Poporul nostru solar, dar paradoxal, a făcut din decembrie luna marilor sale evenimente istorice. Pe 1 decembrie 1918 s-a înfăptuit Marea Unire și tot în decembrie a început Revoluția din 1989.
Arareori în trecerea timpului decembrie a trecut fără să lase urme în România.
Și pentru că suntem o țară subdezvoltată și în cultura memoriei (nu doar în educație și sănătate și altele), abia dacă se mai găsesc în arhive câteva ziare din decembrie 1918. Multe au fost distruse de trecerea timpului – și odată cu ele s-a împuținat capacitatea noastră colectivă de a ne aminti cum a fost în România până să fie cum e astăzi.
Încercăm, la Pixul cu mină, să salvăm un timp întreg de la uitare.
O incursiune în trecut
Începând din această toamnă, Dela0.ro publică o secțiune nouă în cadrul rubricii săptămânale Pixul cu mină. Îi spunem noii secțiuni publicistice O lună în timp. Două episoade au fost publicate deja în cadrul ei – aici și aici. O lună în timp va apărea, desigur, lunar. De ce ne propunem să readucem în prezent întâmplări de tot felul petrecute pe la noi în secolele XXI, XX și XIX? Este – dacă vreți – un exercițiu de relativizare a importanței galactice, cosmice, pe care o dăm fiecărei întâmplări mărunte a zilei de astăzi și, totodată, o timidă încercare de recuperare a faptului divers de altădată. Credem că faptul divers este cel pe care se construiește, în mod fundamental, realitatea românească din toate timpurile.
Iată, așadar, decembrie românesc din anii 1918, 1923, 1929, 1989, 1994, 1999, 2004 și 2009.
1918, 1923, 1929: Uitarea la români – Unirea se pierde în negura timpului
1918: nu s-au mai păstrat multe prime pagini de ziare care să ne anunțe triumfal marele deziderat istoric al românilor: Unirea. Multe publicații și-au încetat apariția pe perioada războiului mondial și au reapărut abia după Marea Unire, altele pur și simplu s-au degradat ireversibil în colecțiile publice.
Ziarele care și-au păstrat arhiva (de exemplu răposatul ziar Viitorul) erau prinse cu discuțiile din jurul păcii sau cu promisiunile de vot obștesc și pământ pentru țărănime. Unirea ca atare nu era slăvită.
Mai putem afla, însă, din ziarele vremii și că Majestatea Sa Regina Maria avea în vremea Unirii o stare de gripă, temperatură care urcase până la 39.8 și un puls de 86.
1923: Se împlineau cinci ani de la 1 decembrie 1918 și cel mai mare ziar interbelic, Universul, făcea pe prima pagină o trimitere de zece rânduri la acel eveniment istoric. În schimb mai mult spațiu tipografic primea cazul prefectului de Mehedinți (fraude la Mehedinți!) și cazul acceleratului București-Cernăuți, atacat cu pietre de moldoveni, la Iași, incident soldat cu răniți. Și tot lângă Iași se descoperise o fabrică de bancnote false.
Cum arăta bugetul armatei Iugoslaviei era știre de primă pagină și o atenție și îngrijorare sporite se îndreptau către refacerea economică a Ungariei. 1 decembrie era marcat prin republicarea, pe 2 decembrie, a discursului ținut de Vasile Goldiș la Alba-Iulia.
1929: oamenii de la 1929 nu mai puneau Unirea pe prima pagină la 1 decembrie, vorbeau despre epoca lor ca despre epoca postbelică și se luptau cu o păcătoasă de criză economică.
Cu 1918 deja departe, altele erau subiectele care făceau carieră în acel decembrie de acum 90 de ani. Iată această relatare splendidă din capitala Franței, găsită pe prima pagină a ziarului Adeverul:
De câteva zile se joacă la teatrul Michel (n.r. – din Paris) o comedie decoltată, Scara de serviciu, a autorului elvețian Oltramare. În această comedie se vorbește despre regina unui stat balcanic a cărei viață ușuratecă este adusă pe scenă.
Legația română de la Paris, găsind că în unele scene s-ar găsi aluzii deplasate la adresa Curții regale a României, a intervenit pe lângă prefectura de poliție din Paris ca să interzică reprezentarea piesei. Întrucât prefectul de poliție din Paris nu are dreptul să oprească reprezentarea pieselor, s-a adresat în mod amical directorului teatrului Michel, care a schimbat unele scene picante, precum și denumirea personagiilor aduse pe scenă.
