JUSTIȚIE DISECATĂ. Avem raportul Inspecției Judiciare care documentează cum tratează statul român infracțiunile sexuale cu victime copii

Reporterii Dela0.ro se află în posesia raportului Inspecției Judiciare care a cercetat cazurile de infracțiuni sexuale cu victime minore sesizate, investigate și soluționate în perioada 1 februarie 2014 – 29 iulie 2020.

Documentul conține 323 de pagini și prezintă una dintre cele mai importante analize sistemice ale unui angrenaj public, atingând o temă de maxim interes în societate: felul în care statul român reușește – prin intermediul parchetelor și al instanțelor – să aducă în fața justiției și să obțină condamnări juste pentru cei care abuzează sexual victime minore (cu precădere copii, în cazul cărora justiția română ajunge să analizeze dacă se aflau – sau nu – în poziția de a consimți întreținerea unor relații sexuale).

Decizia evaluării sistemice (proces încheiat cu redactarea raportului menționat mai sus) a fost luată de plenul Consiliului Superior al Magistraturii în iunie 2020. Hotărârea a venit pe fondul unei investigații jurnalistice publicate de Dela0.ro în toamna lui 2019.

Articolul nostru – intitulat Dreptate strâmbă – prezenta o cazuistică judiciară extinsă despre felul în care instanțe din România dau sentințe considerând că fete de 10 sau 12 ani pot întreține acte sexuale consimțite cu bărbați având de trei, patru sau chiar cinci ori vârsta lor. 

Deși vorbim de o problemă publică fundamentală, infracțiunile sexuale cu victime minore sunt adesea ignorate (sau cosmetizate) în discursul puterii despre reforma justiției din România.

În 2016, statul român a fost condamnat la CEDO în cazurile M.G.C și I.C. Este vorba de două dosare de infracțiuni sexuale în care instanțe de judecată din România au dispus condamnări pentru act sexual cu minor, nu pentru viol. Respectivele încadrări judiciare erau justificate legal de faptul că victimele, cu vârste de 11 și 14 ani, ar fi consimțit (în opinia judecătorilor) să întrețină relații sexuale cu agresorii lor. 

După cele două verdicte CEDO, România a intrat într-un proces de supraveghere pentru incapacitatea de a dezvolta o practică judiciară consacrată și uniformă în legătură cu noțiunea de consimțământ, în cazurile de infracțiuni sexuale cu minori. Practic, Curtea a arătat în hotărârile pronunțate că România nu folosește instrumente adecvate pentru a face o deosebire clară între cazurile de viol și cele de act sexual cu un minor, atunci când o victimă sub 15 ani își caută dreptatea în justiție.

În cadrul procesului de supraveghere România a depus două planuri de acțiune în ultimii patru ani. În planul depus recent, în iulie 2020, statul român invocă evaluarea Inspecției Judiciare, arătând că e preocupat de înțelegerea și corectarea fenomenului. 

Și totuși, în cei aproape cinci ani trecuți de la hotărârile pronunțate de CEDO în cazurile M.G.C. și I.C., România n-a reușit să facă prea multe pentru a uniformiza tratamentul sistemic al infracțiunilor sexuale cu victime copii. Jurnalismul a creat, de fapt, spațiul public în care această temă importantă pentru societate a căpătat relevanță și tracțiune. Tema este una abordată (și investigată) frecvent de două publicații din România – Libertatea și Dela0.ro. 

Inițial raportul Inspecției Judiciare trebuia finalizat în noiembrie 2020. Însă termenul de predare a fost prelungit de două ori, documentul fiind finalizat în martie 2021. Pe 8 aprilie, raportul a fost inclus pe ordinea de zi a Comisie 1 – Legislație și cooperare interinstituțională din cadrul CSM. În ciuda urgenței sub care stă nevoia de a găsi o rezolvare echitabilă fenomenului, Comisia a decis amânarea discutării acestui raport care deschide o fereastră spre tratamentul sistemic al infracțiunilor sexuale cu victime minore.

