Partida Dihoniei Nationale

Cele mai mari formatiuni politice din Romania si-au asumat, cu prioritate, obiectivul organizarii referendumului pentru modificarea Constitutiei in chestiunea familiei. Cand vine vorba de drepturi si libertati cetatenesti, partidele noastre de frunte vorbesc adesea pe o singura voce: cea a traditiei din mosi-stramosi.

0

Legislatia sa fie adaptata dorintelor cetatenilor.

Asta e, pe scurt, ideea de baza din spatele milioanelor de semnaturi stranse de Coalitia pentru Familie in vederea schimbarii definitiei constitutionale a familiei. Formulata textual acum ca „uniune intre soti”, familia se doreste a fi „uniunea dintre un barbat si o femeie”.

Codul civil aflat in vigoare marcheaza deja aceasta nuanta, facand imposibila in momentul de fata casatoria unui cuplu homosexual. Legislatia este, deci, adaptata dorintei cetatenilor.

Nu-i suficient, insa, pentru asociatiilor crestine care compun Coalitia ori pentru cultele care i-au declarat public sprijinul. Chiar Constitutia – ni se spune – trebuie sa delimiteze clar institutia familiei, s-o protejeze, pentru ca orice prevedere viitoare de modificare a cadrului legal sa se loveasca de aceasta bariera ridicata de contemporani.

Limitele legislatiei sa fie adaptate, asadar, dorintelor cetatenilor – acesta e dezideratul -, dar dorintelor cetatenilor care traiesc, caci nimeni nu-i poate intreba pe cei din viitor.

O Constitutie prea rigida ii va afecta iremediabil pe nenascuti (si le va afecta vietile), insa Romania trebuie sa fie mereu dupa chipul, dorintele si ideile celor de acum. Iar cei de acum (primim asigurari ferme in acest sens) sunt precum cei de ieri, cu frica de Dumnezeu, pastratori de traditie milenara.

Aceasta continuitate a valorilor (prea rar puse in discutie) e asumata, aproape fara nicio urma de indoiala, de marile partide politice de pe scena autohtona. Inainte de a fi medii de dezbatere civica si de mediere aceste formatiuni sunt purtatoare de identitate din mosi-stramosi. Acesta ar fi rolul pe care si-l asuma cu precadere.

Universul lor politic pare populat de ideea ca in spatiile istorice romanesti n-au existat vreodata homosexuali – ei par a fi produsul exclusiv al zilelor noastre, iar impotriva lor se lupta cu argumentul ordinii naturale.

Cuvantul acesta – „natural” – a fost folosit in ultima saptamana si de Liviu Dragnea, si de Calin Popescu Tariceanu, si de Ludovic Orban pentru a justifica sustinerea neconditionata acordata de partidele lor initiativei Coalitiei pentru Familie.

Nici macar un lider politic n-a scos o vorba despre instituirea unor forme de parteneriate care sa confere cuplurilor homosexuale aceleasi drepturi civile de care se bucura heterosexualii (primii fiind si ei, totusi, cetateni platitori – in mod natural – de taxe si impozite). Liderii politici de la PSD, PNL sau ALDE sunt preocupati doar sa pozeze in aparatorii ordinii naturale lasate de Dumnezeu pe pamant.

Tot naturala, in ordinea crestineasca, traditionala, normala a lucrurilor, li s-ar putea parea (unora chiar li se pare) si interzicerea avorturilor. Si-atunci, in eventualitatea strangerii altor milioane de semnaturi, aceleasi partide se vor alinia disciplinate in spatele sintagmei „legislatia trebuie adaptata dorintei cetatenilor”.

Ori poate tot naturala, din mosi-stramosi, li se va parea formatiunilor noastre politice si reintroducerea robiei tiganilor (avem o lunga traditie), ori a pedepsei cu moartea (o practicam si-n perioada comunista). Putem sa ne asumam si-un pariu public: si pentru astfel de initiative se vor gasi suficient de multi cetateni care sa solicite adaptarea legislatiei.

Practic, din orice tema capabila sa contrapuna unei minoritati o majoritate se poate zamisli un referendum. E preconditia esentiala oricarei dihonii: sa alimentezi o neintelegere sau o lipsa de empatie intre diferite categorii sociale pana in punctul in care acea neintelegere ia forme categorice, belicoase.

Se spune ca politica este arta de a face necesarul posibil. In Romania, la rang de arta a ajuns politica in stare sa faca nenecesarul posibil. Iar Partida Dihoniei Nationale strange mereu randurile in jurul lucrurilor inutile, de care nu are nimeni cu adevarat nevoie (desi retorica este mereu despre cat de importante sunt ele pentru fibra natiunii).

Toate celelalte – scolile, spitalele, drumurile, vietile oamenilor – pot sa mai astepte inca o generatie.

Iata si recomandarile saptamanii.

Ce nu poate lasa in urma Diana Oncioiu

Nu ne place saracia, nu ne plac oamenii saraci. Saracii nu se spala, sunt puturosi, poate si betivi, fumeaza in loc sa ia o paine sau au telefon mobil. Ce s-o mai lungim? Saracii sunt de cele mai multe ori saraci doar din vina lor. Ideea aceasta a fost promovata de mai toate partidele. Imaginea aceasta a facut turul televiziunilor, editorialelor si opiniilor din presa. Si continua sa o faca.

Plecand de la aceste observatii, liberalii isi promoveaza un proiect de lege, mai exact o modificare legislativa. Cand nu cunosti realitatea din teren si nici macar legile existente in tara aceasta ajungi sa spui lucruri trasnite precum presedintele PNL Ludovic Orban.

Pentru domnia sa, dar si pentru alti politicieni (evident, nu doar PNL are astfel de pozitionari), o lista de lecturi.

  • Someriada

  • Trenul cersetorilor

  • Marile sperante

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • Concertele Fuego

Oriunde in tara, cu orice ocazie. Sunt o feerie.
  • O carte

Galben de Crome, de Aldous Huxley, Editura Polirom.
  • O alta carte

Dimineti in Jenin, de Susan Abulhawa, Editura Polirom.
  • O invitatie la cumparaturi

  • O salba de harfe

  • O intalnire

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • Un film documentar

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.