Lumea după Gopo: Industria de teatru și film are nevoie de proceduri clare, nu doar de inflamări morale

Discuția publică despre hărțuire sexuală nu ar trebui să fie una exclusiv despre morală. Ar trebui să fie despre proceduri sistemice. Hărțuirea sexuală are nevoie de recunoaștere, dar are nevoie și de intervenție, prin corecții instituționale. 

1

În seara zilei de 3 mai, actrița Viorica Vodă urca pe scena Premiilor Gopo și zguduia industria de cinema & teatru din România.

Cu prilejul aniversării a două decenii de la lansarea filmului Filantropica, actrița (protagonistă a peliculei menționate) ținea un discurs de câteva minute. Unul care avea să fie mai puțin despre filmul în cauză – și mai mult despre industria din jurul său. Viorica Vodă povestea asistenței cum a fost hărțuită sexual ani de zile de producători și regizori după rolul din Filantropica.

Hărțuirea a venit din sistem, nu din afara lui, sublinia actrița pe scena Gopo. 

Chiar și la câteva zile distanță, momentul mărturisirii este greu de privit. Nu sunt ușor de tolerat reacțiile pe care le-a generat chiar acolo, pe scenă, din partea colegilor de platou care au încercat să mute subiectul discuției sau au intervenit să specifice că lor nu li s-a întâmplat să aibă parte de hărțuire sexuală. Reacțiile acestea de pe scena Gopo ilustrează felul nefericit în care societatea românească reacționează la fenomenul abuzului sexual. Ignorarea, negarea, luarea victimei peste picior, diminuarea faptelor și consecințelor – toate fac parte din peisajul tragic. 

Discursului de câteva minute i-au urmat reacții publice de revoltă, generate de faptul că Viorica Vodă nu a primit susținere, ci indiferență rece. Au fost reacții de revoltă și la adresa explicațiilor oferite de Mircea Diaconu, protagonist și el în Filantropica. Acesta a catalogat hărțuirea sexuală drept un amantlâc, o bârfă de culise. Un nimic de nebăgat în seamă, cu alte cuvinte. 

Și totuși, ce a lipsit a fost reflecția față de condiția industriei și mijloacele de corecție sistemică. Sistemul care permite hărțuirea sexuală, care a permis-o și va continua să o permită, nu se va schimba de la sine – și nu se va reforma doar cu poziționări morale și inflamări publice.  

Hărțuirea sexuală nu ar trebui să fie exclusiv despre morală

E important că a existat reacție după Gopo (chiar dacă nu pe scenă), dar e la fel de important ca revolta și presiunea să fie îndreptate către instituțiile responsabile. Rolul lor e chiar acela de a garanta un cadru profesional sigur pentru studenții artelor dramatice sau pentru angajații unui teatru. 

De fapt, discuția publică despre hărțuire sexuală nu ar trebui să fie una exclusiv despre morală. Ar trebui să fie despre proceduri sistemice. Hărțuirea sexuală are nevoie de recunoaștere, dar are nevoie și de intervenție, prin corecții instituționale. 

Cine este sistemul în cazul de față? Sistemul îl reprezintă teatrele, universitățile și facultățile de profil. 

A doua zi după mărturisirea Vioricăi Vodă, actorul Tudor Chirilă a scris o postare pe Facebook, amintind de profesorii din facultățile de teatru care hărțuiesc studente. 

Actrița Ioana Bugarin a povestit la rândul ei într-un interviu despre experiențele de hărțuire la care a asistat în facultatea de teatru. 

Și tot Viorica Vodă a schițat sistemul într-un interviu oferit după premiile Gopo pentru Europa Liberă: Mediul în teatru nu e foarte sănătos, iar actrițele tinere sunt primele victime ale regizorilor și directorilor. De fapt, totul începe încă din facultate, cum am auzit de la colege din UNATC-ul anilor ’90. 

Universitățile sunt obligate să dezvolte coduri de etică, coduri care ar trebui să ofere mecanisme de control și monitorizare în cazuri de abuz, inclusiv de hărțuire sexuală. Să ne uităm la codurile câtorva universități – Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București, Universitatea de Artă Teatrală din Târgu Mureș și Universitatea Babeș Bolyai din Cluj, în cadrul căreia există Facultatea de Teatru și Film. 

În niciunul dintre codurile acestor structuri universitare nu există noțiunea de hărțuire sexuală. Nu există o definiție a acesteia și nici o procedură clară de urmat în cazul în care o studentă sau un student ar vrea să reclame o astfel de situație. 