Am încercat să obținem acest raport pe cale oficială – dar ni s-a indicat într-un răspuns al Inspecției Judiciare că datele sale vor fi făcute publice abia după ce documentul va fi discutat în plenul CSM. Deocamdată raportul așteaptă încă să fie luat în discuție de comisia consultativă menționată mai sus.

Nu știm dacă toate părțile raportului vor fi făcute publice, nici dacă toate datele cuprinse în cadrul cercetărilor vor fi comunicate transparent. Din acest motiv, am întreprins recent eforturi extinse de a intra în posesia documentului alcătuit de Inspecția Judiciară. Conținutul său e capital nu doar pentru reforma în justiție – ci, în sens extins, pentru înțelegerea, dezbaterea și reglarea mecanismelor democrației românești.

Raportul de 323 de pagini este extrem de important și în contextul condamnărilor suferite de România la CEDO. 

Iată ce spune el despre felul în care statul român a tratat infracțiunile sexuale cu victime copii în perioada 1 februarie 2014 – 29 iulie 2020.

Analiza făcută de Inspecția Judiciară a vizat atât parchetele, cât și instanțele și a urmărit:

»» evaluarea modului în care se apreciază valabilitatea consimțământului unei victime minore (cu precădere la vârste mici)

»» identificarea standardelor de probațiune 

»» evaluarea modalităților de audiere a părților vătămate minore

»» identificarea cauzelor care determină eventuale situații de practică neunitară

Din datele oferite de parchete – și incluse în raportul menționat – rezultă că în perioada 1 februarie 2014 – 29 iulie 2020 au fost înregistrate 18.549 de sesizări ale unor infracțiuni sexuale cu victime minore. Dintre acestea, sub 20% au fost finalizate, la capătul cercetărilor judiciare, cu trimiterea în judecată a unor inculpați. În cazul celorlalte plângeri penale (peste 80% din eșantionul statistic!) s-au dispus soluții de renunțare la urmărirea penală sau de clasare.

Din cele 18.549 de sesizări:

3.496 au fost finalizate prin rechizitorii

138 prin acorduri de recunoaștere a vinovăției

2.279 prin soluții de renunțare la urmărirea penală

12.636 prin adoptarea unor soluții de clasare

Datele oferite de raportul Inspecției Judiciare vin să completeze datele obținute, compilate și publicate de Dela0.ro în toamna lui 2020, în cadrul proiectului jurnalistic colectiv Media X Files. 

Am arătat atunci, în investigația Blândețea zeiței legate la ochi, că în intervalul 2015-2020 (primele 6 luni), la secțiile de poliție din țară fuseseră depuse circa 25.500 de sesizări penale ale unor infracțiuni la viața sexuală (vorbim de sesizări depuse atât de victime minore, cât și majore). Doar 4.500 de dosare penale deschise ca urmare a sesizării respectivelor infracțiuni la viața sexuală s-au finalizat totuși, în intervalul menționat, cu dispoziții de trimitere în judecată a unui agresor. 

Puse laolaltă, aceste seturi de date statistice ne indică astăzi că peste 60% din infracțiunile sexuale raportate la poliție sunt cu victime minore și confirmă procentul mic de agresori care ajung să fie judecați de o instanță pentru faptele comise.

Din punct de vedere al metodologiei de control folosite, raportul Inspecției Judiciare nu vizează propriu-zis toate dosarele de infracțiuni sexuale din perioada februarie 2014-iulie 2020.

De pildă, din totalul dosarelor clasate la nivelul parchetelor, inspectorii au ales 497 de spețe. De asemenea, autorii raportului s-au uitat la alte 79 de dosare (dintr-un total de aproape 400, în perioada menționată) în care s-a pus în discuție valabilitatea consimțământului victimei. Vorbim de dosare în care punerea în discuție a valabilității consimțământului a fost urmată, de exemplu, de schimbarea încadrării juridice din viol în act sexual cu minor.

La nivel de instanțe judecătorești, din datele raportului Inspecției Judiciare reiese că în perioada februarie 2014 – iulie 2020 au existat 2.732 de cauze (de infracțiuni sexuale cu victime minore) soluționate definitiv. În 252 dintre ele s-a pus în discuție valabilitatea consimțământului.

