Maresalul generatiei Facebook

Cei doi barbati stau relaxati in fotoliile din piele. “Dumneavoastra ati facut un film intreg despre Antonescu in ‘Oglinda’ si cuvantul evreu e pomenit o singura data in tot filmul. N-am vazut un evreu in filmul dumneavoastra despre Antonescu!”, remarca, cu o doza neobisnuita de calm, cel mai tanar dintre ei.

Camera de filmat “strange” cadrul pe chipul celui mai in varsta, care si-a lasat mainile sa cada deznadajduite pe langa cotierele fotoliului. Pe chipul brazdat de riduri, se aseaza o grimasa, iar costumul albastru petrol in care este imbracat face cateva cute, sub efectul umerilor ridicati.

“Nu mi-am propus”, raspunde cu o sinceritate dezarmanta. Partenerul de dialog ii intinde Raportul Wiesel, documentul oficial care stabileste implicarea statului roman in crimele Holocaustului. Cu mainile inclestate pe volum, seniorul exclama cu neincredere: “Cei mai multi evrei omorati de noi? Ma-ndoiesc, nu stiu de ce”.

E doar una dintre secventele incluse de cineastul timisorean Florin Iepan in documentarul Odessa. Seniorul chestionat cu privire la felul in care a ales sa-l portretizeze pe maresalul Ion Antonescu este unul dintre cei mai importanti regizori romani, Sergiu Nicolaescu. Strict statistic, probabil cel mai important cineast autohton al ultimelor decenii: milioane de romani i-au vizionat filmele si un procent important dintre ei au inteles istoria asa cum a fost ea surprinsa prin lentila camerei de filmat a regizorului Nicolaescu.

E posibil ca acel “nu stiu de ce”, aruncat de senior in sprijinul unei credinte lipsite de orice fundament istoric, sa fie comun unei categorii mai largi de romani, spectatori ai filmelor lui Sergiu Nicolaescu, dar mai ales produse ale unui sistem scolar in care informatiile de ordin factual cu privire la Holocaustul din Romania sunt inca incomplete sau cu totul incorecte?

Oficial Guvernul Romaniei si-a insusit la sfarsitul anului 2004 recomandarile Raportului Wiesel referitoare la educatia in domeniul Holocaustului. La mai bine de opt ani distanta, majoritatea manualelor de istorie propuse elevilor de liceu continua sa contina erori vizibile.

Nu mai departe de anul 2006, maresalul Ion Antonescu a terminat pe locul al saselea in topul Mari romani, un concurs-dezbatere organizat de Televiziunea nationala, primind aproape 30.000 de voturi.

Iar la sfarsitul anului 2010, in cel mai recent sondaj comandat pentru a verifica pozitia romanilor fata de genocidul comis impotriva evreilor, mai bine de trei sferturi dintre respondenti au indicat ca Holocaustul s-a produs in Germania si doar nemtii sunt responsabili pentru crime similare comise pe teritoriul Romaniei.

Desi la prima vedere par disparate, aceste realitati sunt parte ale aceluiasi cerc vicios: o educatie precara, girata chiar de la varful institutional al invatamantului romanesc.

Cum au ajuns manualele de istorie pentru liceu, dupa opt ani de la asumarea recomandarilor Raportului Wiesel, sa trateze perioada 1940-1944 din istoria Romaniei, in majoritatea cazurilor, precum cele anterioare anului 2004?

Cum se justifica faptul ca manuale care prezinta inegal tema Holocaustului din Romania au primit acceptul de publicare din partea evaluatorilor ministeriali?

De ce programa scolara aflata in vigoare recomanda includerea subiectelor conexe dictaturii antonesciene in cadrul unor capitole care nu marcheaza impactul istoric al regimului, expediindu-le ca fenomene secundare, desi ele au constituit practici sociale definitorii pentru natura si ambitiile dictaturii instaurate de maresal?

De ce antisemitismul Romaniei interbelice, pogromurile de la Bucuresti, Dorohoi sau Iasi, “trenurile mortii”, deportarile din Transnistria sau episodul Odesa lipsesc, in proportie covarsitoare, din manualele de istorie asezate pe bancile elevilor de liceu?

