În 1938 o echipă multidisciplinară constituită de ministrul de resort Mihai Ralea înainta Ministerului Muncii și Ocrotirii Sociale un memoriu stufos, de peste o sută de pagini.
Colectivul – format din funcționari guvernamentali, sociologi, dramaturgi, critici literari, politicieni și ingineri – propunea mai multe măsuri de redeșteptare a conștiinței muncitorești, într-un proiect care țintea să folosească timpul liber al muncitorilor spre desăvârșirea lor sufletească, morală, intelectuală și fizică.
Muncă și Voie Bună (MVB) era primul program oficial de organizare a timpului liber al muncitorilor, un mijloc propagandistic de betonare a reformelor politice și sociale care constituiau miezul regimului autoritar personificat de Regele Carol al II-lea în ultimii săi ani de domnie.
Finalul anilor 1930 a fost marcat în România de interzicerea partidelor politice și de încuviințarea unei singure organizații, formațiunea totalitară Frontul Renașterii Naționale (FRN). Unul dintre fondatorii acestui partid unic era și socialistul Mihai Ralea, care avea să devină ministru al Muncii. Frontul strângea laolaltă mai toate opțiunile ideologice gata să se pună, servil, în slujba autoritarismului carlist.
FRN era modelul românesc al curentelor de extremă dreapta care făceau deja ravagii în Europa în a doua jumătate a anilor 1930. Afișând un fascism de operetă, Frontul strângea laolaltă vederi politice adesea contradictorii, într-un conglomerat al cărui scop ultim era să servească dictaturii carliste.
Controlul prin propagandă al claselor muncitoare devenea astfel unul dintre obiectivele centrale ale partidului unic, iar cinicul Mihai Ralea își punea aparatul administrativ în slujba acestui deziderat.
Odihna muncitorilor trebuia organizată, coordonată și îndrumată, timpul lor liber nu trebuia să conțină nicio secundă liberă, iar echipa multidisciplinară mandatată în acest sens de Ralea prezenta și soluția: programul Muncă și Voie Bună.
Adaptat la stilul etnic românesc, acest memoriu conținea mai multe propuneri menite să-l învețe pe muncitor ce să facă cu timpul său liber astfel încât nivelul lui ideologic și cultural să crească. Era un proces controlat până la cele mai mici detalii. Un cadou pe care intelectualii, autoritățile și, mai ales, Regele îl făceau muncitorilor.
Cu totul ironic, ambiția de a controla masele populare, prin crearea unor programe tip MVB de reglementare a timpului liber, avea să se manifeste mai târziu și sub regimul comunist. Indiferent că e de sorginte fascistă sau comunistă, propaganda de partid și de stat are nevoie să controleze la sânge viețile cetățenilor, inclusiv prin normarea activităților de repaus.
Muncă și Voie Bună nu a fost un simplu memoriu păstrat într-un sertar la Ministerul Muncii. A devenit la finalul decadei 1930 chiar un departament ministerial, cu servicii administrative destinate reglementării și organizării odihnei muncitorești prin: Teatru, Biblioteci și publicațiuni, Cinematograf, Radiodifuziune, Universități și conferințe, Muzică, Sport și educație fizică, Turism și excursii, Grădini și alte activități.
Am mers la Biblioteca Centrală Universitară din București spre a consulta memoriul ministerial care a fondat acțiunea de propagandă Muncă și Voie Bună (MVB). Măsurile prescrise au fost reunite într-un volum publicat în 1938 care se numește chiar așa – Muncă și voe bună. Folosirea timpului liber al muncitorilor.
Cu o prefață semnată chiar de Mihai Ralea, publicația îi are ca autori pe Stavri C. Cunescu, D.I. Suchianu, Victor Ion Popa, Tudor Vianu, Octav Livezeanu, Alex Săvulescu și I. Ghica.
Ce filme trebuiau să vadă muncitorii? La ce piese de teatru puteau să meargă? Ce cărți aveau (ne)voie să citească? Programul MVB încerca să răspundă tuturor acestor dileme, regularizând și sistematizând timpul liber.
Din dragoste pentru muncitori
Timpul liber, care în vremuri nu prea îndepărtate era privilegiul anumitor categorii de oameni, astăzi se impune tot mai mult atenției conducătorilor de state, ca problemă socială care contribuie în chip hotărâtor, la ridicarea nivelului de viață a păturilor muncitoare.
