Povestire despre Masha

Initial au fost "300 de cuvinte" - asezate saptamanal, vreme de doi ani, pe contul de Facebook al Dela0.ro in cadrul unei rubrici de autor care tranzita granita dintre jurnalism si literatura. Autorul a ramas Iulian Andrei. Rubrica s-a mutat pe site si revine acum cu o noua serie. In fiecare luni, pe Dela0.ro, "Viata ca o proza".

0

Masha parea desenata de un pictor care si-a pierdut mintile. Era ceva atat de ciudat in alcatuirea acestei fiinte…

Chiar nu iti puteai da seama daca Masha era barbat sau daca era femeie sau daca nu cumva era un hermafrodit. Oricare dintre variante era plauzibila, oricare avea in ea ceva scandalos si te facea, totodata, sa le regreti pe celelalte.

Masha arata ca un cantec al formatiei Placebo, care-si pierduse, totusi, ritmul. Parea o faptura coborata dintr-un viitor bizar.

Calatorul cu pantofii verzi o cunoscuse pe Masha primavara, in orasul italian Bologna. Se afla pe atunci la capatul unor sperante, mergea singur printre studenti si isi regreta tineretea irosita in spatele Cortinei de Fier.

De fapt, ca sa spunem tot adevarul, calatorul cauta un restaurant japonez, fiindca avea o pofta nebuna de Fugu, desi nu mancase niciodata Fugu. Da, ar fi preferat, chiar, sa fie otravit de pestele Fugu. Calatorul habar n-avea daca existau restaurante japoneze in Bologna, ba inca unele in care sa se serveasca Fugu, dar el asa ceva cauta.

A vazut-o inainte de amiaza: Masha era asezata intr-un con de lumina si bea o cafea americana, iar privirea – de un verde inghetat – i se odihnea. Avea narile foarte mari, ca si cum ar fi adulmecat tot timpul ceva esential pentru supravietuire.

Calatorul prefera sa spere ca era femeie, asa ca o considera femeie si ii vorbi ca unei femei. Iar Masha ii raspunse ca unui barbat tanar, strabatut inca de dorinte. Avea o voce incerta, de om batran – vocea aceasta nu putea sa fie un indiciu.

Faptul ca se numea Masha ii dadea calatorului speranta ca in fata sa chiar se afla o femeie, dar cine putea sa stie daca numele nu era, totusi, o farsa? Au legat inceputul unei prietenii, iar calatorul n-a indraznit sa afle daca Masa era, totusi, barbat. Apoi, nici n-a mai contat. Amandoi au inteles, din primele unsprezece minute, ca nu va fi nimic dincolo de ziua aceea.

Asa ca au fost impreuna la hipodrom si au pariat pe un cal negru, care le-a adus o mica avere. Calatorul a renuntat sa mai caute restaurantul japonez si au mancat intr-o pizzerie oarecare. Cand s-a inserat au mers la discoteca si au dansat acolo pe cantece vechi. Au dansat pe Mina si pe Celentano, dar si mai mult au dansat pe Pulp.

Au baut multa sampanie, au baut si cu un cocktail mai mult decat ar fi trebuit si s-au despartit inainte de zori, stiind ca nu se vor mai vedea niciodata. Nici macar nu s-au sarutat, s-au strans in brate, iar calatorul i-a simtit Masei inima batand cu putere. Nu avea sani, dar nici asta nu insemna nimic, nu-i asa? Calatorul se gandi atunci la cat de complicat e de fapt secolul XXI, dar gandul nu dura.

Inainte sa se desparta, mergand pe o strada cu piatra cubica din Bologna, Masha ii spuse calatorului cea mai frumoasa poveste pe care o stia. Nu-si mai amintea cine a scris-o, iar la drept vorbind ce importanta avea?

Era o poveste asiatica, nu mai lunga de o singura pagina. Si in povestea aceasta un om sarac pleca sa vaneze tigri. Dar era alungat de cei bogati (nu stia ca vanatoarea nu e pentru cei ca el?!). Pana la urma, omul sarac reusea sa ciopleasca o sulita, iar cu sulita aceea se incumeta, totusi, in contra tuturor, sa vaneze tigri.

Masha gasea ca aceasta poveste spunea cam tot ce mai putea fi spus despre viata. Calatorul nici nu aproba, nici nu nega.

La putin timp dupa aceea, peste Bologna rasari un soare rece.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.