Si, in ultima instanta, cum poate fi catalogat un sistem de educatie care produce absolventi lipsiti de repere fundamentale in evaluarea efectelor dramatice produse de administratiile romanesti din perioada 1937-1944?

Sunt doar cateva din intrebarile aflate la baza unui efort amplu de documentare care a inclus studierea celor mai importante manuale de istorie pentru liceu aflate pe piata, verificarea traseelor institutionale pe care le parcurge o propunere de manual inainte sa primeasca certificate de conformitate din partea Ministerului Educatiei, solicitarea opiniilor expertilor implicati in realizarea programei scolare, dar si interogarea ministrilor Educatiei care au avut in ultimii opt ani mandate suficient de lungi incat sa modifice sau ignore felul in care e tratat Holocaustul in sistemul de invatamant autohton.

Dintre cei cinci ministri solicitati sa comenteze – Mircea Miclea, Mihail Hardau, Cristian Adomnitei, Ecaterina Andronescu si Daniel Funeriu – doar doi au raspuns intrebarilor Dela0.ro, desi in cadrul primelor discutii telefonice toti s-au aratat extrem de interesati de subiect si gata sa explice cauzele prapastiei cascate intre angajamentele formale ale Guvernului Romaniei si realitatile institutionale de la sanul sau.

Altii au ales fie sa nu mai raspunda incercarilor repetate de a-i contacta, fie sa acuze “intrebarile cu tenta, tipice pentru un interogatoriu” si sa refuze orice comentariu. Toti cei cinci au condus, insa, la un moment sau altul, ministerul responsabil cu elaborarea si implementarea programei scolare, lasandu-si amprenta, fie prin indiferenta, fie prin implicare, asupra felului in care e tratat cel mai represiv regim din istoria Romaniei.

Un bilant tragic

Aproximativ 300.000 de evrei morti. Acesta este rezultatul genocidului realizat de autoritatile romane impotriva evreilor care locuiau la finalul anilor 1930 pe teritoriul Romaniei. Discriminarile de tip cultural, economic sau politic implementate de administratiile de la Bucuresti incepand cu anul 1937 au fost, sub conducerea autoritara a maresalului Ion Antonescu (foto, USHMM / Serviciul Roman de Informatii), “rotunjite” de ghetoizare, deportari, executii in masa si pogromuri.

In vara anului 1941, violenta institutionala indreptata impotriva evreilor din Iasi a fost atat de mare incat istorici precum Paul Shapiro considera ca e posibil ca pogromul derulat in oras sa fi reprezentat un “studiu de caz” chiar pentru Germania nazista. Niciodata un stat nu derulase executii de amploare chiar in mijlocul unuia dintre orasele sale, sub ochii civililor, fara ca obscurarea faptelor sa mai reprezinte o provocare.

13.000 de evrei au fost ucisi in trei zile. A urmat o operatiune genocidara si mai mare: masacrul de la Odesa din octombrie 1941. Mai bine de 30.000 de evrei au fost ucisi din ordinul maresalului Antonescu, dupa aruncarea in aer a comandamentului romanesc de razboi, transformand Odesa intr-unul dintre cele mai mari masacre aflate in inventarul criminal al “Solutiei Finale”.

Procesul de exterminare a continuat cu Transnistria, “groapa etnica” a Romaniei. Potrivit Raportului Elie Wiesel intre 105.000 si 120.000 evrei deportati din Romania si 12.000 cetateni de etnie roma si-au gasit sfarsitul in Transnitria. Lor li se mai adauga alti peste 100.000 de evrei localnici, transformati in victime dupa trecerea armatei romane peste Nistru.

“Un punct de plecare obligatoriu”

12 noiembrie 2004, Bucuresti, Cotroceni. Laureatul Premiului Nobel Elie Wiesel prezinta inaintea presedintelui Ion Iliescu, a ambasadorului Statelor Unite ale Americii si a reprezentantului diplomatic al Israelului in Romania raportul care atesta implicarea statului roman in actiuni genocidare indreptate impotriva propriei populatiei evreiesti.

