O propunere stupida

Credeati ca dreptul de a vota este universal? Este!, dar - nuanteaza Cristian Tudor Popescu - el e corelat cu gradul de maturizare. Daca bebelusii ori pustii din clasele primare n-au voie sa voteze, atunci nici adultilor fara diploma de bacalaureat n-ar trebui sa li se permita. De ce duce asta la faliment democratic? Explicam.

Intr-o tara in care unele scoli isi tin elevii slab pregatiti departe de examenele de treapta sau absolvire a ciclului pre-universitar pentru a nu trage in jos media unitatilor de invatamant, Cristian Tudor Popescu a gasit solutia la problemele democratiei noastre:

„drept de vot doar pentru cetatenii care iau bacalaureatul la terminarea liceului!”

„Simplul fapt ca ai 18 ani nu garanteaza ca esti matur si responsabil. Prin urmare, ar fi nevoie de un examen”, a scris jurnalistul pe Republica.ro, dupa ce isi vanturase opinia si in regim televizat, la Digi 24.

Internetul a vuit.

Pe Hotnews a fost una dintre cele mai citite stiri ale saptamanii – iar editorii site-ului au insotit propunerea cetepista cu un sondaj. Din 9500 de cititori care s-au aventurat sa raspunda, aproape 70% au fost de acord: da, ar trebui sa li se permita sa voteze doar celor care fac dovada promovarii bacalaureatului.

Am incetat sa ne mai miram de popularitatea adesea uriasa a celor mai stupide propuneri de imbunatatire a performantelor noastre democratice. Intelegem (adica intuim) de ce legarea votului de educatie poate fi o idee atractiva – nu intelegem de ce, facand al doilea pas pe firul logic, cei care enunta sau sustin o astfel de ipoteza nu-si dau seama de falimentul democratic al propunerii lor.

Participarea cetatenilor la vot este legata, printre altele, de calitatea lor de platitori de taxe si impozite, de contributori la existenta si functionarea statului, de semnatari ai contractului social (prin care accepta sa se supuna legilor). Esti un cetatean care a terminat opt sau zece clase, n-are bac, dar munceste si isi cumpara tigari, carburant sau paine? Atunci ai dreptul de a participa in procesul de luare a deciziilor. Unul din pilonii de baza ai acestui proces este scrutinul.

Constitutia Romaniei indica faptul ca sunt lipsiti de dreptul la vot doar cetatenii debili sau alienati mintal pusi sub interdictie (in plus, si cei care si-au pierdut drepturile electorale in urma unei sentinte judecatoresti definitive).

Se poate echivala lipsa diplomei de bacalaureat cu o stare de inapoiere mintala? Doar de catre cei care, la o adica, ar include cu draga inima si saracia intre simptomele debilitatii.

Acum 150 de ani, premisele votului cenzitar erau in mare aceleasi: garantul responsabilitatii era averea. Corelatia era de la sine inteleasa: bogat fiind, iti permiteai sa te educi si sa intelegi mai bine lumea decat taranul analfabet (si reactionar).

Apoi, lumea s-a schimbat nitel. S-a trecut prin niste razboaie mondiale (unde au luptat, in principal, taranii analfabeti, chemati la arme de statele lor, care s-au trezit nevoite sa puna si stampila, nu doar pusca in bratele ‘debililor’). Si s-a ajuns la concluzia ca sansa democratiilor nu e sa limiteze dreptul de vot, ci sa depuna toate eforturile pentru a-l extinde si responsabiliza.

Cum? Prin largirea accesului la educatie – de altfel singura masura concreta pe care o poate lua cu adevarat o societate in aceasta speta a votului ‘matur’. Caci altfel, cine poate garanta ca o suta de absolventi de doctorat voteaza mai bine & mai luminat decat o suta de absolventi de scoala profesionala?

Cumva paradoxal in toata povestea asta este faptul ca Romaniei i-a fost un pic mai bine in ultimul deceniu si jumatate tocmai datorita sumelor enorme de bani trimise acasa de cetatenii plecati la munca in afara tarii.

Milioane de cetateni de conditie mica, cu studii putine sau precare, fara calificari profesionale reale, fara un orizont precis – dar totusi cetateni cu drept de vot ai acestei tari, suficient de maturi si responsabili cat sa-si ia lumea in cap si sa munceasca pe rupte la mii de kilometri departare.

Sigur, nu i-a obligat nimeni sa trimita banii castigati acasa, ba chiar probabil ca mai bine ii pastrau si-i cheltuiau pe toti in tarile care le oferisera macar cateva oportunitati de supravietuire – spre deosebire de Romania care le daduse, ornamental, doar dreptul de vot.

