- SUMAR. Ultima oara cand un candidat democrat la prezidentiale a castigat Texas-ul, America isi revenea din scandalul Watergate, Razboiul Rece avea toate panzele sus, iar China era in doliu dupa Mao Zedong. Candidatul era Jimmy Carter, iar anul 1976. De atunci, in opt alegeri succesive, doar republicanii au triumfat in Texas. Exista un secret, insa, care vine din obsesia pentru cifre si statistici a americanilor, o obsesie pe care ne-o imaginam ca fiind caracteristica doar costumelor si taioarelor grabite de pe Wall Street, desi ea planeaza inclusiv deasupra intinderilor vaste, salbatice ale Statelor Unite. In America, nici candidatii, nici sutele de mii de angajati, suporteri sau voluntari din staff-urile de campanie, nici macar votantii obisnuiti nu se pregatesc doar pentru alegerile care bat la usa. Ele pot fi pierdute sau castigate, dar dincolo de scrutinul urmator e un altul, si inca unul, si inca unul. Acolo unde oamenii esueaza sa anticipeze, cifrele sunt chemate sa construiasca o bucatica de adevar. Bucatica aceasta a luat astazi, in Texas, dar si in alte cateva state din sudul Americii, forma populatiei hispanice.
La capatul culoarului ingust si intunecat, agitatia explodeaza in camera dreptunghiulara. N-ar fi rau ca oamenii de stiinta sa caute bosonul Higgs chiar aici, in entropia dezlantuita de cele douazeci si ceva de persoane din incapere. Tom Elliott incearca sa-si struneasca putin ucenicii, nicio sansa!, abia mai face fata aerul conditionat. Avea dreptate J.M. Coetzee, afara e mai cald si mai umed decat in Africa din imaginatia noastra.
- Scriitorul sud-african, laureat cu Nobel in 2003, a stat trei ani in Austin, Texas, la mijlocul deceniului al saselea al secolului trecut. Erau anii finalului de mandat al lui Lyndon Johnson, nascut in centrul Texasului, nu departe de capitala statului, dar si anii celei mai traumatizante perioade a Razboiului din Vietnam. Indiferenta la mersul istoriei, clima era insa aceeasi.
“E putina degringolada, dar atitudinea e cea care trebuie”, sopteste Tom, mai mult pentru sine. Un tip de statura medie, roscovan si cu barba, care gesticuleaza mult si vorbeste apasat, Tom e coordonatorul unui soi de academie infiintata de un politician democrat local, Mark Strama, membru al Camerei Reprezentantilor din Texas. Voluntari selectati din randul studentilor se strang in fiecare zi in camera amenajata la sediul academiei si dau telefoane pentru a verifica sustinerea electoratului texan pentru Barack Obama.
Atentie!, sustinerea, nu intentia de vot. Pe un perete lateral al incaperii, markerele si-au lasat amprentele pe coli de hartie care listeaza cateva din regulile fundamentale ale activitatilor de campanie. Majusculele nu lasa loc de interpretare: “We are organizing for America (not for Obama)”; “Avoid ‘campaign’, try ‘reelection effort’”; “Avoid ‘vote’, try ‘support’”.
In Austin, o insula a simpatiilor democrate in mijlocul unui stat care voteaza, de cateva decenii, cu republicanii, nuantele de limbaj ar putea sa mire. Dincolo de granitele capitalei, insa, exact aceste nuante le ofera voluntarilor un motiv sa spere ca exista o minima sansa.
Un bloc compact de alegatori cu vederi conservatoare voteaza constant pentru republicani in Texas. Ultima oara cand un candidat democrat la prezidentiale a castigat Texas-ul, America isi revenea din scandalul Watergate, Razboiul Rece avea toate panzele sus, iar China era in doliu dupa Mao Zedong. Candidatul era Jimmy Carter, iar anul 1976.
De atunci, in opt alegeri succesive, doar republicanii au triumfat in Texas. Inclusiv in 2008, cu 56% din votul popular, desi daca intrebi astazi cine a fost contracandidatul lui Barack Obama ai sanse mari sa te lovesti de cativa umeri ridicati.
