Minima Moralia. Despre impostura si minciuna

Plagiatul tanarului si ambitiosului premier Victor Ponta – subiectul ultimelor doua saptamani –, ne-a provocat mirari si cateva concluzii despre geografia moralei, impostura, etica, limitele minciunii, cateva carti si momente pe care nu le putem uita. Plus cate ceva despre civilizatia aducerii aminte.

2

Nu va ganditi imediat la plagiatul lui Victor Ponta, nu face parte dintre lucrurile pe care nu le putem lasa in urma din aceasta saptamana.

Fireste ca ne tulbura actul in sine – e vorba de pastisarea si asumarea muncii altora – dar mai mult o face gestul simplu cu care acesta a rupt siragul de margele de sticla. Laolalta cu logica razgandului: nu demisionez, demisionez, nu demisionez si complexul sulfuros de declaratii si acuzatii pe care acest caz le-a provocat.

De fapt, verdictul de plagiat, dat de un consiliu al Ministerului Educatiei dezbracat de atributii de catre un ministru interimar certat pe alocuri cu limba romana, e doar contextul in care am ajuns sa ne gandim la morala, etica si minciuna.

Textul de astazi nu are prea mare legatura cu teoria lui Adorno, la care trimite titlul – desi reflectiile lui despre imposibilitatea vietii oneste intr-o lume contemporana tot mai inumana nu sunt deloc de ignorat.

 

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

  • Morala flexibila

Incercand duminica sa justific o dorinta ce poate cu lejeritate iesi din schema comuna morala in care locuim zilnic, mi-am dat seama de doua lucruri. Ma pricep rar si putin la exercitii de stoicism, mai ales pentru ca nu cred in ele. Am adesea un temperament vulcanic si sunt enervant de inconstanta (si mie imi e al naibii de greu sa traiesc cu mine in acele momente) si spun oricui e dornic sa ma creada ca nu prea am principii. Ceea ce e adevarat.

Azi mi-am dat seama ca am, totusi, un principiu fundamental de la care n-am abdicat niciodata: morala flexibila. In lumea mea sunt demiurg si trag de granite atat cat am nevoie, contextual, ca sa imi fie bine. Dincolo de asta mai cred in adevar, frumos, bine si onest. Dar cine le mai intelege in sensul lor primar?

  • Un rand din Papini

‎”Plagiatele nu-mi plac, numai cei foarte saraci si cei foarte bogati le pot savarsi”, scrie Papini intr-o carte pe care v-am recomandat-o la prima editie a acestei rubrici. De atunci sunt la a doua lectura, deja devine o Biblie pentru mine.

  • Minciunile albe

Cat poti minti, pana unde, cum, de ce. Si cate scuze poti pe urma inventa pentru a-ti confirma iluzia ca nu, nu ai mintit. Eu mint zilnic. De cate ori sunt intrebata ce fac, mint ca bine.  Mint si cand nu raspund direct ci evit intrebarea prin divagatii oarecum spirituale. Mint si cand incep o fraza cu expresia „ca sa fiu sincera”, mint cand vorbesc mult si mai ales atunci cand tac.

Foarte rar, cand raman singura de tot si am lasat orice garda deoparte incetez sa mai mint. Asta se intampla noaptea, cand pe tavanul camerei mele se profileaza printre obloanele trase umbre si fasii de lumina, intr-o noua posibila lume, in care oamenii renasc si inca nu au invatat raul.

 

Ce nu poate lasa in urma Andrei Craciun

Roman de rascruce al secolului XX, cu forta de a schimba o literatura, „Toba de tinichea” a lui Gunter Grass este, fireste, o capodopera, desi cuvantul e folosit in exces si, oricum, e stramt. Transcriu aici, fara nicio miza, unul dintre fragmentele care mi-au placut, cuvinte cat furtuna ce avea avea sa vina:„Jan dansa cu mama, Matzerath cu ciolanoasa si lungana de Hedwig, care avea privirea incerta a unei vaci, ceea ce te facea sa vezi in ea permanent o gravida. Au dansat mult impreuna, s-au schimbat intre ei, s-au gandit in timp ce dansau la dansul urmator, la foxtrot erau cei dintai, la vals Boston pluteau, la charleston isi regaseau increderea in ei si la slowfox senzualitatea vecina cu religia”.

  • Litera din scrisoarea misterioasa

Sunt in drum spre Lisabona, citesc aceasta „novella” postuma a lui Alex. Leo Serban si incerc sa inteleg de ce a fost atat de iubit. Interesant personaj acest Leo! A avut cea mai eleganta posteritate dintre artistii ultimelor decenii. I-au facut laudatio, sinceri si tristi, si Andrei Plesu, si Horia-Roman Patapievici, si Radu Cosasu. Nu ne-am cunoscut, dar existau sanse bune sa ne intalnim si sa nu il plac, desi era cel putin un pod intre noi – Borges. Poate ca e mai bine, deci, ca i-am ramas doar cititor. Oricum, scria bine Leo, bine.

