PORTRETUL MARELUI REPORTER: Cine a fost Brunea-Fox

Pe Brunea-Fox îl chema în acte Filip Brauner. De altfel, semna F. Brunea-Fox. S-a născut pe 18 ianuarie 1898, la Bârlad, și a murit pe 12 iunie 1977, la București. Era etnic evreu.

Părinte-fondator al reportajului literar românesc, bârlădeanul ne-a lăsat o colecție nemuritoare de texte, multe strânse într-o carte mare: Reportajele mele (1927-1938). A fost publicată prima dată la Editura Eminescu, la doi ani de la moartea autorului. În 2020 a fost republicată la Editura Polirom.

Brunea-Fox a scris reportaje devenite clasice: ʺCinci zile printre leproșiʺ (1928), “Ali Kadri, sultanul din Ada Kaleh” (1934), ʺTrenul-fantomăʺ (1933) sau “Mărirea și decăderea celui mai gras om din România” (1937). A fost și un apropiat al cercurilor suprarealiste, fiindcă, desigur, Brunea-Fox era și poet. 

În 2012, pictorița Medi Dinu trăia, avea 103 ani și și-l amintea bine pe Brunea-Fox, care fusese prieten cu soțul ei, poetul Gheorghe Dinu. Ce-și amintea Medi Dinu? Mai ales, că ziaristul era foarte bine plătit pentru reportajele sale și nu prea trecea pe la redacție, trăind pe teren.

În România Interbelică existau ziare și ziariști, reporterii scriau și cititorii citeau. Dar toate acestea au trecut. 

Acela care vrea să știe cine a fost Brunea-Fox (și cum arăta România în care trăia) trebuie să citească Reportajele mele (1927-1938).

Astăzi, la Pixul cu mină, încercăm doar să reconstituim portretul acestui ziarist excepțional din felul în care l-au văzut alți oameni care s-au ocupat cu scrisul. 

Toate textele folosite în acest scop sunt din noua ediție a cărții lui Brunea, cea republicată în acest an. 

Ca de fiecare dată, vă recomandăm să o căutați și să o citiți. 

BRUNEA-FOX VĂZUT DE TUDOR ARGHEZI (în 1928)

Cine a avut prilejul să-l citească pe F. Brunea-Fox n-a mai avut nevoie de recentul lui reportaj (n.m. – reportajul despre leproșii de la Lărgeanca) ca să știe că în acest anonim ziarist stă de veghe o inteligență sclipitoare și are pretenții un gust artistic exersat. E  aproape o nepoliteță să-i aducem omagii lui Brunea, în fața marelui public, de-atâta vreme ocolit de el, dintr-o înnăscută aristocrație – pe care i-a mânjit-o zilele acestea succesul.

BRUNEA-FOX VĂZUT DE GEO BOGZA (în 1973)

O lume întreagă de dezmoșteniți ai soartei, toți cei care n-aveau după ce bea apă, toți cei de pe treptele tribunalului, toți cei pe care îi aștepta spitalul sau pușcăria, toată suferința și mizeria Capitalei și a provinciei și-au găsit ecou în scrisul acestui mare, neobosit, generos reporter.

De fapt, el a pus în scenă, zi de zi, cu personaje reale, Azilul de noapte. Într-o vreme a manifestelor literare tipărite în reviste efemere, Brunea-Fox a forțat paginile marilor gazete cu propriul său manifest, impunând un gen necunoscut până atunci: pictura cu vitriol a realității.

BRUNEA-FOX VĂZUT DE GHEORGHE DINU (în 1928)

E blond ca o flacără… Dar o flacără de rug sub care se topește un aur cert, pe care, din generozitate, și-l servește drept cerneală, frază sau surâs. Scriind despre Brunea, cineva îmi aruncă pe masă, cu un tangaj de suveniruri, buchetul de zile în care l-am văzut înalt și hodinitor ca o priveliște; în fiecare gest e comprimat un zbor, o zvâcnire, e așezat un peron pentru vulturi.

BRUNEA-FOX VĂZUT DE RADU POPESCU (în 1977)

Brunea-Fox (…) era scriitor din creștet până în tălpi, el a adus în scrisul său gazetăresc – riguros, nou și specific – fantezia, libertatea, rapiditatea, imagistica, îndrăzneala literaturii de avangardă, contopită cu un soi de ʺclasicismʺ moldovenesc, făcut din umor, generozitate, cultură veche și rafinată și mai ales o limbă românească de o puritate, de o bogăție, de o savoare și de o autenticitate cum puțini au izbutit să scrie, sub presiunea secretarului de redacție și a rotativei…