Scriitorul Oltramare a ținut să declare în mod public că în piesa sa nu se găsește nici un fel de aluzie la regina Maria.
1989: Spectaculoasa piruetă a presei românești, în deplin acord cu țara
Ziarele României la decembrie 1989 au făcut o piruetă spectaculoasă: aceleași publicații care pe 22 decembrie (ziare băgate în tipar pe 21 decembrie) anunțau întreaga susținere pentru regimul Nicolae Ceaușescu aveau să-și schimbe retorica radical o zi mai târziu (după fuga dictatorului) și să anunțe că sunt de partea poporului și că, de fapt, de multă vreme redactorii țineau în ei pornirile anti-totalitare, dar se înfrânau din frica de cenzură și de Securitate.
În zilele acelea de la sfârșit de decembrie și de epocă, Informația Bucureștiului devine Libertatea, Scînteia se redenumește întâi Scînteia Poporului, iar apoi Adevărul, România Liberă își păstrează numele, dar schimbă tonul.
La unison era susținută teza oficială a noii puteri, cea a teroriștilor care luptă împotriva revoluției poporului, faptele rămâneau neinvestigate, crimele necercetate – pe scurt, decembrie 1989 e o pagină rușinoasă din istoria presei românești.
A fost o bulibășeală scrisă cu litere de tipar (Reportaj de sub focul armelor automate – se scria de la Brașov, dar se scria degeaba, căci adevărurile acelor zile treceau neobservate).
Isteria era întreținută. Scînteia Poporului titra pe 24 decembrie (cu o zi înainte de execuția Ceaușeștilor): Toți cei ce pot folosi o armă – la arme!
Cu două zile în urmă, pe când era doar Scînteia, ziarul era trup și suflet alături de Partid și de Conducător, făcându-se mesagerul țăranilor cooperatori din Buftea care anunțau că vor strânge și mai mult rândurile și vor apăra cucerile socialiste, la fel cum făceau și proletarii de la Întreprinderea de Celuloză din Piatra-Neamț.
Informația Bucureștiului făcea recurs la muncitorii de la Întreprinderea 23 August și la cei de la Întreprinderea de Utilaj Chimic Grivița Roșie.
Scînteia Poporului făcea triumfalist revista presei internaționale, care era alături de poporul român, iar mai târziu Adevărul întreținea fără discernământ isteria publicând și mesaje de la cititori, care văzuseră teroriști, care aveau ei informații ultrasecrete, care avertizau inclusiv că există rezerve de șuncă de Praga în locuri dosite pe care doar securiștii le cunoșteau.
În Adevărul uciderea dictatorilor a fost anunțată așa:
Sîngeroșii călăi ai poporului au fost condamnați la moarte și executați.
Nu s-au prezentat imagini.
România Liberă a început în forță vânarea banilor dictatorilor din Elveția, anunțând nu mai puțin de patru sute de milioane în băncile din Zurich.
Foarte important este și că presa centrală făcea front comun în jurul acestei idei: relații noi, sănătoase, între România și Uniunea Sovietică, insistând pentru convorbirile telefonice Gorbaciov-Iliescu.
Inclusiv o manevră diversionistă din fața Ministerului Apărării Naționale era prezentată drept o mare victorie a Armatei împotriva teroriștilor (Nimicirea gorilelor mercenare).
Și masacrul unor tineri nevinovați, soldați în termen, era prezentat pompos drept o victorie împotriva teroriștilor.
Înspre sfârșitul anului deja se făceau reportaje din bârlogul aurit al tiranului… Rămâne această concluzie a ziarului România Liberă de sâmbătă, 23 decembrie 1989:
Suntem un popor eroic și neîngenuncheat.
Tot atunci, la cinematografele din București rulau filmele: Mircea, Rochia albă de dantelă, Un comisar acuză, Cu mâinile curate, Enigmele se explică, Amintiri din copilărie, Mama, Nea Mărin Miliardar, Sora 13, Fără prieteni și Nu e ușor cu bărbații.
Cu o zi înainte, pe 22 decembrie, România Liberă anunțase că lucrătorii din Botoșani și Pitești sunt alături de Partid și mărețul său Conducător.
