Luna e august, anul – 2020, în capitala României peste o mie de blocuri au rămas recent fără apă caldă și nu e foarte departe de adevăr ideea că, fără coronavirus, vara pe care o traversăm ar putea fi oricare dintre verile deceniilor trecute.
Pe 21 iulie 1931, într-o perioadă caniculară ca aceasta, scriitorul Camil Petrescu nota câteva rânduri în jurnalul intim.
Pe atunci, Petrescu avea treizeci și șapte de ani și publicase deja romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (care a perpelit, în trecerea timpului, generații întregi de bacalaureați).
Dar pe 21 iulie 1931 lui Camil Petrescu nu-i ardea de literatură. Nu avea bani de chirie și nu avea nici apă curentă. Practic, era ca și cum ar fi trăit în august 2020.
Iată nota sa de jurnal: ʺAbsolut nicio perspectivă. Un furuncul în dreptul rinichiului drept mă deprimă și mai mult. Proprietarul nu a plătit apa și nu avem, pe căldura asta, apă (de altfel, nici eu nu i-am plătit chiria). Mi-e silă nesfârșită de tot.ʺ
Deși au trecut aproape nouăzeci de ani de la constatarea lui Camil Petrescu, observația sa ar putea fi ușor atribuită oricărui Petrescu dintr-unul din cele peste o mie de blocuri rămase recent fără apă caldă în București.
În România se moare ca-n Moartea domnului Lăzărescu. Dar viața? Cum se trăiește? La fel ca în toate societățile care nu s-au ridicat încă de la baza piramidei trebuințelor.
În ultima sută de ani, am tot căutat să aducem apa în locuințele noastre – iar bilanțul de astăzi e că 3 din 10 români nu au încă acces la apă curentă. Cu apa caldă e și mai mare comedia (cuvânt sinonim cu tragedia în practica socială românească), căci în fiecare vară urbanitatea națională traversează săptămâni toride fără această necesitate de bază.
Degradarea sistemului de termoficare din București e atât de mare încât, aparent, două mii de tone de apă caldă se pierd în rețea în fiecare oră. Și problema nu-i localizată doar în capitala țării.
Dar românii îndură. Așa cum iarna mai pun o căciulă în cap și un cojoc în cârcă, că n-au căldură, tot așa vara, neavând apă caldă, se stropesc puțin cu rece sau o încălzesc la aragaz, ca în neuitatul deceniu 1980. Merge și așa.
Între timp, justificarea oficială e aceeași din 2010 sau din 1990: greaua moștenire lăsată de predecesori e de vină.
Poate cea mai frumoasă sinteză la zi a spiritului românesc îi aparține lui Raed Arafat, care a fost în stare să ne informeze recent că izoleta nu mai e obligatorie în plină pandemie pentru preluarea bolnavilor de COVID-19, pentru că nu avem izolete.
Dacă am fi avut, izoleta ar fi fost totuși obligatorie. E la fel și cu apa caldă: dacă am avea administrație, conducte și o gestiune responsabilă, ar fi obligatoriu să ajungă și apa caldă în apartamente. Neavând, nu e.
Mai țineți minte, poate, dilema ridicată de chintesențialul Marian Vanghelie în timpul campaniei electorale locale pentru București din 2005: poți să fii european dacă te speli în lighean?
Răspunsul e că nu poți fi, până la capăt, nici măcar cetățean, din moment ce democrația pe care se ridică societatea nu reușește să facă nici măcar din apa caldă un bun de uz cotidian neîntrerupt.
Iată și recomandările săptămânii.
Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu
Dacă nu ar fi fost această pandemie am fi urmărit deja turneele de tenis de la Indian Wells, Madrid, Roma, dar și cele două Grand Slam-uri de la Roland Garros și Wimbledon.
La băieți le-aș fi urmărit cu speranța că Federer va rămâne indiscutabil cel mai bun jucător de tenis, dar și cu bucuria că din spate vine o generație talentată și ambițioasă.
La fete m-aș fi uitat cu speranța unor noi victorii pentru Simona Halep în meciuri spectacol, așa cum ne-a obișnuit. Indiferent de rezultate și de așteptările mele, le-aș fi urmărit pe toate pentru bucuria, emoția, eleganța, pasiunea și determinarea care fac din acest sport probabil unul dintre cele mai frumoase.
Dar cum nu avem tenis de luni bune, veți înțelege următoarele recomandări:
Cea mai tare reclamă cu paste și tenis
AICI.
O istorie a celei mai spectaculoase rivalități în tenis
AICI.
Cele mai bune zece meciuri ale deceniului
AICI.
Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun
Luni: un documentar
Banksy și arta proscrisă. Pe HBO Go.
Marți: un alt documentar
The Rolling Stones: Călătorie în America Latină. Pe Netflix.
Miercuri: o carte
Între uitare și memorie. De Micaela Ghițescu. La Humanitas.
Joi: o altă carte
Scandalul secolului. De Gabriel Garcia Marquez. La RAO.
Vineri: o revistă
Poesis International. Primul număr pe 2020. Detalii AICI.
Sâmbătă: un articol
Tulburător despre oamenii fără adăpost și pandemie. AICI.
Duminică: un documentar
Robin Williams: vino în mintea mea! Pe HBO GO.
Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu
Traian Băsescu, din nou la Primăria Capitalei?
Se pare că fostul președinte va candida pentru funcția de primar general al Bucureștiului, poziție pe care a mai ocupat-o între 2000 și 2004.
Spre deosebire, însă, de celelalte alegeri în care s-a înfățișat înaintea votanților, astăzi știm că Traian Băsescu a turnat la Securitate sub numele conspirativ Petrov – și nu oricum, ci relatând de bunăvoie detalii sordide despre colegii săi de la Institutul de Marină.
“Între toți, doar Petrov juca rolul celui animat de noblețea meseriei și a datoriei – față de societate, de Partid și de Stat”, scriam anul trecut într-un text despre cariera de delator a lui Băsescu, așa cum transpare ea din câteva hârtii de la mijlocul anilor 1970 pe care ni le-a lăsat moștenire Securitate.
Articolul integral poate fi citit AICI.
