„Dacă în aceste cazuri cu uriașă vizibilitate publică nu iei nicio măsură, ce se întâmplă acolo unde mii de femei nu știu la cine să apeleze?”, a întrebat retoric Cătălin Striblea în debutul emisiunii sale de la Europa FM.
Jurnalistul își invitase ascultătorii să discute despre hărțuire sexuală și abuz de putere în contextul dezvăluirilor Libertatea despre conduita de macho-man a ministrului Muncii Marius Budăi. Confruntat cu faptele subordonatului său pe linie de partid, președintele PSD Marcel Ciolacu încercase să dezamorseze situația jucând cabotin partitura orbului.
„Unde este cazul excepţional? Care este cazul, că nu înţeleg?! Părerea mea este că nu văd care este cazul…”, susținuse cu nonșalanță liderul social-democrat după publicarea articolului acuzator. Cel care ar fi trebuit să ia o măsură se făcuse că plouă: nu negase faptele, dar le redusese la o condiție insignifiantă.
În loc de măsură, întreaga situație probase exact opusul: lipsa de măsură, indiferența iresponsabilă, disprețul suveran al bărbaților de partid și de stat care se simt intangibili chiar și cu reflectorul public pe ei.
Nu știm ce se întâmplă cu miile de femei hărțuite sau agresate care nu știu la cine să apeleze și ajung, de cele mai multe ori, să nu mai apeleze la nimeni, să treacă peste, să-și înghită vorbele, să-și exileze trauma într-un ungher al minții. Dar știm altceva: ce se întâmplă cu miile de femei hărțuite sau agresate care ajung totuși să depună sesizări la Poliție, așteptând o instrumentare formală a faptelor semnalate și, eventual, o formă de dreptate obținută în justiție.
Date pe care le-am obținut de la cele 41 de inspectorate de poliție județene din țară și pe care le-am prelucrat în cadrul unui proiect jurnalistic colaborativ arată că sistemul de poliție și procuratură nu reușește să facă dreptate potențialelor victime ale unor infracțiuni sexuale decât în maxim 20% din cazurile care i se semnalează prin sesizări. În restul de cel puțin 80% din situații, cercetarea acestor infracțiuni se soldează cu soluții de clasare.
Și, atenție!, acel 1 caz din 5 sesizate care sfârșește cu o dispoziție de trimitere în judecată a unui agresor are încadrată o faptă sexuală consumată, fie ea de viol sau de act sexual cu minor.
În privința infracțiunilor mai blânde – precum agresiunea, hărțuirea sau coruperea sexuală – datele arată că doar 1 din 7 sesizări depuse de victime la secțiile de poliție naționale ajung, traversând circuitele de procuratură, la o soluție de trimitere în judecată.
În intervalul 2015-2020 (primele 6 luni), la secțiile de poliție românești au fost depuse 25.484 de sesizări penale ale unor infracțiuni la viața sexuală. 4.226 dintre acestea au vizat fapte de agresiune, hărțuire sau corupere.
4.226 de românce s-au prezentat la poliție, considerându-se victime și apelând la capacitatea de cercetare penală a statului pentru a-și procura o formă de dreptate. Doar una din șapte nu a primit o soluție de clasare. Doar una din șapte a ajuns la o instanță de judecată. Doar un posibil agresor din șapte a ajuns să răspundă efectiv înaintea legii.
„Despre ce victimă vorbim? Detaliați-mi… care e victima? Vorbiți cu colega, dacă se consideră victimă să meargă la Poliție…”, declarase bătăios și Marcel Ciolacu atunci când a fost presat cu întrebări despre un telefon nocturn pe care înfierbântatul ministru Budăi îl dăduse unei colege, deputată în Parlamentul României, la un eveniment de partid desfășurat anul trecut pe litoral.
Al treilea om în statul român, președintele Camerei Deputaților trimite așadar o colegă să denunțe penal o împrejurare care, conform datelor statistice, e judecată de autorități în mai puțin de 15% din cazuri. Dacă se consideră victimă, deputata PSD poate să meargă liniștită la Poliție. Are o șansă din 7 să-și găsească dreptatea și să fie în sfârșit crezută de președintele partidului ei, Marcel Ciolacu.
Exact aceasta e ordinea de drept a statului nedrept pe care îl personifică, printre alții, și liderul PSD. Politicianul e atât de orbit de jocul politic, atât de centrat pe sine și pe nevoile sale imediate, încât tema hărțuirii din propriul partid e doar un caz neexcepțional, minor, nedemn de interes, iar tema hărțuirii din societate e, cel mai probabil, doar o nebuloasă.