Oficial, Holocaustul inceteaza sa mai fie un episod fara legatura cu Romania, imputabil exclusiv nazistilor chiar in ciuda evidentelor istorice superficiale – Germania hitlerista n-a controlat niciodata teritorii aflate sub administrare romaneasca. Presedintele Ion Iliescu, care s-a remarcat anterior prin cateva declaratii negationiste, sustine solemn ca statul roman isi asuma responsabilitatea privind atrocitatile savarsite in Romania in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.

Multumit de raport, pe care il catalogheaza drept “echilibrat si obiectiv”, Iliescu subliniaza faptul ca acesta reprezinta “un punct de plecare obligatoriu” in reconsiderarea istoriei recente a Romaniei. Oficial, Guvernul Romaniei isi insuseste recomandarile raportului Wiesel referitoare la educatia in domeniul Holocaustului, asumandu-si practic sarcina de a corecta informatiile factuale gresite din manuale si de a reformula programa scolara astfel incat sa includa referintele reale.

Comisia “solicita Ministerului Educatiei crearea unui grup de lucru, in cooperare cu expertii Comisiei si institutiile internationale adecvate, in scopul revizuirii, corectarii si proiectarii unui curriculum corespunzator si a unui manual privind Holocaustul bazat pe lucrarile Comisiei, pana in iunie 2006”.

Lansarea unui manual dedicat temei e singura sarcina de care Ministerul s-a achitat cu brio, desi din informatiile obtinute de Dela0.ro proiectarea unui curriculum dedicat si tiparirea ulterioara a manualului au venit ca urmare a unor demersuri individuale, intreprinse din afara institutiei, independent de vreo actiune specifica a acesteia. Ministerul nu detine in momentul de fata niciun fel de cifre cu privire la utilizarea manualului dedicat, unul optional: cati elevi l-au achizitionat sau cati profesori sustin cursul alternativ raman intrebari fara raspunsuri.

“CONFORM INDICATIILOR”

Povestea unui Holocaust asumat

23-24 mai 2005, Bruxelles. Ministrul Educatiei, Mircea Miclea, participa in calitate de observator activ la intalnirea la nivel de ministri a Consiliului pentru educatie, cultura si tineret al Uniunii Europene. Pe agenda de lucru, o tema reclama interesul participantilor –  “Sa invatam din trecut: valorificarea evenimentelor istorice de tip Holocaust in lupta contra antisemitismului si rasismului.”

Mircea Miclea este primul ministru al Educatiei care s-a confruntat cu recomandarile Raportului Wiesel asumate de Guvernul Romaniei. In timpul mandatului sau, derulat intre decembrie 2004 si noiembrie 2005, Miclea a semnat documentul de modificare a programei scolare pentru istorie prin care urmau sa existe in manuale capitole dedicate Holocaustului.

Dintr-un punct de vedere, Miclea este ministrul care a facut cel mai mult pentru oglindirea factuala corecta in manuale a dictaturii antonesciene. Din alt punct de vedere, urmele lasate de deciziile sale ministeriale sunt minime: nici regimul Antonescu, nici Holocaustul nu beneficiaza de capitole dedicate, ci sunt tratate laconic ca sub-teme in cadrul unor subiecte mai largi despre minoritati sau dictaturi.

Mircea Miclea explica pentru Dela0.ro ca nu doar ministerul este de blamat pentru felul in care arata manualele de istorie, ci insasi breasla specialistilor, inca divizata masiv pe subiectul Holocaustului din Romania:

“In baza documentelor semnate de mine au fost posibile chiar si minimalele modificari ale manualelor de istorie, asa cum au aparut ele pana acum. Cred ca e maximum pe care il puteam face in timpul mandatului meu, unul prea scurt ca sa pot introduce noile manuale. E regretabil ca ministrii care au urmat nu au acordat suficienta atentie acestui aspect. Cred insa ca inertia nu este numai la nivelul ministerului, ci si la nivelul comunitatii istoricilor. Inclusiv in aceasta comunitate opiniile sunt destul de impartite. Asa imi explic si aparitia unor absolventi de istorie de tipul Dan Sova”,

