Cei doi barbati stau relaxati in fotoliile din piele. “Dumneavoastra ati facut un film intreg despre Antonescu in ‘Oglinda’ si cuvantul evreu e pomenit o singura data in tot filmul. N-am vazut un evreu in filmul dumneavoastra despre Antonescu!”, remarca, cu o doza neobisnuita de calm, cel mai tanar dintre ei.

Camera de filmat “strange” cadrul pe chipul celui mai in varsta, care si-a lasat mainile sa cada deznadajduite pe langa cotierele fotoliului. Pe chipul brazdat de riduri, se aseaza o grimasa, iar costumul albastru petrol in care este imbracat face cateva cute, sub efectul umerilor ridicati.

“Nu mi-am propus”, raspunde cu o sinceritate dezarmanta. Partenerul de dialog ii intinde Raportul Wiesel, documentul oficial care stabileste implicarea statului roman in crimele Holocaustului. Cu mainile inclestate pe volum, seniorul exclama cu neincredere: “Cei mai multi evrei omorati de noi? Ma-ndoiesc, nu stiu de ce”.

E doar una dintre secventele incluse de cineastul timisorean Florin Iepan in documentarul Odessa. Seniorul chestionat cu privire la felul in care a ales sa-l portretizeze pe maresalul Ion Antonescu este unul dintre cei mai importanti regizori romani, Sergiu Nicolaescu. Strict statistic, probabil cel mai important cineast autohton al ultimelor decenii: milioane de romani i-au vizionat filmele si un procent important dintre ei au inteles istoria asa cum a fost ea surprinsa prin lentila camerei de filmat a regizorului Nicolaescu.

E posibil ca acel “nu stiu de ce”, aruncat de senior in sprijinul unei credinte lipsite de orice fundament istoric, sa fie comun unei categorii mai largi de romani, spectatori ai filmelor lui Sergiu Nicolaescu, dar mai ales produse ale unui sistem scolar in care informatiile de ordin factual cu privire la Holocaustul din Romania sunt inca incomplete sau cu totul incorecte?

 

Oficial Guvernul Romaniei si-a insusit la sfarsitul anului 2004 recomandarile Raportului Wiesel referitoare la educatia in domeniul Holocaustului. La mai bine de opt ani distanta, majoritatea manualelor de istorie propuse elevilor de liceu continua sa contina erori vizibile.
Nu mai departe de anul 2006, maresalul Ion Antonescu a terminat pe locul al saselea in topul Mari romani, un concurs-dezbatere organizat de Televiziunea nationala, primind aproape 30.000 de voturi.
Iar la sfarsitul anului 2010, in cel mai recent sondaj comandat pentru a verifica pozitia romanilor fata de genocidul comis impotriva evreilor, mai bine de trei sferturi dintre respondenti au indicat ca Holocaustul s-a produs in Germania si doar nemtii sunt responsabili pentru crime similare comise pe teritoriul Romaniei.

 

Desi la prima vedere par disparate, aceste realitati sunt parte ale aceluiasi cerc vicios: o educatie precara, girata chiar de la varful institutional al invatamantului romanesc.

 

Cum au ajuns manualele de istorie pentru liceu, dupa opt ani de la asumarea recomandarilor Raportului Wiesel, sa trateze perioada 1940-1944 din istoria Romaniei, in majoritatea cazurilor, precum cele anterioare anului 2004?
Cum se justifica faptul ca manuale care prezinta inegal tema Holocaustului din Romania au primit acceptul de publicare din partea evaluatorilor ministeriali?
De ce programa scolara aflata in vigoare recomanda includerea subiectelor conexe dictaturii antonesciene in cadrul unor capitole care nu marcheaza impactul istoric al regimului, expediindu-le ca fenomene secundare, desi ele au constituit practici sociale definitorii pentru natura si ambitiile dictaturii instaurate de maresal?
De ce antisemitismul Romaniei interbelice, pogromurile de la Bucuresti, Dorohoi sau Iasi, “trenurile mortii”, deportarile din Transnistria sau episodul Odesa lipsesc, in proportie covarsitoare, din manualele de istorie asezate pe bancile elevilor de liceu?
Si, in ultima instanta, cum poate fi catalogat un sistem de educatie care produce absolventi lipsiti de repere fundamentale in evaluarea efectelor dramatice produse de administratiile romanesti din perioada 1937-1944?

 

Sunt doar cateva din intrebarile aflate la baza unui efort amplu de documentare care a inclus studierea celor mai importante manuale de istorie pentru liceu aflate pe piata, verificarea traseelor institutionale pe care le parcurge o propunere de manual inainte sa primeasca certificate de conformitate din partea Ministerului Educatiei, solicitarea opiniilor expertilor implicati in realizarea programei scolare, dar si interogarea ministrilor Educatiei care au avut in ultimii opt ani mandate suficient de lungi incat sa modifice sau ignore felul in care e tratat Holocaustul in sistemul de invatamant autohton.

