„Ne cuprinde jalea că poporul nostru poartă zdrențe străine și putrede”

După nutriment, a doua lipsă neapărată a omului pus în față cu natura a fost îmbrăcămintea și locuința. La începutul omenirei în starea primitivă, vedem pe om acoperindu-se cu frunze de arbori în loc de îmbrăcăminte. A doua stare a îmbrăcămintei a fost cea pregătită din piei de animale. 

Când a ajuns omenirea la prelucrarea lânei și a inului pentru îmbrăcăminte a fost ajuns deja la un grad de cultură. 

Toate ființele vietuitoare pe suprafața pământului au îmbrăcămintea lor de la natură, numai omul este și se naște fără îmbrăcăminte, dar în scurt timp el se îmbracă cu pielea tuturor viețuitoarelor. (Îmbrăcăminte și lux, Emanoil Elefterescu, 1904)

De când o parte însemnată a poporului nostru a început să-și părăsească portul său strămoșesc național, auzim deseori ridicându-se glasuri de durere și mâhnire în contra luxului, auzim plângându-se de tristețe urmări ale acestuia.  

Luxul și risipa, aceste două rele niciodată sunt singure, aceste două rele sunt ca doi șerpi ce umblă totdeauna încolăciți și rod la bunăstarea vieții și a traiului nostru. 

Ne cuprinde jalea când vedem cea mai mare parte din poporul nostru de la sate părăsind mândrul port național românesc, portul strămoșesc ce a străbătut atâtea veacuri de lupte și asupriri, și înlocuindu-l cu zdrențe străine și putrede. 

Țăranul nostru a început a lepăda opinca strămoșească și ușoară și în locul ei a luat cizma, care este și mai grea și mai scumpă și afară de asta este și străină. (Îmbrăcăminte și lux, Emanoil Elefterescu, 1904)

Țărancele noastre, cea mai mare parte, au început a lepăda frumosul port strămoșesc ce a străbătut atâtea veacuri triste de urgie, aruncând fumoasa crătință (zăvelcă), cel mai frumos odor din portul românesc, înlocuind-o cu rochia cea cumpărată de la bolta streinului, cu bani scumpi. 

Pe când înainte o făcea în casă, țesută cu mâna sa în război și era cu mult mai trainică și mai frumoasă. A lăpădat crătința pentru că așa este moda, numai ca să te împopoțonezi cu zdrențele streine, dând o mulțime de bani cheltuiți degeaba pe lux, și așa multe averi s-au mistuit pierzându-se cu mult mai iute de cum au fost câștigate. 

În locul năframei sau ștergarului celui frumos de borangic, care dă feței un aspect atât de plăcut, au început femeile de la țară a purta niște cârpe arse și putrede și plătite cu bani mulți. 

Femeia săteanului nostru dă din ce în ce îndărăt cu pași repezi. Pe când ea ar trebui să îngrijească de ale casei, să țeasă, să coasă, să-și îngrijească în curățenie copiii, să cultive o mică grădiniță lângă casă unde să fie tot felul de zarzavate și flori, ea e silită a munci la câmp în rând cu bărbatul, și astfel lucrul femeii, care îndulcește pe toate celelalte, rămâne nefăcut. (Îmbrăcăminte și lux, Emanoil Elefterescu, 1904)

Niciun jurnal de modă nu ne-a păstrat modelul și tipurile grațioaselor podoabe, cu care elegantele noastre Domnițe și Jupănițe din secolele trecute veneau în ajutorul grației lor firești. Niciun amabil trubadur pământean din vechime nu s-a aflat, ca să ne lase descrierea taliei lor mlădiată, sub un port strălucitor. Niciun artist înamorat, din vremurile înapoiate, nu ne-a schițat în vreo gingașă pictură chipul amantei sale, în veșmintele originale. 

Reduși la izvoarele serbede și puțin atrăgătoare, la foi de zestre, la hrisoave mucede și la portrete de biserici aspre și înnegrite, ne cerem dinainte iertare de la această rară cititoare română, care va lua în mână aceste pagini de arheologie costumară. (Istoria portului femeiesc în Țările Românești, 1906)

Portul Doamnei Ecaterina e adevărat polonez. Rochia de brocard albastru cu flori de argint și aur, tăiată dintr-o singură bucată. O dulamă de catifea vișinie, stimulează un bogat pieptar brodat de aur, mărgăritare, smaralde și rubine ce-i strângeau pieptul, de la care pleacă haina, răscroită în clini, cu cute uniți cu vipește de aur. 

De remarcat pantofii mai rotunzi la vârf, scump brodați și o batistă mare în chipul particular de a o purta cu bibiluri de jur împrejur. (Istoria portului femeiesc în Țările Românești, 1906)

Cu apariția bogatelor și finelor țesături făcute din lâna oilor din Tibet, în văile Cașimirului, apare în Europa moda șalurilor, care la început erau exclusiv din Cașimir, pe urmă încep să se facă din toate stofele, de toate mărimile și pentru toate sezoanele, de postav, mătase, muselină, dantelă. 

În prima furie pentru șal nu se mai separau femeile de el, la preumblare, în casă, la bal. Șalul era nelipsit din zestrea oricărei fete și costa câte două, trei și mai multe miii de lei. Boierii purtau și ei șaluri. (Istoria portului femeiesc în Țările Românești, 1906)

În secolele trecute felul îmbrăcămintei dura generații întregi și se impunea adânc în moravuri. În secolul nostru, în clasele de sus moda, venită din Apus e atât de variată, se schimbă în mod atât de capricios și cu o iuțeală atât de vertiginoasă. 

Din această cauză, am ales la întâmplare un model, care împărtășind soarta obștească a lucrurilor care trec, va deveni desigur și el cândva și nu peste multă vreme, o curiozitate istorică. 

Acest model e o toaletă de recepțiune, cu o traine de Cour, în satin alb, iar broderia genre empire. Mici coronițe de laur cu interiorul presărat de albine, e făcută din mătăsuri, perle mici, aurii și argintii, lucrată toată pe muselină. (Istoria portului femeiesc în Țările Românești, 1906)

Țăranca, dacă are o fată mare, apoi pune pe bărbat pe foc ca să-i cumpere fetei rochie, ghete, corset ba și pălărie și umbreluță, că de, cum să fie mai jos ca fata popei sau ca dăscălița, că doar și ea e fată mare și poate pune și pe ea ochii vreun învățător sau unul care este să se popească și dacă o vede că este îmbrăcată cu ie sau zăvelcă și cu mai știe cine ce, apoi nu pune ochii pe ea, căci nu e de neam mare. 

(…) Trebuie dar ca aceia care stau în fruntea poporului de la sate să-și pună toată silința pentru stârpirea luxului. În școală să se arate copiilor și mai cu deosebire fetelor ca să învețe a cruța, a lucra și a-și îndeplini ele singure trebuințele casnice. 

Veșmintele să se facă în casă, iar dacă nu se poate, atunci să nu se cumpere decât numai și numai de la români, iar nu de la alte națiuni care ne urăsc și ne disprețuiesc. (Îmbrăcăminte și lux, Emanoil Elefterescu, 1904)