E un drept pe care Cristian Tudor Popescu si (multi) altii l-ar vrea astazi suspendat (conditionat de obtinerea unei diplome) – cu justificarea ca democratia noastra e trasa in jos de cetateanul needucat si iresponsabil. Care in loc sa voteze rational, voteaza cu ratia. Adica – ne spune CTP, care stie sigur – cu micul si cu berea.

Subdezvoltarea noastra, asadar, nu-i deloc din pricina sistemului de partide – care functioneaza rational, nicidecum cu ratia. Si daca ar fi din pricina acestui sistem partizan, ar trebui sa scoatem partidele in afara legii, nu?

Nici jurnalismul manipulator, adica incapabil sa produca opinii pe baza faptelor (nu invers) nu are, desigur, vreo vina – si el functioneaza tot rational, nicidecum cu ratia. Si daca ar avea vreo vina, ar trebui sa scoatem si jurnalismul in afara legii, nu?

Nu are de-a face (cu subdezvoltarea) nici statul, in general, prin diferitele sale intrupari institutionale – ele sunt, in mod evident, modele de rationalitate.

Si putem continua cu exemplele la nesfarsit. Putem continua inclusiv cu Gabriel Liiceanu, posesor de diploma de bacalaureat, dar si de alte diplome de invatamant superior.

Domnia sa evalua, in 2014, epoca prezidentiala Basescu:

„Timp de zece ani cat ati fost, sunteti presedintele Romaniei, nu ati facut decat sa ne asezati pe drumul pe care noi, cei care credem in binele in chip matur al Romaniei, trebuia sa ne asezam.”

Superb – dar fals, un fals atat de usor demontabil si atunci, si acum.

Precum in fantezia democratica a lui Cristian Tudor Popescu, maturitatea nu-i deloc intotdeauna alaturi de cei care o asuma verbal. La drept vorbind, am prefera oricand o societate (democratica si imperfecta) in care toti cetatenii adulti au drept de vot (deci si dreptul sa greseasca cu votul lor), uneia in care au voie sa aleaga doar cei ce stiu care e binele in chip matur al tarii.

Iata si recomandarile saptamanii.

 

Ce nu poate lasa in urma Diana Oncioiu

Michaela Mende Iancu nu a stiut niciodata de ce parintii i-au pus numele Michaela. A aflat treptat, punand cap la cap istoria familiei sale, ca a fost numita asa dupa fratele bunicii, care fusese ucis in timpul pogromului de la Bucuresti. Michaela este nepoata marelui artist Marcel Iancu, unul dintre initiatorii miscarii dadaiste. Genul acesta de povesti sunt cele care alcatuiesc catalogul Viitorul Memoriei. Sunt povesti, marturii care aduc la aceeasi masa mai multe generatii – victimele Holocaustului, supravietuitorii Holocaustului si urmasii acestora.

Viitorul Memoriei este in primul rand despre necesitatea de a nu uita ca sute de mii de evrei au fost omorati pe teritoriul Romaniei. Necesitatea de a nu uita ca zeci de mii de romi au murit in Transnistria. Catalogul contine mai multe informatii despre deportarile romilor si situatia lor din lagare decat orice manual de istorie. Dincolo de necesitatea de a nu uita, Viitorul Memoriei este si despre cum trecutul, adica Holocaustul, a modelat identitatile celor care i-au supravietuit si urmasilor lor.

Stim putine lucruri – ca societate – nu doar despre Holocaust. Stim, de exemplu, putine lucruri despre comunitatea evreiasca de la acea vreme, o comunitate care a avut de spus multe pe plan cultural si artistic. Lucrarile lor alcatuiesc tabloul complet al celei mai cumplite perioade din istoria noastra. E o poveste in desene si imagini care uneori exprima mult mai mult decat o fac cuvintele. In Viitorul Memoriei veti gasi si imaginile si cuvintele.

Lansarea catalogului Viitorul Memoriei va avea loc pe 23 mai in Cluj, Medias, Oradea si Bucuresti si va fi urmata de o serie de evenimente educationale.

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • Un documentar

Michael Jackson’s Journey from Motown to Off the Wall.

  • Un alt documentar

The Great Pretender, din 2012. Despre Freddie, desigur.

  • Un oras de vizitat

Utrecht, in Olanda, fireste.

  • Un film de vazut la cinema

The Place, noul film al lui Paolo Genovese.

  • O carte

A trai pentru a-ti povesti viata, Marquez, la Rao.

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • Doua fete ale medaliei

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.