Marcel Ciolacu nu e procuror ca să apere ordinea de drept – dar e unul dintre principalii oameni politici ai țării, posibil viitor prim-ministru, iar în această calitate nu se poate deroba de responsabilitatea protejării intereselor generale ale societății. Instrumentarea eficientă a sesizărilor penale și cercetarea minuțioasă a infracțiunilor la viața sexuală ar trebui să fie priorități într-o țară multiplu condamnată la CEDO pentru inabilitatea perenă de a pedepsi astfel de fapte.
Marcel Ciolacu nu poate susține că nu a văzut care este cazul, că i-a scăpat această problemă sistemică, din moment ce presa națională scrie de ani de zile despre fenomen, instanțele internaționale arată România cu degetul, iar organul reprezentativ al magistraților, CSM, a semnalat tratamentul judiciar defectuos aplicat acestor fapte.
În momentul în care Marcel Ciolacu trimite la poliție o colegă hărțuită de un ministru al partidului, liderul social-democrat ar trebui să se asigure măcar că a făcut tot ce stă în puterea sa (ca șef de partid și întemeietor de alianță guvernamentală) pentru ca organele legii să funcționeze.
Dar a făcut Marcel Ciolacu așa ceva? Când, unde, cum?
În cadrul căror inițiative de politici publice a pledat domnul Ciolacu pentru suplimentarea posturilor și profesionalizarea angajaților din poliție și procuratură?
În cadrul căror astfel de inițiative s-a preocupat de finanțarea necesară structurilor însărcinate să cerceteze infracțiunile la viața sexuală?
În cadrul căror astfel de politici s-a preocupat de înființarea unor camere speciale de audiere sau de înțelegerea și corectarea altor și altor carențe instituționale care gripează sistemul?
Ce a făcut Marcel Ciolacu, în termeni de politici publice, pentru îmbunătățirea raportării, instrumentării și condamnării infracțiunilor la viața sexuală – ori măcar pentru susținerea și reabilitarea socială a victimelor?
Ce a făcut Marcel Ciolacu pentru ca măcar în propriul partid astfel de fapte – sau atitudini asociate lor – să nu fie tolerate, ignorate, băgate sub preș?
Răspunsul este că în nicio situație (cunoscută public) nu a acționat Marcel Ciolacu pentru a ridica șansele dreptății legale peste cota de 15% pentru colega sa hărțuită și pentru toate femeile hărțuite din România.
Și-atunci, concluzia care se impune de la sine este că liderul PSD avea (încă are) la îndemână o cale de acțiune directă, care să nu depindă de sistemul defectuos care instrumentează infracțiunile la viața sexuală. Această cale ar fi fost (încă este) o măsură politică luată la nivelul partidului împotriva ministrului Budăi.
Marcel Ciolacu nu doar că a ratat lamentabil această ocazie. A plusat neverosimil, vrând să o facă pe deșteptul: colega deputată sunată la 2 noaptea de ministrul înfierbântat n-ar fi o victimă cât timp nu se duce la poliție să se confirme întâmplarea!
Fără să realizeze măcar, președintele PSD a dat de fapt dovadă de o și mai mare stupiditate. Potrivit teoriei sale, 6 din 7 femei care sesizează fapte de agresiune, hărțuire sau corupere în România sunt la rândul lor niște victime închipuite căci merg la poliție degeaba.
Restul, care nu fac nici măcar pasul acesta, sunt îndemnate de liderul social-democrat să meargă totuși la aceleași organe de poliție și să se încoloneze și ele, biete unități statistice anonime, în lungul șir al reușitelor de 15% ale statului român, în fruntea căruia Marcel Ciolacu stă la loc de cinste.
Iată și recomandările săptămânii.
Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu
Un serial
The Watcher. Pe Netflix.
O tânără îi spune unui polișist că a fost violată. Polițistul îi spune că i s-a părut
AICI.
Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu
De văzut la Judecata de Acum
În săptămâna din urmă am avut două Judecăți: cea obișnuită de joi, dar și o ediție specială, prilejuită de împlinirea unui an de la invazia rusească în Ucraina.
Pentru cea de-a doua l-am invitat în studioul nostru pe Radu Hossu, omul care a devenit sinonim cu ideea de sprijin românesc pentru apărarea Ucrainei.
Radu a mobilizat mii de donatori români, din contribuțiile cărora a cumpărat mașini, camioane, generatoare, drone, echipamente de protecție și ajutoare umanitare. Pe care le-a livrat personal în prima linie a frontului.
Ce-am aflat de la Radu? Vedeți aici.
La ediția obișnuită de joi a emisiunii am discutat despre recentele proiecte guvernamentale de reducere a riscului seismic, despre scandalul Bîstroe, dar și despre ultima rușine românească, reacțiile la cazul Budăi.
Iar Duhul Rău ne-a dat prilejul s-o constatăm și pe asta: plagiatorul Victor Ponta vrea titlul de doctor înapoi, susținând că i-a fost retras pe căi ilegale.
Vedeți și judecați! Aici.