68 dintre cauze au fost soluționate prin acorduri de recunoaștere a vinovăției. Aproape toate aceste cauze (cu excepția unuia) încadrează faptele recunoscute ca act sexual cu un minor – și majoritatea dispun fie condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, fie amânarea aplicării pedepsei. În doar patru cauze în care a existat acord de recunoaștere a vinovăției inculpații au ajuns după gratii.

Inspecția Judiciară sesizează în raportul alcătuit o serie de probleme sistemice pe care reporterii Dela0.ro le-au evidențiat în articolele despre tratamentul judiciar al infracțiunilor sexuale publicate în ultimii doi ani. 

Audierea victimelor minore. Cele mai importante probleme semnalate de raport sunt lipsa unei metodologii naționale, a unui ghid practic de audiere pe care să-l folosească toate parchetele și toate secțiile de poliție.

Tot un minus major este lipsa unor camere de audiere special amenajate. Aici problema există atât la nivel de parchete, cât și la nivel de instanțe (unde lipsa unor astfel de camere înseamnă că victima e audiată în aceeași sală cu agresorul). 

În majoritatea cazurilor, în etapa judecății, audierea persoanei vătămate minore are loc în prezența inculpatului și a avocatului acestuia; în unele cauze s-a procedat la audierea separată a persoanei vătămate minore, fără prezența inculpatului

, arată Raportul. 

Reaudierea victimelor minore. Autorii raportului remarcă acest fenomen (care contribuie la revictimizarea părților vătămate, minore) și dau în acest sens două exemple.

Într-un dosar din 2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă, victima de 12 ani care sesizase că a fost violată a fost inițial audiată în prezența mamei, apoi a fost reaudiată de 5 ori, în prezența mamei și a avocatului, minora prezentând variante diferite la fiecare dintre audieri.

Într-un dosar din 2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, în care s-a reclamat săvârșirea infracțiunii de viol, victima a fost audiată de 4 ori. 

Dela0.ro a scris anul trecut – tot în cadrul proiectului jurnalistic Media X Files – despre o fată de 11 ani din București care și-a acuzat unchiul de viol, fiind audiată la secția de poliție timp de 8 ore, perioadă în care declarațiile ei au suferit modificări. În ziua următoare audierii, fata a trecut printr-o nou interogatoriu, întrebările fiind puse de această dată de Protecția Copilului (ai cărei reprezentanți nu participaseră la audierea de la poliție).

Cel mai important aspect pe care îl documentează și consemnează raportul Inspecției Judiciare este lipsa unei practici judiciare unitare cu privire la evaluarea și stabilirea valabilității consimțământului victimelor minore în dosarele de infracțiuni sexuale.

Cazurile unor copii cu vârste între 11-12 ani au fost judecate de unele instanțe cu încadrarea de act sexual cu minor, în ideea în care victimele ar fi consimțit. În același timp alte instanțe din țară au considerat că, pentru aceeași categorie de vârstă, este imposibilă existența consimțământului valabil – așa că încadrarea judiciară nu poate fi decât aceea de viol. 

În primul caz, instanțele au luat în calcul criterii precum declarația victimei (care a confirmat că și-a dat acordul), declarațiile martorilor (care au confirmat că a existat acordul minorului sau că acesta nu s-a opus) sau chiar declarațiile inculpatului, ca probe din care reiese că a existat consimțământ.

În cazurile în care instanțele au decis pentru aceeași medie de vârstă (victime mai mici de 12 ani) că infracțiunea e viol, acestea au luat în calcul mai ales expertizele psihiatrice, care arătau că din cauza vârstei avute la data consumării actelor sexuale persoana vătămată nu era suficient de dezvoltată psiho-moral, nu era capabilă să înţeleagă consecinţele unor astfel de acţiuni şi nu avea capacitatea de a exprima un consimţământ valabil în acest sens. 

