Nevroza unor Hamleti prea balcanici: „Avem o stima de sine negativa”

Pasiunea sterila si agresivitatea de care romanii au dat dovada de-a lungul verii nu sunt altceva decat simptome ale nevrozei balcanice de care sufera. Psihanalistul Vasile Zamfirescu o demanteleaza, da explicatii si, mai ales, ofera solutii.

0
  • Vara aceasta, focul politic a coborat in strada, separand intregi categorii sociale, in doua tabere clare: uselisti sau basisti. Neutralitatea n-a mai fost nici posibila, nici acceptata. Jocul politic de-a suspendarea a atins psihicul romanilor, declansand o serie de „descarcari” similare celor care se produc pe stadioane. De data asta, insa, ele au luat forma adeziunilor galagioase pro sau contra Traian Basescu, context in care au iesit la iveala pasionalitatea si agresivitatea romanilor. De ce sunt contemporanii nostri atat de pasionali, gata mereu sa devina protagonisti ai unor dezbateri sterile? De unde vine apetitul politic romanesc pentru scandalul de toate felurile? De ce suntem agresivi? Cum se explica acalmia sociala cand ea e dublata in momente-cheie de izbucniri virulente? Psihoterapeutul Vasile Zamfirescu, discipol al lui Constantin Noica, raspunde acestor intrebari intr-un interviu acordat Dela0.ro. Mai intai identifica problema: suferim de nevroza balcanica. Pe urma o pune la microscop si cauta solutii. La finalul propune si o reteta a fericirii. Totul, in randurile ce urmeaza.

Luni intregi de framantari politice, dublate de crize institutionale si evenimente rostogolite in strada, s-au incheiat la finalul lui august, la capatul unui referendum extrem de controversat, prin repunerea in functie a lui Traian Basescu, presedintele care a pierdut toate luptele recente, dar a castigat razboiul.

Focul politic a coborat in strada, separand intregi categorii sociale, desfacand prietenii, taind cu bisturiul urii o tara oricum divizata de memoria trecutului, incertitudinile prezentului si solutiile viitorului. In lunga vara fierbinte, romanii au avut doua optiuni clare, sustinute si de mass media foarte polarizate: uselisti sau basisti. Neutralitatea n-a mai fost posibila, cei care si-au arogat-o au avut de infruntat priviri pline de suspiciuni si repros.

Jocul politic de-a suspendarea, coroborat cu limbajul foarte pestrit al protagonistilor (care si-au aruncat diverse invective unii altora), a atins psihicul romanilor, declansand o serie de „descarcari” similare celor care se produc pe stadioane. De data asta, insa, ele s-au produs in strada, luand forma protestelor pro/contra Traian Basescu (inclusiv la nunta fiicei lui a fost huiduit de cativa cetateni suparati pe revenirea lui la Cotroceni), context in care au iesit la iveala pasionalitatea si agresivitatea romanilor.

De ce sunt contemporanii nostri atat de pasionali, gata mereu sa devina protagonisti ai unor dezbateri sterile, gata, in egala masura, sa refuze aproape orice dezbatere rationala, centrata punctual pe lucrurile care fac ca societatea romaneasca sa fie o suma de vociferari si ratoieli? Cum se explica apetitul politic romanesc pentru scandalul de toate felurile, in conditiile unei lipse totale de interes pentru politicile care ne afecteaza pe toti?

O constatare: desi nivelul de trai nu s-a imbunatatit de la un scrutin la altul, decat conform principiului „un pas inainte, doi inapoi”, pasiunile partizane s-au multiplicat exponential. De ce suntem agresivi? De ce ne enervam repede? Cum se explica acalmia sociala cand ea e dublata in momente-cheie de izbucniri virulente? Psihoterapeutul Vasile Zamfirescu, unul dintre cei mai reputati specialisti ai domeniului, raspunde acestor intrebari intr-un interviu acordat Dela0.ro, aprofundand teme din ultima sa carte.

Discipol al lui Constantin Noica si unul dintre psihanalistii contemporani relevanti, Vasile Zamfirescu si-a permis in volumul „Nevroza balcanica”, publicat anul acesta, sa creioneze adevaratul chip al contemporanilor. Din tusele lui exacte si oneste, romanii sunt agresivi, sufera de o pasionalitate exacerbata si stau prost la capitolul stimei de sinei. Cu alte cuvinte, nu se valorizeaza suficient. De aici provin de fapt mai toate derapajele de comportament, de la agresivitatea in trafic, la pasiunea sterila din politica si pana la mahalagismul de la televizor.