1994: Amintiri dintr-o iarnă din lumea a treia
Iarna lui 1994 găsea România în lumea a treia, Guvernul Văcăroiu se luase la trântă cu ciuma și holera, circula această idee că s-a întors ciuma și ne va omorî pe toți (era o isterie de scară planetară).
Era criză de benzină și în Giulești antrena Viorel Hizo, supranumit Dulăul, care tocmai fugise de la echipa Rapid și nu mai voia să se întoarcă la ea (până la urmă l-au înduplecat și s-a întors Dulăul).
Erau, deci, vremuri grele, se anunța că niște cercetători din Malaezia au descoperit o nouă zonă erogenă la femei, iar actorul Ștefan Bănică (Senior) era operat de apendicită, divorța Michael Jackson de nevastă (Lisa Marie Presley, fiica lui Elvis), iar Fiat Punto era desemnat autoturismul anului în Europa.
Un britanic făcea un gest superb și îi lăsa partenerului său de băutură o moștenire foarte frumoasă: o mie de halbe de bere pline.
Și pentru că se apropiau sărbătorile de iarnă și românii iubeau să dea cu petarde, aflați că o femeie din București a fost ucisă atunci cu o petardă de un grup de copii din Piața Sudului, Berceni.
Și pentru că Senatul României aniversa împlinirea a 130 de ani, li s-au servit parlamentarilor noștri 56 de feluri de mâncare și 10 sortimente de băuturi alcoolice și răcoritoare.
Tot în decembrie 1994, fostul amant al Prințesei Diana, instructorul de echitație James Hewitt, primea din partea Federației Britanice a Curcanilor premiul Curcanul Anului.
1999: Curiosul caz al unui electrician din Tecuci
Decembrie 1999 a fost anul unor mari frământări, cu atât mai mult cu cât lumea era destul de încredințată că vine sfârșitul lumii de la 1 ianuarie 2000.
În decembrie 1999 s-a dat acordul pentru începerea negocierilor cu Uniunea Europeană (s-a întâmplat într-un summit la Helsinki), a căzut guvernul Radu Vasile și a fost numit Guvernul Mugur Isărescu (devolat peste ani ca sursa Manole a Securității).
Prin Suceava bântuia un pedofil care pusese toată țara pe jar.
Altfel era epoca de aur a jocurilor de bingo televizate. Marele câștigător al acelui final de an era un electrician din Tecuci, Nelu Vasile Sandu, care câștigase un milion de dolari și anunța că nu va mai munci niciodată, primul său gând fiind să-și achite datoriile la întreținere.
Se făceau sondaje cu privire la cine cu cine ar vrea să petreacă Revelionul. Am reținut această opțiune: Gheorghe Ștefan-Pinalti, de la Piatra Neamț, tânjea după un Revelion petrecut în compania doamnei istoric Zoe Petre, consilieră a președintelui Emil Constantinescu (între timp plecată în lumea celor drepți).
Presa mai informa că un student basarabean se spală pe dinți cu marijuana, iar în topurile făcute de agențiile de sondare ale opiniei publice Iliescu și Băsescu erau văzuți drept cei mai harnici politicieni. Petre Roman ocupa primul loc la categoria cei mai frumoși.
Cea mai în vogă formație vocal instrumentală era 3 Sud Est, iar fratele fotbalistului Ilie Dumitrescu fusese arestat pentru că a cumpărat telefoane mobile cu dolari falși.
Pe 1 decembrie, președintele Emil Constantinescu era huiduit la Alba Iulia, fapt care l-a iritat (atunci s-a ales cu porecla Țapul Ispășitor) și tot în această lună trecea în neființă îndrăgitul cantautor Scatman John.
Existau, la sfârșit de an, și vești bune pentru pensionari: se auzea că o vor duce mai bine, dar nu chiar din anul 2000, ci din 2001. Era scandal că pozase gimnasta Corina Ungureanu goală în Playboy, iar pentru a cinsti sărbătorile de iarnă fotbalistul rapidist Dănuț Lupu îi oferise colegului său Mugur Bolohan o sticlă de vin.
Pe plan internațional aveam așa: vameșii bulgari erau obligați să-și declare de două ori pe zi cuantumul sumelor de bani pe care îi au în buzunarele nădragilor.
