„Libertatea de opinie este un drept care obligă la informare atentă și la răspundere”

Pe 11 noiembrie 1995 murea, la 81 de ani, liderul țărănist Corneliu Coposu, poate cea mai luminoasă figură politică pe care a avut-o România după revoluția din 1989. Iată ce ne spune, după aproape două decenii și jumătate, testamentul său.

0
Δ Imagine din toamna anului 1991 cu președintele Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat și liderul opoziției, Corneliu Coposu. | Foto: Mediafax / Emanuel Pârvu

La sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Corneliu Coposu era un tânăr rotofei care lucra direct cu marele politician țărănist Iuliu Maniu. Avea, pe atunci, figura unui luptător de categorie grea.

Apoi, peste România s-au așezat mai bine de patru decenii de dictatură comunistă.

Când românii l-au revăzut după 1989, Coposu era un bătrân subțire ca un fum. Suda țigară de la țigară și se retrăsese într-o morală înaltă, la care prea puțini au reușit să se ridice vreodată.

Seniorul țărănist – poate cea mai luminoasă figură politică pe care a avut-o România după revoluția din 1989 – a îndurat ani de temniță sub comuniști.

A reapărut în viața publică la amurgul vieții și a încercat (fără succes) să impună, prin exemplul personal, o conduită etică membrilor clasei politice românești.

Despre Coposu am mai scris la Pixul cu mină și probabil vom mai scrie, din considerentul că – la peste douăzeci de ani de la moartea sa – cuvintele Seniorului dau încă măsura lucrurilor care trebuie reparate în societatea românească.

Corneliu Coposu spunea, de pildă, că libertatea de opinie are sens doar la intersecția obiectivității, informării atente și responsabilității – iar ea (libertatea de opinie) nu poate atenta la persoana celorlalți. Nu există cu adevărat libertate de opinie în absența echilibrului opiniei, asta credea Seniorul.

Vorbele sale sunt, în contextul alegerilor prezidențiale din România anului 2019, parcă dintr-o altă lume.

Întru aducere aminte, dar mai ales spre reflecție, am selectat la acest mijloc de noiembrie câteva expresii pilduitoare rostite de Corneliu Coposu și reunite în volumul Corneliu Coposu. 163 de vorbe memorabile, publicat la editura Vremea în 2014.

Coposu despre libertate

Libertatea cea adevărată este transpunerea pe plan politic a nevoii biologice de mișcare.

Coposu despre destin

Nu are pereche zbuciumul unui om care vede, la apusul vieții, că sunt străine cărările pe care le-a străbătut.

Coposu despre morală

Nu poate exista o politică veritabilă fără consecvență și moralitate.

Coposu despre dictatură

Comuniștii au realizat totuși o performanță: au inventat și cultivat complexul minciunii, complexul relei-credințe, complexul urii generalizate. Cum? Obligând copiii de la vârsta cea mai fragedă să mintă și să-și dedubleze personalitatea.

Coposu despre drepturile omului

Astăzi se calcă în picioare drepturile omului în numele libertății. În numele libertății se înscenează culpe, se falsifică documente, se reabilitează nărăviții trotuarului politic. Și tot în numele libertății se sparg capete, se mută fălci incomode, se trag salve din arme cu repetiție și se trimit în pușcărie cetățeni nevinovați.

Coposu despre vremea când va fi apus comunismul în țara noastră

N-aș putea să fac un pronostic exact și să fixez limita dincolo de care nu vor mai exista comunism, tendințe comuniste, limbaj comunist, structuri comuniste, momentul în care va dispărea acest blestem, care ne-a ținut în întuneric, departe de lumea civilizată. Pot să vă asigur că înapoi nu ne vom mai întoarce.

Coposu despre monarhie

Soluția salvatoare pentru România este restaurarea Monarhiei.

Coposu despre leadership

Conducătorul adevărat este ca un meteor, care strălucește și se mistuie luminând: iar din lumina meteorilor neamului sunt țesute paginile de istorie. Nu întotdeauna însă mulțimea are puterea de a se solidariza cu el, de a lupta alături de el, de a se jertfi alături de el. O singură datorie are conducătorul, în afară de aceea de a-și urma destinul: datoria de a convinge mulțimea de dreptatea lui.

Coposu despre pușcărie

În pușcăriile comuniste, oamenii care alunecau pe povârnișul disperării erau salvați de o serie de preoți aproape de sfințenie.

Coposu despre credință

Pentru omul care crede, sentimentul iubirii e fundamental în raporturile dintre oameni.

Coposu despre speranță

Legile firii sunt implacabile. Nici violența, nici omul nu le pot înfrânge. După iarnă, vine întotdeauna primăvara. Să ne gândim la ghiocei.

Coposu despre suferință

Față de sacrificiile pe care le-au făcut eroii, bieții noștri ani de pușcărie contează prea puțin.

Coposu despre curaj și virtute

Oamenii care nu au avut niciodată curajul unei atitudini se îmbulzesc să vorbească despre virtuțile lor.

Coposu despre ideologie și unelte

Ideologia marxist-leninistă trebuie condamnată, nu uneltele regimului comunist.

Coposu despre micime

Sufletele mici nu se pot ridica niciodată la gândurile mari.

Coposu despre libertatea de opinie

Nu numai într-o societate care își caută echilibrul, libertatea de opinie este un drept democratic care obligă la obiectivitate, la informare atentă și la răspundere, fără a atenta la persoana celorlalți.

Coposu despre principii și compromis

Dacă aș fi fost predispus la compromis cum au făcut lichelele, nu aș fi suferit șaptesprezece ani și jumătate (n.r. – în pușcărie).

Coposu despre Brătianu și Maniu

Ionel Brătianu a rămas în istorie prin ceea ce a făcut, Iuliu Maniu prin ceea ce a refuzat să facă.

Coposu despre republica la români

Republica n-am făcut-o noi, ne-au dat-o tancurile sovietice care și azi strivesc românii în Basarabia.

Coposu despre puterea politică

Dacă din organizarea statală lipsesc dreptatea socială, patriotismul luminat și morala socială, țara nu poate propăși. Este sortită pieirii.

Coposu despre patriotism

Patriotismul este o dragoste discretă pentru țară, o disponibilitate de a-ți da oricând viața pentru ea și de a nu mărturisi acest sentiment. Găsesc că afișarea patriotismului este indecentă.

Coposu despre presă

Câți oameni politici își datorează ascensiunea presei? Aproape toți!

Coposu despre extremismul politic

Partidele extremiste nu sunt decât niște oficine de incitație care nu au nici program, nici caracter de partide.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.