Dintre cei cinci ministri solicitati sa comenteze – Mircea Miclea, Mihail Hardau, Cristian Adomnitei, Ecaterina Andronescu si Daniel Funeriu – doar doi au raspuns intrebarilor Dela0.ro, desi in cadrul primelor discutii telefonice toti s-au aratat extrem de interesati de subiect si gata sa explice cauzele prapastiei cascate intre angajamentele formale ale Guvernului Romaniei si realitatile institutionale de la sanul sau.

Altii au ales fie sa nu mai raspunda incercarilor repetate de a-i contacta, fie sa acuze “intrebarile cu tenta, tipice pentru un interogatoriu” si sa refuze orice comentariu. Toti cei cinci au condus, insa, la un moment sau altul, ministerul responsabil cu elaborarea si implementarea programei scolare, lasandu-si amprenta, fie prin indiferenta, fie prin implicare, asupra felului in care e tratat cel mai represiv regim din istoria Romaniei.

 

Un bilant tragic

Aproximativ 300.000 de evrei morti. Acesta este rezultatul genocidului realizat de autoritatile romane impotriva evreilor care locuiau la finalul anilor 1930 pe teritoriul Romaniei. Discriminarile de tip cultural, economic sau politic implementate de administratiile de la Bucuresti incepand cu anul 1937 au fost, sub conducerea autoritara a maresalului Ion Antonescu (foto, USHMM / Serviciul Roman de Informatii), “rotunjite” de ghetoizare, deportari, executii in masa si pogromuri.

In vara anului 1941, violenta institutionala indreptata impotriva evreilor din Iasi a fost atat de mare incat istorici precum Paul Shapiro considera ca e posibil ca pogromul derulat in oras sa fi reprezentat un “studiu de caz” chiar pentru Germania nazista. Niciodata un stat nu derulase executii de amploare chiar in mijlocul unuia dintre orasele sale, sub ochii civililor, fara ca obscurarea faptelor sa mai reprezinte o provocare.

13.000 de evrei au fost ucisi in trei zile. A urmat o operatiune genocidara si mai mare: masacrul de la Odesa din octombrie 1941. Mai bine de 30.000 de evrei au fost ucisi din ordinul maresalului Antonescu, dupa aruncarea in aer a comandamentului romanesc de razboi, transformand Odesa intr-unul dintre cele mai mari masacre aflate in inventarul criminal al “Solutiei Finale”.

Procesul de exterminare a continuat cu Transnistria, “groapa etnica” a Romaniei. Potrivit Raportului Elie Wiesel intre 105.000 si 120.000 evrei deportati din Romania si 12.000 cetateni de etnie roma si-au gasit sfarsitul in Transnitria. Lor li se mai adauga alti peste 100.000 de evrei localnici, transformati in victime dupa trecerea armatei romane peste Nistru.

 

“Un punct de plecare obligatoriu”

12 noiembrie 2004, Bucuresti, Cotroceni. Laureatul Premiului Nobel Elie Wiesel prezinta inaintea presedintelui Ion Iliescu, a ambasadorului Statelor Unite ale Americii si a reprezentantului diplomatic al Israelului in Romania raportul care atesta implicarea statului roman in actiuni genocidare indreptate impotriva propriei populatiei evreiesti.

Oficial, Holocaustul inceteaza sa mai fie un episod fara legatura cu Romania, imputabil exclusiv nazistilor chiar in ciuda evidentelor istorice superficiale – Germania hitlerista n-a controlat niciodata teritorii aflate sub administrare romaneasca. Presedintele Ion Iliescu, care s-a remarcat anterior prin cateva declaratii negationiste, sustine solemn ca statul roman isi asuma responsabilitatea privind atrocitatile savarsite in Romania in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.

Multumit de raport, pe care il catalogheaza drept „echilibrat si obiectiv”, Iliescu subliniaza faptul ca acesta reprezinta „un punct de plecare obligatoriu” in reconsiderarea istoriei recente a Romaniei. Oficial, Guvernul Romaniei isi insuseste recomandarile raportului Wiesel referitoare la educatia in domeniul Holocaustului, asumandu-si practic sarcina de a corecta informatiile factuale gresite din manuale si de a reformula programa scolara astfel incat sa includa referintele reale.

Comisia “solicita Ministerului Educatiei crearea unui grup de lucru, in cooperare cu expertii Comisiei si institutiile internationale adecvate, in scopul revizuirii, corectarii si proiectarii unui curriculum corespunzator si a unui manual privind Holocaustul bazat pe lucrarile Comisiei, pana in iunie 2006”.

Lansarea unui manual dedicat temei e singura sarcina de care Ministerul s-a achitat cu brio, desi din informatiile obtinute de Dela0.ro proiectarea unui curriculum dedicat si tiparirea ulterioara a manualului au venit ca urmare a unor demersuri individuale, intreprinse din afara institutiei, independent de vreo actiune specifica a acesteia. Ministerul nu detine in momentul de fata niciun fel de cifre cu privire la utilizarea manualului dedicat, unul optional: cati elevi l-au achizitionat sau cati profesori sustin cursul alternativ raman intrebari fara raspunsuri.