2004: Începutul epocii Băsescu
În caz că ați uitat, Alianța Dreptate și Adevăr (PNL-PD) reclama pe 1 decembrie că au fost furate alegerile parlamentare și prezidențiale din 2004 (turul întâi), în beneficiul lui Adrian Năstase și al PSD (aliat pe atunci cu Dan Voiculescu).
În cele din urmă, Voiculescu întoarce armele, se desfășoară și turul 2 și pe 12 decembrie se alege Băsescu președinte. Și așa începe “revoluția portocalie”, regim în care numeroși intelectuali de prestigiu s-au înrolat servili în oastea revoluționară portocalie, efectuând sluj, și s-a statornicit un sistem de justiție strâmb, dar popular.
Epoca Băsescu a început cu acest urlet din decembrie 2004: Alianța cere anularea și repetarea alegerilor!
Ca fapt divers, pe lângă turismul electoral (campion Teleormanul) și fraudarea electronică, se consemna la final de 2004 și un aspect ciudat, dar frumos din rândul Alianței: candidatul Brândușel Nichitean (supranumit Tractoraș), de la Suceava, votase de cinci ori și invocase pentru gestul său penal pierderea temporară a facultăților mintale.
Altfel, țara mergea înainte pe drumul cunoscut. O știre din decembrie 2004 ne spune că în România se furau șase mașini pe zi.
2009: Vedere din vremuri de criză
Acum zece ani, începea deja să-și facă simțite efectele negative criza financiară și economică globală. În România asta însemna mai ales că românii din diaspora nu mai trimiteau bani acasă.
Românii îl votau iar președinte pe Traian Băsescu (după ce o noapte contracandidatul său, Mircea Geoană, a crezut că el a câștigat). Nu s-a mai ieșit în Piața Universității pentru a se manifesta bucurie.
Întorcându-ne la partea financiară, așteptam bani de la FMI, care nu mai veneau, ninsese rău, iar drumurile dintre Valahia și Moldova stăteau blocate zeci de ore. Și ca și cum toate acestea nu erau de ajuns mai bântuia pe la noi și pesta porcină.
Pe partea culturală, îndrăgitul publicist Radu Paraschivescu scotea volumul Dintre sute de clișee. Mimul Dan Puric dădea semne că se îndreaptă într-o direcție greșită clamând că Zidul Berlinului s-a prăbușit peste noi și cerea intensificarea luptei cu comunismul. Iar Ștefan Hrușcă desfășura cel mai amplu turneu de colinde din cariera sa (de până atunci) aducând leru-i ler în patruzeci de orașe din țara noastră.
Și pentru că se împlineau douăzeci de ani de la revoluție, cantautorul Tudor Gheorghe susținea concertul istoric: Degeaba…?, în cadrul căruia efectua și un moment de dirigenție cu publicul-spectator.
În urma unui articol de presă scrisă o întrebare îndelung ridicată își afla răspunsul: cine îl îmbracă pe Busu în sacou și bașcheți.
Un fenomen ciudat se insera în rândul țăranilor români: nu mai creșteau porc, cum creșteau ei altădată, și cumpărau din supermarketurile de la oraș.
Încheind ciclic această dare de seamă cu privire la decembrie de acum zece ani să mai notăm că jumătate dintre români anunțau că renunță la bradul de sărbători. Nu mai erau bani (adică erau, dar nu pentru populație).
Prim-ministru în țară era Emil Boc, iar din guvernul său nu lipseau: Adriean Videanu (la Economie), Sebastian Vlădescu (la Finanțe), Gabriel Oprea (la Apărare), Elena Udrea (la Dezvoltare Regională și Turism), Teodor Baconschi (la Externe) sau Radu Berceanu (la Transporturi).
Ziarul Cotidianul își înceta apariția în print (a reluat-o ani mai târziu), Marius Țeicu (64 de ani) ne informa că e un dinozaur cu suflet tânăr, iar de Revelion românii alegeau să se uite la Dan Negru, la Antena 1. Atât se putea.
Profit frumos făceau casele de amanet, fiindcă românii preferau să-și mai amaneteze din amintiri pentru o oală cu sarmale.
Și ca să vedeți cum era, încă se trimiteau și se primeau sute de mii de sms-uri la final de an:
fie ca Moșul și lumina sărbătorilor…