La nivelul specializării judecătorilor (în materie de infracțiuni sexuale cu victime minore), raportul Inspecției Judiciare arată că aproape jumătate din instanțele românești nu au complete specializate în soluționarea cauzelor cu minori. E un subiect asupra căruia specialiștii din sistem au tot atras atenția. E nevoie de specializare pentru gestionarea cazurilor de infracțiuni sexuale cu victime minore. Și nu doar la nivelul magistraților, ci și la nivelul poliției. 

Tot la nivel de practică judiciară, autorii raportului au observat și la nivelul parchetelor aceeași practică neunitară. Unii procurori au plecat de la premisa că niște victime  minore cu vârste sub 12 ani nu pot exprima un consimțământ valabil (în sensul întreținerii unor acte sexuale, cu înțelegerea tuturor consecințelor care decurg). În aceste situații, organele de urmărire penală au stabilit că încadrarea juridică nimerită este viol în formă agravată. 

Au existat însă, în intervalul documentat de raportul Inspecției Judiciare, și cazuri în care procurorii au încadrat fapta la act sexual cu minor în ciuda vârstei fragede a victimei. În acest sens, documentul de control oferă exemple: un caz din Iași în care victima avea 8 ani, un altul din Vaslui în care victimele aveau 7 și 9 ani, sau unul din Roșiorii de Vede unde victima avea 7 ani. 

O altă problemă sistemică ilustrată în raportul Inspecției Judiciare este modul în care parchetele gestionează cazurile în care o victimă de etnie romă este căsătorită de familie cu un bărbat major. 

În acest sens sunt prezentate în documentul de control 11 cazuri în care parchetele au dispus clasarea/încetarea urmăririi penale în ideea în care părinții fetei au fost de acord cu relația, iar minora și majorul locuiesc împreună, fiind logodiți.

“Având în vedere tradiția etniei rome în care fetele se mărită de mici” este, în astfel de cazuri, unul din argumentele care justifică – din perspectiva procurorilor – clasarea.

Probabil cel mai important aspect analizat în raportul Inspecției Judiciare obținut de jurnaliștii Dela0.ro vizează aprecierea valabilității consimțământului victimelor minore prin raportare la vârsta acestora.

Am selectat câteva exemple din cauzele (inventariate în documentul de control) în care instanțele au reținut valabilitatea consimțământului. Vorbim, așadar, de cauze în care fapta a fost judecată ca act sexual cu minor, nu ca viol.

În 2015 magistrați de la Judecătoria Sibiu au reținut valabilitatea consimțământului având în vedere declarațiile victimelor care aveau un respect față de inculpat, fiind mai în vârstă, pentru că erau acasă la el și le dădea de mâncare, condițiile fiind mai bune acolo decât la Centru. (n.r. – dosar cu victime minore din centre de plasament)

Similar, magistrați de la Judecătoria Piatra Neamț au concluzionat tot pe fondul declarației victimei că aceasta a luat decizia de a întreţine relaţii sexuale cu inculpatul doar pentru a putea locui în continuare în acea familie, inculpatul inducându-i temerea că, dacă nu va întreține aceste relații sexuale, nu va mai putea locui cu ei și că va avea o viață grea.

Pe valabilitatea consimțământului s-a mers și la Judecătoria Făgăraș (într-un caz din 2013) în care victima de 11 ani a declarat că a fost de acord cu actul sexual, inculpatul având 32 de ani. 

Un scurt intermezzo e necesar pentru a arăta încă o dată diferența de practică judiciară chiar și acolo unde avem instanțe aflate în aceeași circumscripție. 

În cazul unei fete de 11 care a declarat că a consimțit actul sexual, Judecătoria Brașov a încadrat fapta ca viol. Având în vedere vârsta, instanța a apreciat consimțământul ca nefiind valabil exprimat, minora neavând capacitatea psihică să prevadă implicațiile și consecințele faptelor.

Vârsta nu a fost luată în calcul nici de Judecătoria Dej într-un caz (din 2017) în care victima avea 13 ani și inculpatul 66. Inculpatul era bunicul victimei. În ciuda diferenței de vârstă, instanța a apreciat că actul sexual a fost consimțit.

Revenim la Judecătoria Piatra Neamț, unde magistrații au considerat ca fiind valabil consimțământul dat de o victimă de 11 ani pentru că fata nu era virgină la momentul în care s-a culcat cu inculpatul.