 

“CONFORM INDICATIILOR”

Povestea unui Holocaust asumat

23-24 mai 2005, Bruxelles. Ministrul Educatiei, Mircea Miclea, participa in calitate de observator activ la intalnirea la nivel de ministri a Consiliului pentru educatie, cultura si tineret al Uniunii Europene. Pe agenda de lucru, o tema reclama interesul participantilor –  “Sa invatam din trecut: valorificarea evenimentelor istorice de tip Holocaust in lupta contra antisemitismului si rasismului.”

Mircea Miclea este primul ministru al Educatiei care s-a confruntat cu recomandarile Raportului Wiesel asumate de Guvernul Romaniei. In timpul mandatului sau, derulat intre decembrie 2004 si noiembrie 2005, Miclea a semnat documentul de modificare a programei scolare pentru istorie prin care urmau sa existe in manuale capitole dedicate Holocaustului.

Dintr-un punct de vedere, Miclea este ministrul care a facut cel mai mult pentru oglindirea factuala corecta in manuale a dictaturii antonesciene. Din alt punct de vedere, urmele lasate de deciziile sale ministeriale sunt minime: nici regimul Antonescu, nici Holocaustul nu beneficiaza de capitole dedicate, ci sunt tratate laconic ca sub-teme in cadrul unor subiecte mai largi despre minoritati sau dictaturi.

Mircea Miclea explica pentru Dela0.ro ca nu doar ministerul este de blamat pentru felul in care arata manualele de istorie, ci insasi breasla specialistilor, inca divizata masiv pe subiectul Holocaustului din Romania:

“In baza documentelor semnate de mine au fost posibile chiar si minimalele modificari ale manualelor de istorie, asa cum au aparut ele pana acum. Cred ca e maximum pe care il puteam face in timpul mandatului meu, unul prea scurt ca sa pot introduce noile manuale. E regretabil ca ministrii care au urmat nu au acordat suficienta atentie acestui aspect. Cred insa ca inertia nu este numai la nivelul ministerului, ci si la nivelul comunitatii istoricilor. Inclusiv in aceasta comunitate opiniile sunt destul de impartite. Asa imi explic si aparitia unor absolventi de istorie de tipul Dan Sova”,

Mircea Miclea, fost ministru al Educatiei

 

Mostenirea lui Mircea Miclea, programa scolara din 2006, este o asumare timida a recomandarilor raportului. Potrivit programei pentru istorie, capitolul “Oamenii, societatea si lumea ideilor” cuprinde teme precum diversitate etnica, minoritati nationale, ideologii si practici politice in Romania si Europa in secolul XX. Un alt capitol, “Statul si politica”, dezvolta teme precum Romania Mare, rolul statului de la Primul Razboi Mondial la planul Schumann, stalinism sau national-comunism.

Imagine din vara anului 1941, cu victimele inghesuite intr-unul din „trenurile mortii” plecate din Iasi. FOTO: USHMM / Historisches Archiv der Stadt Koln

Desi in termeni de represiune si amploare a masurilor politice ambitiile regimului Antonescu le depasesc pe cele ale comunismului, doar ultimul primeste conform programei o sectiune speciala. In plus, chiar daca practicile genocidare au fost definitorii pentru natura dictaturii antonesciene, marcand pentru o perioada politica de stat a Romaniei moderne, autorii programei n-au gasit argumentele pentru a le dedica o sectiune. Singura referire la Holocaust in programa din 2006, adoptata de altfel in punctele esentiale de cea din 2009 (ultima), se face la sugestii metodologice.

“O tema ca ‘Secolul XX – intre democratie si totalitarism. Ideologii si practici politice in Romania si Europa’, sa fie dedicata ideilor, practicilor politice si personalitatilor care le-au pus in practica: de la socialism, comunism si nazism, la statul democratic; sau de la drepturile omului, la terorismul de stat practicat asupra propriilor cetateni, la Gulag si Holocaust.”

(Programa scolara 2006)

 

Doru Dumitrescu, inspector general de istorie in ministerul Educatiei, este unul dintre expertii care au facut parte din comisia responsabila pentru programa de istorie pentru liceu aflata in vigoare. Solicitat cu un punct de vedere, Dumitrescu confirma pentru Dela0.ro ca nu a fost creat niciun grup de lucru specific si ca nu au fost contactati experti din cadrul Comisiei Elie Wiesel care sa faciliteze refacerea programei. Asta pentru ca a fost suficient ca programele aflate deja in vigoare la aparitia raportului sa fie completate “conform indicatiilor” din raport.

Holocaustul, potrivit definitiei utilizate de Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington, “reprezinta persecutia si anihilarea sistematica, statal-organizata, a populatiei evreiesti europene de catre Germania nazista, aliatii si colaboratorii ei, intre anii 1933 si 1945”. Desi aceasta definitie, asumata si de Comisia Elie Wiesel, nu lasa loc interpretarilor care pun la indoiala participarea statal-organizata a Romaniei la genocid, manualele de istorie dezvolta subiectul la capitolul “Oameni, societatea si lumea ideilor”, la sectiunile legate de diversitatea etnica din Romania si minoritatile nationale.