Mircea Miclea, fost ministru al Educatiei

Mostenirea lui Mircea Miclea, programa scolara din 2006, este o asumare timida a recomandarilor raportului. Potrivit programei pentru istorie, capitolul “Oamenii, societatea si lumea ideilor” cuprinde teme precum diversitate etnica, minoritati nationale, ideologii si practici politice in Romania si Europa in secolul XX. Un alt capitol, “Statul si politica”, dezvolta teme precum Romania Mare, rolul statului de la Primul Razboi Mondial la planul Schumann, stalinism sau national-comunism.

Desi in termeni de represiune si amploare a masurilor politice ambitiile regimului Antonescu le depasesc pe cele ale comunismului, doar ultimul primeste conform programei o sectiune speciala. In plus, chiar daca practicile genocidare au fost definitorii pentru natura dictaturii antonesciene, marcand pentru o perioada politica de stat a Romaniei moderne, autorii programei n-au gasit argumentele pentru a le dedica o sectiune. Singura referire la Holocaust in programa din 2006, adoptata de altfel in punctele esentiale de cea din 2009 (ultima), se face la sugestii metodologice.

“O tema ca ‘Secolul XX – intre democratie si totalitarism. Ideologii si practici politice in Romania si Europa’, sa fie dedicata ideilor, practicilor politice si personalitatilor care le-au pus in practica: de la socialism, comunism si nazism, la statul democratic; sau de la drepturile omului, la terorismul de stat practicat asupra propriilor cetateni, la Gulag si Holocaust.”

(Programa scolara 2006)

Doru Dumitrescu, inspector general de istorie in ministerul Educatiei, este unul dintre expertii care au facut parte din comisia responsabila pentru programa de istorie pentru liceu aflata in vigoare. Solicitat cu un punct de vedere, Dumitrescu confirma pentru Dela0.ro ca nu a fost creat niciun grup de lucru specific si ca nu au fost contactati experti din cadrul Comisiei Elie Wiesel care sa faciliteze refacerea programei. Asta pentru ca a fost suficient ca programele aflate deja in vigoare la aparitia raportului sa fie completate “conform indicatiilor” din raport.

Holocaustul, potrivit definitiei utilizate de Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington, “reprezinta persecutia si anihilarea sistematica, statal-organizata, a populatiei evreiesti europene de catre Germania nazista, aliatii si colaboratorii ei, intre anii 1933 si 1945”. Desi aceasta definitie, asumata si de Comisia Elie Wiesel, nu lasa loc interpretarilor care pun la indoiala participarea statal-organizata a Romaniei la genocid, manualele de istorie dezvolta subiectul la capitolul “Oameni, societatea si lumea ideilor”, la sectiunile legate de diversitatea etnica din Romania si minoritatile nationale.

Capitolul “Statul si politica” nu contine referinte de gen. Doru Dumitrescu explica situatia ambiguu, prin faptul ca “problematica Holocaustului este cuprinsa la ambele capitole, chiar daca nu este mentionata expres”. Precizarile sale sunt formulate, insa, integral in registrul optionalului: subiectul poate fi sau poate nu fi inclus, in functie de inclinatiile autorilor de manuale.

Programa e suficient de relaxata incat sa permita validarea celor care ating, oricat de marginal, tematicile generale. “In primul capitol pot fi atinse o serie de continuturi, situatia generala a minoritatilor dupa prima conflagratie, evolutia acestora, solutiile politice sociale si culturale ale statului roman privind minoritatile etc., ramanand ca  Holocaustul  ca fapt istoric in sine  sa poata fi atins la cel de-al doilea domeniu de cunostinte. Si aceasta este doar o sugestie…”.

