Potrivit datelor recent publicate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, la finalul lui 2021 România ocupa locul zece în Europa la consumul de alcool pur (prevalența spirtoaselor sau a băuturilor tari, cu o concentraţie alcoolică de minimum 15%, fiind cauza posibilă a acestui loc fruntaș).
O altă statistică, întocmită de Eurostat, arată că ocupăm locul doi în Europa la consumul intens de alcool (definit ca fiind ingerarea a peste 60 g de etanol pur într-un singur episod de consum – adică aproape o sticlă de vin sau patru beri).
Preocuparea publică legată de excesele alcoolice ale românilor nu este deloc recentă. Subiectul stârnea interes și îngrijorare și în urmă cu mai bine de o sută de ani. Studiile de specialitate, inclusiv ale Academiei Române, nu vizau doar alcoolul, ci și tutunul, ambele considerate în epocă otrăvuri ale inteligenței (alături de morfină, hașiș și opiu).
Despre consumul acestor otrăvuri s-a spus că sunt fie răul absolut, fie niște obișnuințe, metode de eliberare a conștiinței sau de stimulare a imaginației, fie un rău tolerabil, plăceri ale năpăstuiților de care aceștia nu ar trebui privați.
Despre consumul de rachiu medicii vremii conveneau că este necazul cel mai mare de pe lume, un rău care veștejise neamul românesc. Dependența de rachiu era considerată ca fiind principala sursă (și explicație) a sărăciei poporului.
Ne-am propus în această ediție a Pixului cu mină să coborâm în timp pentru a afla ce beau și cum beau românii la începutul veacului trecut. Am apelat în acest sens la două lucrări publicate acum mai bine de 110 ani, sub semnăturile doctorilor Emanoil Elefterescu și Gheorghe Marinescu, doi specialiști care studiaseră fenomenul alcoolismului la români – și încercau să educe populația.
Un pericol al modernității: băuturile falsificate
De când există omenirea, băutura a fost cunoscută între oameni, dar cu totul a fost băutura din trecut și alta este cea de astăzi. Băuturile din timpurile vechi erau naturale, adică așa precum le pregătea mama natură, iar cele de astăzi sunt mai toate cu totul falsificate.
Băutura are scop de a înlocui umezelele care ies din corp prin sudoare, evaporațiuni și altele, și a face unele mâncăruri mai capabile de preschimbat în părți nutritoare, a ține sângele în stare destul de curgătoare, a excita în câtva nervii spre lucrare, atât în ce privește digestiunea bucatelor, cât și în ce privește unele arătări sufletești.
Băuturile cele mai obișnuite sunt apa, vinul, berea și rachiul. (Despre beuturi și relele alcoolismului în poporul nostru, Dr. Emanoil Elefterescu, 1903)
Consumul moderat înlesnește mistuirea
Apa este foarte necesară pentru susținerea în stare sănătoasă a corpului nostru.
(…) Apa cea mai bună este de izvor sau de fântână, care conține materii în stare topită. Apa mai are și proprietatea aceea că nu este vătămătoare omului oricât de multă ar bea. Dar în poporul nostru este o zicătoare că apa nu este bună nici în cizme.
Berea este o băutură spirtoasă. Luată în mică cantitate înlesnește mistuirea prin hameiul ce-l conține și pentru oamenii sănătoși și muncitori este o băutură nutritoare și întăritoare. Ea este bună și pentru cei ce suferă de constipație și pentru cei ce au stomacul mai slab.
Vinul este o băutură spirtoasă și se deosebește de bere prin aceea că nu conține materii amare precum hameiul. Vinul este una din băuturile alcoolice mai puțin periculoase deoarece alcoolul din vin este combinat cu alte substanțe relativ nutritive.
În timpurile mai vechi, băutura vinului era lăudată și cântată de către poeți și oamenii învățați. Chiar și în sfânta Scriptură se zice că vinul înveselește inima omului.
Vinul luat cu cumpăt după masă este pentru sănătatea omului un medicament. (…) Persoanele palide trebuie să bea vin.
Vinul întrebuințat prea des și în mare cantitate consumă repede viața, iar luat mai rar și puțin este folositor, căci înlesnește mistuirea. Totuși, să nu se bea niciodată vin după mâncăruri calde. (Despre beuturi și relele alcoolismului în poporul nostru, Dr. Emanoil Elefterescu, 1903)
Criminalul ascuns în sticlă
În secolul al 11-lea chinezii au fabricat alcoolul din orez, iar în secolul al 12-lea Marcus Grecus l-a extras din vinuri prin distilare. (…) În secolul al 16-lea mai mulți medici cercetând acest fluid au constatat că conține o otravă care produce beția și strică corpul în diferite moduri.