Toate acestea se deruleaza pe fundalul unei anumite inadecvari, parte ramasa din anii de comunism, parte explicabila cultural si istoric. Peste toate aceste ingrediente se presara si rusinea de a fi roman, adancita de contextul economic negativ. Nu o luati in tragic sau personal, exista rezolvare, ne asigura psihoterapeutul. Si exista, mai ales, obiectivul de a fi fericit. Dar cum?

E mijlocul lunii august, ora pranzului, e foarte cald si ratacesc de o ora pe stradutele din zona Cotroceni, din Bucuresti. Caut o strada mica, pe care aplicatia Google Maps de pe telefon nu mi-o arata. Ii telefonez lui Vasile Zamfirescu care ma astepta la ora 12.30 cerand ajutor si iertare de intarziere. Nu-mi iese din prima, nu gasesc adresa profesorului. Cativa batrani inmuiati de caldura, rezidenti ai zonei, imi alimenteaza deruta si ma trimit cand in stanga, cand in dreapta. In fine, dupa ce dau cu stangu-n dreptu’, reusesc sa gasesc adresa.

Din strada fierbinte si pietruita, dar rascolita de cateva buldozere, intru intr-o casa racoroasa, apoi intr-un birou auster, mai degraba lung decat lat, in care troneaza o masa de lucru din lemn masiv la un capat si doua fotolii si o canapea la celalalt. Spatiul de lucru al psihoterapeutului, cu canapea, precum in serialul „In Deriva” cu Marcel Iures.

Vasile Zamfirescu, un barbat cu parul alb tuns foarte scurt, relativ inalt, imi intinde mana ferm, privindu-ma in ochi, cu o expresie relaxata pe figura – pare amuzat in timp ce eu imi cer inca o data scuze de intarziere si balbai o explicatie cum ca in general sunt foarte punctuala. Ma invita sa iau loc pe un fotoliu, in timp ce el se aseaza pe celalalt, in fata mea, intr-o postura degajata si incepe  sa vorbeasca detasat, usor ironic, introspectiv, despre nevroza de care sufera romanii.

 

In politica e ca pe stadion

Profesorul Zamfirescu, care de doua decenii se ocupa de dezvoltarea psihanalizei in Romania, demanteleaza pasionalitatea politica pe care am vazut-o inflorind vara aceasta si care a crescut din ecranele televizoarelor scindand poporul in doua tabere.

Discutand cu larghetea specialistului care isi trateaza gafele cu umor, psihanalistul crede ca recentele pasiuni politice sunt mai putin inradacinate in valori rationale si mai mult descarcari ale unor energii  negative si frustrari acumulate din alte zone.

„E ca la fotbal, cand te duci pe stadion si tii cu o echipa sau cu o alta, iti descarci intr-o forma acceptata social agresivitatea, frustrarile. Pe stadion, fie ca ai castigat, fie ca ai pierdut, esti mai linistit, esti mai descarcat.”

Extragand lentila rationala din trusa cu instrumente de analiza, psihoterapeutul – desi intrat in al saptelea deceniu al vietii, nu ii dai mai mult de 50 de ani – remarca faptul ca pasionalitatea acestei veri este „oarecum artificiala”, fiind creata si intretinuta de mass media care slujesc intereselor anumitor grupuri.

„Oricine ar fi la putere, de 20 de ani situatia romanilor nu se schimba fundamental prin venirea unui alt guvern. Exista frustrari constante care au nevoie de descarcare din cand in cand. Acestea sunt bine speculate de media. Oamenii isi descarca frustrarile intr-un spatiu neadecvat, care nu le aduce decat o simpla pasionalitate sterila care nu duce nicaieri. O pasionalitate reala ar trebui investita intr-un control mai mare asupra politicienilor si intr-un interes mai mare pentru viata proprie”.

 

Ministerul stimei de sine

Pentru Vasile Zamfirescu, marea problema pe care o au romanii ramane stima de sine scazuta, din care cresc toate celelalte inadecvari sociale: agresivitatea, nesiguranta, rusinea de a fi roman.

