O meserie de modă veche în minunata lume nouă

Jurnalismul înseamnă, în mod esențial, documentarea și relatarea faptelor. Au faptele reconstituite prin jurnalism puterea să mai spună adevăruri care să pună pe gânduri?

0

E secolul selfie. Niciodată oamenii n-au fost mai obsedați de sine, mai preocupați de propria oglindire și mai lipsiți de atenție, grijă sau interes față de (ce spune sau crede) celălalt.

Supraviețuim în bule dictate de algoritmi care ne mână ca pe niște oi virtuale înspre ce să consumăm.

E și epoca post-adevărului, a interpretărilor alternative și a manipulărilor grosolane. Adevărul pare depășit. Banala devoalare a faptelor, așa cum pot fi ele reconstituite prin jurnalism, dincolo de tăgadă, nu le mai e neîndoielnic folositoare oamenilor.

De aici, de la ignorarea faptelor, vine și imensa criză globală a presei de modă veche. De aici, în parte, și orbirea galopantă a maselor largi, populare.

De aici, și incapacitatea cronică de a mai putea purta dezbateri (și de a mai putea acomoda diferențele din societate). De aici, și suferința rațiunii, umilirea logicii și criza științei.

De aici, aparenta întoarcere în peșteră. Au fost și vremuri mai bune pentru specia oamenilor – dar în minunata lume nouă lipsa de memorie e o consecință în plus. 

Ce mai poate fi adevărul în epoca post-adevărului? Am căutat un răspuns și l-am găsit tocmai în America, la scriitorul George Saunders. Vi-l supunem atenției.

Unu: Adevărul este acel lucru care face să se întâmple ceea ce vrem să se întâmple. 

Doi: Adevărul este acel lucru care, când e rostit, îi face pe cei din echipa noastră să arate bine şi-i inspiră să facă eforturi şi mai mari, iar pe cei care nu sunt în echipa noastră îi face să vadă lucrurile în felul nostru şi să devină invidioşi. 

Trei: Adevărul este acel lucru care ne împuterniceşte să facem lucruri şi mai bune decât cele pe care le facem deja. Ceea ce, apropo, e bine, facem bine, adevărul este vântul care suflă doar în pânzele noastre.

Gândiți-vă la aceste feluri de a fi ale adevărului în epoca selfie. Când a fost ultima dată când adevărul v-a făcut, totuși, să vă schimbați o prejudecată sau o (falsă) judecată?

Mai mult: când a fost ultima dată când pur și simplu faptele v-au făcut să vă (răz)gândiți? 

Nouă ani de jurnalism Dela0.ro

Am făcut acest ocol introductiv pentru a vă spune, de fapt, că Dela0.ro aniversează la acest sfârșit de noiembrie vârsta de nouă ani. Intrăm, deci, în al zecelea an de existență. 

Au fost nouă ani în care ne-am încăpățânat să facem o meserie de modă veche (și, zicem noi, bună). Jurnalismul înseamnă, în mod esențial, documentarea și relatarea faptelor. Au faptele reconstituite prin jurnalism puterea să mai spună adevăruri care să pună pe gânduri? 

În trena lui Aristotel, am spune că da. A proba că ceea ce este este și ceea ce nu este nu este – acest efort profesional ni se pare important, fundamental, decisiv, indispensabil pentru jurnalism, atunci când jurnalismul vrea să fie un bun public, nu un intermediar de interese private și vederi partizane.

După nouă ani de zile, arhiva publicației noastre poate da mărturia acestui fel vechi de a ne face meseria în minunata lume nouă.

Și pentru că ne aflăm în pragul ceasului aniversar, ce putem face este să ne luăm angajamentul că nici de acum înainte nu vom abdica de la fapte. Le vom căuta și le vom expune, nude. Vom încerca, mereu, să înțelegem contextele și nuanțele înainte să scriem.

Iar vouă vă mulțumim că ne citiți! Jurnalismul adevărat nu poate exista în afara faptelor – dar nici în lipsa publicului.

Ne găsiți aici, pe www.dela0.ro – dar și în cadrul proiectului Să fie lumină  sau, în fiecare duminică seară, pe Prima TV, la Starea Nației Special.

Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu

S-au strâns pe Dela0.ro în nouă ani de zile multe portrete, reportaje, interviuri, investigații. Sunt însă câteva la care eu mă întorc mereu. Și ele sunt ale colegilor mei mai talentați în ale scrisului decât mine. 

Cele mai frumoase tablouri
AICI.

Despre cărți, regrete, singurătate
AICI.

Cel mai cititor dintre cititori
AICI

Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun

Luni: o arhivă
Pixul cu mină, AICI.

Marți: o carte
A fost odată un război. De John Steinbeck. Editura Polirom.

Miercuri: un film
Ai toată viața înainte. Cu Sophia Loren. După romanul lui Romain Gary (Emile Ajar). Pe Netflix.

Joi: o altă arhivă
AICI.

Vineri: încă o arhivă
AICI.

Sâmbătă: o carte
Epoca postbelică. O istoriei a Europei de după 1945. De Tony Judt. Editura Litera.

Duminică: o carte
Platon, Dialoguri socratice. Editura Humanitas. 

Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu

Eroarea care n-a fost
Când un minister își pune sigla pe un carton care acuză de FAKE NEWS mai multe articole de presă, cetățenii au dreptul să afle unde se trage linia între adevăr, minciună și manipulare guvernamentală.

Când o formațiune politică distribuie pe Facebook în regim sponsorizat respectivul carton, tot cetățenii (pe care partidul îi cheamă altfel la vot) au dreptul să primească răspunsuri despre vederile și viziunile partidului.

Așa e (sau ar trebui să fie) în democrație. Realitatea e ceva mai complicată.

O poveste despre vorbe politice și fapte expuse jurnalistic, AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.