E caraghios-naiva campania de boicotare a produselor / companiilor care isi fac reclama pe Antene. Cum ar veni, pentru nerespectarea / sfidarea / deformarea standardelor profesionale dintr-un domeniu sunt chemati sa dea socoteala tertii, nu autorii punctuali, nici institutiile fondate sa reglementeze domeniul. De pilda, Consiliul National al Audiovizualului.
Ah, institutiile respective sunt butaforii, iar un organism specializat al breslei e incapabil sa se coaguleze si sa sanctioneze derapajele? Tot tertii sunt de vina (pe baza de, ca sa folosim un eufemism la moda, “responsabilitate sociala”).
Sa faca bine sa-si retraga reclama pentru a nu mai alimenta financiar dejectiile, se spune – se intelege, asadar, ca dejectiile sunt rezultatul mecanismului comercial, nu al disfunctionalitatilor domeniului generic denumit mass-media.
Poate ca e cumva mai simplu sa “cureti” astfel o presa facuta (adesea) prost: dar, urmand exemplul boicotului Antenelor, nu sepoate spera decat la extinderea filosofiei, spre a cuprinde (pe drept) toate organele de presa care nu respecta / sfideaza / deformeaza standardele jurnalistice.
Si nu-s deloc putine – iar o manipulare de presa nu e pe grade, mai mica sau mai mare, ea pur si simplu e si trebuie sanctionata indiferent de locul in care apare. Altfel, dreptatea boicotului in cazul X devine nedreptatea absentei boicotului in cazul Y – chestie de politica (si de ipocrizie), nu de reactie sanatoasa a unei parti a societatii angajata civic.
Ca sa avem o dimensiune exacta a diferentei dintre dulceata civica si pelteaua politica, sa luam exemplul fostului presedinte Basescu, intrucat indeamna si domnia sa la boicotarea tuturor celor care isi fac reclama pe Antene. Primim chiar exemplul personal: familia Basescu a renuntat la cosmeticele Loreal, lactatele Albalact si produsele medicamentoase Strepsils. Intre 1997 si 2006, asadar in perioada in care a castigat de doua ori Primaria Capitalei si o data Presedintia Romaniei, Traian Basescu a fost invitat la principalul talk-show al Antenei1 de aproape 40 de ori.
Uitandu-ne astazi la urmari, poate ca n-ar fi fost rau ca boicotul Antenelor sa fi produs efecte de pe-atunci – n-ajungea nici Dan Voiculescu sa-si foloseasca politic institutiile media, nici Traian Basescu sa-si foloseasca politic institutiile … ne-media. Statul roman n-are, chipurile, nimic de-a face cu toate acestea, era strict treaba privatilor sa vegheze – a companiilor la buna purtare a trustului voiculescian, a cetatenilor la buna purtare a presedintelui.
Exista mult, foarte mult rahat in spatiul public romanesc – e si unul dintre motivele pentru care ni se pare caraghios-naiva campania de boicotare a celor care isi fac reclama la o anumita televiziune de stiri, de parca produsele jurnalistice ale celorlalte ar fi mai de girat.
Exista atat de mult rahat incat n-ar trebui, in principiu, sa ne mai mire sau enerveze ceva. Si totusi, o abjectie de toata splendoarea s-a produs duminica seara, vreme de o ora si jumatate, pe Realitatea TV, intr-o emisiune cu pretentii de dezbatere si rezultate de sueta la bodega. Sub pretextul unei discutii despre “legea antilegionara”, doua personalitati de marca ale Romaniei contemporane, Oreste Teodorescu si Florian Bichir, l-au luat in balon in repetate randuri pe “ilustrul necunoscut” Liviu Beris.
Intelegeti ironia – Oreste si Bichir sunt vedete plimbate pe la toate show-urile, ba chiar ultimul are calitate de demnitar (cu rang si salariu de secretar de stat), fiind membru in Consiliul pentru Studierea Arhivelor Securitatii, in vreme ce Beris e “doar” un supravietuitor al Holocaustului putin cunoscut publicului larg.
