Dan Voiculescu a fost condamnat in august 2014, dupa mai bine de 2000 de zile de la trimiterea in judecata si peste 40 de amanari obtinute de-a lungul judecarii spetei ICA.
Putem sa mai socotim si manevrele procedurale care au tot mutat procesul intre diferite instante (mai tineti minte, poate, cum isi dadea Dan Voiculescu demisia din Parlament imediat dupa ce era ales, pentru a obtine “plimbarea” dosarului de la o curte la alta).
Chiar si in aceste conditii, parintele Antenelor spunea ca “se judeca prea repede” si ca asta era proba ultima a faptului ca trece printr-un proces politic.
La drept vorbind, insa, prea repede a trecut doar timpul pe care Dan Voiculescu a fost obligat sa-l petreaca in spatele gratiilor – din cei zece ani ai sentintei a ramas cu mai putin de trei executati, in vreme ce din prejudiciul constatat in dosar s-a recuperat efectiv o felie de 3%.
Centrul de Investigatii Media a realizat o buna sinteza a procesului de recuperare a prejudiciului, AICI.
E bine, deci, sa ne amintim acum, la ceasul eliberarii voiculesciene din temnita, ca toata povestea condamnarii sale a fost si este despre faptele de viata ale Profesorului, dar si despre felul in care societatea noastra, in intregul ei, trece prin viata.
Nu putem s-o spunem mai bine decat a facut-o scriitorul Dorin Tudoran intr-un interviu mai de demult pe care i l-am luat pentru Dela0.ro: traim cu capul in jos, circulam pe strada in maini, citim cu paginile invers, respectam cu spatele si uram din toata inima.
Intr-un astfel de spatiu, in functie de preferinte, inclinatii si interese poti nu doar sa cauti acul in carul cu fan, ci sa-l si gasesti, iar apoi sa sustii ca a fost recuperat – de fapt – firul de fan din gramada de ace.
Condamnarea lui Dan Voiculescu si, mai departe, procesul de recuperare a prejudiciului produs prin privatizarea frauduloasa a ICA s-au facut (de fapt, recupererarea nu prea s-a mai facut) impotriva unui premier al Romaniei, Victor Ponta.
Amintiti-va: omul nu a gasit nimic de spus, la condamnare, despre clarificarea juridica a unui jaf public, dar si-a gasit toate cuvintele cand a vorbit despre “momentele dramatice prin care trec familiile celor condamnati”. “Antena 3 va fi aici!”, promitea pe Facebook, la vremea respectiva, cel care era principalul favorit la alegerile prezidentiale din toamna lui 2014. Aproape zece mii de romani ii dadeau like.
Condamnarea lui Dan Voiculescu s-a facut si impotriva actorului Mircea Diaconu, ba chiar cel mai probabil si impotriva celor 379582 de romani care l-au votat la alegerile europarlamentare, considerandu-l alternativa “curata” la oferta partidelor politice.
Curatenia lui Diaconu s-a alimentat constant in perioada respectiva de la izvorul Antena 3 – unde europarlamentarul sustinea zi si noapte ca Dan Voiculescu este, fara dubii, o victima fara vina.
Condamnarea lui Dan Voiculescu s-a facut si impotriva Luciei Hossu-Longin, autoarea “Memorialului durerii”, pentru care memoria totalitara a mai servit in vara lui 2014 doar la identificarea “noilor condamnati politic” in “procese demne de anii ’50”. Alaturi de Iuliu Maniu, doamna Hossu-Longin i-a pus pe Dan Voiculescu si Adrian Nastase.
Condamnarea lui Dan Voiculescu s-a facut si impotriva Ecaterinei Andronescu, a Gabrielei Firea, a lui Madalin Voicu, a lui Ioan Ghise si cine-mai-stie-cator parlamentari, membri ai corpului politic reprezentativ al natiunii romane.
Ceea ce ne aduce la concluzia ca, de fapt, condamnarea lui Dan Voiculescu s-a facut chiar impotriva unei parti de Romania (deloc mica), indignata ca in douazeci de ani de democratie s-a tot furat in tara asta, dar dispusa sa vada jaful doar in dimensiunea sa sistemica, generalizatoare, fara nume si prenume.
Pana la urma, povestea ICA-Voiculescu, o clasica operatiune de jaf public, a putut fi cosmetizata intr-o razbunare politica a “dictatorului” Basescu. Vazandu-l astazi chiar pe ultimul, decazut din conditia prezidentiala, iti dai seama ca Dan Voiculescu sta deasupra noastra ca o fatalitate.
Dezinvoltura cu care au furat, fura si vor fura unii e explicata doar de dezinvoltura cu care au uitat, uita si vor uita ceilalti.
Iata si recomandarile saptamanii.
Ce nu poate lasa in urma Diana Oncioiu
Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei
-
O carte
-
Un film
-
O alta carte
-
Un portret
-
Un editorial
-
Un interviu
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
Epilog la cazul Mircea Barbu: cazul Liviu Avram