În timpul de răgaz bine folosit, muncitorul își redobândește energia cheltuită în muncă, își îngrijește de sănătate prin igienă și educație fizică și tot atunci se poate cultiva și perfecționa în profesiunea sa, dacă mijloacele îi sunt puse la îndemână. (Cunescu)
MVB (n.r. Muncă și voe bună) are caracterul de cadou pur, clădit pe dragostea pe care pătura intelectuală românească o are pentru muncitorul român pe care ar dori să-l vadă ridicându-se la rându-i, și tot atât de iute, la un nivel de civilizație care să-l facă mai fericit. (Suchianu)
Teatru
Acțiunea de ridicare culturală și morală pe cale creativă, pe care o poate exercita teatrul este de netăgăduit. Întrebuințarea acestei acțiuni pentru muncitori se poate realiza în două moduri: aducerea muncitorilor la teatru și trimiterea teatrului la muncitori.
(…) Trebuie să le formăm mai întâi un gust mai bun pentru teatru, ceea ce necesită timp, iar acțiunea e limitată la orașele mari care au o trupă de teatru mai mult sau mai puțin stabilă.
Această acțiune (n.r. aducerea muncitorilor la teatru) poate fi începută imediat și urmărită insistent prin înființarea unui teatru muncitoresc în care actorii buni să dea reprezentanțiuni pentru muncitori. Repertoriul va fi alcătuit de un comitet special. Teatrul Național și celelalte teatre subvenționate precum și Opera Română ar putea da reprezentații la prețuri reduse pentru muncitori.
Trimiterea teatrului la muncitori este o acțiune mai directă, dar presupune un stadiu mai înaintat al organizării acțiunii. În alte țări, ca în Germania și Italia de exemplu, cele mai bune trupe de teatru se duc și dau reprezentații prin fabrici.
Aceasta presupune însă posibilitatea financiară de a trimite acele trupe. Apoi existența în fabricile mari sau în centrele dense muncitorești a sălilor de spectacol încăpătoare. În sfârșit și mai ales, presupune gustul viu format al muncitorilor, un nivel al lor cultural și artistic mai ridicat care să cheme asemenea manifestări.
Cinematograf
Credem că întreagă propaganda noastră trebuie oarecum axată pe cinematograf. Filmele îl interesează în tot cazul. Singurul impediment e doar scumpetea locului, sau prostia filmului, sau agresarea provenită din hârîiturile și pauzele forțate ale unui aparat defectuos.
Cinematograful va fi adunătorul inițial de oameni care, odată adunați, vor putea, în pauzele dintre filmul cultural și cel spectacular, să audă o scurtă conferință, pe cât posibil cu subiect dezvoltător al cutării idei din filmul deja văzut sau din cel ce va urma după conferință.
(…) Nu ne interesează filmele date duminica sau sâmbăta după masă cât ne interesează cele din cursul săptămânii. Căci ecranul nu trebuie să facă concurență sporturilor și excursiilor, care nu se pot practica bine decât în weekend. Scopul nostru e ca muncitorul să simtă nevoia să se cultive și în orele libere din cursul săptămânii.
(…) Noi furnizăm aparatul, un aparat nou, cu o proiecție impecabilă.
Noi furnizăm filmele în condițiuni foarte ieftine.
Noi impunem prețul biletului, care preț va fi cât mai redus cu putință.
Noi impunem programul pe care îl socotim potrivit cu țelurile urmărite.
Biblioteci
Activitatea lor (n.r. muncitorilor) trebuie să fie dirijată în scopul de a se obține o dezvoltare și cultivare a fizicului, sentimentului și intelectului.
Având în vedere starea culturală actuală a lucrătorilor noștri, credem că trebuie să se acorde o deosebită importanță ridicării nivelului cultural prin conferințe și lectură.
(…) În centrele populare muncitorești urmează a se înființa biblioteci noi, paralel cu desfășurarea unei propagande intense pentru carte și citit. Gustul pentru citit al muncitorului trebuie stimulat și apoi întreținut prin atracția pe care trebuie să o exercite o bibliotecă bine utilată, bine îndrumată și pusă la îndemâna oricui și prin discuțiile care fatal se nasc între muncitori, în jurul unei cărți citite.
În București trebuie să se înființeze o bibliotecă specială.
(…) În afară de această bibliotecă, vor trebui înființate în București, deocamdată alte zece biblioteci de cartier în punctele cu aglomerație de muncitori. Aceștia vor avea astfel la îndemână, în cartierul lor, în locul chiar unde se desfășoară munca lor zilnică, cartea bibliotecii muncitorești. În felul acesta fiindu-i aproape, muncitorul poate cerceta biblioteca chiar și în timpul suspendării temporare a lucrului.
