PSD halucinogen

Partidul castiga en fanfare alegerile si guvernarea. Programul ne-a adus la 44%!, se remarca entuziast. Dar si Liderul!, completeaza sicofantii. Liderul e abatut: vrea sa fie o victorie personala, dar se poate pune pe sine doar in fruntea Programului. Capul guvernului trebuie sa fie altcineva - insa umbra Liderului vitregeste.

0

Programul de guvernare l-a scris cu mana lui, il cunoaste din scoarta in scoarta. Cine altcineva sa-l puna in opera daca nu Liderul?

O piatra de moara ii atarna insa greu de cariera si ambitiile politice – o sentinta penala din pricina careia nu poate cere pentru sine fotoliul de premier. Liderul e abatut: trebuie sa gaseasca pe cineva care sa guverneze in numele Partidului, adica al Programului, adica al sau.

Nu-i un lucru usor, intrucat Programul e totusi o suma de intentii si viziuni politice, iar intentiile si viziunile mai capata o nuanta sau alta de la om la om, de la mustata la nemustata. Liderul e in pragul depresiei: prima sa optiune guvernamentala esueaza lamentabil, asa ca trebuie sa mai faca o pirueta, doua, trei pana sa ajunga la un compromis rezonabil. De fapt, niciun compromis nu-i rezonabil pentru Lider, dar Partidul are totusi procente multe si trebuie sa guverneze.

Liderul scoate un as din maneca: iata premierul, dar pentru ca Programul e al meu si numai al meu intregul act de guvernare trebuie aprobat, monitorizat si evaluat de mine, adica de Partid, deci de mine.

Propunerea de premier accepta conditiile, accepta si-o echipa de ministri pe potriva sufletului Liderului. Din tot Programul Partidului, dintre sutele de masuri si solutii, guvernul se repede cu prioritate spre modificarea unor aspecte ale legislatiei penale pe potriva nevoilor Liderului. Care se jura ca nu-s pentru el, luandu-l si pe premier de brat, sa-i tina isonul.

Ies cetatenii in strada, sicofantii striga ca-s de-ai opozitiei si ca-i mana nemultumirea fata de succesul Partidului, premierul o scalda, ba ca-i alba, ba ca-i neagra, Liderul se sperie si el putin de tavalugul lucrurilor, iar la final prioritatile guvernarii revin in matca Programului.

Partidul ramane insa nitel traumatizat, de parca ar vrea sa rupa cele 44 de procente, echitabil, intre nevoile Programului si nevoile Liderului. Care sustine neabatut ca nevoile sale sunt si ale tarii, deci ale sale. Partidul incearca sa mearga mai departe, are totusi procente multe si trebuie sa guverneze, dar Liderul nu poate sa doarma linistit vazand cum prioritatile lui incep usor-usor sa nu mai faca agenda guvernarii.

O prapastie se casca in Partid, sicofantii isi ascut pumnalele, moderatii stau la cutie, Liderul o scalda sub propria mustata, preferand sa se exprime cu vocile altora, pana cand compromisul nu se mai dovedeste deloc rezonabil, iar actul de guvernare trece brusc de la monitorizare la evaluare.

Ministrii pe potriva sufletului & intereselor Liderului (singurul criteriu de evaluare) iau note mari, sunt campioni ai realizarii obiectivelor Programului. Cei mai multi, in frunte cu premierul, esueaza lamentabil. Erau buni in urma cu doar cateva saptamani, acum nu mai sunt, asta-i viata, doar se guverneaza in numele Partidului, deci al Liderului. Oficial, nimeni nu comunica nimic, toate detaliile vin pe surse, totul e pe discutii informale.

Liderul o scalda, ca semn al faptului ca vrea precis ceva. Asa face Liderul – e ferm, decis, avantat doar cand n-are un interes personal. Premierul – iata o buna ocazie sa-l scriem cu P mare – sustine ca agenda guvernarii nu s-a schimbat si ca nu pleaca el chiar asa, de bunavoie. Semnatura premierului – iata o buna ocazie sa revenim la p mic – a fost totusi prima pe actul de modificare a legislatiei penale care a scos cetatenii in strada.

Detalii. Ce-a fost a fost. Liderul e acum in confruntare cu premierul, incearca sa-l taie cu asul din maneca. Desi de carton, premierul rezista – in numele Programului. Sicofantii vocifereaza. Partidul e in pragul depresiei. Se ajunge la motiune si, inevitabil, la comedie.

Alegatorii nu sunt nicaieri. Pana la urmatoarele alegeri, cand toti oamenii Partidului se vor simti iar patrunsi de acel inefabil sentiment electoral: nimic nu-i mai pretios decat bunastarea celor care voteaza.

Iata si recomandarile saptamanii.

Ce nu poate lasa in urma Diana Oncioiu

  • Cancelarul care a fost vs. cancelarul care ar fi putut fi

Un portret postum al fostului cancelar Helmut Kohl. Ferpar marca Der Spiegel, publicatie pe care Kohl a etichetat-o odata (pe la inceputul anilor 1980) ca facand parte din “mafia de opinie din Hamburg”. Cancelarul reunificarii Germaniei primeste acum, chiar in paginile saptamanalului german, un portret pentru eternitate.
… sau ce se intampla atunci cand lacunele legislative, banii, ignoranta, castigul vs. siguranta omenilor si saracia se intalnesc. Astfel de bombe cu ceas exista si in capital noastra. Ele sunt situate la doar cativa kilomtrei de centru si au fie forma unor beciuri devenite peste noapte locuinte, fie forma unor blocuri menite sa fie demolate inca din anii 1980. Ambele sunt in cartierul Ferentari.
  • De pe plaiurile romanesti

Nu, nu e despre ultimul scandal dambovitean, care ar fi de plans, daca nu ar fi de ras – un partid care vrea sa isi dea jos propriul guvern. E despre oameni, acei oameni la care politica damboviteana nu se gandeste mai niciodata.

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • Un documentar la cinema

Planeta Petrila. Minunat. Si aceasta zicere a unui miner: S-a dus zambetul nostru de pe fata noastra.
  • O carte

Extraconjugal, de Mihai Radu. La Polirom. Cel mai bun roman romanesc de pe piata.
  • O alta carte

Pereti subtiri, de Ana Maria Sandu. Tot la Polirom
  • Un film vechi

Dispretul. Cu tanara Brigitte Bardot.

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • Lamuriri necesare

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.