Rachiul este lipsit de toate materiile nutritoare și de aceea nu este folositor ca vinul și berea. Rachiul trece în sânge și are o influență foarte mare asupra creierului și nervilor, îi agită la o lucrare mai mare. (…) Rachiul luat în cantități mari produce cele mai grozave boli de stomac, de nervi și atacă creierii.
(…) Băutura rachiului aduce cele mai mari și mai rele lucruri în omenire, ca tâmpeala, nebunia, crimele, traiul cel rău în familii și sărăcia.
Rachiul nu numai că nu este de folos poporului nostru, dar este răul cel mai mare și inamicul cel mai înfocat. Apa n-a adus niciodată nicio crimă, însă alcoolul este crima în sticlă.
Un proverb ebraic zice – Satana când vede că nu se poate duce undeva, trimite rachiul. (Despre beuturi și relele alcoolismului în poporul nostru, Dr. Emanoil Elefterescu, 1903)
Rachiul veștejește neamul românesc
Beția este cea care a adus pe poporul nostru la sărăcie, ea întunecă românului nostru mintea, îi slăbește voința și îi răpește onoarea. Îi strică sănătatea trupească și îi aduce agricultura la cădere.
Din cauza beției omul își pierde averea prin două moduri – prin cheltuială sau risipă și prin lene sau nelucrare. (…) Așadar putem zice că beția este boala cea mai rea, atât de lățită în poporul nostru încât îi aduce o sinucidere îndelungată. Un bețiv nu poate trăi mai mult de 10-15 ani. Începe a se umfla, a se tâmpi și în 2-3 ani se duce.
(…) De când a venit rachiul în țară, neamul nostru s-a tot veștejit și veștejește până în ziua de azi. Și cum să nu veștejească, dacă românul nostru se învață la rachiu încă din pântecele mamei sale și apoi merge cu beția strună până ce închide ochii. (Despre beuturi și relele alcoolismului în poporul nostru, Dr. Emanoil Elefterescu, 1903)
Otrăvurile inteligenței
În toate timpurile și sub toate altitudinile, oamenii le-au cultivat sub diverse forme cu pasiune și de aceea au fost și numite otrăvurile inteligenței. Acestea sunt – tutunul, alcoolul, opiul, hașișul, eterul, morfina, cloralul. Tutunul a fost considerat de mulți ca cel mai inofensiv.
(…) Există observațiuni istorice cari arată că scriitorii de geniu nu fumează. Se pare chiar că natura lor nu se supune tutunului.
Printre literații de talent, mulți fumează sau au fumat. Aproape toți mărturisesc că au suferit și chiar când au continuat să fumeze sfătuiesc pe alții să nu-i imite.
Accidentele tutunului fiind provocate de substanța activă a sa, nicotina, s-a căutat ca să se înlăture acest toxic, așa că există fabricațiuni în care nicotina se găsește extrasă sau se găsește în cantități mai mici. (Influența tutunului și alcoolului asupra organismului și în special asupra sistemului nervos, Prof. Dr. G. Marinescu, 1912)
Tolstoi, despre tutun și alcool
Tolstoi zice că amatorii de această otravă pretind că luminează cugetarea, distrează și procură plăcere, dar nu paralizează ca alcoolul conștiința.
(…) Munca, care este principalul motor al vieții omenești, nu consistă numai din mișcarea brațelor și picioarelor, dar și din modificările conștiinței.
Oamenii beau și fumează nu numai pentru că nu au găsit cu ce să-și omoare timpul sau ca să se odihnească sau că este o plăcere, dar înainte de toate pentru a înăbuși vocea conștiinței lor. (Influența tutunului și alcoolului asupra organismului și în special asupra sistemului nervos, Prof. Dr. G. Marinescu, 1912)
Emile Zola, despre tutun și alcool
Nu mai fumez, nici nu mai beau vin. Dar nu cred că am devenit din cauza aceasta mai înțelept.
Am dramatiza faptele dacă am cugeta, ca Tolstoi, că omul se duce la alcool și tutun din instinct, pentru nevoia de a-și adormi conștiința sa în fața păcatului fatal.
Cred că viciul are mai multă prostie.
Desigur se bea pentru plăcere, se fumează la început pentru ostentațiune, apoi din obișnuință. De ce să nu lăsăm dar această plăcere acelora care suferă? (Emil Zola în Influența tutunului și alcoolului asupra organismului și în special asupra sistemului nervos, Prof. Dr. G. Marinescu, 1912)
