Primul cuvant pe care il vei auzi – invariabil – pe principalul aeroport al tarii este o injuratura, de obicei o trimitere la aparatul genital barbatesc. Nu este insa o injuratura care implica actiune. E mai degraba, asa, o lehamite. Acesta este nivelul de la care plecam.
Si cine s-a intors acum in tara noastra oare ce a putut sa afle? Care sunt discutiile noastre publice la acest (aproape) mijloc de primavara? Primarita Capitalei se crede profesor, daca nu si diriginte, si mimeaza preocuparea pentru adolescentii care se dedau ‘Balenei Albastre’.
Acolo unde preocuparea pentru viata omului pe pamant chiar se poate cuantifica – de exemplu in administrarea spitalelor din subordinea municipalitatii –, doamna Firea sta mai prost cu lectiile (ca toti predecesorii, de altfel). Ba dimpotriva. Oho!
Apoi, exista preocupare pentru leafa unei ziariste care a mancat de la Sorin Ovidiu Vintu, ca atatia altii (multi niste pseudogazetari fara opera, adevarati impostori). Spre deosebire de atatia altii, insa, ziarista are mustrari de constiinta. Ce se aude in piata publica, in acest context: ca era prea mare (leafa), ca de ce are mustrari de constiinta (ziarista). Carevasazica, eterna capra a vecinului.
A procedat etic Emilia Sercan mergand in slujba celui despre care scrisese enorm inainte de a-i deveni angajator si niciodata dupa? Neindoielnic, nu. Ceea ce nu o face insa un ziarist mai putin bun, dincolo de acest compromis moral (major). In ultima instanta, insa, pretul jurnalistic a fost platit: intrata in simbria lui SOV, Emilia Sercan a iesit o perioada din linia intai a presei, departamentul de investigatii pe care ar fi trebuit sa-l puna pe picioare in trustul Realitatea-Catavencu sfarsind ca un proiect complet ratat.
Si-a ispasit ziarista compromisul (autoasumat acum in fata tuturor), dupa ce a publicat in ultimii ani nenumarate articole de devoalare a unor plagiate comise in tezele doctorale de personaje publice precum Gabriel Oprea sau Petre Toba? E o intrebare careia Emilia Sercan, inainte de oricine, trebuie sa-i gaseasca un raspuns.
In fine, tot pe la noi, in aceste zile si saptamani se manifesta si aceasta grija strivitoare pentru copiii nenascuti. Cu astia avem noi o problema, nu cu aia deja nascuti – care poate sunt abandonati prin orfelinate, care poate fac foamea, care poate nu au acces la educatie si la sanatate.
Ne-am aratat, in comun, priceperea fata de cei vii. Acestea sunt faptele. Putine natiuni europene au un dispret mai mare (cuantificabil economic) pentru copii si batrani, precum noi, romanii, traditionalisti de n-ai treaba, familisti, domnule, pro life!
Si ca sa fie fudulia completa, iata si cel mai mare clopot din lume in varful Catedralei Mantuirii Neamului. Va fi superb, se va auzi de la kilometri departare. Nu se stie cat a costat, dar astea-s lucruri frivole, nedemne de lucrarea Domnului. O intrebare, totusi, pentru prelatii nostri, chiar si-n aceste vremuri in care nu-i prea bine sa deranjezi Biserica cu intrebari: cum se mantuieste un neam, mantuirea nu era o chestiune de la om la om?
Asteptam, asadar, sa primim aceasta indulgenta divina in contul romanismului nostru colectiv. Amnistie dumnezeiasca pentru pacatele romanesti.
Ne plac tintele vagi, obiectivele imprecise, caii verzi pe pereti. Acolo unde se poate face si cate ceva concret se procedeaza invers decat ar trebui. De exemplu, in chestiunea serviciilor de suport oferite consumatorilor de droguri injectabile. Am aratat ce se intampla la nivel national, cu programele Agentiei Antidrog.
O trista coincidenta aduce in discutie si exemplul local, al centrului de schimb de seringi Caracuda din Ferentari, recent evacuat de Primaria Sectorului 5. Cititi mai jos – in relatarea lui Vlad Stoicescu – detaliile unei intamplari pe care am anticipat-o acum cateva luni, documentand Local Kombat, dosarul Ferentari Lux despre existenta crunta a dependentilor de heroina.
Asa este la noi: sunt alungati si putinii care fac ceva pentru semeni de-ai lor in carne si oase, nu doar pentru “viitorul copiilor”, “viata” sau “neam”.
Iata si Recomandarile saptamanii.
Ce nu poate lasa in urma Diana Oncioiu
-
O batalie
Purtata intre un presedinte si George Soros. Nu, nu este presedintele PSD Liviu Dragnea, desi dupa declaratii asa am putea crede: „L-am tot atacat si o sa-l atac pana cand tara asta va reusi sa scape de toata influenta acestui om nefast.” E vorba de presedintele Ungariei Viktor Orban care si-a propus sa inchida / scoata din tara universitatea fondata si sprijinita de George Soros, Central European University. Universitatea a fost infiintata in 1991. Detalii, AICI si .
-
O padure
Una de 260 de hectare, cumparata de prietenii lui Liviu Dragnea si administrata o vreme chiar de fiul acestuia. Nu era suficienta doar o plaja din Brazilia pentru distractiile si combinatiile lui Liviu Dragnea. Era musai sa fie si o padure pentru vanatoare si alte combinatii. despre averea si afacerile lui Liviu Dragnea continua.
-
Un turneu
Roger Federer in acest an e dincolo de orice asteptari. Roger Federer a facut istorie si acum o rescrie. La Miami, turneul pe care tocmai l-a castigat, a dus batalii grele impotriva lui si pentru a se intalni a treia oara anul acesta cu Rafael Nadal. Si l-a invins si pe Nadal.
Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei
-
Un spectacol de teatru
Schneider & Schuster, la ARCUB. Bun de tot.
-
O carte
Lexiconul inutilitatii, de Alexander von Schonburg, la Nemira.
-
O alta carte
O femeie iubita, de Andrei Makine, la Polirom.
-
O salba de harfe
AICI.
-
O muzica
AICI.
-
Un trio de orase de vizitat primavara
Lisabona – Estoril – Cascais. Exact in aceasta ordine.
-
Ultimul numar al revistei TIME
E dedicat infrastructurii in America. Stau rau si americanii, saracii. E de munca.
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
Cum a disparut Caracuda din Ferentari