Exista un secret, insa, care vine din obsesia pentru cifre si statistici a americanilor, o obsesie pe care ne-o imaginam ca fiind caracteristica doar costumelor si taioarelor grabite de pe Wall Street, desi ea planeaza inclusiv deasupra intinderilor vaste, salbatice ale Statelor Unite.
Secretul acesta e cel mai simplu dintre toate: in America, nici candidatii, nici sutele de mii de angajati, suporteri sau voluntari din staff-urile de campanie, nici macar votantii obisnuiti nu se pregatesc doar pentru alegerile care bat la usa.
Ele pot fi pierdute sau castigate, dar dincolo de scrutinul urmator e un altul, si inca unul, si inca unul. Iar acolo unde oamenii esueaza sa anticipeze, cifrele sunt chemate sa construiasca o bucatica de adevar. Bucatica aceasta a luat astazi, in Texas, dar si in alte cateva state din sudul Americii, forma populatiei hispanice.
Mary din El Paso
In doar cateva secunde, linistea se aseaza in camera dreptunghiulara de la capatul culoarului ingust, acolo unde cei douazeci de voluntari ai lui Tom Elliott verifica sustinerea electoratului texan pentru Barack Obama. Pentru o clipa se aude doar suflarea rece a aparatelor de aer conditionat, taind precum vechii conquistadori necunoscutul cald care le intampina. Tom zambeste: stie ca, de fiecare data, agitatia voluntarilor pe care ii coordoneaza se stinge subit in prezenta unui invitat.
Toti ochii se indreapta spre pupitrul asezat chiar in fata birourilor dispuse in forma de U de la care studentii dau telefoane, pentru America si pentru Barack Obama. Mary Gonzalez isi incepe discursul abrupt. Are 28 ani, e lesbiana si abia a fost aleasa in Camera Reprezentantilor din Texas, intr-un district din El Paso.
Privita de pe harta, realitatea e socanta: El Paso e in extremitatea vestica a statului, chiar pe granita cu New Mexico, intr-unul din locurile acelea in care iti imaginezi ca se intalneau conspirativ secesionistii din Sud, in urma cu 150 de ani, punand la punct detaliile separarii de o uniune care nu mai voia sa gireze sclavagismul.
Trecutul acesta care amesteca conservatorismul cu o viziune colonizatoare amprenteaza inca puternic realitatile politice din Texas, Arizona sau Mississippi.
Daca Mary Gonzalez ar fi fost aleasa in Austin – orasul caruia republicanii texani ii spun, cu o deferenta usor ipocrita, “afina din supa de rosii”, pentru apetitul electoral albastru intr-un ocean de rosu – nimic din toate acestea n-ar fi fost scrise. O femeie latino gay de 28 de ani aleasa, insa, in premiera, de votanti crescuti in cultura politica a Americii profunde muta dezbaterea pe terenul viitorului si al cifrelor.
In ultimul deceniu, populatia hispanica a Texas-ului s-a dublat, prognozele indicand ca pana la startul decadei urmatoare procentul sau il va depasi pe cel al populatiei Anglo. Matematica asta se citeste si altfel: potrivit unui studiu recent realizat de Universitatea din Texas sub coordonarea lui James Henson, cea mai mare preocupare in randul cetatenilor texani este imigratia, inaintea economiei sau securitatii nationale, iar aproape 45% din votanti inca aleg ghidandu-se dupa principiul apartenentei religioase.
Henson, un tip cu zulufi si ochelari care gesticuleaza mult si glumeste des, e unul din oamenii care deseneaza cu ajutorul cifrelor viitorul Statelor Unite.
El arata asa: pe masura ce imigratia isi va revendica si obtine drepturile politice, bazinele electorale se vor reconfigura radical. Cazul Mary Gonzalez-El Paso e doar un semn. Iar lipsa reala de sanse a democratilor de a cuceri Texas-ul in 2012, stiind ca n-au facut-o nici in 2008, cand Barack Obama pulveriza prejudecatile politice, transforma o lupta contracronometru intr-una de uzura, planificata pe termen lung si purtata din transeele indicilor demografici.