Capitolul “Statul si politica” nu contine referinte de gen. Doru Dumitrescu explica situatia ambiguu, prin faptul ca “problematica Holocaustului este cuprinsa la ambele capitole, chiar daca nu este mentionata expres”. Precizarile sale sunt formulate, insa, integral in registrul optionalului: subiectul poate fi sau poate nu fi inclus, in functie de inclinatiile autorilor de manuale.

Programa e suficient de relaxata incat sa permita validarea celor care ating, oricat de marginal, tematicile generale. “In primul capitol pot fi atinse o serie de continuturi, situatia generala a minoritatilor dupa prima conflagratie, evolutia acestora, solutiile politice sociale si culturale ale statului roman privind minoritatile etc., ramanand ca  Holocaustul  ca fapt istoric in sine  sa poata fi atins la cel de-al doilea domeniu de cunostinte. Si aceasta este doar o sugestie…”.

 

O dictatura ignorata

Cum arata un manual elaborat dupa o programa care a fost, in termenii lui Doru Dumitrescu, “completata potrivit recomandarilor din Raportul Elie Wiesel”? Dupa 2004 “misiunea salvatoare” intreprinsa de Ion Antonescu nu mai este subiect de discutie. Asta pentru ca perioada 1938-1945 dispare complet din istoria romanilor, asa cum este ea prezentata in manualele pentru clasa a XI-a.

In manualul de istorie al editurii Humanitas, 2011, autorii prezinta in cadrul capitolului “Statul si politica” situatia partidelor din Romania intre 1918 si 1938, ocazie pentru a face referire si la Legiunea Arhanghelului Mihail. In cateva randuri este spusa povestea Legiunii, modul in care s-a format si cateva idei care i-au guvernat existenta, printre care “inlaturarea dominatiei evreiesti”. Dupa 1938 se trece direct la “Romania comunista”.

Mai putin zgarcit in informatii este manualul editurii Sigma, 2006, care la discutia despre “Forme de guvernare si regimuri nedemocratice” face o analiza a fascismului, cu referiri si la Miscarea Legionara. I se da atentie Miscarii si prin prezentarea lui Corneliu Zelea Codreanu la rubrica personalitati. Nu aceeasi soarta o are Ion Antonescu, al carui nume este doar mentionat in “Studiu de caz: Dinamica partidelor” – “Instaurarea regimului Antonescu nu a insemnat o imbunatatire a situatiei in privinta partidelor politice.”

Desi manualul dezvolta pe larg conceptul de totalitarism – compara comunismul cu fascismul, compara Gulag-ul cu Auschwitz-ul, introduce conceptul de exterminare, prezinta pasajele referitoare la evrei din Mein Kampf – nicaieri nu apare vreo informatie despre implicare a autoritatilor romane in genocidul impotriva populatiei evreiesti.

Pentru Doru Dumitrescu faptul ca regimul lui Ion Antonescu nu beneficiaza de o sectiune speciala precum comunismul nu reprezinta o problema. Situatia este salvata de “scurtele referiri” la regimul Antonescu. Ceea ce nu spune Doru Dumitrescu este ca “referirile” respective nu discuta politica de exterminare implementata de Ion Antonescu si autoritatile romane.

Incercarile de a evita o discutie pe aceasta tema sunt puncte cardinale in alcatuirea programei si a manualelor de istorie pentru liceu. Exista totusi un manual, cel al editurii Niculescu, care vede dincolo de 1938 si dedica o sectiune speciala Holocaustului. In capitolul “Relatii internationale”.

“Din nefericire, si in Romania, regimul Antonescu a luat masuri impotriva evreilor. Dupa pogromurile de la Dorohoi, Bucuresti sau Iasi, a urmat deportarea lor, in conditii cumplite, in Transnistria, numarul evreilor romani si ucrainieni ucisi fiind estimat la circa 280.000. De asemenea 25.000 de romi au fost si ei victime ale deportarilor (….) In Romania, Holocaustul este comemorat la data de 9 octombrie in fiecare an.”

(Manual de Istorie, clasa a XI-a, editura Niculescu, 2011)

 

FORMELE FARA FOND

O telegrama WikiLeaks si multe promisiuni

20-23 martie 2005, Bucuresti. Trimisul special pentru probleme legate de Holocaust din cadrul Ambasadei americane, Edward O’Donnel, discuta cu mai multe persoane despre progresele facute in domeniul educatiei in ceea ce priveste predarea Holocaustului.

Liliana Popescu, reprezentant al Ministerului Educatiei, si secretarul de stat Joszef Koto fac o prezentare succinta a ultimelor evolutii. Ambii se arata entuziasmati de faptul ca Romania a fost acceptata ca membru in “International Holocaust Remembrance Alliance”. IHRA este o organizatie interguvernamentala infiintata in 1998 care isi propune sa dezvolte programe educationale pe tema Holocaustului (n.r.: momentan organizatia are 31 de membri. Romania este membru din decembrie 2004). Cei doi spera ca din aceasta pozitie sa poata aduce imbunatatiri la programa si sa creasca numarul cursurilor de pregatire pentru profesori.