Reteta e “sigura”: cat Beris se chinuie sa explice de ce Holocaustul a fost o culme a degenerarii relatiilor inter-umane, Oreste vorbeste despre imposibilitatea antisemitismului la romani (cu argumentul “suntem crestini”), iar Bichir face radiografia extremei drepte interbelice, sustinand ca “ne facem de ras” daca amestecam violentele restranse ale unor grupari de filosofia legionara.
Mai tarziu, cand Beris incearca o ironie legata de faptul ca, la urma urmei, tancurile rusesti au fost aduse de insusi maresalul Antonescu (in sensul ca politica sa beligeranta a determinat cursul faptelor), pe Bichir il apuca nervii si incepe sa tipe profesoral in studio, cu mistourile de rigoare la adresa presupusei calitati de om de stiinta a supravietuitorului.
Liviu Beris e doctor in inginerie genetica, dar Bichir e convins ca “nu mai am ce discuta, dac-ati facut vreodata armata sau v-ati batut cu un copil cand erati mic, stiti ca nu te poti opri la mijlocul luptei”. Asa suna argumentul pentru trecerea Nistrului de catre trupele romanesti sub comanda lui Ion Antonescu.
In timpul asta, Oreste o da inainte cu oportunitatea actiunilor anti-evreiesti din anii razboiului, pentru ca ele n-ar fi combatut rasa, ci adeziunile politice bolsevice.
Nu conteaza ca statul roman sub Antonescu a deportat si ucis de-a valma sute de mii de evrei romani (copii, femei, barbati), a ingaduit pogromuri, a evacuat orfelinate si a conceput legi de scoatere in afara drepturilor cetatenesti a unor intregi categorii etnice – lui Oreste ii ies la socoteala doar Ana Pauker si Walter Roman (care n-au intrat nici macar o secunda sub incidenta actiunilor antisemite antonesciene, fiind pe la Moscova in timpul razboiului).
Concluzia a la Oreste e ca spatiile romanesti au fost mereu exemplu de toleranta si ospitalitate pentru evrei – cand in Europa Centrala antisemitismul facea valuri, in Moldova erau primiti cu “paine si sare”. Concluzia a la Bichir e ca antisemitismul romanesc a aparut in 1922, la Cluj, “dintr-o prostie”. E o pozitie exprimata, atentie!, de un reprezentant al unei autoritati de stat, in studioul unei televiziuni, la o ora de maxima audienta.
Pentru cine cauta macar un inceput de adevar, sustinerile ilustrilor invitati sunt paralele cu faptele. Realitatea e profund diferita.
Intre timp, lumea e preocupata de reclamele Zuzu si ale altora de pe Antena 3, caci ele sustin financiar jurnalismul manipulator, indepartandu-se de presupusa responsabilitate sociala a companiilor. Pauzele au fost pline de publicitate si la Realitatea, cand domnii Oreste si Bichir mai pregateau o sarja pro-legionara pentru a darama adevarurile simple ale lui Liviu Beris si a acoperi una dintre cele mai negre perioade din istoria noastra.
E mai putin grav – in Romania de astazi – sa minimalizezi pana la negare Holocaustul organizat si derulat de statul antonescian decat sa “bagi bani in buzunarul turnatorului Voiculescu”? Iata paradoxul – caci ambele, si “dezbaterea” de la Realitatea, si jurnalismul de la Antena 3 sunt in parte prilejuite de reclamele diferitilor comercianti.
“Responsabilitate sociala” poate insemna si “pasarea responsabilitatii” acolo unde nu e precedata, totusi, de responsabilitatea institutionala. Intr-o jungla panourile publicitare pot sta agatate de liane – chiar si cu panourile retrase, insa, in jungla vor domni tot animalele salbatice.
Iata si recomandarile saptamanii.
Ce nu poate lasa in urma Oana Dan
-
De vizitat
-
Oscar 2016
-
Marin Sorescu
-
O carte
Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei
-
Un film
-
O carte
-
Un teatru
-
O revista studenteasca
-
Un site bun
-
Un ceas modern
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
32
-
Comisia de taiat hartii
-
“Batranetea nu-i o virtute”