O dictatura ignorata

Cum arata un manual elaborat dupa o programa care a fost, in termenii lui Doru Dumitrescu, “completata potrivit recomandarilor din Raportul Elie Wiesel”? Dupa 2004 “misiunea salvatoare” intreprinsa de Ion Antonescu nu mai este subiect de discutie. Asta pentru ca perioada 1938-1945 dispare complet din istoria romanilor, asa cum este ea prezentata in manualele pentru clasa a XI-a.

In manualul de istorie al editurii Humanitas, 2011, autorii prezinta in cadrul capitolului “Statul si politica” situatia partidelor din Romania intre 1918 si 1938, ocazie pentru a face referire si la Legiunea Arhanghelului Mihail. In cateva randuri este spusa povestea Legiunii, modul in care s-a format si cateva idei care i-au guvernat existenta, printre care “inlaturarea dominatiei evreiesti”. Dupa 1938 se trece direct la “Romania comunista”.

Mai putin zgarcit in informatii este manualul editurii Sigma, 2006, care la discutia despre “Forme de guvernare si regimuri nedemocratice” face o analiza a fascismului, cu referiri si la Miscarea Legionara. I se da atentie Miscarii si prin prezentarea lui Corneliu Zelea Codreanu la rubrica personalitati. Nu aceeasi soarta o are Ion Antonescu, al carui nume este doar mentionat in “Studiu de caz: Dinamica partidelor” – “Instaurarea regimului Antonescu nu a insemnat o imbunatatire a situatiei in privinta partidelor politice.”

Desi manualul dezvolta pe larg conceptul de totalitarism – compara comunismul cu fascismul, compara Gulag-ul cu Auschwitz-ul, introduce conceptul de exterminare, prezinta pasajele referitoare la evrei din Mein Kampf – nicaieri nu apare vreo informatie despre implicare a autoritatilor romane in genocidul impotriva populatiei evreiesti.

Pentru Doru Dumitrescu faptul ca regimul lui Ion Antonescu nu beneficiaza de o sectiune speciala precum comunismul nu reprezinta o problema. Situatia este salvata de “scurtele referiri” la regimul Antonescu. Ceea ce nu spune Doru Dumitrescu este ca “referirile” respective nu discuta politica de exterminare implementata de Ion Antonescu si autoritatile romane.

Incercarile de a evita o discutie pe aceasta tema sunt puncte cardinale in alcatuirea programei si a manualelor de istorie pentru liceu. Exista totusi un manual, cel al editurii Niculescu, care vede dincolo de 1938 si dedica o sectiune speciala Holocaustului. In capitolul “Relatii internationale”.

“Din nefericire, si in Romania, regimul Antonescu a luat masuri impotriva evreilor. Dupa pogromurile de la Dorohoi, Bucuresti sau Iasi, a urmat deportarea lor, in conditii cumplite, in Transnistria, numarul evreilor romani si ucrainieni ucisi fiind estimat la circa 280.000. De asemenea 25.000 de romi au fost si ei victime ale deportarilor (….) In Romania, Holocaustul este comemorat la data de 9 octombrie in fiecare an.”

(Manual de Istorie, clasa a XI-a, editura Niculescu, 2011)

FORMELE FARA FOND

O telegrama WikiLeaks si multe promisiuni

20-23 martie 2005, Bucuresti. Trimisul special pentru probleme legate de Holocaust din cadrul Ambasadei americane, Edward O’Donnel, discuta cu mai multe persoane despre progresele facute in domeniul educatiei in ceea ce priveste predarea Holocaustului.

Liliana Popescu, reprezentant al Ministerului Educatiei, si secretarul de stat Joszef Koto fac o prezentare succinta a ultimelor evolutii. Ambii se arata entuziasmati de faptul ca Romania a fost acceptata ca membru in “International Holocaust Remembrance Alliance”. IHRA este o organizatie interguvernamentala infiintata in 1998 care isi propune sa dezvolte programe educationale pe tema Holocaustului (n.r.: momentan organizatia are 31 de membri. Romania este membru din decembrie 2004). Cei doi spera ca din aceasta pozitie sa poata aduce imbunatatiri la programa si sa creasca numarul cursurilor de pregatire pentru profesori.

