine un razboi pentru ca unii au mers dincolo de punctul in care altii se simt lezati; si nu devine un razboi nici pentru ca exista fanatici gata sa-si apere fantasmele religioase cu arma in mana.

Crezand altceva, ba chiar coborand in transee pentru crezurile acestea, riscam sa ajungem toti precum oamenii lui Geo Dumitrescu din “Libertatea de a trage cu pusca”. S-ar putea ca, trasand mereu linii pentru toate celelalte libertati, aceasta sa fie singura care ne va mai fi ramas intr-un nedorit viitor:

In groapa neagra, poate chiar intr-un cimitir,

oamenii, prietenii mei inarmati, isi ascultau propriile soapte –

toti erau murdari, slabi si patetici ca in Shakespeare,

isi numarau gloantele si zilele si nadajduiau un atac peste noapte…

Atunci, a iesit luna, fara casca, de undeva din bezna ghimpata –

dar oamenii n-au cazut cu fetele la pamant,

ci au aprins tigarile discutand despre libertatea de a trage cu pusca

rezemati comod in groapa neagra sau poate chiar pe cate-o piatra de mormant.

Degetele strangeau o tigara fumata demult.

In groapa neagra, ca niste pietre, cadeau ultimele cuvinte.

Prietenii mei inarmati si patetici ma ascultau uluiti,

rezemati comod de pietrele de la morminte.

Paralel cu noi, dedesubt, oameni isi dormeau vesnicia –

si ei discutau despre libertatea de a trage cu pusca, dupa fiecare macel…

 

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

  • Cateva imagini

Solidaritate post atacul de la saptamanalul Charlie Hebdo, AICI.

  • O camera secreta

Un articol bazat pe un studiu foarte interesant despre ce se intampla in creierul unei femei dupa ce naste, AICI.

  • Protectie online

Care sunteti paranoici ca v-ar putea fi monitorizate si salvate mailurile de catre terti, puteti incerca sa le criptati. Cateva sugestii, AICI.

AICI.

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • Filmul “Capitalul uman”

E la cinema. Italienesc. Un fel de “Pozitia copilului”, doar ca mai sofisticat. Nu e grozav, dar nici de lepadat.

  • Spectacolul “Spitalul comunal”

La Metropolis, in regia lui Felix Alexa. O comedie-revelatie. Cu Marius Manole, Razvan Vasilescu si altii cat ei. Iar Valentin Uritescu e pur si simplu genial.

  • Un articol

Mizerabilii.

  • Un autor

Il recitesc in fiecare iarna. Dintotdeauna l-am citit numai iarna si pentru totodeauna voi proceda asa. Isaac Babel. Convingerea mea este aceasta: daca nu ar fi fost smuls fiziceste vietii, carevasazica ucis, la patruzeci si cinci de ani, Isaac Babel ar fi ajuns cel mai bun scriitor din istorii.

  • O arhiva

Arhiva povestilor mele scurte de fiecare duminica, scrise pentru pagina de facebook a site-ului nostru. Constat, melancolic, ca s-au tot strans si poate ca ar fi timpul sa le dau viata si intr-un volum.

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • Intre timp in Siria

… se pregateste o surpriza de proportii nucleare, AICI.

  • La Cinema Studio

Calde multumiri personalului cinematografului din Piata Romana, Bucuresti, pentru ca am reusit, dupa o ora dezbateri si nervi, sa-mi recuperez cei 12 lei investiti in biletul de acces la o proiectie care s-a blocat de trei ori, din “vina” discului. Cumva ironic, totul s-a petrecut la un film rusesc care surprinde lupta unui om obisnuit cu sistemul. Cum am ajuns sa ma lupt si eu cu-al nostru, alaturi de alti 30-40 de revoltati, intr-o relatare pe lung si pe lat, AICI.

  • Doua filme

Birdman, de Alejandro Gonzalez Inarritu

Winter Sleep, de Nuri Bilge Ceylan

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.