Nici Judecătoria Motru nu a luat în calcul vârsta mică a unei victime de 11 ani, considerând că este vorba de un consimțământ valabil în cazul ei întrucât inculpatul a avut o relaţie apropiată cu persoana vătămată, iar aceștia locuiau împreună întreținând frecvent relații sexuale. În urma acestei relații s-a născut și un copil. Minora a spus că întreține relții sexuale de bună voie și cu acordul mamei. 

Judecătoria Tecuci a apreciat și ea valabilitatea consimțământului unei victime de 10 ani. În următorii termeni:

Dacă inculpatul ar fi întreținut un singur raport sexual cu victima era posibil să se rețină imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința datorită vârstei fragede de 10 ani, dar în condițiile în care relațiile sexuale s-au întins pe o perioadă lungă de timp, s-a apreciat că încadrarea juridică corectă ar fi aceea de raport sexual cu un minor. 

Preexistența unei relații între persoana vătămată și inculpat poate să fie un alt factor pe care instanțele îl au în vedere în stabilirea valabilității consimțământului – arată raportul Inspecției Judiciare. De exemplu, Judecătoria Sighișoara a decis că o minoră în vârstă de 12 ani a consimțit să întrețină relații sexuale având în vedere că avea o relație cu inculpatul. Dovada relației reprezentând-o cei doi copii pe care-i aveau împreună.

Raportul consemnează și situații în care unele instanțe au decis că se poate aprecia existența unui consimțământ valabil doar pentru că victima arată mai mare decât e. Vârsta persoanei vătămate era de 12 ani, însă aceasta avea o dezvoltare somatică precoce, respectiv o greutate de 68 kg și o înălțime de 1,60 m, la data examinării medicale, se arată într-o decizie din 2019 a Judecătoriei Topoloveni.

Un capitol important din raportul Inspecției Judiciare este chiar încheierea sa, care avansează mai multe recomandări pentru îmbunătățirea tratamentului judiciar al infracțiunilor sexuale cu victime minore. Aceste recomandări provin chiar din interiorul sistemului, adică de la instanțe.

De ce sunt ele importante? Pentru că indiferent de cât de mult ar scrie jurnaliștii despre nereguli, o schimbare nu poate produce urmări practice fără oamenii din sistem. 

În general propunerile din raportul Inspecției Judiciare vizează tema audierii victimelor minore și nevoia de a găsi spații astfel încât acestea să nu mai fie interogate în timpul procesului în aceeași sală cu inculpatul.

Unii dintre magistrați au propus modificarea dispoziţiilor legale prin stabilirea unei limite de vârstă a victimei care să impună distincția între infracțiunea de act sexual cu un minor și infracțiunea de viol. Alții au cerut reglementare expresă a criteriilor de apreciere a valabilității consimțământului exprimat de minor. 

Raportul mai recomandă instruirea specifică a judecătorilor care gestionează cazuri de infracțiuni sexuale cu victime minore, obligativitatea prezenței unui psiholog la audierea unui minor în timpul procesului, dar și constituirea de echipe multidisciplinare pentru abordarea unitară și adaptată a copiilor victime pe parcursul procedurilor.

Ce nu reușește în momentul de față justiția română e să minimizeze pentru aceste victime minore efectul traumatizant al interacțiunii cu organele judiciare. 

În timpul documentării investigației Dreptate strâmbă am încercat să discutăm cu mai mulți judecători, însă toți ne-au refuzat. Am reconstituit acțiunea sistemică a justiției, în chestiunea soluționării dosarelor de infracțiuni sexuale cu victime minore, doar din sentințele câtorva instanțe (la care am obținut acces tot pe căi informale, pentru că aceste tipuri de infracțiuni se judecă în ședințe nepublice).

Raportul de control al Inspecției Judiciare oferă pentru prima dată, în mod formal, dimensiunea națională a felului în care statul român administrează justiția penală (cu intenția teoretică de a le face dreptate și copiilor abuzați sexual).

Disecată pe bază de raport, justiția aceasta e în căutare de tratament.