„Educarea romanilor in varianta traditionala e destul de nefavorabila dezvoltarii unei stime de sine puternice, pozitive, consolidate. Daca ne gandim ca multi inca folosesc ca mijloace educative pedepsele fizice, lucrurile astea nu au darul de a crea o stima de sine pozitiva. Dimpotriva. Plus ca dependenta de parinti a romanilor este ingrijoratoare dupa parerea mea. Oameni ajunsi la maturitate inca sunt dependenti de parinti, nu numai economic, dar si psihic, in ceea ce priveste deciziile.”

Solutia? „Ar fi doua. Ar fi o cale sociala care sa duca la o crestere a bunastarii, adica, economic vorbind, romanii sa traiasca ceva mai bine. Si ar mai fi o cale psihologica, dupa mine foarte importanta, adica un fel de lectii de stima de sine”. In volumul „Nevroza balcanica”, publicat anul acesta la Editura Trei, profesorul sugereaza ca solutie – intr-o cheie putin ironica – chiar crearea unui minister al stimei de sine.

„Avem o stima de sine la nivel colectiv fragila, neconsolidata, negativa de foarte multe ori. Mie mi se pare ca problema stimei de sine si a conflictelor legate de stima de sine in psihicul nostru este problema cruciala a romanilor”, subliniaza el.

Asta sa fie motivul pentru care de multe ori luam lucrurile personal si nu distingem intre diferitele planuri din viata? Da, asta e, confirma psihanalistul, explicand: „cand ai o stima de sine fragila, bineinteles ca esti tentat sa iei toate criticile ca pe un atac personal.”

 

Pericolul uitarii

Intr-un interviu acordat in 2010, profesorul Zamfirescu aprofunda urmarile perioadei comuniste, inca vizibile, dublate de pericolul uitarii. Atunci folosea metafora „lectii de aducere aminte” pentru a atrage atentia asupra nevoii construirii unui pod peste haul trecutului recent pe care multi l-au uitat, iar altii nu l-au trait. Acum explica cum ar fi posibile astfel de lectii.

„O forma importanta de a mentine trecutul in constiinta prezentului este arta. Si mai ales filmul care ar trebui sa aiba cea mai mare accesibilitate. Sigur, literatura ar trebui, de asemenea, sa se ocupe de trecut. Tendinta noastra naturala este sa uitam, adica sa refulam trecutul care a fost atat de neplacut, mai ales pentru cei care au trait in perioada comunista”.

 

Si alte doua intrebari

Dela0.ro: Cum vedeti fenomenul de „brain drain”, adica scurgerea inteligentei catre alte tari? Cat de periculos  este pentru devenirea romanilor?
Vasile Zamfirescu:
E un fenomen ale carui proportii nu le cunosc, statistic vorbind, dar care este nefavorabil. El arata, pe de o parte, nu numai o nevoie de a fi mai bine retribuit, ci si o nevoie de mai buna recunoastere. Pentru ca in Romania un bun specialist nu este retribuit cum se cuvine si recunoscut social. Fenomenul nu este neaparat romanesc, si din alte tari se indreapta creierele catre tarile unde primesc mai multi bani si mai multa recunoastere. Cred insa ca in Romania proportiile sunt mai mari si consecintele mai nefavorabile.

Cititi presa?
Din pacate pentru presa, trebuie sa marturisesc ca pe masura ce s-au scurs anii nu prea am mai citit, a inceput sa imi scada interesul pentru presa scrisa si, ulterior, pentru televiziune. Radio mai ascult in masina. Dintre posturile de televiziune urmaresc comparativ posturile de informare, dar nu le acord un timp deosebit pentru ca imi dau seama ca mai ales acele talk-show-uri politice sunt destul de sterile. Ce ma descurajeaza in a le urmari este ca nu se realizeaza un dialog, un schimb de idei, pro si contra, ci o reiterare a pozitiilor fiecaruia, un monolog ce trece drept dialog. Stirile pe care le urmaresc le interpretez singur.

 

O reteta a fericirii

Cu voia lui William Shakespeare la Elsinore s-au produs descarcari grele, dar atmosfera din piesa shakespeariana ramane una sumbra. Nici urma de hlizeala inutila. Descarcarile romanesti au un fundal de balci, nu de tragedie, un amestec de drama, victimizare, suferinta clamata in piata doar pentru a atrage atentia si pe urma ranjetul satisfacut ca niste fraieri au fost pacaliti de spectacol.