Un razboi al cifrelor
In incaperea galagioasa a voluntarilor lui Tom Elliott, peste care s-a asezat acum linistea, zeci de ochi o fixeaza pe Mary Gonzalez, fata venita din viitor sa le spuna ce urmeaza sa se intample.
Ziggy, cu ochelarii ei patratosi si tunsoarea emo, John, tipul blondut si sportiv care face ravagii printre studente in filmele americane, Kyle si Dylan, prototipul tocilarilor neobisnuit de maturi pentru varsta lor, Julie, feminista preocupata de revolutiile din Libia, Egipt sau Siria, toti pustii astia aflati putin in degringolada, dar cu atitudinea care trebuie, inteleg ca prezenta lor nu e pentru acum, si nu e pentru Barack Obama decat partial.
“We are organizing for America” nu e doar o gaselnita de PR, intr-o campanie in care presedintele SUA va trebuie sa explice de ce a realizat atat de putine lucruri din cate a promis in 2008. Studentii lui Tom incearca cu degetul textura unei mase electorale care abia a inceput sa prinda forma.
Daca toti indicii demografici isi pastreaza cursul actual, peste zece ani toate reflexele politice pe care republicanii si democratii conteaza astazi vor fi deja istorie. Washington-ul simte deja asta, in conditiile in care Barack Obama a interzis recent autoritatilor federale sa mai expulzeze anumite categorii de imigranti ilegali. De cealalta parte a baricadei, administratiile republicane din mai multe state americane au legiferat deja inasprirea conditiilor de vot pentru imigranti, in general, si latino, in particular.
In ultima instanta, e un razboi colosal al cifrelor: tinerii hispanici sub 30 de ani fac parte din grupa demografica cea mai putin reprezentata electoral din Statele Unite. Democratii stiu ca un numar mai mare de votanti din categoria lor s-ar traduce prin mai multe optiuni in favoarea lui Barack Obama.
Republicanii nu se tem inca pentru asta: nucleul lor dur de votanti detine inca primatul in statele din centrul si sudul Americii. Pentru ei, insa, e o batalie pentru viitor: pe termen mediu si lung, balanta demografica inclina spre adversarii politici.
Boxand cu umbrele
“Sunt depasiti numeric”, crede Lane Lewis, presedintele filialei Partidului Democrat din Harris County.
Toponimul acesta nu spune nimic, dar Harris County, care include zona metropolitana Houston (aflata la mai putin de 250 de kilometri de capitala Austin) e mai mare, in termeni de populatie, decat 23 de state din SUA.
Sediul democratilor e un apartament de trei camere care ar fi facut de rusine de sediile partidelor din Bucuresti. Intr-una din incaperi, pe o tabla, sunt notate cateva strategii electorale. In colt, o biblioteca mica, din lemn maro, cu cateva zeci de volume. Printre ele, “Toti oamenii presedintelui” a lui Bob Woodward si Carl Bernstein.
Televizorul e deschis pe CNN, iar in mijlocul camerei sunt cateva scaune din metal cu nume notate pe ele. Peste tot, cutii cu insigne si stegulete de campanie, vegheate de un Barack Obama din carton, in marime naturala.
In decorul asta, Lewis pare un propovaduitor rostindu-si crezul in desertul republican, cu sentimentul ca, la un moment dat, vocea sa va fi auzita si mai departe de contururile din carton ale presedintelui american. Cuvintele sale surprind insa o bucatica din realitatea necomestizata aflata dincolo de politica. 37% din populatia hispanica a circumscriptiei nu are dreptul, dintr-un motiv sau altul, sa se inregistreze pentru a vota, cifra confirmata de Stan Stanart, seful autoritatii electorale din Harris County.
“Fac tot posibilul sa impiedice lumea sa voteze”, sustine Lane Lewis si vorbele sale, confruntate cu cifrele seci, nu mai par doar simple declaratii politice.
Numai in Austin, 163 de legi cu prevederi anti-imigratie au fost propuse spre aprobare Congresului texan in 2012, arata date ale Ligii Cetatenilor Latino-Americani (LULAC). Directoarei filialei LULAC din Houston, Herlinda Garcia, incepe sa-i tremure vocea cand rosteste cifra aceasta. “Te trateaza ca si cum nu existi. Dar m-am nascut in tara asta, exist si sunt o fiinta umana”, boxeaza Herlinda cu umbrele.