Proiectele de viitor suna extrem de bine – manuale modificate, cu sectiuni speciale dedicate istoriei evreilor si Holocaustului din Romania, care sa intre in vigoare din 2006. Liliana Popescu ii atrage atentia ambasadorului O’Donnel ca institutia pe care o reprezinta este extrem de multumita de cum evolueaza organizarea de cursuri optionale pe tema Holocaustului la nivel local si regional. Cursurile au primit, pe langa avizul Ministerului, si pe cel al expertilor de la muzeul Yad Vashem din Ierusalim. Mai mult, sute de profesori au participat deja la cursuri de pregatire in Romania si in afara tarii in ultimii doi ani, precizeaza Liliana Popescu in 2005.

Planurile si proiectele Ministerului raman in 2013 la stadiul de intentii. O proba cat se poate de palpabila in acest sens este manualul Editurii Didactice si Pedagogice din 2011, o mostra despre cum miturile istoriografiei comuniste respira peste timp in salile de clasa ale liceelor romanesti. Sunt adolescenti in Romania care citesc la ora de istorie aceste randuri, la capitolul “Oamenii, societatea si lumea ideilor”:

“Desi poporul nostru s-a dovedit tolerant si primitor, unii oameni politici si de cultura au promovat xenofobia si antisemitismul (A. C. Cuza, Garda de Fier). De asemenea, unii lideri ai minoritatilor, sprijinind pretentiile revizioniste ale unor state vecine, au actionat pentru destramarea Romaniei Mari. “

(Istorie, clasa a XII-a, Editura Didactica si Pedagogica, 2011)

 

In capitolul „Statul si politica” al aceluiasi manual se spune ca Antonescu preia puterea in 1940 si conduce impreuna cu legionarii pana in 1941. Pogromul de la Bucuresti din 1941 nu este mentionat de catre autorii manualului, nici legislatia antisemita introdusa in acea perioada. Holocaustul devine subiect de discutie doar sub semnul responsabilitatii naziste pentru uciderea evreilor.

“Prin incalcarea drepturilor omului, s-au produs crime impotriva umanitatii. Expresie a acestor crime  sunt izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial, lagarele de exterminare germane sau Holocaustul, indreptat de nazisti impotriva evreilor, genocidul practicat impotriva altor popoare – rusi, sarbi, polonezi.“

(Istorie, clasa a XII-a, Editura Didactica si Pedagogica, 2011)

 

Intr-un al treilea capitol, „Romania in relatiile internationale”, manualul Editurii Didactice si Pedagogice noteaza ca tara a fost vag implicata in procesul de exterminare: „Teritoriul dintre Nistru si Bug a fost utilizat pentru deportarea evreilor si tiganilor, unul din aspectele negative ale participarii Romaniei la cel de-al Doilea Razboi Mondial”.

„Scurtele referiri” invocate de inspectorul general Doru Dumitrescu, distribuite laconic in trei capitole diferite, sunt – potrivit programei si normelor de aprobare a manualelor elaborate de Ministerul Educatiei – suficiente pentru ca istoria Editurii Didactice si Pedagogice sa stea pe pupitrele din lemn scrijelite ale generatiei Facebook.

Doru Dumitrescu sustine ca aici intervine un factor, profesorul, „specialistul care poate aborda o problematica sau alta din programa in functie de o serie conditii si cerinte psihopedagogice”. Obligatoriu este, insa, un singur lucru: “sa atinga competentele cuprinse in programa si sa o parcurga, ritmic, in intregime.” Ramane la latitudinea profesului cand si cum sa discute despre Holocaust, explica Doru Dumitrescu.

 

Cei 100 de specialisti

Cati profesuri sunt pregatiti sa decida cand si cum sa discute despre Holocaust ori daca e oportun sa sustina o dezbatere aprofundata despre implicarea Romaniei? Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania organizeaza de cinci ani un curs de formare pentru profesorii de stiinte socio-umane din invatamantul preuniversitar. Recent, licenta acordata de minister pentru sustinerea cursului a fost prelungita.

Potrivit presedintelui Institutului, Alexandru Florian, aproximativ o suta de profesori au absolvit cursul acreditat.

Ritmul lent in care se desfasoara procesul de specializare a profesorilor e in contradictie cu planurile puse pe hartie de responsabilii de la Educatie. Conform singurului protocol de cooperare semnat la nivel ministerial intre Ministerul Educatiei, Institutul Wiesel si Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington, in martie 2008, institutia ministeriala s-a angajat sa finanteze activitati educationale implementate in parteneriat cu cele doua organizatii.

File din Protocolul de colaborare semnat de Ministerul Educatiei cu Institutul Wiesel si Muzeul Memorial al Holocaustului. In dreptul partii romane, este trecut numele ministrului din 2008, Cristian Adomnitei, dar semnatura e a actualului gestionar al portofoliului, Remus Pricopie.

Actiunile urmau sa se faca „in limita fondurilor disponibile”. In minister, nimeni nu stie insa daca au fost asemenea fonduri disponibile.

