Constantin Noica era teleormănean, din Vitănești. Sub comunism a făcut pușcărie politică, apoi a creat o neverosimilă școală de filozofie la Păltiniș. A murit la Sibiu, în 1987.
Dacă nu l-ați citit încă pe Noica (rău ați făcut!), atunci poate că începutul cel mai bun este Jurnal filozofic, publicat în 1990, la editura Humanitas din București.
V-am selectat astăzi, la Pixul cu mină, zece idei de-ale sale. Sunt, dacă vreți, o introducere la Noica – dar și o invitație la reflecție.
UNDE E POSIBILĂ FILOZOFIA ȘI UNDE SE NASC FILOZOFII
Filozofia nu e posibilă decât în oraș, printre oameni, pe piețele acelea de care nu se dezlipea Socrate. Singură întâlnirea cu celălalt ți-o dă. Puneți etaje peste etaje, suprimați grădinile (sau lăsați cel mult aceste convenționale grădini publice) – și undeva, lângă o scară de serviciu, se va naște un filozof.
CE NE-AU RĂPIT CHEFLIII
Noi nu avem un termen românesc pentru ʺdevenireʺ. Avem câteva pentru ființă, dar nu avem pentru devenire. Am fi putut avea termenul de: petrecere (se petrece ceva, care e mai mult decât se întâmplă, are loc: are desfășurare). Dar l-au expropriat chefliii. Singura noastră devenire este în chef, în distracție, în înstrăinare.
O ȘCOALĂ ÎN CARE SĂ NU SE PREDEA NIMIC
Visez la o școală în care să nu se predea, la drept vorbind, nimic. Să trăiești liniștit și cuviincios, într-o margine de cetate, iar oamenii tineri, câțiva oameni tineri ai lumii, să vină acolo spre a se elibera de tirania profesoratului. Căci totul și toți dau lecții. Totul trebuie învățat din afară și pe dinafară, iar singurul lucru care le e îngăduit din când în când e să pună întrebări.
CUM POATE ÎNCEPE UN TRATAT DE ETICĂ
Oamenii mari fericesc pe copii, înțelepții pe nebuni, regii pe cei săraci și fratele fiului risipitor pe fiu. Ce destin ne trimite permanent la celălalt? Nu la altceva – care ar putea deveni al nostru -, ci la celălalt. Și fiul și fratele sunt nefericiți. Așa poate începe un tratat de etică.
CÂND DUMNEZEU N-A VĂZUT CĂ NU E BINE
Îmi place începutul Bibliei. Dumnezeu face lumina și apoi vede că e bine. Face uscatul și apele, și vede că sunt bune. (Numai la om nu vede asta. Să fi fost de la sine înțeles?). În orice caz, întâi creează și pe urmă stă să judece.
DESPRE BACH ȘI ANNA MAGDALENA
Bach cântând cu mâna dreaptă o fugă, la clavecin, în timp ce cu mâna stângă ține după mijloc pe Anna Magdalena. ʺPoate că acesta are să fie ultimul lucru la care mă voi gândiʺ, notează ea. Undeva, printre cetele îngerești, e o adiere de gelozie.
DESPRE TRISTEȚEA DE A NU FI PĂCĂTUIT
Tristețea de a nu fi păcătuit. Tristețe care cuprinde din când în când pe îngeri și aproape întotdeauna pe oamenii mediocri.
TIRANIA DIN REGIMURILE DE LIBERTATE
E curios cum sub regimurile de libertate oamenii cad sub o tiranie: cea a locului comun. Și mă întreb dacă nu e mai tristă decât oricare alta.
BUCURIA DE A NU FI CITIT ÎNCĂ PE GOETHE
Un om tânăr va veni la Școală să se lamenteze că nu știe încă destul. Dar nu simte el toată bucuria de a nu fi citit încă pe Goethe? Ignoranță, câtă viață e în tine!
DESPRE OGLINZI ȘI FEMEI
De ce e de neconceput un Narcis feminin? Femeia se privește nespus de mult în oglindă. Dar probabil pentru a vedea acolo pe un altul – care o privește.