Proiectele de viitor suna extrem de bine – manuale modificate, cu sectiuni speciale dedicate istoriei evreilor si Holocaustului din Romania, care sa intre in vigoare din 2006. Liliana Popescu ii atrage atentia ambasadorului O’Donnel ca institutia pe care o reprezinta este extrem de multumita de cum evolueaza organizarea de cursuri optionale pe tema Holocaustului la nivel local si regional. Cursurile au primit, pe langa avizul Ministerului, si pe cel al expertilor de la muzeul Yad Vashem din Ierusalim. Mai mult, sute de profesori au participat deja la cursuri de pregatire in Romania si in afara tarii in ultimii doi ani, precizeaza Liliana Popescu in 2005.

Planurile si proiectele Ministerului raman in 2013 la stadiul de intentii. O proba cat se poate de palpabila in acest sens este manualul Editurii Didactice si Pedagogice din 2011, o mostra despre cum miturile istoriografiei comuniste respira peste timp in salile de clasa ale liceelor romanesti. Sunt adolescenti in Romania care citesc la ora de istorie aceste randuri, la capitolul “Oamenii, societatea si lumea ideilor”:

“Desi poporul nostru s-a dovedit tolerant si primitor, unii oameni politici si de cultura au promovat xenofobia si antisemitismul (A. C. Cuza, Garda de Fier). De asemenea, unii lideri ai minoritatilor, sprijinind pretentiile revizioniste ale unor state vecine, au actionat pentru destramarea Romaniei Mari. “

(Istorie, clasa a XII-a, Editura Didactica si Pedagogica, 2011)

In capitolul „Statul si politica” al aceluiasi manual se spune ca Antonescu preia puterea in 1940 si conduce impreuna cu legionarii pana in 1941. Pogromul de la Bucuresti din 1941 nu este mentionat de catre autorii manualului, nici legislatia antisemita introdusa in acea perioada. Holocaustul devine subiect de discutie doar sub semnul responsabilitatii naziste pentru uciderea evreilor.

“Prin incalcarea drepturilor omului, s-au produs crime impotriva umanitatii. Expresie a acestor crime  sunt izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial, lagarele de exterminare germane sau Holocaustul, indreptat de nazisti impotriva evreilor, genocidul practicat impotriva altor popoare – rusi, sarbi, polonezi.“

(Istorie, clasa a XII-a, Editura Didactica si Pedagogica, 2011)

Intr-un al treilea capitol, „Romania in relatiile internationale”, manualul Editurii Didactice si Pedagogice noteaza ca tara a fost vag implicata in procesul de exterminare: „Teritoriul dintre Nistru si Bug a fost utilizat pentru deportarea evreilor si tiganilor, unul din aspectele negative ale participarii Romaniei la cel de-al Doilea Razboi Mondial”.

„Scurtele referiri” invocate de inspectorul general Doru Dumitrescu, distribuite laconic in trei capitole diferite, sunt – potrivit programei si normelor de aprobare a manualelor elaborate de Ministerul Educatiei – suficiente pentru ca istoria Editurii Didactice si Pedagogice sa stea pe pupitrele din lemn scrijelite ale generatiei Facebook.

Doru Dumitrescu sustine ca aici intervine un factor, profesorul, „specialistul care poate aborda o problematica sau alta din programa in functie de o serie conditii si cerinte psihopedagogice”. Obligatoriu este, insa, un singur lucru: “sa atinga competentele cuprinse in programa si sa o parcurga, ritmic, in intregime.” Ramane la latitudinea profesului cand si cum sa discute despre Holocaust, explica Doru Dumitrescu.

Cei 100 de specialisti

Cati profesuri sunt pregatiti sa decida cand si cum sa discute despre Holocaust ori daca e oportun sa sustina o dezbatere aprofundata despre implicarea Romaniei? Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania organizeaza de cinci ani un curs de formare pentru profesorii de stiinte socio-umane din invatamantul preuniversitar. Recent, licenta acordata de minister pentru sustinerea cursului a fost prelungita.

