O PROPUNERE DISECATĂ: desființarea inspectoratelor școlare

Vin noi alegeri parlamentare, iar Alianța USR-PLUS își prezintă programul de guvernare. Printre propunerile de reformă, una stârnește controverse publice: desființarea inspectoratelor școlare.

Tradiționale pușculițe de funcții ale partidelor parlamentare ajunse la guvernare, aceste instituții locale sunt epicentre ale politizării educației din România. La o numărătoare recentă, care privește doar mandatul ministerial al Monicăi Anisie, 90% dintre inspectorii școlari generali au fost schimbați cu membri sau simpatizanți PNL, în vreme ce 60% dintre ei au candidat pentru liberali la alegerile locale din septembrie.

Propunerea USR de desființare a inspectoratelor școlare nu este o noutate absolută. Partidul vorbește despre această posibilitate din 2019. Dar, inclusă acum în oferta parlamentară a formațiunii, propunerea trece simbolic pragul – de la simplă intenție la proiect de politică publică.

În acest sens, desființarea inspectoratelor școlare poate să fie un deziderat politic, dar felul în care Alianța își propune să facă efectiv această schimbare rămâne elementul inevitabil de tehnică administrativă.

Înțelegerea procesului pus în mișcare de o schimbare majoră ar trebui să fie deja prezentă când se propun reforme sistemice. Și totuși, sunt puține detaliile specifice oferite în declarațiile publice date de Alianță pe acest subiect.

Ne-am propus să aflăm concret ce stă la baza schimbării pe care Alianța USR-PLUS o propune în privința inspectoratelor școlare. Am vrut să vedem care sunt pașii pe care procesul de desființare îi propune, care sunt obstacolele și cum intenționează partidul să le depășească. 

Dela0.ro și-a asumat și în trecut astfel de demersuri jurnalistice. De pildă, atunci când parlamentarul liberal Florin Roman propunea modificarea legislației referitoare la venitul minim garantat. Sau când ministrul Muncii Violeta Alexandru dorea alocații sub formă de vouchere motivând că unii părinți cheltuiesc banii la păcănele, pe tutun și alcool. Sau când PSD propunea construirea de grădinițe private pe bani publici.

Ce ne interesează în astfel de cazuri este să le arătăm cititorilor noștri modul în care partidele construiesc, motivează și implementează o politică publică, o propunere legislativă sau chiar un program de guvernare. 

Încercăm să aplicăm metoda fără discriminare – așadar și în cazul partidelor noi, care promit mai ales să nu fie precum cele vechi.

Să nu fii precum partidele vechi într-o țară ca România înseamnă ca atunci când propui o schimbare de sistem public ea să fie bazată pe analize, cercetări, date, studii, consultări cu factorii implicați – și nu pe generalități. Mai ales, presupune ca acea propunere să aibă un plan precis de implementare. 

Ne-am ghidat inițial în cadrul documentării apelând la o serie de acte publice:  programul de guvernare al Alianței USRPLUS, dar și un policy brief (sumar de politici) propus de USR în 2019 și intitulat <USR repară după PSD>. Apoi, am analizat conținutul pozițiilor publice exprimate pe subiect de conducerea USRPLUS. 

În fine, am luat legătura cu Cristian Ghinea, coordonator al comisiilor de politici publice care au lucrat la programul de Guvernare din partea USR și PLUS, dar și cu Corina Atanasiu, care a contribuit la construirea programului pe educație din partea USR. 

Ce reiese din hârtii și declarații, mai exact din declarațiile lui Claudiu Năsui, vicepreședinte și deputat USR, de altfel cel mai vocal politician din Alianță pe tema desființării inspectoratelor?

Există la nivelul Alianței o analiză/cercetare care să arate câți directori de școli sunt membri de partid?

Problema funcționării consiliilor de administrație ale școlilor e o poveste aparte, care merită un capitol separat. Deschidem acum doar o paranteză. 

Transferul de atribuții dinspre inspectoratele școlare către CA-urile școlilor nu este o premieră sistemică – și nici o reformă cu totul nouă pentru politica de la București. O astfel de propunere a existat și în 2011, când Legea Educației adoptată sub ministeriatul lui Daniel Funeriu prevedea ca organizarea concursului de ocupare a funcțiilor de director și de director adjunct să fie realizată de CA-uri.

Această prevedere a fost abrogată în 2014 de Cabinetul Victor Ponta, prin ordonanță de guvern. Nota de fundamentare a actului explică premisele deciziei:

Aceste prevederi nu au fost implementate până în prezent. După intrarea în vigoare a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 nu s-au organizat concursuri pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct în unităţi de învăţământ.

Astfel, în prezent, s-a ajuns la situaţia în care, în toate unităţile de învăţământ preuniversitar, directorii şi directorii adjuncţi sunt numiţi prin detaşare în interesul învăţământului, prin decizia inspectorului şcolar general, pe o perioadă de cel mult un an şcolar.

În 2017, Organizația pentru Cooperarea și Dezvoltare Economică a făcut o evaluare a sistemului educațional românesc. Potrivit raportului emis, autoritățile locale reprezintă o treime din CA-ul unei școli românești – în vreme ce profesorii și părinții constituie celelalte două treimi, dar au o capacitate limitată în a-și exercita atribuțiile pentru că le lipsesc experiența și expertiza. Jumătate din membri nu primesc vreo formă de pregătire pentru rolul pe care-l asumă.

Raportul OCDE subliniază faptul că de-a lungul timpului diferite reforme au încercat să crească autonomia școlilor din România, inclusiv prin implicarea autorităților locale. Un exemplu în acest sens ar fi Legea Educației din 2011 care a transferat o parte din atribuțiile ISJ-urilor către CA-urile școlilor.

