Chiar și în ziua celei mai mari sărbători a credincioșilor creștini ortodocși, purtăm cu noi mirarea indignată a faptului (miraculos) că Marcel Vela e încă ministru al Afacerilor Interne.
După ce a parafat foi care au dat greutate instituțională unei aberații, transformând uniformele de poliție (chemate să asigure ordinea publică, în numele legii) în pseudo-sutane (însărcinate să distribuie lumină și anafură populației, în numele arhiereilor BOR), e o minune cu puternic iz românesc faptul că politicianului liberal îi merge în continuare cartea de muncă la MAI.
E obligatoriu să scriem măcar acest lucru simplu, de nenegociat într-o societate democratică: oriunde altundeva în Europa la care aspirăm, Marcel Vela n-ar mai fi rămas o oră în funcția ministerială de care a abuzat grav (afectând și eforturile naționale de combatere a epidemiei).
Acordul dintre nefericitul Vela și Preafericitul Daniel, patriarhul BOR, nu a trăit decât o zi în forma sa inițială, fiind ulterior drastic reformulat, după intervenția decisă a președintelui Klaus Iohannis. Dar imaginea ministerială a liberalului de la Interne a rămas definitiv compromisă.
Cum își poate imagina statul român, la vârf, că Marcel Vela mai poate fi trimis la ceas de seară înaintea cetățenilor pentru a le prezenta decizii luate prin ordonanțe militare? Ce anume ar justifica un asemenea act de îndrăzneală politică vecină cu stupiditatea?
Bâlciul care era să fie
Încă-ministrul Marcel Vela e chintesența eșecului PNL de a guverna fără poticniri majore.
Dacă era după mintea PNL, acordul BOR-MAI rămânea așa cum fusese negociat și semnat de Vela. Premierul Ludovic Orban (o altă minune românească care ni se înfățișează zilnic) nu găsise vreun cusur protocolului – după cum n-a găsit vreo problemă în a numi la Interne un strălucit alfabetizat asimptomatic.
Dacă Marcel Vela e cea mai bună opțiune liberală pentru MAI, atunci PNL însuși ar putea fi lesne încadrat la categoria minunilor?
Nu avem un răspuns definitiv, dar e aproape o iluzie pretenția unui astfel de partid că ar fi un rezervor de cadre competente. Tot PNL este, desigur, partidul care îl propunea în 2016 pe Marian Munteanu candidat la Primăria București. N-a fost să fie până la urmă – dar Marcel Vela e semnul că printre unii liberali circulă încă un cert fior mistico-milităresc.
Istoria protocoalelor stat-BOR s-a scris în zeci de ani de simbioză aproape niciodată pusă sub semnul întrebării.
Dacă am face un rezumat al post-comunismului românesc, acesta ar fi unul dintre punctele fundamentale: în câte feluri și prin ce mecanisme administrative de stat s-a multiplicat puterea instituției BOR (și a ierarhilor ei) și s-a permis, mai ales, accesul aproape nelimitat al arhiereilor la resurse publice.
Despre protocoalele puterii BOR pot fi aflate mai multe pe site-ul Să fie lumină, proiect media care își dovedește – iată – valoarea inestimabilă în a oferi context factual timpurilor noastre, spre a le înțelege și – poate – spre a le corija.
Printre atâtea minuni românești, grația divină ne-a cruțat până la urmă de obligația de a asista la acest teatru absurd: polițiști împărțind anafură și lumină credincioșilor.
Ca prin minune am ratat un nou bâlci parafat cu ștampilă.
Păstorii care au știut să-și păzească turmele
Iar ca de fiecare dată în ultimii ani, societatea a demonstrat că este cu un pas înaintea liderilor din sfera politică sau de cult. Dacă ar fi nedrept să aruncăm vina acordului MAI-BOR asupra polițiștilor din țară, la fel ar fi să o aruncăm și asupra preoților.
După o noapte de Înviere lipsită de probleme și incidente, în care s-a oficiat în biserici în absența credincioșilor, trebuie să le mulțumim păstorilor care au știut să-și păzească turmele. Nu puțini au făcut-o în ciuda acțiunilor de la vârful Bisericii Ortodoxe și a unor mesaje de răzvrătire din partea nucleului dur al fostei Coaliții pentru Familie.
Preoții s-au mutat în spațiul online și au încercat de acolo să facă auzit mesajul Învierii lui Hristos. Unde capacitatea video nu a ajutat slujba, propovăduirea a fost doar audio.
Unii dintre preoți și-au asigurat credincioșii că vor aprinde ei lumânări în cimitire, la morminte. Căci așa este obiceiul creștin. Vestea învierii se dă și celor morți. Speranța mântuirii ne aduce pe toți laolaltă.
Pentru o confesiune fondată în mod fundamental pe sentimentul comuniunii credincioșilor, Paștele petrecut în izolare și separare nu a fost deloc un test ușor în vremuri de epidemie. Românii l-au trecut însă, deși lumea din jurul lor nu este tocmai un exemplu de moderație.
Cu siguranță nu le-a fost ușor nici preoților, nici credincioșilor – pentru care luarea luminii și participarea la slujba de Înviere e un eveniment esențial, o minune așteptată o dată pe an după post și rugăciune.
Știm cum va fi mâine – căci știm că mâine e încă o zi cu Marcel Vela ministru de Interne, și încă o zi cu liberalii croiți după chipul și asemănarea premierului Ludovic Orban, și încă o zi cu ierarhii BOR înflăcărați la gândul că au resurse publice de spoliat pe bază de protocol, și încă o zi cu toate minunile românești înfăptuite de șarlatanii și scamatorii de pe scena publică.
Dar până mâine, să ne limităm la minunea Învierii și la mesajul ei nemuritor care traversează secolele și oamenii, deci și timpurile și funcțiile noastre cam străvezii.
Să aveți parte de Paște liniștit, cititori buni!
Iată și recomandările săptămânii.
Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu
Un documentar
AICI.
Un articol
AICI.
O opinie
AICI.
Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun
Luni: un film de revăzut
Copiii paradisului. Iranian, din 1997. Emoționant.
Marți: încă un film de revăzut
Balul pompierilor. Capodoperă cehoslovacă. E și pe Netflix.
Miercuri: o carte de recitit
Memoriile Ninei Cassian – Memoria ca zestre. S-au împlinit în această săptămână șase ani de când Nina Cassian s-a săvârșit.
Joi: încă o carte de recitit
111 cele mai frumoase poezii ale generației ʹ80. Carte publicată la Nemira.
Vineri: un film de revăzut
Legendele toamnei. Cu tânărul Brad Pitt.
Sâmbătă: încă un film de revăzut
Spartacus. Cu Kirk Douglas tânăr și nemuritor.
Duminică: un serial
Imperiul Roman. Pe Netflix. Sunt luați la mână: Cezar, Caligula și curiosul caz al lui Commodus.
Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu
Primăvară
Chiar dacă (închiși în case fiind) nu o putem vedea, e AICI.