Potrivit presedintelui Institutului, Alexandru Florian, aproximativ o suta de profesori au absolvit cursul acreditat.

Ritmul lent in care se desfasoara procesul de specializare a profesorilor e in contradictie cu planurile puse pe hartie de responsabilii de la Educatie. Conform singurului protocol de cooperare semnat la nivel ministerial intre Ministerul Educatiei, Institutul Wiesel si Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington, in martie 2008, institutia ministeriala s-a angajat sa finanteze activitati educationale implementate in parteneriat cu cele doua organizatii.

Actiunile urmau sa se faca “in limita fondurilor disponibile”. In minister, nimeni nu stie insa daca au fost asemenea fonduri disponibile.

O chestiune de noroc

In lipsa unui „profesor specialist” si a unei programe decente, elevul are posibilitatea sa afle despre Holocaust daca are noroc. Norocul sa studieze, de exemplu, dupa manualul editurii Corint, 2008. Este singurul de clasa a XII-a care dedica o sectiune separata Holocaustului din Romania, incercand sa cuprinda toate momentele importante – antisemitismul Miscarii Legionare, regimul maresalului Ion Antonescu, procesul de romanizare si implicatiile lui, masurile discriminatorii impotriva evreilor, izolarea populatiei evreiesti, pogromurile, lagarele de concentrare, masacrul de la Odesa.

Chiar neavand o sectiune dedicata Holocaustului din Romania, si manualul editurii Gimnasium ofera cateva informatii necesare pentru a putea porni o discutie ampla despre fenomen. Referirile la antisemitism, Miscarea Legionara, Corneliu Zelea Codreanu sunt completate de cifre si exprimari lipsite de echivoc.

 “Regimul dictatorial al lui Ion Antonescu a promovat o politica antisemita extrem de dura. S-au inregistrat actiuni pogromiste in timpul rebeliunii legionare si la Iasi. In 1941 a ordonat deportarea in Transnistria (…) Numarul victimelor a fost intre 250.000-400.000.”

( Istorie, clasa a XII-a, editura Gimnasium, 2007)

In contrapondere, intr-un alt manual aprobat de Ministerul Educatiei, al editurii Corvin, Holocaustul sfarseste in a fi un proces bland soldat cu un numar neprecizat de victime.

“Masurile luate impotriva evreilor inaintea atacului impotriva Uniunii Sovietice au fost in primul rand de natura economica. Au facut exceptie actele comise de legionari impotriva unor persoane particulare. Deportarea evreilor a inceput dupa recuperarea Basarabiei si a Bucovinei de Nord.”

( Istorie, clasa a XII-a, editura Corvin, 2007)

EPILOG

Doua recomandari de lectura

4 aprilie 2013, Bucuresti. Mihail Hardau, cel care i-a succedat lui Mircea Miclea in fotoliul de la Educatie, portofoliu pe care l-a gestionat aproape doi ani, pana in aprilie 2007, are astazi curiozitatile sale, nu multe legate de felul in care e tratata in manual singura dictatura militara din istoria Romaniei.

Fostul ministru recunoaste ca modificarile la manuale sunt nesemnificative, dar nu considera ca ar exista vreo problema, intrucat in cazul Holocaustului “au fost si alte actiuni de informare”. Cat priveste modul deficitar in care este tratat Holocaustul in manualele de istorie, Mihail Hardau nu crede ca ar putea fi o sursa de nemultumire. Adevarata problema este ca in manuale “s-a trecut cu usurinta peste lucruri pe care le consider mai importante decat tema Holocaustului”.

“Informati-va la minister”, e sfatul lui Mihail Hardau adresat celor care pun intrebari cu privire la modul in care si-a desfasurat activitatea de coordonare a institutiei responsabile, intre altele, si pentru continutul manualelor. Fidel principiului – sunt alte si alte actiuni de informare – fostul ministru face, la final, doua recomandari de lectura, Cunoasterea istoriei Hazarilor si Doua secole impreuna a lui Aleksandr Soljenitin.