Hamlet n-are nimic din mascareala pe care am tot vazut-o la televizor. Nefericirea lui e pura. De ce sufera atata? Sigur, il chinuie crima pe care o descoperise, dar sufera si de inadecvari mai grave – nu isi doreste rolul pe care e fortat sa il joace, simte ca se pierde pe sine. De aici si celebra replica „a fi sau a nu fi”. Comandamentul lui „a fi” il urmareste zilnic, iar inadecvarea e cu atat mai grea, cu cat simte ca nu poate implini si trai porunca lui „a fi”. Viata curge sub spectrul lui „a avea”, dar acest comandament nu il intereseaza deloc.

Traversand in cateva secunde secole, culturi si temeri, auzim cum vietile contemporanilor penduleaza intre cele doua comandamente, „a fi” si „a avea”. Dar care e legatura cu prezentul?

Dela0.ro: Cum putem fi fericiti? Ne prescrieti o reteta a fericirii?

Vasile Zamfirescu: Eu consider ca fericirea este un proces, nu este o stare de moment, asa de exuberanta, ci un proces si a fi fericit pentru mine inseamna sa fii pe drumul propriei realizari. Adica sa ai sentimentul ca iti realizezi, cat poti de bine, propriile posibilitati. As prescrie ca psihanalist ca o conditie prealabila esentiala, cunoasterea de sine. Adica sa te cunosti, sa stii care iti sunt valentele, posibilitatile si sa incerci sa le realizezi, sa investesti in aceasta realizare de sine, care, sigur, presupune un anumit nivel material, dar nu se poate reduce doar la o realizare in plan material. Ci presupune si alte niveluri, sufletesti, spirituale. Prima conditie a fericirii este sa te cunosti, sa stii ce iti trebuie, ce potentialitati ai si sa gasesti mijloacele adecvate ca sa le realizezi.

Cum se face cunoasterea de sine?
Aceasta orientare catre sine si catre cunoasterea de sine este si o chestiune culturala. Daca din punct de vedere cultural esti stimulat sa te intelegi, sa te cunosti, atunci sigur ca lucrurile acestea le vei incerca. Daca din punct de vedere cultural ti se transmite indirect ca adevarata fericire este sa ai masini de lux sau locuinte de lux, sigur ca asta te impiedica sa te intorci catre sine. Adica, cultural, e important ce fel de valori se cultiva. Valorile lui „a fi”, sau valorile lui „a avea”. La noi, in momentul de fata, si poate ca istoric e normal sa fie asa, se cultiva mai mult valorile lui „a avea” si mai putin valorile lui „a fi”. Dar trebuie sa avem in minte ca e foarte important pentru fericire si altceva decat valorile materiale. Trebuie sa ne cunoastem, ca sa stim sa ne cunoastem potentialitatile dincolo de nevoile materiale.

 

Superlativul libertatii

Dela0.ro:  Intr-unul dintre primele discursuri tinute in balconul Universitatii, in 1990, poeta Ana Blandiana isi exprima speranta in germenii unei solidaritati care nu existase inainte. „Am spus ca solidaritatea este superlativul libertatii”, isi aminteste ea intr-un interviu acordat cotidianului „Adevarul”, anul trecut. Ce s-a intamplat cu solidaritatea romanilor? 

Vasile Zamfirescu: Parerea mea este ca romanii nu au fost niciodata caracterizati de un spirit al solidaritatii puternic. Cred ca unul din defectele psihice ale romanilor este incapacitatea de a se solidariza. Capacitatea de a fi solidar presupune o anumita maturitate psihica, un anumit nivel de dezvoltare a eului, o anumita rationalitate. Or faptul ca noi nu reusim sa fim solidari arata dimpotriva ca nu am atins acel nivel in care sa ne asociem ca sa ne aparam impreuna interesele. Solidaritatea ca sindicat n-a aparut in Romania, a aparut in Polonia. E foarte semnificativ faptul ca Polonia a fost una dintre tarile in care lupta impotriva comunismului a fost foarte bine reprezentata si a contribuit la caderea sistemului comunist. Nu in Romania. In Romania nu au existat fenomene de tipul acesta si nu au existat miscari care sa denote solidaritate.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.