Cine sunt ei, cine “te trateaza”? Democrati si republicani laolalta, nu afilierea politica e importanta aici, sustine doamna Garcia, aratand cu degetul spre populatia Anglo.
Ipoteza e sprijinita de datele lui James Henson, uitati-va inca o data la concluziile studiului sau!, dar coroborandu-le nu obtii impresia ca America se afla in pragul unei noi confruntari identitare. Distilezi, mai degraba, gustul amar al unei batalii pentru supravietuire.
Cate contradictii mai poate gazdui America
Intr-un fel, niciuna din optiunile politice majore – republicana sau democrata – nu reuseste sa canalizeze aceasta tensiune, in conditiile in care ambele tabere partizane par interesate doar de fondul electoral al problemei.
In vreme ce politicienii se bat pentru voturi, hispanicii asigura 66% din cresterea economica a Texas-ului din ultimul deceniu. Statistica se cam bate cap in cap aici cu ipoteza republicana conform careia politica democratilor e sa tina in subzistenta imigrantii hispanici si sa le ofere cat mai multe programe sociale, pentru a extrage beneficii electorale.
Bernadette McLeroy, presedinta unui grup de actiune civica a hispanicilor cu simpatii republicane, e ferma insa pe pozitii: „Discriminarea este in ochii celui discriminat. Nimeni nu te discrimineaza in SUA daca vii aici sa muncesti, iti platesti taxele, te supui legilor si renunti la asistenta sociala”.
„Cate contradictii mai poate gazdui aceasta tara?”. Asez intrebarea asta in carnetel si-mi amintesc din nou de Tocqueville.
„Am vazut adesea americani facand sacrificii semnificative si genuine pentru binele public. Am remarcat in nenumarate ocazii ca aproape niciodata nu esueaza in a-si intinde unul altuia o mana de ajutor atunci cand este necesar”, scria la mijlocul secolului al XVIII-lea eruditul francez.
„Si totusi, americanii sunt invatati inca de la nastere ca trebuie sa depaseasca greutatile si impedimentele vietii pe cont propriu. Autoritatea sociala ii face suspiciosi si ii sperie, preferand sa apeleze la ea doar cand nu pot continua altfel”.
COMPETITIA PENTRU CASA ALBA
Cel mai puternic om al Planetei
In urma votului popular din noiembrie, fiecare stat american va trimite, conform unui algoritm specific, un numar de delegati in colegiul electoral care va desemna presedintele. Conform ultimelor estimari, livrate de platforma RealClearPolitics.com, Barack Obama s-ar baza in momentul de fata pe votul a 231 de electori, in vreme ce Mitt Romney ar strange adeziunea a 191. Alte 116 de optiuni electorale sunt imposibil de atribuit in momentul de fata.
Statele Unite ale Americii, tara care consuma aproximativ 25% din productia globala de petrol (mai mult decat China, Rusia si Japonia la un loc), abia se acomodeaza cu ideea ca a ajuns in punctul de stagnare al suprematiei sale.
Ar putea un nou presedinte sa deblocheze ceea ce pare a fi cea mai mare criza de identitate si idealuri din istoria recenta a tarii? Mitt Romney nu pare echipat pentru o asemenea slujba. Statura lui politica ambigua, solutiile deloc noi ale taberei republicane si incapacitatea conservatorilor de a canaliza politic interesele generatiei active si ale imigrantilor sunt de partea lui Barack Obama.
In 2008, primul presedinte de culoare din istoria SUA parea echipat pentru promisiunile facute. Si-a jucat atat de bine rolul de salvator incat a primit, avant la lettre, un Nobel pentru Pace fara sa fi pacificat pe nimeni. Patru ani mai tarziu, Obama e intr-o pozitie favorabila sa obtina realegerea, dar natiunea sa, pe care a promis sa o aduca laolalta, e mai divizata ca niciodata.
Documentarea acestui articol a fost posibila datorita unui tur de presa organizat in luna iunie de Departamentul de Stat american.
Articolul face parte din campania Dela0.ro, “America, la rascruce”.
Primul episod al campaniei poate fi citit aici:
