Lume, lume, iată măscăricii Europei!
Suntem neschimbați și la această nouă tură de alegeri europarlamentare: noi vrem acțiuni de formă, nu discuții și soluții de fond.
Cei aleși să ne reprezinte la Bruxelles se vor alege – convenabil – cu pâinea, vor încasa mii de euro pe lună în următorii patru ani, o să le fie bine. Nu uitați, deci, să-i votați!
Altfel, peisajul nostru electoral și-a urmat cursul obișnuit: s-au făcut ample mitinguri electorale, s-a întâlnit oferta cu cererea. Nu s-au discutat probleme și politici europene, nu era cazul – unde să se dezbată, la bâlci, la concert, printre urlete mobilizatoare și confeti? Apoi, pe noi oricum ne plictisesc chestiunile tehnice, mai ales când vine vorba de Bruxelles.
Noi suntem mai latino, așa, vrem pe partea telenovelistică mai mult, discursuri furtunoase despre nimic, panglici pe nas, sârme pe dos – cam ăsta e spațiul public la români. N-avem grupuri sanitare în jumătate din gospodăriile românești, dar ne plac la nebunie băile de mulțime.
S-au preferat de aceea, ca de obicei, gargara și mobilizarea electoratului prin tradiționala înjurare și înjosire a celorlalți. A fost, dacă doriți, un concurs național de coborâre în ridicol. A fost foarte frumos, neaoș românesc, tradițional. Nici nu putea fi altfel.
Câțiva am rămas nedumeriți, ca cetățeanul turmentat al lui Nenea Iancu: bun, și noi cu cine votăm? Noi să fim sănătoși. Ce, nu vă place Rareș Bogdan în loc de Rovana Plumb? Nu vă place Vasile Blaga în loc de Claudiu Manda? Nu vă place Cristian Bușoi în loc de Maria Grapini?
Acum, cu Europa la răscruce, cu proiectul comunitar scârțâind pe la toate încheieturile, avem de ales între discursurile național-populiste ale unora și vorbele pro-europene ale altora, ambele golite de conținut.
Cu faptele, cu proiectele concrete nu prea stăm noi bine, nici într-o tabără, nici în cealaltă.
Vocile pro-Europei noastre, dacă stai să le asculți bine, o să vezi că au mai degrabă parfum de Moscova anilor ’30. Calamitate, ca să zicem așa. Mesianism histrionic. Palavre, hei-rup, hei-rup, să moară ăilalți, mergeți pe încredere, sacrificăm totul în lupta cu răul, colcăim de specialiști ca Emil Constantinescu în `96.
Cu hoții bătrâni te-ai obișnuit așa, de ce să-i schimbi? Cu uteciștii reformați cam asta e oferta, take it or leave it. Cum să nu fie bine?
Uite, așadar, că se duce și campania asta, iar despre cum stăm cu Europa (noi și cei din jurul nostru) tot n-am aflat nimic. Suntem încă la Nenea, cum ziceam. Nu vrem, domnule, să știm nimic de Europa dumitale, noi vrem să știm numai și numai de ograda noastră îngustă. Aplauze prelungite, miting, pupat piața, plecat acasă.
Suntem gâtuiți de emoție, la figurat, și de politică, la propriu.
Iată și recomandările săptămânii.
Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu
O echipă
Una care s-a jucat cu imposibilul și l-a învins. E vorba despre Liverpool care a reușit să se califice în finala Ligii Campionilor după un meci în care i-a dat patru goluri Barcelonei.
Ce facem cu populiștii?
pe care și-o pun nemții în contextul în care partidul Alternativa pentru Germania a câștigat locuri atât în parlamentul de la nivelul land-urilor, cât și în cel de la Berlin.
Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun
O carte
Cronica unui negustor de sânge, de Yu Hua, Editura Humanitas Fiction.
O idee care merită sprijinită
AICI.
Vederi dintr-un oraș românesc
AICI.
Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu
Epopeea Catedralei Neamului continuă
