Noul coronavirus are o perioadă de incubație de până la 14 zile, potrivit celor mai multe studii. Mai evoluate decât agentul patogen, partidele politice românești pot da simptome chiar din prima zi de guvernare.
Formațiunile au și capacitatea de a întreține un tablou clinic vreme de ani și ani de zile, multiplicându-și puterea informală prin infestarea a sute de instituții locale, de la direcții de sănătate publică și spitale până la inspectorate școlare, ocoale silvice și filiale de companii de stat.
În vremuri normale, astfel de acțiuni de parazitare au fost prezentate public ca acțiuni de igienizare instituțională. Fiecare nouă guvernare a anunțat că repune în drepturi competența subminată de fosta guvernare – și de fiecare dată instalarea unor competenți a însemnat o nouă politizare.
Transformate în pușculițele cu funcții ale partidelor, instituțiile românești au ajuns astfel simple organigrame de funcții golite de îndatoriri și profesionalism.
» Cum ar fi putut ele întâmpina o criză epidemiologică reală, precum cea pe care o traversăm astăzi, fără a se nărui la prima chemare de acțiune concretă?
» Cum ar fi putut spitalele să constituie stocuri esențiale când managementul lor e pro-partid și anti-cetățean de ani și ani de zile?
» Cum ar fi putut direcțiile de sănătate publică să organizeze anchete epidemiologice eficiente când conducerile lor sunt pro-partid și anti-cetățean de ani și ani de zile?
Nicio fisură nu a crăpat acest monolit de răsplăți politice în trei decenii de democrație românească. Un virus reușește acum să pună în evidență întreaga incapacitate instituțională.
Iar pentru acest rezultat sublim de administrație publică trebuie să le mulțumim liderilor și structurilor de partid, tuturor celor care – fără excepție – au dispus, gestionat și executat incapacitarea prin politizare a sistemelor publice.
Preocupate din ianuarie 1990 până în martie 2020 să-și numească oamenii în fruntea instituțiilor și să-și împartă zonele de influență, partidele propun acum, în plină epidemie, soluția unui plan național salvator.
Liderii partidelor parlamentare (PSD, ALDE, UDMR, Pro România, PMP și USR, pe care îi menționăm ultimii pentru că n-au apucat încă să dea proba guvernării) pentru a aborda temele urgente ale perioadei – criza din sănătate, efectele economice – și pentru a căuta căi de acțiune conjugată. Premierul liberal Ludovic Orban a refuzat invitația la masa rotundă.
Vocea comună care a lipsit
Soluția propusă de președintele PSD Marcel Ciolacu a fost un plan național susținut de toate partidele. S-a stabilit că de asta avem nevoie: o voce politică comună în vremea epidemiei, care să ne treacă de această perioadă grea.
Însă în treizeci de ani de democrație politicienii nu au depus niciun efort practic pentru a-și găsi o voce comună în chestiunile capitale pentru societate. Așa am ajuns atât de nedezvoltați în educație sau sănătate.
Dacă politica ar fi avut vreodată o direcție comună în gestionarea sistemului sanitar, poate acum spitalele erau mai pregătite în fața coronavirusului.
O voce comună ar fi putut stabili – cu mult înainte de izbucnirea crizei epidemice – ca numirile în instituțiile locale să se facă doar pe criterii de competență. Ar fi încurajat și organizat concursurile pentru posturile de conducere. Ar fi stabilit direcții clare de acțiune și intervenție. Ar fi dat un sens concret însăși existenței instituționale, dincolo de fatidica organigramă, această alfa și omega a rațiunii bugetare de a fi.
Educației publice i-a lipsit vreme de treizeci de ani un plan național, vreme în care partidele au ales să se bată în Românii educate. De toate s-a ales, între timp, praful.
Sănătății publice i-a lipsit de asemenea un plan național: când n-au închis sau comasat unii spitale locale, au construit alții centre sanitare regionale – dar pe hârtie, din vârful pixului.
Un plan asumat de toate partidele ar fi fost util și în chestiunea violenței domestice și protejării copiilor și femeilor. Sunt lucruri care nu țin de nicio ideologie.
Și la capitolul autostrăzi și infrastructură de transport ne-ar fi ajutat ceva voință comună în treizeci de ani de politică românească.
Mai spunem de justiție, de economie, de asistență socială?
Un plan național care să fie al politicienilor, și nu al fariseilor, ar avea însă nevoie să treacă dincolo de interesul și câștigul partizan.
