Mergand pe sarma. Atentie, viata!

Cand a acceptat, in urma cu cativa ani, sa scrie pentru revista Plai cu boi a lui Mircea Dinescu, un val de critici s-a napustit asupra lui Andrei Plesu. Cum poti amesteca, cu nonsalanta, academia cu nudul si iahnia de fasole cu Dumnezeu?

Plesu a scris, la vremea respectiva, un articol explicativ in Dilema veche, reluand o mai veche opinie pe care lumea noastra corporatista, hranita cu emotii standardizate, a uitat-o: nimic din ceea ce este omenesc nu ne este strain. Suntem aliaje ciudate de ingeri si demoni, caracterizati in egala masura de mate si suflet.

Nu ne acuzati, deci, pentru ca suntem incalciti si amestecam fara rusine represiunea comunista cu poeziile lui Ruben Dario si pe Ernest Hemingway cu Barack Obama.

Avem stomac pentru toate, mai ales in tara care are de ales intre Nicusor Dan si Sorin Oprescu, si-l alege ingenua pe al doilea.

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

• Man on Wire

Un film despre nebunie si lucruri imposibile. Ceata, rasarituri, apusuri, iubire si o pasiune la granita cu moartea. Philippe Petit a petrecut 45 de minute pe sarma, intre cele doua turnuri gemene ale World Trade Center, in dimineata zilei de 7 august 1974. Documentarul acesta cuprinde si reda toata nebunia careia nu ii pot gasi un nume.

Cam asta e filosofia lui Philippe Petit: „To me, it’s so simple: that life should be lived on the edge of life. You have to exercise rebellion, to refuse to tamper yourself to rules, to refuse your own success, to refuse to repeat yourself. See every day, every idea as a new challenge. And then you live life on a tight rope.”

• Madalinele

Nu mi s-a intamplat sa cunosc vreo Madalina care sa nu imi placa. Cred ca stiu vreo 6-7 Madaline si toate imi sunt dragi, fiecare in alt fel. E o Madalina cu care cafeaua are cel mai bun gust din lume si ai carei ochi cuprind parca toata tristetea  de a nu putea fi perfecti. Pe urma e o Madalina cu parul verde, probabil cea mai creativa persoana in viata pe care o cunosc.

Apoi o Madalina in ochii careia ma uit si vad trecerea timpului si toate schimbarile din vietile noastre si tot ce am fost si, mai ales, tot ce n-am putut fi. Mai e o alta Madalina: cea mai serioasa visatoare dintre toate femeile pe care le cunosc, adulta de mica, dar vesnic prinsa in naivitatea frumoasa ca oamenii sunt buni si trebuie doar sa cauti samburele asta in fiecare.

Ce nu poate lasa in urma Andrei Craciun

• Securitatea, iubitii mei

A inceput, in Bucuresti, Festivalul International de Film “Cinepolitica”. Hipsterilor, precum si voi, haterilor, va conjur! Frecventati-l! Ruleaza filme la Studio, MTR si “Elvira Popescu”. Miercuri seara a fost, in afara concursului, minunatul, desi dramaticul, sau poate tocmai de aceea, “Vietile altora”. Nu eram in Romania atunci, insa am vazut recent “Vietile”, stiu ce va spun. Filmul poate sa ajunga in casele voastre de pe torentii internetului, cine stie? Uitati-va bine la el! O sa aflati ce este aceea o sonata pentru oameni buni si cum lucra Securitatea, iubitii mei.

• Vitelul de Aur

Cartea aceasta, a lui Ilf si a lui Petrov, se citeste cel mai bine vara, la umbra hohotelor de ras. Cititi, o sa (re) descoperiti un Ostap Bender care, asa bandit cum e, nu va va lasa la greu.

• Viata cea noua

Nu stiu de ce volumul acesta al lui Orhan Pamuk n-a facut cariera lui “Ma numesc Rosu”. Gasesc “Viata cea noua” la fel de buna, sau chiar si mai si.

• Fiesta domnului Hemingway

“Fiesta” nu e cea mai buna dintre cartile Batranului, dar fetele, indeobste acelea rasfatate, printesele de oras, mereu au iubit-o. E cu toreadori, poate si de aceea.

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

• Poeziile lui Ruben Dario

Juan Agustin Robledo imi spune ca nicaraguanul Ruben Dario a fost primul superstar al literaturii sud-americane, primul poet venerat pe strazile din Buenos Aires, acolo unde un tango e suficient pentru a prinde din urma fericirea. Juan, un argentinian de 34 de ani nebun dupa Borges, imi aminteste cat de adevarata e butada: ziaristii ar trebui sa citeasca mai mult decat scriu.

Suntem in Austin, pe Congress Avenue, foarte aproape de celebrul Coyote Ugly, pe o terasa unde se canta muzica live si se traieste. O terasa cu vedere la viata, pe care imi amintesc de Ruben Dario si de poezia sud-americana. Juan imi povesteste despre locurile preferate din Buenos Aires ale poetului nicaraguan, care a locuit cativa ani in capitala argentiniana, bantuit peste tot de propria celebritate.

Cateva din poeziile sale au fost traduse in romana de Stefan Augustin Doinas, dar, precum in cazul lui Pablo Neruda, Dario se citeste cel mai bine in original. Cateva poezii, majoritatea in spaniola, pot fi gasite AICI.

• Un gand despre SUA

Despre Casa Alba, la Bucuresti se scrie doar cand Barack Obama se enerveaza pe cate un reporter mai agresiv. Dupa ce au fost asteptati vreme de cateva decenii, americanii si-au cam epuizat capitalul de simpatie romaneasca. Am vazut suficiente sprancene ridicate in spatiul public autohton atunci cand vine vorba de SUA: de la diferite teorii conspirationiste la dezamagiri exprimate negru pe alb, americanii au ajuns sa reprezinte in imaginarul politic de la Bucuresti epitome ale ipocriziei.

Intr-un fel, insa, ipocrizia asta e impartasita, echitabil, chiar de noi. Voi dezvolta reflectia asta intr-o serie jurnalistica dedicata alegerilor din SUA, pe care o documentez la fata locului, in New York, Washington si Texas. Pana atunci, insa, puteti citi  AICI un feature foarte bun pe subiect, in saptamanalul german Der Spiegel.