 

O chestiune de noroc

In lipsa unui „profesor specialist” si a unei programe decente, elevul are posibilitatea sa afle despre Holocaust daca are noroc. Norocul sa studieze, de exemplu, dupa manualul editurii Corint, 2008. Este singurul de clasa a XII-a care dedica o sectiune separata Holocaustului din Romania, incercand sa cuprinda toate momentele importante – antisemitismul Miscarii Legionare, regimul maresalului Ion Antonescu, procesul de romanizare si implicatiile lui, masurile discriminatorii impotriva evreilor, izolarea populatiei evreiesti, pogromurile, lagarele de concentrare, masacrul de la Odesa.

Chiar neavand o sectiune dedicata Holocaustului din Romania, si manualul editurii Gimnasium ofera cateva informatii necesare pentru a putea porni o discutie ampla despre fenomen. Referirile la antisemitism, Miscarea Legionara, Corneliu Zelea Codreanu sunt completate de cifre si exprimari lipsite de echivoc.

 “Regimul dictatorial al lui Ion Antonescu a promovat o politica antisemita extrem de dura. S-au inregistrat actiuni pogromiste in timpul rebeliunii legionare si la Iasi. In 1941 a ordonat deportarea in Transnistria (…) Numarul victimelor a fost intre 250.000-400.000.”

( Istorie, clasa a XII-a, editura Gimnasium, 2007)

 

In contrapondere, intr-un alt manual aprobat de Ministerul Educatiei, al editurii Corvin, Holocaustul sfarseste in a fi un proces bland soldat cu un numar neprecizat de victime.

“Masurile luate impotriva evreilor inaintea atacului impotriva Uniunii Sovietice au fost in primul rand de natura economica. Au facut exceptie actele comise de legionari impotriva unor persoane particulare. Deportarea evreilor a inceput dupa recuperarea Basarabiei si a Bucovinei de Nord.”

( Istorie, clasa a XII-a, editura Corvin, 2007)

 

EPILOG

Doua recomandari de lectura

4 aprilie 2013, Bucuresti. Mihail Hardau, cel care i-a succedat lui Mircea Miclea in fotoliul de la Educatie, portofoliu pe care l-a gestionat aproape doi ani, pana in aprilie 2007, are astazi curiozitatile sale, nu multe legate de felul in care e tratata in manual singura dictatura militara din istoria Romaniei.

Fostul ministru recunoaste ca modificarile la manuale sunt nesemnificative, dar nu considera ca ar exista vreo problema, intrucat in cazul Holocaustului “au fost si alte actiuni de informare”. Cat priveste modul deficitar in care este tratat Holocaustul in manualele de istorie, Mihail Hardau nu crede ca ar putea fi o sursa de nemultumire. Adevarata problema este ca in manuale “s-a trecut cu usurinta peste lucruri pe care le consider mai importante decat tema Holocaustului”.

“Informati-va la minister”, e sfatul lui Mihail Hardau adresat celor care pun intrebari cu privire la modul in care si-a desfasurat activitatea de coordonare a institutiei responsabile, intre altele, si pentru continutul manualelor. Fidel principiului – sunt alte si alte actiuni de informare – fostul ministru face, la final, doua recomandari de lectura, Cunoasterea istoriei Hazarilor si Doua secole impreuna a lui Aleksandr Soljenitin.

Doar Mircea Miclea si Mihail Hardau au raspuns solicitarii Dela0.ro de a comenta propriile gestiuni ministeriale in privinta programei scolare. Desi vizibil interesata de subiect, Ecaterina Andronescu a solicitat intrebarile pe email, dar nu a mai raspuns ulterior niciunuia dintre mailurile, mesajele ori telefoanele date.

Intrebarile puse de reporterii Dela0.ro l-au determinat pe un alt fost ministru al Educatiei, Cristian Adomnitei (foto), sa se aseze la masa pentru a scrie. Acolo a realizat ca e cazul sa se opreasca. “Am inceput sa va scriu, dar am sters. Inca ma mai gandesc daca sa va raspund”, a transmis telefonic Cristian Adomnitei, motivand ca intrebarile sunt puse “ca la interogatoriu” si “arata ca aveti o agenda”.

O intrebare, in special, l-a deranjat pe fostul ministru liberal: ultima, in care i se cerea sa acorde un calificativ “unui sistem de educatie care produce absolventi de liceu si de Istorie, precum domnul Dan Sova”. In cele din urma, Cristian Adomnitei si-a luat libertatea de a nu mai raspunde.

Ministrul cu cel mai lung mandat la Educatie dupa 2004, Daniel Funeriu, a manifestat acelasi interes la prima solicitare a unor raspunsuri, promitand ulterior ca va raspunde punct cu punct intrebarilor. La data publicarii acestui material, la mai bine de trei saptamani distanta de momentul in care Daniel Funeriu a fost interpelat de Dela0.ro, opiniile fostului ministru democrat-liberal nu sosisera pe adresa de corespondenta electronica.

 

„Asta e situatia”

“Situatia institutionala” de la Ministerul Educatiei e inca o piedica in calea incercarii de a afla exact dupa care criterii au fost avizate manualele de istorie. Centrul National pentru Curriculum si Evaluare in Invatamantul Preuniversitar (CNCE), institutie subordonata ministerului, este cel care decide ce manuale ajung pe bancile scolilor si liceelor romanesti.

La Centru, intrebarile sunt intampinate cu un amestec de politete si ignoranta: nimeni nu e in masura sa-si asume validarea actualelor manuale pentru ca institutia subordonata Educatiei a fost creata abia in 2009. Sfatul este ca intrebarile sa fie directionate catre Liliana Preoteasa, director general in minister.

Liliana Preoteasa declina, de asemenea, orice responsabilitate specifica si trimite la inspectorul general de istorie Doru Dumitrescu, care stie cum stau lucrurile cu programa, dar mai putin cum s-a facut evaluarea manualelor.

Pentru ca acest proces “nu intra in competentele sale”, Dumitrescu recomanda revenirea la punctul de start: Centrul National pentru Curriculum si Evaluare.

La Centru, ignoranta e intacta, doar politetea s-a transformat in iritare. Daca in actuala structura nimeni nu stie exact cum au fost evaluate manualele, poate fi recomandat cineva din Consiliul National pentru Evaluarea si Difuzarea Manualelor, institutie care a functionat pana in 2007 si ale carei atributii le-a preluat CNCE? “Niciunul dintre membrii Consiliului nu mai lucreaza in minister.”

Dupa patru telefoane date catre diferite instante de autoritate ale Ministerului Educatiei, la finalul carora s-a inchis un cerc emblematic pentru birocratia romaneasca, realitatea e impacata cu sine. Asa e situatia institutionala.

“Nu incearca nimeni sa va trimita de colo-colo”, se justifica o voce din CNCE, “situatia institutionala este de asa natura …”.

 

CITITI SI DOCUMENTARUL:

Maresalul generatiei cu cheia la gat

 – Cum era prezentata dictatura antonesciana in manualele de istorie aflate la cumpana dintre comunism si democratie –

>Erata: in ultimele paragrafe ale acestui text, dupa intertitlul „Asta e situatia”, s-a strecurat o greseala. Directorul general din Ministerul Educatiei nu se numeste Liliana Popescu, ci Liliana Preoteasa.

11 COMENTARII

  1. Si evreii criminali isi spun
    Si evreii criminali isi spun din nou cuvantul. Unde-i Hitler sa va inchida gura ptr totdeauna?!

  2. Evrei jegosi si mincinosi,
    Evrei jegosi si mincinosi, plecati pe Luna si lasati pamantul asta in pace si liniste. Ion Iliescu criminal evreu, Emil Constantinescu evreu scarbos, Traian Basescu alt evreu jegos, sa nu ii mai enumar pe criminalii evrei de teapa lui Brucan, Voican Voiculescu, Roman etc… si voi spuneti ca Antonescu a fost criminal. Un roman autentic care voia binele acestei tari. Mincinosilor mai scadeti cateva sute de mii de evrei asa zisi ucisi de regimul Antonescu si lasati doar cateva mii de evrei ucisi pe drept dupa ce si-au batut joc de armata romana in Moldova. Scarbe jegoase ce sunteti, cobtrolati media pana si din Romania prin hoti de teapa lui Voiculescu, Sarbu, Schwartzenberg etc Va veni o zi in care o sa trebuiasca sa dispareti ca nimeni nu va mai vrea sa va aiaba in tara lor. Scrieti despre cum ati furat Palestinienilor tara lor si ce crime faceti in continuare intr-un stat ilegal numit Israel.

  3. Nici in cele mai groaznice
    Nici in cele mai groaznice cosmaruri, n-as fi crezut sa vad ca astazi, etalandu-se atata prostie si ura viscerala, emanata mai ales de o femeie ca individa de mai sus.Probabil o avea boase:)Nu zic decat ca, toata suferinta si sangele celor care au suferit din cauza criminalului Antonescu sa cada pe familia lui Cretu Maria.

  4. Nu inteleg cum poate exista
    Nu inteleg cum poate exista atata rautate si lipsa de intelegere fata de suferinta altora!
    Ati vazut vreodata vreun documentar sau film despre Holocaust ca sa intelegeti prin ce au trecut evreii?
    Cum puteti vorbi asa? Se mai spune, cateodata, ca s-au facut destule filme despre Holocaust! Eu cred ca nu vor fi niciodata destule care sa exprime suferinta evreilor! E greu de crezut ca mai pot exista persoane care gandesc precum Cretu Maria si Ion Popescu! Sa va fie rusine! Oricum, imi pare bine ca exista persoane precum cele care au scris articolul care incerca sa schimbe aceste mentalitati. In perioda in care am fost eu la scoala nu ni s-a spus nimic despre Holocaust! Am aflat din filme artistice si documentare!

  5. Va dati seama cum traieste
    Va dati seama cum traieste aceasta d-na Cretu Maria, daca are impresia ca toti cei din jurul ei sunt evrei, care i-au ocupat tarisoara? In ce cosmar traieste,imaginandu-si-i pe evrei sub forma de demoni, asa cum i s-a spus in copilarie poate, ce viata nenorocita are saraca… Unde duce proasta educatie!…Fie-va mila de o biata dezaxata!

  6. „Desi in termeni de
    „Desi in termeni de represiune si amploare a masurilor politice ambitiile regimului Antonescu le depasesc pe cele ale comunismului”

    Voi sinteti seriosi?! Regimul comunist a omorat 500.000 (cinci sute de mii) de romani.