Cărțile vor fi alese din acelea de cultură generală și de specialitate popularizată. O comisie specială compusă din literați, tehnicieni, muncitori și muncitoare, va selecționa și va indica volumele ce trebuiesc achiziționate pentru biblioteci.
Muzică
Muzica și munca sunt prietene vechi, sunt chiar surori, și încă gemene, dacă e să credem pe un autor german care susține că în ritmul muncii este și originea artei sunetelor.
(…) Două sunt căile de urmat pentru cultivarea prin muzică a maselor muncitorești și ele se pot rezuma în această dublă formulă – muzica pentru muncitori și muncitorii pentru muzică.
Pe de o parte trebuie să căutăm a face masele mari muncitorești să vie în contact cu muzica cultă de pretutindeni și să ajungă a o prețui ca mijloc superior de expresie a simțirii omenești, și pe de altă parte, să ajutăm pe muncitori a practica ei înșiși muzica, sub toate formele ei care le pot fi accesibile.
(…) Propunem să se ofere muncitorilor, de către artiști profesioniști și în cele mai bune condițiuni de execuție:
- concerte simfonice populare, cu coruri soliști vocali și instrumentali
- concerte de cameră
- reprezentații de operă
- concerte variate cu bucăți de canto, alternând cu bucăți de solo instrumental
- concerte de muzică ușoară, distractivă sau de promenadă
- concerte de muzică populară
(…) Ne vom sili a stimula, a crea, acolo unde nu există, și a coordona în spre o unitate de spirit artistic și național toate manifestațiile muzicale muncitorești colective sau individual, posibile în stadiul actual și anume:
- coruri muncitorești
- orchestre și fanfare muncitorești
- ansambluri speciale de instrumente
- concursuri
E aici locul să arătăm că prin activitatea artistică proiectată de Muncă și voe bună în folosul muncitorimii, fie prin artiști, fie prin muncitori înșiși, se deschide un câmp larg de producție muzicală, de toate genurile, care e destinată să servească acestui scop și artistic, și educativ și social.
Sport
Manifestarea lui îmbracă aproape exclusiv forma echipelor de foot-ball și pentru că sub această formă ea este accesibilă numai muncitorilor de o anumită vârstă între 20 și 30 de ani. Chiar sub această formă de altfel ea nu este generalizată, echipele de foot-ball muncitorești existente aparținând fie unei instituții, fie unei mari întreprinderi, iar în mod răzleț muncitorii fac parte din echipele cu renume, devenite profesionale.
(…) Clasate pe categorii mari, mijloacele ce avem la îndemână sunt:
Amenajarea de terenuri fără construcții și care să fie puse la dispoziția muncitorilor.
Înființarea de ștranduri muncitorești acolo unde este posibil, la marginea unui lac sau a unei ape curgătoare. Aceste ștranduri pot deveni un minunat loc de recreare.
Formarea, în societăți existente sau între muncitorii sportivi, de nuclee sportive, analoage nucleelor culturale. Aceste nuclee să se transforme apoi în echipe sau societăți sportive.
Instituirea de concursuri (foot-ball, oină, curse cicliste). Nu trebuie însă să exagerăm această activitate pentru a nu îndepărta tineretul muncitor de celelalte preocupări care țintesc să-i cultive mintea și să-i înalțe sufletul.
Grădini muncitorești
Pentru a amenaja muncitorilor din centrele industriale aglomerate, posibilitatea unui weekend reparator de forțe fizice și recreativ, s-a realizat în țările industriale așa numitele cites-jardins.
Acestea sunt niște grădini rezultate din parcelarea unui teren, aflat la o distanță de câțiva kilometri de centrul industrial accesibil prin șosele, drumuri sau cale ferată și așezat de preferință la marginea unui lac sau unui râu, atât pentru agrement, cât și pentru a putea folosi și la udatul legumelor și florilor.
Pe fiecare parcelă se află o cabană construită din lemn.
Aceste grădini sunt puse de către autorități, instituții sau întreprinderi la dispoziția muncitorilor sub formă de închiriere, în schimbul unei chirii mai mult simbolice. În timpul primăverii, verii și toamnei, muncitorul vine cu familia sa sâmbătă, după lăsarea lucrului, pentru a se recreia în mijlocul naturii până se întorc la lucru.