Aceasta a doua si ultima carte a lui John Kennedy Toole imi este de ani de zile ca o Biblie. Asa cum altii citesc Psalmii sau Ecleziastul sau Cantarea Cantarilor sau Cartea lui Daniel, eu, cand vreau sa mai inteleg cate ceva, ma intorc la Ignatius.

  • Actorul Sorin Cocis

Am iubit mai demult unele femei pentru care teatrul era tot. O jumatate de duzina de ani am umblat din piesa in piesa, prin teatrele Bucurestiului. Dar uite ca abia acum, tarziu, la „Prizonierul din Manhattan”, piesa regizata de Iarina Demian si montata pentru ultima oara in aceasta stagiune in urma cu cateva saptamani, la ARCUB, l-am descoperit pe actorul Sorin Cocis, magistral in rolul sau secundar. De cand a urcat pe scena mi-a dat impresia ca nu va fi un personaj oarecare, si nu a fost. Sunt saptamani, spuneam, de atunci, si inca il aud urland „Otrava!” ca atunci cand i s-a oferit o ceasca de cafea. Neil Simon insusi nu ar fi putut sa ceara mai mult!

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • O lectie despre impostori si lipsa memoriei

I.D. Sirbu avea o teorie despre personajele care populeaza spatiul public in Romania: exista inteligente care, desi consuma margaritare, produc doar cacareze. Dictionarul gazduieste un cuvant pentru asemenea imprejurari de biologie intelectuala: impostura.

Exista, desigur, diferite feluri ale imposturii. Unele se prezinta ca margaritare la intrare, doar pentru a sfarsi in cacareze la iesire. Altele parcurg cu dezinvoltura metamorfoza inversa. O a treia categorie, atentie domnule Victor Ponta!, ingurgiteaza in nestire tot felul de produse intermediare, iar la final sustine ca a produs o perla, desi e evident pentru toata lumea ca are de-a face doar cu o alta cacareaza. Pentru toata lumea, mai putin pentru impostorii de felurile 1 si 2. Care par multi, vigurosi si, mai ales, cu apetit.

La capatul unei saptamani in care s-a pornit razboiul stelelor, faza pe doctorate, merita reamintita – ca o avertizare – o alta butada a lui I.D. Sirbu: orice rahat dupa ce s-a uscat are dreptul sa-si scrie memoriile sale de trandafir.

  • Trecutul care nu trece

Avem un adevarat har in a ne sabota sistematic istoria, si asta pentru ca nu suntem capabili sa respectam minima ei conditie: civilizatia aducerii aminte. De fraza aceasta, care ii apartine lui Gabriel Liiceanu, m-am lovit cautand un text mai vechi despre Monica Lovinescu. Textul e AICI si merita toate cele 30 de minute pe care va trebui sa le smulgeti zilei de azi sau zilei de maine, pentru a le risipi in amintire si, de ce nu, in normalitate.

  • Pogromul de la Iasi. 71 de ani

270.000 de evrei au murit in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial prin actiunea directa si deciziile administratiei comandate de Conducatorul Ion Antonescu. Statul roman a permis identificarea, retinerea si concentrarea in lagarele naziste a aproape 5.000 de cetateni romani evrei aflati in tari ale Europei Occidentale (Franta, Belgia, Germania sau Austria). Cel putin 3 masacre de proportii s-au produs impotriva evreilor in teritorii administrate de guvernarea Antonescu: pogromul de la Iasi, masacrul de la Odesa si asasinatele in masa de la Bogdanovka (Transnistria).

Violenta si amploarea evenimentelor antisemite de la Iasi au fost fara precedent la izbucnire, in iunie-iulie 1941: nicio alta tara europeana nu mai experimentase cu uciderea la vedere a mii de evrei, pe strazile unui oras, intr-o perioada extrem de scurta de timp, cu participarea si consensul unei parti a populatiei civile. Inclusiv rapoartele oficialilor germani prezenti in Iasi in perioada pogromului care a ucis peste 13.000 de evrei vorbesc despre violenta actiunilor anti-semite si zelul autoritatilor romane. Impactul ar fi putut fi atat de mare in conturarea si implementarea “Solutiei Finale” incat e posibil ca pogromul de la Iasi sa fi reprezentat un “studiu de caz” chiar pentru Germania nazista.

Practic, cel mai mare pogrom desfasurat pe teritoriul actual al Romaniei aratase ca poti derula executii de amploare chiar in mijlocul unui oras, sub ochii civililor, fara ca obscurarea faptelor sa mai reprezinte o provocare.

Nevoia de memorie si temele trecutului care refuza sa treaca se imbina AICI si AICI.

2 COMENTARII

  1. Interesant articol,
    Interesant articol, intr-adevar, dar vreti va rog, sa schimbati poza de la inceputul lui? Mi-e din ce in ce mai scarba de ei (nu doar de el) si macar aici as vrea sa nu-i mai vad!
    Va multumesc!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.