Doar Mircea Miclea si Mihail Hardau au raspuns solicitarii Dela0.ro de a comenta propriile gestiuni ministeriale in privinta programei scolare. Desi vizibil interesata de subiect, Ecaterina Andronescu a solicitat intrebarile pe email, dar nu a mai raspuns ulterior niciunuia dintre mailurile, mesajele ori telefoanele date.

Intrebarile puse de reporterii Dela0.ro l-au determinat pe un alt fost ministru al Educatiei, Cristian Adomnitei (foto), sa se aseze la masa pentru a scrie. Acolo a realizat ca e cazul sa se opreasca. “Am inceput sa va scriu, dar am sters. Inca ma mai gandesc daca sa va raspund”, a transmis telefonic Cristian Adomnitei, motivand ca intrebarile sunt puse “ca la interogatoriu” si “arata ca aveti o agenda”.

O intrebare, in special, l-a deranjat pe fostul ministru liberal: ultima, in care i se cerea sa acorde un calificativ “unui sistem de educatie care produce absolventi de liceu si de Istorie, precum domnul Dan Sova”. In cele din urma, Cristian Adomnitei si-a luat libertatea de a nu mai raspunde.

Ministrul cu cel mai lung mandat la Educatie dupa 2004, Daniel Funeriu, a manifestat acelasi interes la prima solicitare a unor raspunsuri, promitand ulterior ca va raspunde punct cu punct intrebarilor. La data publicarii acestui material, la mai bine de trei saptamani distanta de momentul in care Daniel Funeriu a fost interpelat de Dela0.ro, opiniile fostului ministru democrat-liberal nu sosisera pe adresa de corespondenta electronica.

“Asta e situatia”

“Situatia institutionala” de la Ministerul Educatiei e inca o piedica in calea incercarii de a afla exact dupa care criterii au fost avizate manualele de istorie. Centrul National pentru Curriculum si Evaluare in Invatamantul Preuniversitar (CNCE), institutie subordonata ministerului, este cel care decide ce manuale ajung pe bancile scolilor si liceelor romanesti.

La Centru, intrebarile sunt intampinate cu un amestec de politete si ignoranta: nimeni nu e in masura sa-si asume validarea actualelor manuale pentru ca institutia subordonata Educatiei a fost creata abia in 2009. Sfatul este ca intrebarile sa fie directionate catre Liliana Preoteasa, director general in minister.

Liliana Preoteasa declina, de asemenea, orice responsabilitate specifica si trimite la inspectorul general de istorie Doru Dumitrescu, care stie cum stau lucrurile cu programa, dar mai putin cum s-a facut evaluarea manualelor.

Pentru ca acest proces “nu intra in competentele sale”, Dumitrescu recomanda revenirea la punctul de start: Centrul National pentru Curriculum si Evaluare.

La Centru, ignoranta e intacta, doar politetea s-a transformat in iritare. Daca in actuala structura nimeni nu stie exact cum au fost evaluate manualele, poate fi recomandat cineva din Consiliul National pentru Evaluarea si Difuzarea Manualelor, institutie care a functionat pana in 2007 si ale carei atributii le-a preluat CNCE? “Niciunul dintre membrii Consiliului nu mai lucreaza in minister.”

Dupa patru telefoane date catre diferite instante de autoritate ale Ministerului Educatiei, la finalul carora s-a inchis un cerc emblematic pentru birocratia romaneasca, realitatea e impacata cu sine. Asa e situatia institutionala.

“Nu incearca nimeni sa va trimita de colo-colo”, se justifica o voce din CNCE, “situatia institutionala este de asa natura …”.

 

CITITI SI DOCUMENTARUL:

Maresalul generatiei cu cheia la gat

 – Cum era prezentata dictatura antonesciana in manualele de istorie aflate la cumpana dintre comunism si democratie –

>Erata: in ultimele paragrafe ale acestui text, dupa intertitlul “Asta e situatia”, s-a strecurat o greseala. Directorul general din Ministerul Educatiei nu se numeste Liliana Popescu, ci Liliana Preoteasa.