Raul secolului: Extrema, de la dreapta la stanga

Fascismul sau comunismul? Regimul maresalului Antonescu sau regimul ceferistului Dej (si-al cizmarului Stalin)? Care-i mai criminal, mai odios, mai nelegiuit? Si care a ruinat mai mult Romania? Sub semnul acestor imposibile intrebari sta, de fapt, intreaga dezbatere iscata in marginea "legii antilegionare".

0

Ascultam. Citim. Si peste tot aflam oameni care, convinsi deja de tot adevarul lor, incearca sa-i convinga si pe ceilalti.

Fascismul a schimonosit omul european, transformandu-l intr-o bruta capabila sa-si trimita semenii in camere de gazare. Comunismul l-a spalat pe creier, obligandu-l sa nu-si mai aminteasca. Abia aici e intreaga opera distructiva a totalitarismului de tip sovetic – in faptul ca, pretutindeni, regimurile sale aduse de tancuri l-au invatat pe om sa uite ca avea un trecut si ca in radacinile sale erau lucruri glorioase, dar si caderi ingrozitoare.

Sunt metafore poate – dar, uite!, nicicand n-au fost crimele extremei drepte interbelice mai ignorate decat in perioada comunista, cand Holocaustul era descris ca proces indreptat nu impotriva evreilor, ci a luptatorilor comunisti si antifascisti sau, precum in URSS, impotriva “cetatenilor sovietici pasnici”.

Si asta a reusit comunismul dupa fascism – sa nu-l mai lase pe om sa-si aminteasca, sa-l scufunde in uitare, pentru ca un individ lasat fara toate urmele identitatii sale era mai usor de manipulat si de controlat. Intrarea interbelicilor in puscariile comuniste a fost insotita, la gramada, si de stergerea din memoria colectiva a deceniului care a precedat-o. Ce-i oare mai odios pentru viitor – sa ucizi sau sa uiti ca ai facut-o?

Dezbaterea nu-i insa despre filosofii, ci despre cifre – chiar daca doar partiale; despre evidente – chiar daca doar partiale; despre adunari & scaderi & impartiri – chiar daca doar partiale. In ciuda partialului, fiecare tabara e convinsa de propriul adevar, confiscand pe rand exclusivitatea suferintei.

Corneliu Coposu a estimat numarul celor inchisi din motive politice in Romania comunista la aproape 300.000, dintre care 190.000 ar fi murit in detentie. Luate in absolut, cifrele sunt cu putin mai mici decat cele estimate cu privire la victimele dictaturii antonesciene: intre 270.000 si 300.000 de morti, de unde putem deduce faptul ca numarul celor supusi represiunii a fost si mai mare.

Despre cifre sa fie, insa, vorba? E posibil ca ele sa nu spuna, de fapt, nimic. “Amploarea” dictaturilor, de pilda, apare complet diferita doar luand in calcul factorul temporal: Antonescu a detinut puterea 4 ani, comunistii 40 de ani. Si mai important, insa, e altceva: obiectivul strategic al exercitiului puterii, adica “ambitiile” regimului.

 

In cazul dictaturii antonesciene, masurile antisemite s-au constituit in practici sociale definitorii pentru natura regimului. Obiectivul fascismului romanesc a fost omogenizarea etnica a Romaniei.
In cazul dictaturii comuniste, masurile anti-capital (in toate formele sale) au produs practici definitorii pentru natura regimului. Obiectivul comunismului a fost omogenizarea politica (la propriu si la figurat) a Romaniei.

 

 

Care “ambitie” e mai tare? Si care a produs, in ultima instanta, mai multa suferinta, pe care o putem folosi acum ca moneda forte in argumentatii?

Raspunsul n-o sa vina, de fapt, niciodata. Pentru ca nici Holocaustul, nici Gulagul n-au fost doar despre masinarii de stat care ucid cu metoda, din spatele ideologiei – precum Romania maresalului Antonescu ori precum Romania ceferistului Dej. La capatul tuturor argumentelor despre cauzele, amploarea si efectele lor, genocidul etnic si lagarul politic sunt despre oameni care, asistand cu vorba, cu gandul sau cu nepasarea la uciderea altora, au participat in tacere la producerea crimelor.