  7. Suntem cat se poate de
    Suntem cat se poate de seriosi, singura conditie fiind sa cititi propozitia pana la capat. Vorbim de „ambitiile” regimului Antonescu, nu de „urmarile” sale. Ultimele sunt discutabile, si in cazul fascismului romanesc, si in cel al comunismului. De pilda, Corneliu Coposu a estimat numarul celor inchisi din motive politice in Romania comunista la aproape 300.000, dintre care 190.000 ar fi murit in detentie. Luate in absolut, cifrele sunt apropiate de cele estimate cu privire la victimele dictaturii antonesciene: intre 270.000 si 300.000 de morti (de unde putem usor deduce faptul ca numarul celor supusi represiunii a fost si mai mare). Nu despre cifre este, insa, vorba aici. E o comparatie care nu spune nimic pentru ca se construieste din start pe premise false („amploarea” e complet diferita chiar luand in calcul numai factorul temporal: Antonescu a detinut puterea 4 ani, comunistii 40 de ani). Si mai important, insa, e altceva: obiectivul strategic al exercitiului puterii, adica ceea ce noi am numit „ambitii”. In cazul dictaturii antonesciene, masurile punitive antisemite s-au constituit in practici sociale definitorii pentru natura regimului. Obiectivul fascismului romanesc a fost omogenizarea etnica a Romaniei. In lectura noastra, aceasta ambitie depaseste oricare dintre mizele represive ale comunismului.

  8. Băi oameni buni, nu mai
    Băi oameni buni, nu mai comentaţi. Dacă-i ordin, cu plăcere! Nu înţelegeţi că ordinul e să facem să încapă 30.000 de oameni într-un depozit la Odessa, deşi ar fi fost nevoie de o clădire de zeci de km patrati pentru asa ceva? Nu înţelegeţi că României i se impută şi crimele din Ardealul de Nord, aflat sub administraţia Ungariei? de ce credeti ca scrie „pe teritoriul Romaniei?” 😉

    Nu intelegeti ca au murit peste 100.000 de evrei in Transnistria, dar nu s-a descoperit UN SINGUR mormant, o groapa comuna, nimic, desi regiunea a fost sub stapanirea directa a URSS, adica tocmai dusmanul lui Antonescu?

    N-are rost sa ne complicam. Crime au fost, abuzuri, dar nu holocaust. Nu conteaza, baietii dela0 au si ei o misiune: sa stearga tot, sa ne rescrie codul social si cultural. Pentru ei e o problema ca Romania e omogena etnic si cultural: devine prea greu de distrus…

  9. Dle. Anonim, încercările
    Dle. Anonim, încercările căznite de a fi ironic nu vă salvează puținătatea argumentației. Care e, de fapt, o însăilare de falsuri menite să inducă în eroare. Desigur, masacrul de la Odessa n-a însemnat înghesuirea a 30.000 de oameni într-un depozit – orice minte normală găsește așa ceva imposibil. Estimările oficiale sunt că în perioada octombrie 1941-martie 1942, 30.000 de evrei au fost uciși la ordinele administrației românești. Circa 20.000, urmare a unui atentat la Comandamentul român din oraș, au fost grupați în nouă magazii, incendiate și aruncate în aer. Desigur, României nu i se impută crimele din Ardealul de Nord, unde vina e a administrației maghiare din vremea respectivă. Pentru deportările la Auschwitz din Transilvania compensații a plătit statul german, nu statul român. Desigur, nici problema deportărilor în Transnistria n-o stăpâniți așa de bine. Lipsa gropilor comune e perfect explicabilă: în Transnistria nu s-a murit preponderent după lichidări rapide, ci urmare a unui proces de exterminare lentă, prin marșuri forțate, internare în lagăre de concentrare în condiții inumane, cu tifosul făcând ravagii etc. Citiți – dacă vă macină cumva și curiozitatea, nu doar certitudinile – jurnalul de lagăr al lui Miriam Bercovici, supraviețuitoare a deportărilor. Bunicii i-au murit într-un astfel de lagăr, i-a îngropat familia acolo. Deportarea în sine a fost un act sistematic de exterminare, nu e nevoie de gropi comune pentru a înțelege că și această formă mai perfidă de moarte inventată de regimul Antonescu este tot Holocaust. Desigur, nici URSS-ul n-a fost tocmai cel mai mare prieten al elucidării crimelor Holocaustului, ca dovadă că în toată perioadă comunistă s-a vorbit despre victime sub formula „cetățeni sovietici pașnici”. Crima nazistă ar fi fost una de clasă, nu de rasă. Antonescu însuși a fost recuperat masiv de propaganda ceaușistă. Și-atunci, ce mai rămâne din „adevărurile” dvoastră?

    Are rost totuși să ne complicăm – altfel riscați să credeți că aveți dreptate, deși nu aveți. Însă, dacă îmbrățișarea unor minciuni, doar pentru a salva o falsă proiecție despre națiune, e codul cultural pe care îl vreți salvat atunci poate că aveți măcar aici dreptate – n-are rost să ne complicăm.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.