Toleranță instituțională pentru hărțuire sexuală

Hărțuirea sexuală presupune o relație de putere. Într-o relație de putere cum e cea dintre un profesor și un elev, hărțuirea sexuală poate însemna o sumedenie de lucruri:

»» glume, bancuri cu tentă sexuală ce fac o persoană să se simtă inconfortabil

»» comentarii cu caracter sexual, folosirea de porecle și expresii cu conotații sexuale

»» comentarii indecente despre felul în care arată o persoană sau despre viața sa privată

»» ciupituri, mângâieri, atingeri nedorite

»» apelative precum “păsărică”, “iepuraș”, “pisicuță”, “păpușă”

»» e-mail-uri, mesaje sau scrisori cu conținut sexual sau cu tentă sexuală

»» discuții, propuneri și/sau avansuri sexuale directe

»» expunerea la fotografii sau afișe cu conținut sexual

»» avansuri (inclusiv încercarea de corupere sexuală) sau atingeri sexuale

»» insistențe privind acceptarea unor invitații

»» urmărirea persoanei

»» solicitarea de favoruri sexuale

»» amenințări, constrângeri sau condiționări ale evaluării academice sau profesionale de acceptarea unor relații intime

O universitate interesată să prevină fenomenul hărțuirii sexuale are nevoie de un cod de etică care să conțină o definiție cât mai clară a hărțuirii. 

Un sistem interesat să combată hărțuirea sexuală se asigură că înregistrarea și evaluarea unei plângeri vor fi procese cât se poate de obiective. Asta presupune să dispui de un departament individual care să analizeze eventualele plângeri ale studenților. Niște profesori chemați să se pronunțe într-un caz în care e implicat un coleg profesor nu e deloc un mecanism funcțional, care să dea încredere victimei. 

În interviul pentru Europa Liberă amintit mai sus, Viorica Vodă vorbea despre cum a gestionat de una singură situațiile post hărțuire: Am făcut psihoterapie profesională, nu la psihiatru, unde nu mi-am putut permite onorariile.

Un sistem funcțional ar trebui să le asigure consiliere gratuită studentelor și studenților care spun că au fost hărțuiți, agresați. 

Universitatea din Viena, de exemplu, are un birou de consiliere gratuită pentru victimele hărțuirii sexuale. Are un ghid despre ce este hărțuirea, cu exemple concrete:

Un profesor și asistenta/asistentul său participă împreună la o conferință. Profesorul rezervă o cameră dublă, spunând că așa e mai ieftin.

În timpul unei conferințe, un profesor își însoțește asistenta/asistentul în camera ei/lui, după cină, fără să i se încuviințeze acest lucru.

Ghidul universității austriece vorbește despre consecințe, despre cum poate fi probată hărțuirea, despre ce poate fi făcut pentru victime din punct de vedere administrativ și legal.

Hărțuirea sexuală nu e un amantlâc

Universitatea Liberă din Berlin (una din instituțiile universitare de top din Germania) desfășoară chiar în această perioadă un studiu global despre hărțuirea sexuală din mediile academice

Mircea Diaconu ar fi surprins: hărțuirea sexuală este un fenomen, nu un amantlâc, nu o bârfă. Este un abuz de putere. Iar universitățile de profil din afară au înțeles acest lucru oferind mecanisme de monitorizare, raportare, gestionarea a cazurilor de hărțuire sexuală, dar și servicii pentru victimele hărțuirii sexuale. 

Ce înseamnă să nu ai nimic din toate acestea? Ne spune tot Viorica Vodă. 

Hărțuitorul are metode subversive, întinde capcane, manipulează, constrânge, fiindcă e de fapt o relație de putere. De exemplu, îți dă întâlnire în privat cu un pretext profesional, îți dă un scenariu să-l citești, dar pe verso este un număr de telefon. Urmează o serie de semne, mesaje care să te facă să înțelegi că nu se poate fără.

​​Ca să poți face ceva concret împotriva hărțuitorilor, trebuie să ai dovezi. Ce dovezi să fi adunat eu în acei ani? Nici tehnologia nu era așa de dezvoltată. Legea nu te ajuta nici acum 20 de ani. Și nu te ajută nici azi. Dacă v-aș spune nume, aș ajunge să fiu eu dată în judecată pentru calomnie sau pentru altele.

Când ne referim la sistem nu poate fi exclus Ministerul Educației, care are responsabilitatea de a evalua procesele educaționale. Evaluarea în cazul învățământului superior se face inclusiv din punct de vedere instituțional. O astfel de evaluare ar putea impune existența unor coduri universitare care să încadreze hărțuirea sexuală sau chiar a unor ghiduri specifice pe acest subiect. 

Problemele nu sunt însă nici pe departe doar în universitățile de profil. Teatrele sunt și ele spații profesionale unde relațiile de putere pot favoriza abuzul sexual. 

Actoria e o profesie vocațională, lucrezi cu corpul tău, cu vocea ta, cu sentimentele și stările tale. De aceea, actorul e vulnerabil, iar multe din tinerele aspirante devin dependente de câte cineva care le ajută în carieră în schimbul unor favoruri. – Viorica Vodă, Europa Liberă

Precum universitățile, teatrele ar trebui să dezvolte mecanisme de raportare și gestionare din punct de vedere administrativ a cazurilor de hărțuire sexuală. 

Cum teatrele sunt în subordine autorităților locale, respectiv a primăriilor care le finanțează, acestea ar putea să le ceară instituirea unor astfel de proceduri – ba chiar ar putea să condiționeze finanțarea publică de existența lor. 

Putem lua câteva exemple din afara granițelor.