Cunoasterea lor, a vorbelor, gandurilor si nepasarilor ce-au insotit tragedia victimelor ambelor totalitarisme, ne pare a fi singura forma de adevar capabila sa elibereze.

 

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

  • O prietenie neasteptata documentata in imagini

La ce i-a impins singuratatea pe un urs si un lup vedeti AICI.

  • Balet pe strazile Bucurestiului

AICI.

  • Amintirea

Cum arata zona Rahova-Uranus inainte de demolarile ceausiste. AICI.

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • Doua carti

“Lectii pentru varstnici si avansati” de Bohumil Hrabal
“Vreme ciudata la Tokio” de Hiromi Kawakami

  • Niste muzica veche si buna

AICI.

  • Un text exceptional

AICI.

  • Un eveniment

AICI.

  • Amintirile

Nu inchide niciodata fereastra cu vedere la viata. Pe acolo se intampla sa intre, uneori, poezia. Poezia nu are niciodata acelasi chip, de aceea ea nu este decat arareori recunoscuta, de aceea avem tot mai rar poeti, tot mai rar intelepti, totuna.

Poezia se ascunde in strada si in gesturile mici ale vanzatoarelor de franzele, poezia se ascunde intocmai ca o femeie care nu are alta dorinta decat sa fie descoperita, si nu e, nu e.

Poezia e tot ce ni s-a dat mai frumos, poezia nu se poate crea in fabrici de cuvinte. Poetii sunt – nu pot fi altfel – mici mestesugari. Poetii sunt printre putinii oameni care traiesc pe pamant care nu pot fi jefuiti.

Intr-o zi, cand o sa am deja totul, o sa imi deschid un service de reparat expresii tocite, si o sa le readuc la viata – noi. Asa o sa fac.

Asta vreau sa fiu: un tinichigiu al cuvintelor prea folosite. Candva, din ele poetii vor putea croi alte poezii pentru alti oameni, cu ele isi vor lasa unii altora amintiri.

Amintirile sunt si ele cel mai frumos lucru din lume.

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • Un calcul

Am verificat cantitatile de masa lemnoasa pe picior (arbori din padure, neexploatati) scoase la licitatie de unitatile Romsilva in luna august si, facand un calcul national, am ajuns la putin peste 380.000 de metri cubi – suma care include toate categoriile de produse si toate tipurile de specii.

In 2014, Romsilva a licitat spre recoltare din padurile de stat vreo 9 milioane de metri cubi. Planul pe 2015 era si mai ambitios: circa 9,4 milioane mc. Facand un calcul la kilogram, care nu tine totusi cont de variatiile lunare, licitatiile de masa lemnoasa sunt cantitativ la jumatate – iar ponderea rasinoaselor in totalul de 380.000 aferent lunii in curs e, in orice caz, extrem de mica.

Din rasinoase se proceseaza cea mai buna cherestea, cea pe care o vand indeobste austriecii de la Schweighofer Holzindustrie in Japonia.

Dupa un deceniu de suprematie pe piata lemnului romanesc, auspiciile nu mai par atat de favorabile gigantului forestier austriac. Si-odata cu imperiul Schweighofer se poate tempera, daca nu chiar scufunda, una din filosofiile economice ale statului insusi: aceea de a taia cantitati tot mai mari de lemn spre valorificare imediata – adica, de cele mai multe ori, abia procesate.

Cum a ajuns industria forestiera romanesca sa functioneze astfel, de ce rolul Romsilva – si nu al unei companii private sau alteia – e fundamental in intretinerea aberatiilor pietei si care e, pana la urma, faza cu lemnul din padurile statului? Am scris in “Regia Nationala a Padurii Lor”, un reportaj sub acoperire in lumea taietorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.