Or, partidele noastre tradiționale (și diferitele lor întrupări) sunt cele care au închinat adevărate ofrande individualismului despotic, lăsând posterității o galerie aproape nesfârșită de baroni locali. Oameni aproape de neatins care au pus stăpânire pe orașele și județele lor, în care au făcut totul după chipul și asemănarea partidului, susținând că servesc interesele cetățenilor.
Lozincile au prostul obicei de a se nărui la confruntarea cu realitatea.
Politicienii autohtoni au și mai prostul obicei de a se prezenta în vremuri de criză ca purtătorii unor soluții de substanță, după ce treizeci de ani legați, zi după zi, lună după lună, au pus umărul la vastul spațiu de incompetență și impostură căruia îi spunem – cu prea multă indulgență – stat român.
Un pact național în vremuri de coronavirus? Iată unul: în afara aparatului guvernamental central, nici măcar o numire politică în instituțiile publice în următorii treizeci de ani.
Orice altceva e mascaradă.
Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu
Despre izolare și consecințele ei
Cum face distanțarea socială ca .
Supraviețuitorii
Pentru cei care au trecut de forme dure ale coronavirusului .
Cum vor primarul Gabriela Firea și medicul Adrian Streinu – Cercel să testeze bucureștenii? Total neprofesionist și, evident, periculos.
Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun
Luni: un film de revăzut
Avocatul diavolului. Cu Gere și Norton.
Marți: un serial la zi
Casa de Papel. Sezonul 4.
Miercuri: o carte de recitit
Caietele lui Cioran. La Humanitas.
Joi: încă un film de revăzut
The Score. Cu Robert De Niro, Marlon Brando și Edward Norton.
Vineri: o carte extaordinară
Cioran și Sabato, față în față, de Doina Gheorghiu Jimenez. Editura Junimea.
Sâmbătă: încă o carte extraordinară
Vremuri second-hand, de Svetlana Aleksievici. Editura Humanitas.
Duminică: memorii dintr-o altă viață
Jurnalul unei fete greu de mulțumit, de Jeni Acterian. Tot la Humanitas.
Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu
Cifre actualizate ale testării naționale pentru coronavirus
G4Media a dezvăluit recent cifrele (defalcate pe județe și centre sanitare) ale efortului național de testare pentru coronavirus. Datele sunt valabile pentru ziua de 7 aprilie 2020 și au fost extrase dintr-un document INSP obținut de jurnaliștii publicației.
Este a doua statistică națională de acest fel publicată de presa română de la începutul crizei epidemiologice. Prima raportare defalcată a testelor realizate și a stocurilor de consumabile necesare în investigațiile de laborator a fost făcută de Dela0.ro în colaborare cu Centrul de Investigatii Media pe 19 martie.
Articolul e disponibil AICI.
La momentul respectiv erau 7.534 de teste prelucrate în centrele de specialitate desemnate să proceseze probe pentru confirmarea infectării / neinfectării cu coronavirus.
Datele obținute de G4Media arată că pe 7 aprilie eram la cota 47.207 de teste prelucrate de la începutul crizei (final de februarie).
“Număr de teste prelucrate” nu înseamnă “număr de persoane testate”, pentru că există cazuri suspecte sau confirmate care sunt testate în mod repetat. Cei aflați în carantină ori cei internați în spitale, de pildă – cărora li se prelevează mai multe probe de-a lungul carantinării / internării.
Ce mai vedem este că mai bine de jumătate din cifra testării naționale e realizată în București, iar mai bine de o treime în două institute – Matei Balș (aproape 10.000 de teste prelucrate) și Cantacuzino (peste 7700 de teste prelucrate).
Lucrul cel mai interesant din statistica obținută și publicată de G4Media mi se pare, însă, capitolul “în așteptare” al operațiunii de testare. Probe deja prelevate de la cazurile suspecte rămân, cu alte cuvinte, în expectativă o zi sau mai multe zi, din cauza incapacității sistemice de a prelucra îndestulător.
Mai pe românește: nu numai că avem cifre foarte mici ale testării naționale, dar nu reușim nici măcar să obținem în ritm convenabil rezultatele probelor deja prelevate și intrate pe circuitul de testare.
Câte astfel de probe erau în așteptare pe 7 aprilie 2020? 2.725 de teste!
Câte probe testa în laborator România în intervalul 6-7 aprilie (24 de ore)? 3.146 de teste!
Doar pentru a epuiza stocul în așteptare ar fi nevoie ca timp de o zi toate laboratoarele abilitate din țară să nu mai proceseze nimic altceva.
Și în timpul acesta, în care capacitatea națională nu reușește nici măcar să acopere necesarul constituit din probele deja prelevate, guvernarea noastră se laudă la televizor că înregistrăm succese înnoitoare în operațiunea de testare.
