Zbirii

O distopie care ar putea deveni realitate.

0

Au trecut șaizeci de luni, două săptămâni și trei zile de la apariția în monitorul oficial al republicii a legii certificatului de pre-autorizare a publicării informațiilor sensibile de interes public.

După o sută de hotărâri judiciare în care instanțele republicii dispuseseră ștergerea a mii de anchete jurnalistice defăimătoare, autoritățile luaseră decizia de a impune un filtru judecătoresc prealabil, menit să supervizeze procesele editoriale din redacțiile centrale și locale.

Judecători special desemnați – care beneficiază de un training intensiv de patru luni din partea Institutului de Combatere a Calomniilor din Mass-media – sunt chemați de atunci să decidă, în baza criteriilor fixate de legiuitor, ce se publică și ce nu se publică în presa de investigație din republică. În lipsa cheii digitale care însoțește emiterea certificatului de pre-autorizare, niciun rând jurnalistic nu-și poate face apariția pe internet – și nicio tipografie nu are dreptul să tipărească.

Un registru special a fost constituit pentru a lista mediile de presă problematice, cărora le-au fost refuzate la publicare mai mult de cinci materiale într-un an calendaristic. Ele trebuie să achite o taxă de probitate profesională, calculată în baza unui algoritm complex instituit de Codul de Procedură Jurnalistică, al cincilea cod fundamental al republicii după codurile de procedură penală, civilă, fiscală și administrativă.

Prin lege, serviciile secrete ale republicii țin și un index strict secret al subiectelor neautorizate în prealabil de judecătorii abilitați. Pentru ofense repetate aduse ordinii de drept a republicii, jurnaliștii supervizați în cadrul procedurii își pot pierde provizoriu dreptul de a profesa și trebuie să se supună unei perioade de probațiune.

În cele șaizeci de luni, două săptămâni și trei zile de la apariția certificatului de pre-autorizare, niciun proces de calomnie sau defăimare n-a mai tulburat pacea socială din republică. Cele mai urmărite producții media sunt un reality show în care opt cântăreți de manele-trap învață să cânte la harpă și o emisiune culinară în care preparatele sunt jurizate de președintele republicii, de premier și de un robot umanoid dotat cu papile gustative de ultimă generație.

Luna 60, săptămâna a doua, ziua a patra. Mihai se trezește înainte să-i sune alarma. Are emoții, nu mai poate dormi. Azi e ziua cea mare. Are șansa să publice, în sfârșit, o investigație. Își spune în gând că o să fie bine, e muncită ancheta lui și a verificat fiecare informație în lunile de documentare. Dar Mihai tot are emoții. Își aprinde o țigară, își face o cafea, apoi își mai aprinde o țigară. Trage pe el un tricou, își ia laptopul și dus e. 

La intrarea în tribunal, jurnalistul întreabă la pază de judecătorul Anton Georgescu. E prima oară când e repartizat la el. Colegii de redacție i-au spus că e foarte dur. Nicio investigație de presă nu a trecut de el în ultimii doi ani. Camera 101, îi spune sec paznicul, privindu-l cu milă. În drum spre biroul judecătorului, Mihai repetă în gând argumentația și faptele. Are mâinile transpirate și simte cum fruntea îi e inundată de sudoare. 

Investigația lui Mihai este despre prezența unui primar de sector în tot felul de afaceri-paravan ale unor clanuri interlope. Banii proveniți din trafic de persoane sunt investiți în imobiliare. Mihai a descoperit că primarul controlează prin interpuși un hotel cochet folosit pentru proxenetism de lux. Politicieni, oameni de afaceri locali, polițiști și magistrați – toți au trecut măcar o dată pe acolo. A reușit să pună mâna pe imagini cu diferite persoane de interes public care petrec cu interlopi, după care se retrag în camerele special amenajate.

Mihai nu are doar imagini – are și declarații din interiorul afacerii. Date sub protecția anonimatului, e adevărat – dar le are. Sursa principală a lui Mihai e chiar un interpus. Rememorând toate aceste lucruri, cât timp așteaptă să intre la camera 101, Mihai simte că parcă mâinile nu-i mai transpiră așa de tare. Își spune că faptele sunt fapte – și nu pot fi schimonosite și deformate.

Ușa de la 101 se deschide și Mihai e poftit în anticameră, unde completează declarațiile de conformitate. Apoi, o voce metalică revărsată dintr-un difuzor îl invită în birou. La masa masivă, încadrat de dosare, stă judecătorul Anton Georgescu. Nu ai cum să nu-l recunoști, reputația îl precede. Mereu când analizează o investigație de presă pentru autorizarea publicării, poartă roba. 

Nu e bine, îi spune judecătorul lui Mihai, fără nicio altă introducere prealabilă. 
Ce nu e bine, domnule judecător?

Nu știm cine e sursa ta principală. Poate e o invenție. Cum chemi niște anonimi în instanță? Cum se apără de defăimare onorabilul primar?
Dar, domnule judecător, sunt documente care probează… și domnului primar i-am solicitat punctul de vedere prin toate mijloacele, și la primărie, și la cabinetul personal…

Nu-mi place titlul, e tendențios! Și am verificat comunicațiile tale recente, nu l-ai căutat pe primar decât de cinci ori. Conform ultimei actualizări a Codului de Procedură Jurnalistică, trebuie să cauți persoana de care scrii de minimum zece ori, atât pe cale electronică, cât și în formă tipizată, autentificată la notar.
Dar, domnule judecător…

Mihai, pierzi timpul instanței! Nici nu mai spun că imaginile atașate nu pot fi publicate. Sunt niște cetățeni în timpul lor liber. E o chestiune de viață privată, au trecut de mult vremurile în care nu vă sinchiseați de așa ceva…

Mihai repetă cu voce tare, înaintea judecătorului, tot ce-și spusese mai de vreme în gând. Degeaba. Judecătorul Georgescu e de neclintit. Nu va emite cheia digitală de publicare și cu asta basta. Tot ce poate da jurnalistul din investigație e o știre despre cum primarul are o amendă pentru depășirea vitezei. Doar asta primește aviz.

După 15 minute de verificare judecătorească, Mihai iese abătut din birou. O ia spre redacție, fumând țigară după țigară. La metrou, în așteptarea trenului, privirea lui Mihai se pierde în liniile frânte ale afișului publicitar care promovează emisiunea culinară cu robotul umanoid dotat cu papile gustative. 

La redacție nimeni nu-l întreabă nimic. Fața lui spune totul. Mihai ia loc la birou, deschide sertarul și pune în el prima investigație care nu primește aviz de publicare. E totuși norocos. Alți colegi au trecut prin probațiune – și s-au reconvertit profesional, de la investigații la meteo. În republică, vremea nu supără pe nimeni.

Iată și recomandările săptămânii.

Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu

Recomandarea pediatrului
AICI.

Justiție nevăzută
AICI.

Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun

Luni: de revăzut un film clasic
Conversația. Pe HBO GO. Cu Gene Hackman. 

Marți: un film la cinema
Babardeală cu bucluc sau porno balamuc. De Radu Jude. 

Miercuri: arhiva unor talk-uri
În trena unui festival de arte performative.

Joi: un serial 
Crima din Easttown. Pe HBO GO.

Vineri: o șansă nesperată
De a deveni patreoni. 

Sâmbătă: o carte de recitit
Scandalul secolului. De G.M. Marquez. Editura RAO.

Duminică: un Cioran
Despre neajunsul de a te fi născut. Editura Humanitas. 

Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu

Jurnaliști, poftiți la DIICOT!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.