În practică însă acest transfer nu s-a concretizat – ceea ce reflectă capacitatea limitată a CA-urilor de a-și îndeplini atribuțiile, arată raportul OCDE.

Raportul evidențiază de asemenea rezistența cadrelor didactice și a sindicatelor la descentralizare excesivă – pentru că un astfel de transfer înseamnă în practică și că anumite decizii ce privesc resursa umană nu mai pot fi negociate național.

Despre aceste structuri CA de la nivelul școlilor, care ar trebui să preia atribuții de la inspectoratele eventual desființate, am vorbit și cu doi tineri care au avut contact cu sistemul.

Antonia Pup a ocupat funcția de președinte al Consiliului Național al Elevilor, dar a fost și membru în CA-ul școlii în care a învățat. Activitatea acestei structuri nu este una tocmai funcțională, consideră Antonia Pup. Reprezentanțiii autorităților locale lipsesc adesea de la ședințe. De multe ori, acestea se transformă în întâlniri la care cei prezenți se plâng de lipsa de ajutor și suport din partea primăriei.

Antonia Pup a observat de-a lungul timpului că într-o astfel de organizare directorul are practic o dublă subordonare. Față de inspectoratul școlar județean, dar și față de primăria locală. Ultima este cea care dă practic banii pentru susținerea bazei materiale școlare. 

Rareș Voicu, actualul președinte al CNE, ne-a descris la rândul său același scenariu al absenței autorității locale din ședințele CA-ului școlii.

Există la nivelul Alianței USRPLUS, care propune desființarea inspectoratelor școlare pentru a rezolva chestiunea politizării educației, o analiză a felului în care sunt constituite și funcționează consiliile de administrație școlare? Câte dintre ele ar fi pregătite să preia atribuțiile inspectoratelor?

Întrebările au fost adresate lui Cristian Ghinea și Corinei Atanasiu. 

Ghinea: Acele atribuții care nu pot fi duse la nivel de școală le lași la minister sau vom veni cu acele centre regionale pentru școala online.

Ne asumăm să facem aceste centre regionale care să asigure în pandemie școala online și – de ce nu – să preia și partea de standardizare și control al calității.

Sunt foarte multe detalii de implementare pe care le-am lăsat tocmai pentru că nu pretindem că știm totul.

Toate detalii importante care nu pot fi asumate la nivel de program de guvernare sunt încă deschise.

Organismul acesta să fie subirdonat fie Secretariatului General al Guvernului, fie Parlamentului direct. 

Despre preluarea atribuțiilor de către consilii de administrație care nu au fost pregătite să facă acest lucru nici în 2011, când o decizie similară le-a repartizat competențe suplimentare:

Despre date:

Despre componența consiliului de administrație:

Nici măcar cu explicațiile reprezentanților USR-PLUS la îndemână nu am reușit să înțelegem cum va fi întâmpinată problema organizării administrației școlare, pe fondul eventualei desființări a inspectoratelor școlare. Felul defectuos în care funcționează CA-urile unităților de învățământ nu se va îmbunătăți de la sine, prin simpla responsabilizare a comunității școlare. Fenomenul e cu atât mai vizibil (și mai greu de tratat) în comunitățile rurale, mici urbane sau pauperizate.

Vă mai aduceți aminte de cazul Sascut din 2019, cu elevii trimiși de conducerea școlii la marele miting PSD de la Iași? În acel caz s-a făcut voia primarului, ajutat de directorul școlii într-un moment de campanie.

Directorul controla inclusiv Consiliul administrativ al școlii chemat ulterior să analizeze situația. În CA erau chiar și cadre didactice care contribuiseră ca elevii să fie prezenți la miting. În cazul de la Sascut a ajuns să plece inspectorul general din județ (pentru că mințise ministrul de la București), nicidecum directorul școlii. 

Vă mai aduceți aminte și de cazul băiatului de etnie romă urecheat la ora de religie, într-o școală rurală din județul Botoșani? În lipsa inspectoratului județean nu ar fi existat nicio anchetă la nivelul școlii și nicio sancțiune. La nivel local primarul și directoarea școlii deciseseră că de vină era copilul, care îl provocase pe părintele-profesor.

Cele două exemple nu sunt pledoarii pentru eficiența inspectoratelor. Aceste instituții s-au dovedit simple butaforii în numeroase situații – iar calitatea generală a educației din România este și “meritul” lor. Când un copil se îneacă în fosa din curtea școlii, ceva fundamental greșit este de găsit în ansamblul instituțional care asigură – pe hârtie – educația și siguranța beneficiarilor săi.

Exemplele de mai sus nu sunt, de asemenea, nici o pledoarie pentru păstrarea inspectoratelor. Dar desființarea lor, o măsură sistemică de amploare propusă de USR-PLUS, ar trebuie să se bazeze pe analize concrete și pe existența unor pași de implementare.

Alianța nu știe deocamdată câte din CA-urile școlilor sunt capabile să preia efectiv atribuțiile de la inspectoratele desființate. Ultimele dispar în propunerea de politică publică a USR-PLUS – dar altele trei apar. La revedere, inspectorate! Bun venit, centre regionale, corp central de experți și comisii la nivel de primării!

Politizarea, care are o soluție verificată – organizarea concursurilor pentru posturile de conducere din școli -, nu ar trebui să fie totuși unica justificare a desființării. Nici parlamentarismul autohton nu a produs rezultate notabile, dar nicio politică publică n-ar propune, într-o democrație, desființarea sa.