Este mai important un protest pe tema coruptiei decat unul pe tema educatiei sau sanatatii? Este mai important ce sustin si promoveaza ONG-urile anticoruptie decat sindicatele, organizatiile de mediu sau asociatiile din invatamant?
Credem ca intrebarile sunt gresit puse. Ele creaza premisele unei competitii – cand, de fapt, piata ideilor si a actiunilor civice intr-o societate deschisa ar trebui sa produca rezultate convergente. Binele din anticoruptie sa se uneasca cu binele din educatie si cu binele din sanatate – iar toate impreuna sa rezulte intr-un mai mare bine comun.
Avem multe probleme sistemice, si nu toate se vor rezolva in strada. Complexitatea unora depaseste cu mult iluziile simplificatoare de pe bannere si din sloganuri. Asta nu inseamna ca e gresit reductionismul protestelor civice – inseamna doar ca e insuficient si ca mai multe fenomene trebuie sa lucreze impreuna pentru ca in Romania sa se produca schimbarea.
Primii pasi ii facem chiar acum: invatam sa protestam, sa facem auzite nemultumirile noastre. Urmatorii pasi vor fi despre cum sa acomodam nemultumirile celorlalti – pentru ca o societate democratica devine vie in momentul in care membrii sai accepta ca doleantele fiecaruia, oricat de importante, nu sunt mai importante decat doleantele celuilalt.
Persoanelor care trec prin cursuri de consiliere pentru a deveni donatoare pe termen lung li se spune sa-si gaseasca o cauza in care cred cu adevarat, astfel incat atunci cand vor aparea obstacole sau frustrari sa le fie mai greu sa renunte. Asa e si cu protestul.
O demonstreaza cei care militeaza pentru aceleasi cauze de ani de zile – violenta domestica, evacuari, educatie incluziva de calitate, protectie sociala, drepturi egale, mediu, atatea si atatea probleme sistemice pentru care strada s-a mobilizat.
Si folosim cuvantul “strada” la singular – pentru ca spatiul public ne acomodeaza pe toti. Mai nimerit ar fi, insa, pluralul.
Cei care ies sa strige pentru violenta domestica, evacuari, educatie incluziva de calitate, protectie sociala, drepturi egale sau mediu nu sunt mai putin importanti decat cei care protesteaza pe tema coruptiei. Din contra, s-ar putea ca drumul lor sa fi fost chiar mai anevoios.
Poate ati uitat de unde au inceput protestele din ianuarie 2012: dintr-o sala de curs de la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti, unde in toamna lui 2011 s-a organizat un sit-in de 100 de ore, practic o ocupare fortata a spatiului universitar, care revendica la momentul respectiv o crestere substantiala a bugetului alocat educatiei nationale.
Romania se misca, traieste, ia decizii – chiar daca pare blocata de luni bune pe baricadele anticoruptie. Suntem tara care aloca cel mai putin pentru asistenta sociala, timp in care se da vina pe cei din mediile dezavantajate ca sunt asistati. Chiar saptamana trecuta Camera Deputatilor a votat o lege plecand de la atfel de premise false – si raul produs e la fel de mare ca in cazul modificarilor aduse legislatiei penale.
Suntem printre tarile cu cele mai tinere mame, dar societatea ortodoxa se opune educatiei sexuale cu teorii pseudo stiintifice, bazate pe morala crestina. Saptamana trecuta Ministerul Educatiei a scos de pe site-ul propriu Strategia nationala de educatie parentala pentru ca-i nemultumea pe ierarhii BOR. Aici suntem.
Si avem nevoie de oameni care sa se preocupe si de aceste teme. Caci altfel ne putem trezi ca in spitalul public din Piatra Neamt, unde timp de aproape doi ani solicitantele de avort au fost nevoite sa primeasca semnatura si de la preot pentru a putea face intrerupere de sarcina.
Cititi despre “Medicina bazata pe dovezile preotilor”, o investigatie Sa fie lumina, AICI.
Suntem tara in care, in mediul rural, un copil din zece merge la culcare flamand si 30% dintre copiii cu varste intre 7 si 12 ani au dificultati de intelegere a unui text simplu (potrivit celui mai recent studiu World Vision). Si ce face sistemul de educatie in acest context? Cauta formule prin care sa nu-i lase pe acesti copii sa sustina evaluarea nationala, pentru a nu afecta imaginea scolilor (si beneficiile de ordin administrativ).
Lista poate continua. Avem multe motive pentru a protesta. Nu motivele ne lipsesc. Ne lipseste, inca, capacitatea de a avea buna masura a lucrurilor. Si de a nu mai face mereu comparatie intre cauzele unora – mereu importante! – si cauzele altora – pot sa mai astepte!
Iata si recomandarile saptamanii.
Ce nu poate lasa in urma Diana Oncioiu
Am incercat acum cativa ani sa scriu despre femeile victime ale violentei domestice care din disperare si-au ucis partenerii sau au incercat sa-i ucida. Nu mi-a mai iesit, dar ma bucur ca le-a iesit celor de la ARTE. Va dati seama cat de prost stam atunci cand vine vorba sa le protejam pe aceste femei, daca ele ajung sa creada ca singura lor scapre este sa-si ucida partenerul.
-
Coalitia impotriva saracilor
Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei
-
O carte
Palaria presedintelui, de Antoine Laurain. Editura Humanitas Fiction.
-
Un oras de vizitat
Sankt Petersburg. Vara. Pregatiti totusi si niste izmene.
-
Inca o carte
Zile, luni, ani. De Yan Lianke. Editura Polirom.
-
O echipa de tinut cu ea la Campionatul Mondial
Uruguay. N-o sa va para rau.
-
Si inca o carte
Convoiul mieilor. De Lucia Daramus. Editura Polirom.
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
Un rezumat judiciar al procesului Dragnea