Cum își protejează teatrele și facultățile din alte țări actorii

În Marea Britanie, la Arts Council England (departamentul de stat care asigură finanțarea teatrelor publice și a altor instituții culturale), finanțarea vine la pachet cu obligația celor finanțați de a crea proceduri de raportare și investigare a cazurilor de hărțuire sexuală

Centrul Național al Cinematografiei din Franța obligă de asemenea companiile ale căror filme le finanțează să instituie mecanisme specifice de raportare a cazurilor de hărțuire sexuală. În plus, condiționează acordarea finanțărilor de parcurgerea unor cursuri despre recunoașterea și combaterea cazurilor de abuz (aceste training-uri vizează managementul companiilor cinematografice care solicită finanțări pentru proiecte de cinema). 

Teatrul Național Regal din Londra are o politică specifică de prevenire și abordare a hărțuirii sexuale. 

Compania Regala de Teatru Shakespeare din UK a emis în 2017 o declarație, semnată de zeci de teatre britanice, despre nevoia combaterii hărțuirii sexuale în teatre. Aceeași instituție are politici specifice prin care victimele pot să raporteze cazurile de abuz. 

Royal Court Theatre are de asemenea un cod detaliat anti-hărțuire și prezintă public o analiză bazată pe 150 de cazuri raportate. Unde s-a petrecut hărțuirea, în ce context? 

În 16% din cazuri a fost vorba de comentarii sexuale inadecvate pe o perioadă de timp în timpul unei producții.

14% s-au întâmplat la școlile de teatru între tutori și elevi.

10% s-au întâmplat în timpul interviurilor sau audițiilor.

Există, în fine, un al treilea palier de intervenție prin organizațiile sindicale/patronale din industrie.

FIA (Federația Internațională a Actorilor, la care este afiliată și Uniunea Sindicatelor din Instituțiile de Spectacole din România) are o întreagă secțiune online dedicată practicilor globale în combaterea hărțuirii sexuale din industriile de film și teatru. FIA a realizat inclusiv o broșură tematică despre cum să institui practici, ghiduri și mecanisme de raportare spre combaterea abuzurilor. 

Federația Școlilor de Artă Dramatică din UK a instituit o politică de toleranță zero față de hărțuirea sexaulă. Ce înseamnă acest lucru?

Școlile partenere sunt obligate să includă hărțuirea sexuală în politicile lor privind Demnitatea la locul de muncă. Școlile organizează ateliere de lucru privind consimțământul, ținute de un coordonator specializat care funcționează ca un element de legătură între producători și actori pentru scenele care implică nuditate sau sex. 

Institutul Irlandez de Teatru a făcut un sondaj (publicat în toamna lui 2021), cu peste 1300 de respondenti din industrie. 70% dintre ei au declarat că au experimentat sau asistat la cazuri de hărțuire. 

Sistemul menționat în mod repetat de Viorica Vodă este complet absent în România. Realitatea noastră instituțională este exact pe dos: în universitățile noastre nu există hărțuire sexuală. Pe hârtie, în 2015, erau trei cazuri înregistrate în 55 de universități publice românești. Cum să ai cazuri dacă nu definești formal hărțuirea sexuală și nu ai proceduri de raportare? 

E importantă revolta provocată de mărturisirea Vioricăi Vodă – dar la fel de important e să nu pierdem din vedere faptul că doar instrumentele instituționale pot corecta contextele abuzive. Altfel, declarații precum aceasta vor exista și peste alți 20 de ani: 

Lumea teatrului și a cinematografiei cunoaște fenomenul semnalat de mine, dar multora li se pare normal. Am fost trimisă să mă fac bibliotecară sau să pun murături, dacă nu îmi place.

Iată și recomandările săptămânii.

Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu

Opoziția lui Helmut Kohl
AICI.

Geoorge Simion face legea
AICI.

Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu

Judecata de Acum #16 (sezonul 2)
»» În România Educată a lui Klaus Iohannis politizarea inspectoratelor școlare este o realitate nederanjată de vreun concurs. În ultimele două luni Guvernul Ciucă a schimbat cel puțin 10 inspectori școlari. În cele mai multe cazuri noii veniți sunt de la PSD.

»» Cum am ajuns să luăm lumină de la Budapesta: UDMR copiază modelul Viktor Orban și încearcă să interzică diseminarea de “conținuturi care popularizează homosexualitatea”.

»» Din justiție: Amina Gerikhanova va fi extrădată în Rusia, Robert Negoiță este urmărit penal pentru omor din culpă. Avem și câteva întămplări cu diamante din dosarul social-democratului Daniel Tudorache.

Emisiunea integrală .

Ne puteți asculta pe Spotify, Apple Podcasts și Google Podcasts.

1 COMENTARIU

  1. Cred ca exista o problema grava in acest “domeniu”: mentalitatea celor mai multi oameni din Ro (ca-s femei, ca-s barbati). Unora li se pare compliment o tampenie de genu’: “ce ti-as face!” (altele sunt cuvintele).
    Altfel spus: cat de bune ar fi legile/procedurile daca cei care trebuie sa lamureasca situatiile de acest gen sunt – in forul interior – convinsi ca e un compliment ce-am scris mai sus… nu se rezolva mare lucru. 🙁

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.